ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2008

HOTĂRÂRE
13.03.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj,

reclamantul B.T. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj

anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască

și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 1 mai

1941–6 martie 1945.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că împreună cu mama sa, în perioada octombrie 1940-1944, a

fost nevoit să se refugieze din localitatea S., în localitățile B.C., C.M., T.,

datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus odată cu cedarea Ardealului de

Nord, reîntorcându-se în luna octombrie 1940, în localitatea S.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă

și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pentru elucidarea situației

de fapt a fost audiat martorul V.N.

Pârâta, prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 469 din 5 octombrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamant,

a anulat hotărârea din 9 iulie 2007, a constatat că reclamantul este beneficiar

al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și i-a acordat aceste drepturi pentru

perioada 1 mai 1941–6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2007.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul, împreună cu mama

sa, a fost obligat să-și părăsească domiciliul în anul 1940 și să se refugieze în

localitatea B.C., C.M., T., datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus,

urmare a cedării Ardealului de Nord, Ungariei.

Curtea de Apel Cluj, a

avut în vedere declarația dată de martorul V.N. care a susținut-o și cu hotărârea

nr. 16844/2005 prin care i-a fost recunoscută calitatea de persoană beneficiară

a Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivele de recurs,

recurenta arată că martorul V.N. s-a refugiat din P., județul Bihor, prin Sibiu

și Brașov, astfel încât nici un moment nu s-a aflat în S. pentru a observa dacă

într-adevăr de acolo s-a produs refugiul și din ce motive.

Această situație a devenit

progresiv critică, fiind întocmite sute de dosare cu martori ce declară date contradictorii.

În prezent există numărul record pe țară, de peste 22.000 de cereri depuse în baza

Legii nr. 189/2000 - număr aflat în continuă creștere.

Cum acești martori au

dat pană în prezent declarații în favoarea mai multor petenți, cu situații individuale

diferite, am manifestat serioase rezerve. Cum o persoană nu poate fi în două locuri

deodată și nu putea o dată refugiată să revină pentru a asista la încă un refugiu

de fiecare dată când acesta s-a produs, credem că este evident că pretențiile sale

nu pot fi acceptate.

Recurenta mai susține

că martorii s-au refugiat în alte perioade și alte localități decât cei pentru care

susțin fapte ca martori oculari: astfel C.L. s-a aflat în Sibiu în intervalul martie

1942-august 1945, iar T.I. din octombrie 1940 până în martie 1945, fiind plecat

din C.

De altfel, se pare că

martorii au asistat personal în același interval de timp la sute de refugieri din

următoarele localități: I.C., C., A., C.M., A., C.M., L.S., S., J.M., C., J.S.,

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale

art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor

arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,

aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din Ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Simpla mutare a reclamantului

dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții

etnice.

Reclamantul a încercat

să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Or, simplele declarații

ale martorilor din care rezultă că aceștia nu cunosc prea bine situația reclamantului,

neputând să definească unde anume, când și din ce cauză familia acestuia a fost

refugiată, nu pot fi luate în considerare.

Mai mult, din adresa din

2 noiembrie 2006 emisă de Arhivele Naționale-Direcția Județeană Cluj, rezultă că

nu figurează în evidențele deținute de această instituție.

De altfel, recurenta a

dovedit și este de necontestat faptul că martorul audiat în cauză nu putea fi în

două locuri deodată și totodată fiind refugiat, nu putea să revină pentru a asista

la încă un așa zis refugiu.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii,

nu respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc

de probă.

În raport de obiectul

acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se ajunge

la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori,

potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea

lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar

dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care

le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța

este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul

și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor

activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Nu în ultimul rând, instanța

poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea

și dreptul la apărare.

Neprocedând în acest mod,

hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a

fi casată.

Cum intimatul-reclamant

nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi

fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod greșit instanța de fond

a admis acțiunea.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și

(2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată cu consecința

respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 469 din 5 octombrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și respinge acțiunea reclamantului B.T., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2008
I.C.C.J., secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1794 din 7 mai 2008 Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta D.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj anularea hotărârii nr. 22
ÎCCJ 2008-03-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj anularea hotărârii din 2
ÎCCJ 2008-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărâr
ÎCCJ 2008-05-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1902/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta B.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii
ÎCCJ 2008-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune înregistrată la data de 12 noiembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de
Sursă