ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2008

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată în data de 20 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta C.A. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâta C.J.P. Cluj, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia întrucât în perioada septembrie 1940 – martie 1945, împreună cu familia sa, au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, sat P., comuna B. în localitatea T., județul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice instituite în urma Dictatului de la Viena.

A mai precizat reclamanta că frontul de război s-a stabilit în localitatea de domiciliu, satul fiind ocupat de trupele hortiste care au început persecuții etnice, existând pericolul de a-și pierde viețile. Prin sentința civilă nr. 671 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios, administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.A. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj. A dispus anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că mărturia testimonială a martorei L.N.

este concludentă în cauză, confirmând susținerile reclamantei, și anume refugiul acesteia ca urmare a persecuțiilor etnice. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs C.J.P. Cluj, care a motivat, în esență, că declarația martorului audiat în cauză nu a fost concludentă, nu a fost clară și nu a putut dovedi susținerile reclamantei. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

În cauză, din probele administrate, rezultă că reclamanta, împreună cu mama sa, de teama persecuțiilor din motive etnice, s-au refugiat din localitatea de domiciliu, satul P., județul Cluj, în localitatea T., județul Cluj. De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu familia sa, fiind persecutați de către jandarmii unguri. Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în sarcina reclamantei C.A., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței nr. 671 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008