ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2 noiembrie 2007

reclamantul L.T. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Cluj, solicitând anularea

hotărârii din 9 martie 2006 prin care i s-a respins cererea pentru recunoașterea

calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul susține că, deși a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea

i-a fost respinsă.

Pârâta, prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția tardivității conform art. 7

pct. 4 al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 169 din 12 februarie 2008 a admis acțiunea formulată de L.T., a dispus anularea

hotărârii din 9 martie 2006 emisă de C.J.P. Cluj.

Obligă pârâta să recunoască

reclamantului calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945 începând cu data de

1 aprilie 2005.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că s-a dovedit prin probațiunea testimonială că reclamantul

a suferit persecuții pe considerente etnice datorită cărora a fost nevoită să se

refugieze din satul I.C., județul Cluj în localitatea C.N., C.M. și T. ca urmare

a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut,

în esență, următoarele:

Acțiunea este tardivă;

Declarațiile de martori

trebuie să fie clare și să se susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval

de refugiu nedeclarat de ambii martori, cum în mod greșit a procedat instanța de

fond.

În lipsa actelor oficiale,

dovezile administrate trebuie să fie în numărul necesar și să ofere credibilitate

prin detalii și percepție directă.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția

tardivității introducerii cererii de chemare în judecată se reține că în mod corect

a fost respinsă de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 22 ianuarie

2008, întrucât pârâta nici la judecata din fond și nici în recurs nu a făcut dovada

comunicării hotărârii atacate.

Pe fond se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1045 a avut de suferit persecuții din motive etnice, pentru

unul din motivele prezentate la lit. a)-g)”. Dispozițiile art. 6

1

din

aceeași ordonanță prevăd că „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de

către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege”.

În cauză, din declarațiile

autentice ale martorilor L.T., M.M. și P.E., rezultă că în perioada octombrie 1940

- aprilie 1045 din cauza persecuțiilor etnice, familia reclamantului s-a refugiat

în localitățile C.N., C.M. și T. ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma

Dictatului de la Viena.

Așa fiind și având în

vedere dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, care prevăd posibilitatea

dovedirii situației de refugiat prin orice mijloc de probă, instanța constată că

motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 169 din 12 februarie 2008 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2008.