ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1387/2015

Decizia nr. 1387/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/44/2012, reclamanta A. Brăila, prin reprezentant - președinte B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 18 și 19 ale art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, prevederi care sunt cuprinse la art. 9 din O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012, atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și neconstituționalitate, fiind emisă de Guvernul României cu exces de putere, în condițiile stipulate de Legea nr. 554/2004.

S-a precizat de către reclamantă că se consideră o persoană vătămată într-un drept al său și într-un interes legitim în sensul Legii nr. 554/2004 de către Guvernul României, care a emis actul administrativ cu putere de lege - O.U.G. nr. 84/2012 ilegal și netemeinic cu încălcarea Legii nr. 52/2003 și a Constituției României.

Reclamantul a solicitat anularea în parte a actului atacat, suspendarea executării acestuia pe durata procesului, recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim și obligarea pârâtului să abroge la art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 referirile la beneficiarii Legii nr. 341/2004.

Prin Încheierea din data de 5 martie 2013 a Curții de Apel Galați, în temeiul art. 164 cod proc. civ., s-a dispus conexarea Dosarului nr. x/44/2012 la Dosarul nr. x/44/2012.

Totodată, prin încheierea pronunțată la aceeași dată în Dosarul nr. x/44/2012 s-a dispus scoaterea acțiunii de pe rol și trimiterea dosarului la Tribunalul Brăila apreciindu-se că, în raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidenta prevederilor Legii nr. 2/2013 coroborate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Brăila la data de 14 martie 2013.

Prin sentința civilă nr. 2291/FCA din 28 noiembrie 2013, Tribunalul Brăila a luat act de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamanții C., D., E. și a

declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta

A. Brăila

în favoarea Curții de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența de judecare a cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe, aparține curților de apel, fiind vorba de acte ale Guvernului - autoritate publică centrală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2013, iar la primul termen de judecată instanța, în conformitate cu dispozițiile ale art. 20 din Legea nr. 146/1997, a pus în vedere reprezentantului reclamantei, care a fost prezent în instanță, obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei până la următorul termen de judecată.

Prin sentința nr. 52 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel Galați a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta A. din Decembrie 1989 Brăila prin președinte B., în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Guvernul României, având ca obiect anulare act administrativ, întrucât reclamanta nu a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamanta A., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Consideră recurentul că hotărârea instanței de fond este consecința unei greșite aplicări a legii.

În opinia recurentului, conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată intervine numai atunci când reclamantul nu își onorează obligația de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanță în acest sens.

Or, în cazul de față, se susține de către recurent taxa judiciară de timbru a fost plătită și expediată prin poștă, însă aceste înscrisuri nu au ajuns la dosar.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar, conform art. 20 alin. (2) din aceeași lege, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Sancțiunea anulării acțiunii sau a cererii este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pentru situația în care obligația de plată nu a fost îndeplinită până la termenul stabilit.

În prezenta cauză, deoarece la cererea de chemare în judecată nu au fost anexate înscrisuri care să ateste plata taxelor judiciare de timbru, în ședința publică din data de 6 ianuarie 2014, instanța a pus în vedere reclamantei, care a fost reprezentată de președinte, să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar până la următorul termen de judecată, respectiv 17 februarie 2014.

Deși legal citată pentru termenul de judecată din data de 17 februarie 2014, reclamanta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar acte care să ateste îndeplinirea obligației legale privind taxele de timbru.

Față de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor de timbru, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând acțiunea ca netimbrată.

Nu sunt întemeiate susținerile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare în sensul imposibilității susținerii cererii de chemare în judecată prin anularea acesteia ca netimbrată, deoarece recurenta a avut timp suficient pentru îndeplinirea obligației de a achita taxa judiciară de timbru.

Totodată, trebuie menționat faptul că prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. din Decembrie 1989 Brăila împotriva sentinței nr. 52 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.