ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4746/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 5 februarie 2009, reclamanta C.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 17 decembrie 2008, prin care i s-a respins cererea privind recunoștea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat, în esență, că hotărârea emisă de pârâtă este nelegală și netemeinică, întrucât nu a fost luat în considerare întregul material probator administrat din care rezultă că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.

A mai arătat că, datorită persecuțiilor de natură etnică la care a fost supusă după instaurarea regimului de ocupație instituit prin Dictatul de la Viena, familia reclamantei a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, refugiindu-se în orașul Turda. Prin sentința civilă nr. 190 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.R., a anulat hotărârea din 17 decembrie 2008 emisă de C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2008. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada că a părăsit localitatea de domiciliu - satul P., comuna C., refugiindu-se la Turda și apoi la Câmpia Turzii, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după cedarea Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena.

Din depozițiile martorilor audiați s-a reținut că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în 1940, iar întoarcerea în aceeași localitate a avut loc în primăvara anului 1945. Instanța fondului a mai reținut faptul că reclamanta, cetățean român, a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul dintre regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, fiind întrunite cerințele prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj. Recurenta critică sentința pronunțată, considerând că instanța de fond a stabilit că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fără a-și întemeia soluția pe două surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu.

Mai arată recurenta că declarațiile de martor nu se pot corobora în favoarea reclamantului, întrucât indică doar anul plecării în refugiu - 1940. Intimata-reclamantă C.R. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

În cauză se observă că instanța de fond a dat o interpretare corectă materialului probator administrat, reținând că refugierea reclamantei împreună cu familia s-a datorat persecuției etnice exercitate după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele H. Aprecierea declarațiilor de martor trebuie făcută în raport cu complexitatea evenimentelor istorice la care se face referire, cu perioada îndelungată de timp care s-a scurs, precum și cu vârsta foarte înaintată a martorilor. De altfel, chiar din actele dosarului rezultă că unul dintre martori a decedat între timp. Se poate aprecia că martorii care au dat declarații în fața notarului, iar doi dintre aceștia și în fața instanței de fond, au relevat aspecte esențiale în formarea convingerii instanței de fond.

Nu există nici un motiv pentru a o exclude pe cea în cauză de la beneficiul drepturilor acordate potrivit reglementărilor aplicabile. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 190/2009 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.