ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1463/2015

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta SC V.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea rezilierii contractului de concesiune din 29 martie 2006, comunicată prin adresa din 23 aprilie 2014 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, la data de 29 martie 2010, societatea a semnat cu Agenția Domeniilor Statului București un contract de concesiune pentru o suprafață de teren de 1.614,11 ha, fiind de acord cu încheierea a trei acte adiționale la contractul de concesiune prin care a fost diminuat terenul atribuit inițial.

La data de 04 februarie 2014, societatea a primit adresa prin care i se punea în vedere respectarea anumitor clauze contractuale și obligația de a comunica anumite documente și era notificată să achite suma de 598.515,78 RON. Ulterior, a primit adresa din 16 aprilie 2014, prin care i s-au comunicat sumele restante, document care are caracter de factură în accepțiunea contractului. Prin adresa din 23 aprilie 2014, societății i s-a comunicat rezilierea contractului, considerându-se notificare prealabilă adresa din 04 februarie 2014. Reclamanta susține că adresa din 04 februarie 2014 nu reprezintă o notificare prealabilă în accepțiunea art. 5.10 din contract, întrucât, prin această adresă, i-au fost comunicate doar obligații contractuale, altele decât cea de plată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 113 din 29 octombrie 2014, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând următoarele: Întrucât pârâta Agenția Domeniilor Statului este o autoritate publică centrală, iar litigiul privește acte administrative emise de această instituție, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a doua coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Obiectului acțiunii nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, pentru a fi incidente pragul valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ, fiscal, prin sentința civilă nr. 55 din 17 februarie 2015, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Brăila, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Galați a reținut, în esență, următoarele: Litigiul are ca obiect încetarea unui contract de concesiune supus prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, abrogată de O.U.G.

nr. 34/2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 418/15.05.2006, care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006, cu excepțiile prevăzute la art. 307 alin. (2). La data de 30 iunie 2006 a fost publicată în M. Of. al României O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, iar, conform art. 1 din acest act normativ, contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este definit ca fiind acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevențe.

Deși la art. 2.5 din contractul de concesiune din 29 martie 2006 încheiat între părți se prevede că terenul ce face obiectul concesiunii este proprietatea privată a statului, la solicitarea instanței, prin adresa din 16 februarie 2015, pârâta Agenția Domeniilor Statului a comunicat faptul că suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune se află în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului. Conform art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006, c ontractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor. În virtutea prevederilor art. 725 alin. (1) C. proc.

civ. de la 1865, sub aspectul competenței de soluționare a litigiilor apărute în legătură cu executarea, modificarea sau încetarea contractelor de concesiune având ca obiect bunuri proprietate publică încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2006 sunt aplicabile dispozițiile art. 66 din O.U.G., care au caracter de normă specială în raport cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Din perspectiva competenței materiale de soluționare a litigiului de față, nu prezintă relevanță faptul că partea contractantă ce are calitatea de concedent este o autoritate publică centrală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc.

civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. Reclamanta SC V.T. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea rezilierii contractului de concesiune din 29 martie 2006 încheiat cu Agenția Domeniilor Statului având ca obiect o suprafață de teren aflată în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului.

Față de apartenența la domeniul public a terenului concesionat, contractul de concesiune este asimilat actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform căruia „ sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică ”, și îi sunt aplicabile, în privința normelor de competență, prevederile cu caracter special, derogatoriu, ale art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică conform cărora s oluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune este de competența secției de contencios administrativ a tribunalului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC V.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniului Statului București, în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2015.