ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4746/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ la data de 5 februarie 2009, reclamanta C.R. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 17 decembrie 2008, prin

care i s-a respins cererea privind recunoștea calității de beneficiar al prevederilor

Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat, în esență, că hotărârea emisă de pârâtă este nelegală și netemeinică,

întrucât nu a fost luat în considerare întregul material probator administrat din

care rezultă că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru a

putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ. A mai arătat că,

datorită persecuțiilor de natură etnică la care a fost supusă după instaurarea regimului

de ocupație instituit prin Dictatul de la Viena, familia reclamantei a fost nevoită

să părăsească localitatea de domiciliu, refugiindu-se în orașul Turda.

Prin sentința civilă

nr. 190 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.R., a anulat hotărârea din

17 decembrie 2008 emisă de C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei

calitatea de refugiat în perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000

cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2008.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză

rezultă că reclamanta a făcut dovada că a părăsit localitatea de domiciliu - satul

P., comuna C., refugiindu-se la Turda și apoi la Câmpia Turzii, ca urmare a persecuțiilor

etnice exercitate după cedarea Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena.

Din depozițiile martorilor audiați s-a reținut că părăsirea localității de domiciliu

a avut loc în 1940, iar întoarcerea în aceeași localitate a avut loc în primăvara

anului 1945.

Instanța fondului a mai

reținut faptul că reclamanta, cetățean român, a fost nevoită să părăsească localitatea

de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul dintre

regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, fiind întrunite

cerințele prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

Recurenta critică sentința

pronunțată, considerând că instanța de fond a stabilit că reclamanta beneficiază

de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fără a-și întemeia soluția pe două

surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de plecare, localitatea

de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu.

Mai arată recurenta că

declarațiile de martor nu se pot corobora în favoarea reclamantului, întrucât indică

doar anul plecării în refugiu - 1940.

Intimata-reclamantă C.R.

a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea

sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Examinându-se sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum

și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut

de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare

a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate

în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare

a unui tratat bilateral.

În cauză se observă că

instanța de fond a dat o interpretare corectă materialului probator administrat,

reținând că refugierea reclamantei împreună cu familia s-a datorat persecuției etnice

exercitate după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele H.

Aprecierea declarațiilor

de martor trebuie făcută în raport cu complexitatea evenimentelor istorice la care

se face referire, cu perioada îndelungată de timp care s-a scurs, precum și cu vârsta

foarte înaintată a martorilor. De altfel, chiar din actele dosarului rezultă că

unul dintre martori a decedat între timp.

Se poate aprecia că martorii

care au dat declarații în fața notarului, iar doi dintre aceștia și în fața instanței

de fond, au relevat aspecte esențiale în formarea convingerii instanței de fond.

Nu există nici un motiv

pentru a o exclude pe cea în cauză de la beneficiul drepturilor acordate potrivit

reglementărilor aplicabile.

Rezultă că instanța de

fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a

fi respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 190/2009 din 28 aprilie 2009 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2009.