ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1463/2015

Asupra conflictului negativ

de competență;

Din examinarea lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta SC V.T. SRL a

chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea rezilierii contractului de

concesiune din 29 martie 2006, comunicată prin adresa din 23 aprilie 2014 și obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că, la data de 29 martie 2010, societatea a semnat cu Agenția Domeniilor

Statului București un contract de concesiune pentru o suprafață de teren de 1.614,11

ha, fiind de acord cu încheierea a trei acte adiționale la contractul de concesiune

prin care a fost diminuat terenul atribuit inițial.

La data de 04

februarie 2014, societatea a primit adresa prin care i se punea în vedere respectarea

anumitor clauze contractuale și obligația de a comunica anumite documente și era

notificată să achite suma de 598.515,78 RON.

Ulterior, a primit adresa

din 16 aprilie 2014, prin care i s-au comunicat sumele restante, document care are

caracter de factură în accepțiunea contractului.

Prin adresa din 23

aprilie 2014, societății i s-a comunicat rezilierea contractului, considerându-se

notificare prealabilă adresa din 04 februarie 2014.

Reclamanta susține că

adresa din 04 februarie 2014 nu reprezintă o notificare prealabilă în accepțiunea

art. 5.10 din contract, întrucât, prin această adresă, i-au fost comunicate doar

obligații contractuale, altele decât cea de plată.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă

nr. 113 din 29 octombrie 2014, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând următoarele:

Întrucât pârâta

Agenția Domeniilor Statului

este o autoritate

publică

centrală, iar litigiul privește acte administrative emise de această

instituție,

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza

a doua coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Obiectului acțiunii nu

privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora, pentru a fi incidente pragul valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de

art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

2.2. Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ,

fiscal, prin sentința civilă nr. 55 din 17 februarie 2015, a admis excepția necompetenței

sale materiale, a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului

Brăila, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel Galați a reținut, în esență, următoarele:

Litigiul

are ca obiect încetarea unui contract de concesiune

supus prevederilor Legii

nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, abrogată de O.U.G. nr. 34/2006, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 418/15.05.2006, care a intrat în vigoare la

data de 30 iunie 2006, cu excepțiile prevăzute la art. 307 alin. (2).

La data de 30 iunie 2006

a fost publicată în M. Of. al României O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor

de concesiune de bunuri proprietate publică, iar, conform art. 1 din acest act normativ,

contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este definit ca fiind acel

contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent,

transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care

acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui

bun proprietate publică în schimbul unei redevențe.

Deși la art. 2.5 din contractul

de concesiune din 29 martie 2006 încheiat între părți se prevede că terenul ce face

obiectul concesiunii este proprietatea privată a statului, la solicitarea instanței,

prin adresa din 16 februarie 2015, pârâta Agenția Domeniilor Statului a comunicat

faptul că suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune se află

în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului.

Conform art. 70 din O.U.G.

nr. 54/2006, c

ontractele

de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de

urgență rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.

În virtutea prevederilor

art. 725 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub aspectul competenței de soluționare

a litigiilor apărute în legătură cu executarea, modificarea sau încetarea contractelor

de concesiune

având

ca obiect bunuri proprietate publică

încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 54/2006 sunt aplicabile dispozițiile art. 66 din O.U.G., care au caracter de

normă specială în raport cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva competenței

materiale de soluționare a litigiului de față, nu prezintă relevanță faptul că partea

contractantă ce are calitatea de concedent este o autoritate publică centrală.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din

2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamanta SC V.T. SRL

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea

rezilierii contractului de concesiune din 29 martie 2006 încheiat cu Agenția Domeniilor

Statului având ca obiect o suprafață de teren aflată în domeniul public al statului

și în administrarea Agenției Domeniilor Statului.

Față de apartenența la

domeniul public a terenului concesionat, contractul de concesiune este asimilat

actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea

nr. 554/2004, conform căruia „

sunt asimilate actelor administrative,

în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care

au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică

”, și îi sunt

aplicabile, în privința normelor de competență, prevederile cu caracter special,

derogatoriu, ale art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006

privind

regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică conform cărora s

oluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea,

încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune este de competența secției de contencios administrativ a tribunalului.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC V.T. SRL în contradictoriu cu pârâta

Agenția Domeniului Statului București, în favoarea Tribunalului Brăila, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 martie 2015.