ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta I

.A. a solicitat, în

contradictoriu cu C.J.P.

C., anularea

Hotărârii nr. 20745 din 15 octombrie 2006 emisă de pârâtă, cu

consecința

recunoașterii calității sale de refugiat pentru perioada octombrie 1941 - 6

martie 1945 și acordarea drepturilor prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma

Dictatului

de la Viena în Ardealul de Nord, rămas sub administrarea autorităților

românești, etnicii

maghiari au avut de suferit persecuții etnice, astfel încât pârâta a respins în

mod nejustificat cererea sa de acordare a drepturilor prevăzute de lege.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat

respingerea

acțiunii, motivat de faptul că

localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, astfel încât nu se poate

reține că schimbarea de domiciliu s-

ar fi datorat persecuțiilor etnice

exercitate.

Prin sentința civilă nr. 545/2006

din 11 decembrie 2006 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă,

instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată instanța a obligat

pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 30 noiembrie

1941 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, începând

cu data de 1 iulie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în

esență, că din conținutul normelor aplicabile se poate aprecia că legiuitorul a

avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, termenul de

regimuri instaurate privind atât regimurile instaurate în teritoriile cedate

cât și în cele păstrate sub administrarea Statului Român, iar utilizarea

termenului "persoană, cetățean român", conduce la concluzia că

legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnie, care

aflați pe teritoriul Statului Român au avut de suferit persecuții pe motive

etnice.

În raport cu probatoriul administrat, instanța a reținut

că reclamanta a făcut dovada încadrării în situația prevăzută de lege, fiind

astfel îndrituită la acordarea măsurilor reparatorii în speță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C.,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că în

cazul de față schimbarea de domiciliu a avut loc dintr-un teritoriu liber

într-un teritoriu ocupat, astfel încât nu se poate reține că persecuția etnică

a reprezentat motivul plecării reclamantei, iar că declarațiile martorilor pot

fi reținute ca dovezi numai în măsura în care concordă cu situația istorică.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele

invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale, incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru

considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Din interpretarea textului de lege susmenționat precum și

a întregului act normativ, rezultă, după cum în mod corect a reținut și

instanța de fond, că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent

de etnie, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate

fie în cele păstrate sub administrația românească, au avut de suferit

persecuții etnice.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele

competente și, în lipsa acestor acte,

prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță

înscrisurile aflate

la dosarul de fond,

precum și din declarația martorului

audiat nemijlocit de instanță,

rezultă că intimata reclamantă se încadrează în situația prevăzută de lege,

fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație

dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind

nefondat, urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 545/2006 din 11

decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.