ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3390/2014

La 12 iulie 2011, reclamanta SC A.I. SRL a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtelor Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL, prin care a solicitat să se constate suspendat contractul de concesiune din 27 mai 2011, încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL, ca efect al pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a încheierii din 22 iunie 2011, pe perioada de timp pentru care își va produce efectele această încheiere, respectiv până la soluționarea de către instanța de recurs a cererii de suspendare a executării formulată în Dosarul nr. 1281/2/2008. La termenul de judecată din 07 octombrie 2011, SC A.I. SRL a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat constatarea suspendării contractului de concesiune din 27 mai 2011, încheiat de pârâte, pe perioada existenței suspendării executării hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel în Dosarul nr. 1281/2/2008.

Prin sentința civilă nr. 20601 din 02 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL, a constatat suspendate efectele contractului de concesiune din 27 mai 2011 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL până la soluționarea recursului declarat în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1281/2/2008. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între pârâta Agenția Domeniilor Statului, în calitate de concedent, și reclamanta SC A.I. SRL, în calitate de concesionar, s-a încheiat la data de 05 august 2004, în temeiul Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, contractul de concesiune din 5 august 2004, constatat printr-un înscris sub semnătură privată, semnat de ambele părți, având ca obiect terenul cu destinație agricolă în suprafață totală de 8546,21 ha, din care 8545,74 ha teren arabil și 0,47 ha teren sub livadă, aflat în perimetrul localității Stelnica, din județul Ialomița, pentru o perioadă de 49 ani. Prin sentința civilă nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 1178/2004, pârâta Agenția Domeniilor Statului a fost obligată să încheie cu pârâta SC V. SRL un contract de concesiune având ca obiect terenul în suprafață de 8546 ha, aflat anterior în exploatarea SC A. SA Stelnica, același teren pentru care anterior se încheiase între Agenția Domeniilor Statului și SC A.I. SRL, contractul de concesiune din 5 august 2004. Împotriva sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege, cauza aflându-se la data soluționării cererii în al doilea ciclu procesual în faza recursului. În apelul declarat în cel de-al doilea ciclu procesual, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1281/2/2007 al secției a V-a comerciale a Curții de Apel București, înainte de pronunțarea deciziei în apel, Agenția Domeniilor Statului a prezentat contractul de concesiune din 27 mai 2011 încheiat cu SC V. SRL. Drept urmare, Curtea de Apel București a pronunțat decizia nr. 270 din 16 iunie 2011, prin care a respins ca nefondat apelul. SC A.I. SRL a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 16 iunie 2011, cauza aflându-se la data soluționării cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin încheierea nr. 2477 din 22 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 5124/1/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat provizoriu executarea deciziei comerciale nr. 270 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București până la soluționarea de către instanța de recurs a cererii de suspendare formulată pe cale incidentală în Dosarul nr. 1281/2/2007, astfel cum rezultă din certificatul de grefă eliberat la data de 23 iunie 2011 în Dosarul nr. 5124/1/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Prin încheierea fără număr dată la 21 octombrie 2011 în Dosarul nr. 1281/2/2008/a2 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată de SC A.I. SRL de suspendare a executării deciziei comerciale nr. 270 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, astfel cum rezultă din certificatul de grefă eliberat la data de 26 octombrie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. În acest context, SC A.I. SRL a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate suspendarea efectelor contractului de concesiune din 27 mai 2011 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 1281/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a reținut că suspendarea efectelor contractului de concesiune constituie o excepție de a principiul forței obligatorii a actelor juridice civile reglementat de art. 969 C. civ., astfel încât aceasta poate interveni numai în cazuri limitativ prevăzute de lege. Contractul de concesiune din 27 mai 2011 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL a fost încheiat în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 1178/2004, reprezentând de fapt executarea în natură a obligației de a face stabilită în sarcina pârâtei Agenția Domeniilor Statului la solicitarea SC V. SRL. Întrucât prin încheierea fără număr din 21 octombrie 2011 dată în Dosarul nr. 1281/2/2008/a2 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea executării deciziei comerciale nr. 270 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a apreciat că implicit, în condițiile în care decizia comercială nr. 270 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel București nu conține dispoziții susceptibile a fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite, măsura suspendării vizează de fapt dispozițiile cuprinse în hotărârea pronunțată în primă instanță - respectiv în sentința civilă nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 1178 2004, în concret măsura de obligare a Agenția Domeniilor Statului la încheierea contractului de concesiune cu SC V. SRL. Suspendarea executării silite a unei hotărâri judecătorești are ca efect amânarea producerii efectelor juridice ale măsurilor luate prin dispozitivul acesteia. Întrucât prin sentința civilă nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 1178/2004, Agenția Domeniilor Statului a fost obligată la încheierea unui contract de concesiune cu SC V. SRL, iar executarea acestei obligații a fost amânată până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a apreciat că actul juridic încheiat de pârâte în vederea aducerii la îndeplinire, de bunăvoie, a măsurilor dispuse prin sentința civilă nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, nu poate produce efecte atâta timp cât hotărârea judecătorească ce constituie cauza juridică a acesteia nu produce efecte juridice, ca urmare a luării măsurii suspendării pe cale judiciară, prin încheierea din 21 octombrie 2011, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Drept urmare, instanța a admis cererea de chemare în judecată modificată și a constatat suspendate efectele contractului de concesiune din 27 mai 2011 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL până la soluționarea recursului declarat în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1281/2/2003, apreciind că suspendarea pe cale judecătorească a executării sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 1178/2004 constituie o împrejurare care atrage implicit suspendarea efectelor contractului de concesiune din 27 mai 2011 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL pe perioada pentru care efectele sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sunt suspendate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC V. SRL.

Prin decizia civilă nr. 133 din 15 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de apelanta pârâtă SC V. SRL împotriva sentinței civile nr. 20601 din 02 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 53227/3/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC A.I. SRL și cu intimata pârâtă Agenția Domeniilor Statului.

Prin decizia nr. 1106 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC V. SRL împotriva deciziei civile nr. 133 din 15 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și a casat decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

În apel, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. 53227/3/2011* din data de 23 august 2013.

Prin decizia civilă nr. 549 din 19 decembrie 2013 a fost respinsă excepția lipsei de interes în susținerea apelului, a fost admis apelul V. SRL, schimbată în tot sentința civilă atacată, iar prin rejudecare, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Pe cale de consecință, a fost respinsă ca lipsită de obiect cererea de suspendare a executării sentinței apelate. În cursul soluționării litigiului fost invocată excepția lipsei interesului în apel, raportat la decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1281/2/2008, instanța de apel arătând, în analiza acesteia, că se impune ca interesul să fie în legătură cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea judecații este obligatorie. Prin decizia menționată, ca urmare a admiterii recursurilor, s-a dispus și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de concesiune din 27 mai 2011, cu excepția suprafeței de 150 ha de teren agricol și a suprafeței de teren aferentă zonei de protecție pentru lucrările de amenajări funciare. Curtea de apel a apreciat că acele considerente ale deciziei invocate în susținerea excepției lipsei de interes nu au caracter decizoriu și nu sprijină dispozitivul, neputând fi avute în vedere, în mod exclusiv și determinant, pentru soluționarea excepției în discuție. Astfel, dacă respectivul contract de de concesiune din 27 mai 2011 nu ar fi produs nici un efect juridic, nu s-ar mai fi impus repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia prin decizia civilă nr. 4729 din 28 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; mai mult, restabilirea situației anterioare s-a dispus parțial, ceea ce presupune menținerea efectelor respectivei convenții pentru suprafața de 150 ha teren agricol și suprafața de teren aferentă zonei de protecție pentru lucrările de amenajări funciare. În plus, în susținerea tezei privind producerea efectelor contractului de concesiune din 27 mai 2011, SC V. SRL a făcut dovada plății redevenței, respectiv dovada exercitării unei acțiuni în restituirea acesteia. În consecință, s-a hotărât că apelanta justifică un interes raportat la efectele contractului de concesiune produse până la soluționarea recursului declarat în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1281/2/2008, efecte care au fost constatate drept suspendate prin sentința apelată, urmând a se respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în susținerea apelului. Analizând apelul, s-a reținut că în mod corect a subliniat prima instanță că suspendarea efectelor contractului de concesiune constituie o excepție de la principiul forței obligatorii a actelor juridice civile reglementat de art. 969 C. civ., astfel încât aceasta poate interveni numai în cazuri limitativ prevăzute de lege sau prin voința părților. De asemenea, în acord cu prima instanță, sa apreciat că, întrucât prin încheierea fără număr din 21 octombrie 2011 dată în Dosarul nr. 1281/2/2008/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea executării deciziei comerciale din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, implicit, în condițiile în care decizia comercială nr. 270 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel București nu conține dispoziții susceptibile a fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite, măsura suspendării vizează de fapt dispozițiile cuprinse în hotărârea pronunțată în primă instanță - respectiv în sentința civilă nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 1178/2004, în concret măsura de obligare a Agenției Domeniilor Statului la încheierea contractului de concesiune cu SC V. SRL. Însă, contractul de concesiune din 27 mai 2011 dintre Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL a fost încheiat în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, astfel încât efectele suspendării executării sentinței se extind de drept și asupra contractului, ca măsură de executare în natură. Într-adevăr, astfel cum a arătat prima instanță, suspendarea executării silite a unei hotărâri judecătorești are ca efect amânarea producerii efectelor juridice ale măsurilor luate prin dispozitivul acesteia; în consecință, efectele contractului de concșsiune erau deja suspendate, ca efect al încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție, apărând astfel ca inadmisibilă solicitarea reclamantei de a se consfinți o situație juridică deja existentă în baza unei alte hotărâri judecătorești. 8. 1. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL, solicitând, admiterea recursului și, în principal, respingerea apelului ca lipsit de interes, iar subsidiar, respingerea apelului ca nefondat. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că respingerea excepției lipsei interesului a avut la baza aplicarea greșită a legii, ignorându-se nepermis puterea de lucru judecat pe care o implică decizia nr. 4729 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1281/2/2008. Astfel, s-a apreciat greșit că apelanta justifică un interes actual de vreme ce, prin decizia menționată, a fost respinsă irevocabil acțiunea V. SRL de obligare a Agenției Domeniilor Statului la încheierea contractului de concesiune pentru suprafața de 8546 ha, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului de concesiune nr. 11 din 27 mai 2011. Recurenta a subliniat că prin decizia irevocabilă s-a statuat că V. SRL nu are nici un drept a-i fi concesionată suprafața de teren solicitată, iar contractul de concesiune încheiat pentru aducerea la îndeplinire a sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004, nu a produs efecte. Rezultă, în opinia recurentei că V. SRL nu mai are interes a opune reclamantei contractul de concesiune din anul 2011 câtă vreme nu mai apăra nici un drept derivat din contractul lipsit de efecte. Nici prin prisma dispoziției de repunere a părților în situația anterioară încheierii contractului din anul 2011 nu se poate aprecia actualitatea interesului apelantei, întrucât aceasta nu întregește concluzia că respectivul contract a fost valabil încheiat. Cu privire la soluția de admitere a apelului și respingere a cererii SC A.I. SRL ca inadmisibilă, recurenta a arătat că a solicitat instanței să constate suspendat contractul de concesiune din 27 mai 2011, ca efect al pronunțării încheierii de ședință din 22 iunie 2011, urmată de încheierea din 21 octombrie 2011, ambele pronunțate de instanța de recurs, pe perioada în care acestea își produc efectele, respectiv, până la soluționarea recursului de forma obiectul Dosarului nr. 1281/2/2008. S-a susținut că efectul suspendării pronunțat prin încheierile instanței de recurs privea caracterul executoriu al sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004, definitivă prin decizia civilă nr. 270 din 16 iunie 2011 date în Dosarul nr. 1281/2/2008, iar nu contractul de concesiune din anul 2011 pe care SC V. SRL și Agenția Domeniilor Statului l-au încheiat pentru conformare la dispozitivul sentinței. Prin încheierea contractului din anul 2011 cele două pârâte au generat o situație juridică nouă incompatibilă cu efectul de suspendare stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu se poate susține, cum a apreciat instanța de apel, că solicitarea pe cale de acțiune a constatării lipsei de efecte a contractului astfel încheiat este inadmisibilă. Recurenta susține că instanța de apel a apreciat greșit că dreptul protejat de reclamantă corespunde celui consfințit prin decizia nr. 4729 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație, iar nevoia reclamantei de recunoaștere a acestui drept pe cale a acțiunii în constatare rezidă în aceea că V. SRL a negat continuu că prin cele două încheieri de suspendare amintite se poate deduce suspendarea efectului contractului pus în discuție. De vreme ce recurenta se afla în posesia terenului care făcea obiectul contractului de concesiune, sigurul mijloc de conservare a dreptului era o acțiune în constatare declaratorie, fiind îndeplinite dispozițiile art. 111 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a analizat greșit contractul de concesiune ajungând la concluzia că dispozițiile instanței supreme referitoare la repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de concesiune justifică interpretarea că respectivul contract a fost valabil încheiat. Sub aspectul inadmisibilității, interpretarea greșită a actului dedus judecății constă în aceea că instanța de apel a considerat greșit că prin efectul încheierilor succesive de suspendare a executării sentinței nr. 7786 din 09 iunie 2004 nu ar mai fi necesară constatarea suspendării contractului, efectul de suspendare a acestuia fiind implicit. 8. 2. În ședința publică din 04 noiembrie 2014, potrivit art. 49 și art. 51 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei SC V. SRL, numitul P.Ș., respinsă ca inadmisibilă după dezbaterile asupra admisibilității în principiu a acesteia, pentru considerentele regăsite în practicaua acestei decizii. 8. 3. Analizând recursul, Înalta Curte va răspunde în considerentele următoare motivelor de recurs dezvoltate de recurentă. Este nefondată critica recurentei referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei interesului apelantei în susținerea apelului, în raport cu efectele implicate de decizia nr. 4729 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație în Dosar nr. 1281/2/2008, în măsura în care această decizie infirmă în mod irevocabil orice drept pe care SC V. SRL l-ar putea invoca sau apăra în temeiul contractului de concesiune din anul 2011. Teza interesului apelantei SC V. SRL a fost argumentată de către instanța de apel pe ideea că prin dispoziția de repunere a părților în situația anterioară nu se infirmă concluzia că, o dată încheiat, contractul de concesiune din anul 2011 a produs deja o serie de efecte și continuă să și le producă pentru suprafața de 150 ha pentru care eficacitatea contractului nu a fost infirmată. Astfel, s-a considerat că interesul apelantei rezidă în conservarea unei acțiuni în repetitiunea prestațiilor executate deja, pe măsura desființării sale. Argumentele prezentate de Curtea de Apel sunt corecte și corespund unei analize riguroase a condiției actualității interesului apelantei în promovarea și susținerea apelului declarat. Astfel, contractul de concesiune a fost încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC V. SRL la 27 mai 2011 și a reprezentat rezultatul conformării Agenției Domeniilor Statului la dispozitivul sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pronunțate în Dosarul nr. 1178/2004, executorie potrivit art. 720 8 C. proc. civ. Încheierea contractului a intervenit pe parcursul soluționării apelului declarat împotriva acestei sentințe, finalizată cu decizia comercială nr. 270 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel București, la rândul său, recurată. În procedura soluționării recursului, efectele executorii ale deciziei recurate și implicit ale sentinței au fost suspendate prin încheierile succesive date de instanța de recurs potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. civ., la 22 iunie 2011 și respectiv, la 21 octombrie 2011, ulterioare datei încheierii contractului din 27 mai 2011. Deși este adevărat că prin aceste suspendări s-a tins la suspendarea executării dispoziției de obligare a Agenției Domeniilor Statului la încheierea unui contract de concesiune ci SC V. SRL, totuși contractul s-a încheiat generând o situație juridică ce nu a mai putut fi ignorată de către niciuna dintre părțile litigiului. Astfel, interesul SC V. SRL la declararea și susținerea apelului s-a demonstrat din perspectiva caracterului său actual chiar și prin pronunțarea deciziei nr. 4729 din 28 noiembrie 2012 de către Înalta Curte de Casație prin care a fost modificată decizia civilă nr. 270/2011 și schimbată în tot sentința civilă nr. 7786/2004, dispunându-se repunerea părților în situația anetrioară încheierii contractului de concesiune din anul 2011, în limita suprafeței de 8404 ha teren. Rezultă așadar că interesul apelantei SC V. SRL a rămas actual pe toată durata desfășurării litigiului în susținerea existenței raportului juridic de la data încheierii sale ca situație pe care a opus-o SC A.I. SRL. Este însă întemeiată critica recurentei privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., urmată de respingerea acțiunii SC A.I. SRL ca inadmisibilă. Considerentele instanței de apel s-au limitat esențial la aprecierea că încheierile din 16 iunie 2011 și 21 octombrie 2011 date de Înalta Curte de Casație și Justiție au vizat aducerea la îndeplinire a efectelor sentinței civile nr. 7786 din 09 iunie 2004, astfel încât aceste efecte se extind automat și asupra contractului care reprezintă însăși executarea acestei sentințe, astfel, fiind inadmisibilă acțiunea care tinde la reconfirmarea unei situații juridice deja consacrate din punct de vedere jurisdicțional. Înalta Curte arată că aceste considerente corespund în realitate unei analize specifice interesului acțiunii, iar nu admisibilității sale, potrivit art. 111 C. proc. civ. În aplicarea normei de procedură, instanța de apel urma să verifice admisibilitatea cerereii de chemare în judecată prin raportare la existența, la îndemâna reclamantei, a unei acțiuni în realizarea dreptului sau la împrejurarea că se tinde la constatarea unei simple stări de fapt. Or, reclamanta nu avea la îndemână o acțiune în realizare întrucât, așa cum s-a stabilit, SC A.I. SRL se afla în posesia și exploatarea terenului care a făcut obiectul concesiunii prin contractul din anul 2011 și se întemeiază pe un titlu propriu, contractul de concesiune din anul 2004. Nu se poate considera nici că acțiunea promovată de SC A.I. SRL a avut ca obiect constatarea unei stări de fapt. Succesiunea actelor analizate anterior expusă a relevat că anterior suspendării efectelor sentinței nr. 7786 din 09 iunie 2004 prin încheierile Înaltei Curți de Casație și Justiție fusese încheiat, în executarea dispozitivului sentinței, contractul de concesiune din 27 mai 2011. Contractul de concesiune se reprezintă ca un raport juridic obligațional al cărui efect a fost constant opus SC A.I. SRL și care a tins negarea raportului juridic generat de contractul din anul 2004, titlul de concesiune al reclamantei. Confirmând că în esență prin încheierile date de Înalta Curte de Casație și Justiție în 16 iunie 2011 și 21 octombrie 2011 ar fi trebuit să se preîntâmpine încheierea contractului nr. 22/2011, Înalta Curte arată totuși că acest scop nu a mai putut fi atins în mod implicit, pe cale de consecință. Or, acțiunea în constatare promovată de către reclamantă tinde tocmai la conformarea situației juridice generate de încheierea contractului la scopul încheierilor judecătorești arătate, acela de a suspenda efectele unui act juridic a cărui încheiere nu trebuia să se producă. Aceasta se putea face prin constatarea prevalentei efectului unor hotărâri judecătorești cu care manifestarea voințelor particulare a venit în contradicție, reclamanta promovând astfel o acțiune în constatare declaratorie, prin care a urmărit constatarea ineficacității raportului juridic obligațional pe o durată determinată. În acest sens, acțiunea în constatare promovată a corespuns condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, mai exact, a tins la constatarea suspendării, a negării exercițiului drepturilor pârâților derivate din contractul de concesiune din anul 2011, pe durata dintre momentul suspendării executării sentinței civile nr. 7786/2004 și soluționarea recursului prin care se hotăra irevocabil asupra acțiunii rezolvate în prima instanță prin această sentință. Prin urmare, decizia apelată s-a întemeiat pe o greșită aplicare a legii, iar față de considerentele arătate Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului cu consecința modificării deciziei referitoare la dezlegarea acestui aspect și menținerea hotărârii de primă instanță. În fine, ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, nu este fondat. Înalta Curte arată că argumentele subsumate acestui motiv de recurs trebuie circumscrise la împrejurarea că instanța de fond, printr-o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul vădit și neindoienlic al acestuia, deturnând prin interpretare chiar voința reală a emitenților, ca element esențial al actului. Nu intră astfel sub apanajul acestei interpretări aprecierea efectelor și limitelor pe care le implică o hotărâre judecătorească - în cauză încheierile de suspendare a executării pronunțate în procedura recursului soluționat în Dosarul nr. 1281/2/2008 - și nici aprecierea că prin decizia nr. 4729 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație se confirmă valabilitatea contractului de concesiune din anul 2011. Delimitarea greșită a efectelor unei hotărâri judecătorești sau a limitelor puterii de lucru judecat ale unei decizii irevocabile presupun o aplicare greșită a legii, iar nu schimbarea înțelesului lămurit și neîndoielnic al actului juridic. Dincolo de acestea, argumentele dezvoltate de recurentă subsumat acestui motiv corespund unor critici derivate din aplicarea greșită a legii, aspecte asupra cărora instanța de recurs a răspuns deja în suma considerentelor arterior prezentate. Văzând și limitele recursului, potrivit art. 316 raportat la cele ale art. 295 C. proc. civ., având în vedere considerentele dezvoltate în această decizie, Înalta Curte va admite recursul potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., și va modifica în parte decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de SC V. SRL împotriva sentinței civile nr. 20601 din 02 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, pe care o menține și de asemenea, va meține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.