ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 470/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 martie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a scos cauza de pe rol, având în vedere obiectul litigiului și dispozițiile art. V și art. XXIII alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013 și a trimis-o pe cale administrativă Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare. Prin sentința civilă nr. 1488/2013 din 14 mai 2013 Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a arătat că se consideră o persoană vătămată într-un drept al său și într-un interes legitim în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004 de către autoritatea publică Guvernul României, care a emis actul administrativ cu putere de lege O.U.G. nr. 84/2012, ilegal și netemeinic, cu încălcarea Legii nr. 52/2003 și a Constituției, solicitând anularea în parte a actului atacat, suspendarea executării acestuia pe durata procesului, recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim și obligarea pârâtului să abroge art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 referitoare la beneficiarii Legii nr. 341/2004. Tribunalul a reținut, în raport de dispozițiile art. 18 și art. 19 din art. II din O.U.G.

nr. 80/2010, art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 și art. V din Legea nr. 2/2013, că este competent să judece doar litigii vizând aplicarea Legii nr. 341/2004 și în care în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, or, în cauză, acțiunea este formulată în contradictoriu cu Guvernul României și are ca obiect principal anularea în parte a unei ordonanțe de urgență emisă de acesta, astfel că devin incidente dispozițiile art. 9 și ale art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Prin sentința civilă nr. 218 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Pentru a pronunța această soluție, curtea a apreciat, având în vedere obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat de către reclamant în calitate de beneficiar al prevederilor Legii nr. 341/2004, că prezentul litigiu este de competența Tribunalului Brăila, având în vedere prevederile art. V din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora după art. 25 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 26, potrivit căruia litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi se soluționează în fond de către tribunal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Din actele dosarului rezultă faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a O.U.G.

nr. 84/2012 emisă de pârât și suspendarea executării actului normativ atacat pe durata procesului, recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim și obligarea pârâtului să abroge art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 referitoare la beneficiarii Legii nr. 341/2004. În raport de cele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, de faptul că acțiunea este formulată în contradictoriu cu Guvernul României și are ca obiect principal anularea în parte a unei ordonanțe de urgență emisă de acesta, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 9 și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond (…). (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Analiza legislației aplicabile în materia dedusă judecății în prezenta cauză relevă că obiectul acțiunii judiciare îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea unui act administrativ și/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe declarate neconstituționale.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel). Față de considerentele expuse anterior și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și faptul că actul atacat în prezenta cauză este emis de o autoritate publică centrală, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., curțile de apel judecă în primă instanță litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competența de soluționare îi revine Curții de Apel Galați. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.D. și pe pârâtul Guvernul României în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.