ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4364/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4364/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 7452 din 8 decembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC „A&S I."

SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC „V."

SRL, prin care solicita suspendarea executării actului intitulat „notă de

informare și decizie" nr. 84217 din 27 mai 2011, emisă de autoritatea

pârâtă A.D.S., precum și a efectelor acestui act, respectiv încheierea

Contractului de concesiune nr. 11 din 27 mai 2011 încheiat între ADS și SC V.

SRL, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestor acte

administrative; de asemenea, instanța de judecată a respins cererea de

suspendare a cauzei conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată

de pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În ceea ce privește

cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta Agenția Domeniilor Statului,

se reține că potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau

în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte

judecăți.

În speța de față, s-a

solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea în mod irevocabil a

Dosarului nr. 1281/2/2008 aflat în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție. Pe de altă parte, se observă că obiectul prezentei cauze este format

din cererea de suspendare a efectelor notei de informare și Decizia nr. 84217

din 27 mai 2011 emisă de ADS, dosar ce presupune soluționarea de urgență și cu

precădere, conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, se

reține că, în acest cadru procesual, actul ale cărui efecte se solicită a fi

suspendate nu este verificat pe fond sub aspectul legalității, ci se face o

analiză a îndeplinirii condițiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, fără a se antama fondul cauzei.

În raport de aceste

considerente, s-a apreciat că nu se impune suspendarea judecării prezentei

cauze până la soluționarea în mod irevocabil a Dosarului nr. 1281/2/2008 aflat

în prezent pe rolul Înaltei Curți de casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, s-a

apreciat necesar, anterior verificării îndeplinirii condițiilor de formă și de

fond prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv

formularea plângerii prealabile în condițiile art. 7, existența cazului bine

justificat și a pagubei iminente, să se stabilească dacă nota de informare și

Decizie nr. 84217 din 27 mai 2011 emisă de ADS reprezintă un act administrativ

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ reprezintă „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și

contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale

pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse

competenței instanțelor de contencios administrativ;", iar art. 2 alin.

(1) lit. b) prevede că „autoritate publică - orice organ de stat sau al

unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere

publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate

autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept

privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

Pe de altă parte,

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 prevede că „Se înființează Agenția

Domeniilor Statului, instituție de interes public cu personalitate juridică, cu

caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, în

subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.”

În raport de aceste

dispoziții legale, Curtea observă că actul administrativ, pentru a fi supus

cenzurii instanțelor judecătorești, trebuie să producă efecte juridice, să

creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau

obiectivă. Însă actul contestat, intitulat „notă de informare și decizie"

nr. 84217 din 27 mai 2011, nu are trăsăturile caracteristice unui act

administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul

emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare,

specifice dreptului administrativ, ci doar de a prezenta evoluția litigiilor

derulate în fața instanțelor de judecată între SC V. SRL, ADS și SC A&S I.

SRL cu privire la contractul de concesiune având ca obiect terenul în suprafață

de 8.546 ha aflat în exploatarea SC A. SA Stelnica, județul Ialomița, în

vederea valorificării informațiilor cu ocazia soluționării cererii formulate de

SC V. SRL, înregistrată la ADS sub nr. 236 din 17 mai 2011.

Împrejurarea că acest

act nu produce efecte de-sine-stătătoare rezultă și din mențiunile cuprinse în

secțiunea a 4-a, unde se arată că se supune, spre analiză și decizie,

președintelui ADS nota de informare și decizie în vederea punerii în aplicare a

Sentinței civile nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a Comercială în Dosarul nr. 1178/2004.

Așadar, în speță nu

se atacă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr.

554/2004, prin actul atacat nefiind dispusă vreo măsură de natură să producă

consecințe juridice și care să lezeze vreun drept subiectiv al reclamantei.

formulată de SC „A&S I.” SRL.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

fără a-și încadra criticile formulate în motive de recurs.

Recurenta combate

soluția primei instanțe sub mai multe aspecte, corespunzătoare condițiilor

cerute de lege pentru acordarea suspendării executării.

Astfel, recurenta

afirmă că:

- actul atacat este

un act administrativ prin care se pune în executare o hotărâre judecătorească

cu ignorarea dispozițiilor acesteia dar și a indiciilor de nelegalitate

reținute de DNA;

- prima instanță nu a

ținut seama, în privința cazului bine justificat și a pagubei iminente, de

investiția majoră constând în plantații de foarte mari dimensiuni pe terenul

concesionat, de care ar urma să profite societatea intimată dar și de

împrejurarea că situația litigioasă o împiedică pe recurentă să acceseze

subvenția legală pentru culturile înființate în acest an, pe care statul român

o remite prin intermediul APIA;

- scopul actului

atacat, nu a fost observat de prima instanță care nu a sesizat că, de fapt, nu

s-a atacat nota provenind de la Comisia de Conciliere, ci nota așa cum a fost

aprobată de Președintele Agenției Domeniilor Statului. Or odată aprobată, în

mod evident, nota a produs efecte juridice, „achiziția solicitată prin

intermediul său urmând a fi negreșit efectuată”.

intimaților

Ambii intimați au

formulat întâmpinare solicitând respingere recursului ca nefondat.

În timp ce intimata

Agenția Domeniilor Statului, prin întâmpinare, trimite la apărările formulate

la prima instanță cealaltă intimată SC „V." SRL analizează punctual toate

susținerile recurentei, conchizând în sensul că nu există nici un motiv pentru modificarea

sau casarea sentinței.

În esență, această

intimată contestă, la rândul său, dreptul recurentei de a beneficia de

contractul de concesiune, subliniind că prin Decizia nr. 3932 pronunțată în

Dosarul nr. 20367/2/2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit

irevocabil calitatea „V.” de persoană îndreptățită la concesionarea terenului

ce a aparținut SC A. SA.

Referitor la nota de

informare și decizia atacată, intimata subliniază natura sa premergătoare

încheierii contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 11 din 27 mai

2011 încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, precum și faptul că raporturile

dintre părți sunt incluse în sfera dreptului privat, iar nu a celui public.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată prin prisma recursului declarat și a apărărilor cuprinse în

întâmpinări, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificare ori

casarea acesteia.

de drept relevante

În memoriul de recurs

este prezentată pe larg situația litigiilor dintre părți care au debutat în

anul 2003, pe fondul intrării fostei administratoare a terenului agricol de

8546 ha din județul Ialomița sub incidența Legii nr. 64/1995 privind procedura

reorganizării judiciare și a falimentului. Odată cu decizia ADS de a-l scoate

la licitație în vederea concesionării, cele două societăți comerciale din

litigiul de față au fost competitori în respectiva procedură dar și-au

contestat reciproc demersurile administrative și judiciare, la acest moment

nefiind încă limpede modul în care s-au tranșat nenumăratele litigii dintre

acestea aflate pe rolul instanțelor comerciale.

Inclusiv Contractul

de concesiune prin atribuire directă nr. 11 din 27 mai 2011, considerat ca

fiind efectul notei de informare și Decizie nr. 84217 din 27 mai 2011 a cărei

suspendare se solicită în cauza de față, a fost contestat la Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, Dosar nr. 56067/3/2011, instanță în fața căreia

s-a cerut și suspendarea executării sale.

În aceste coordonate,

prima instanță a stabilit cu claritate că este învestită doar cu soluționarea

unei cereri de suspendare a executării notei de informare și Decizie nr. 84217

din 27 mai 2011 emisă de Direcția Administrare Patrimoniu din cadrul Agenției

Domeniilor Statului, cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr.

554/2004, luând act totodată, prin încheierea pronunțată în ședința publică de

la 13 octombrie 2011, de renunțarea reclamantei la judecarea petitului privind

contractul comercial.

Din întreaga economie

a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ rezultă că situația premisă reclamă existența unui act

administrativ unilateral, individual sau normativ.

Or, în speța de față,

nu ne regăsim într-o atare ipoteză pentru că nota vizată nu întrunește

elementele necesare pentru a reprezenta un act administrativ în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) din lege, citat la pct I.1 din această decizie.

După cum bine a punctat

judecătorul de la Curtea de apel, nota prezintă situația la zi a numeroaselor

litigii pe care le-au purtat cele două societăți comerciale, reflectând punctul

de vedere al autorilor asupra stadiului procedurii și direcția de acțiune

pentru a genera un impact pozitiv asupra activității instituției publice ADS.

Acest act nu

generează, prin el însuși, modificări în realitatea juridică și, deci, nu are

aptitudinea de a reprezenta un act administrativ. Ca o consecință imediată,

recurenta nu poate afirma că a suferit vreo vătămare prin faptul formulării

unor constatări, propuneri și sugestii prin actul incriminat.

În realitate, actul

vătămător este decizia președintelui ADS de a aproba încheierea contractului de

concesiune prin atribuire directă, materializată prin mențiunea aplicată pe

nota în discuție, în sensul arătat.

Deși considerentele

expuse satisfac în planul raționamentului juridic rigorile unei motivări

punctuale, adaptate la limitele învestirii prin calea de atac exercitată,

totuși Înalta Curte consideră necesar a mai învedera două aspecte care exclud,

în mod evident, incidența condiției „pagubei iminente”.

Astfel, cu toate că

potrivit contractului de concesiune încheiat între intimați la data de 27 mai

2011, intimata SC V. avea dreptul să exploateze de îndată terenul agricol,

acest lucru nu a fost posibil întrucât recurenta-reclamantă a refuzat să-l

predea, situație de fapt consemnată în procesul-verbal încheiat de

reprezentantul ADS la data de 24 mai 2012. Același proces-verbal, semnat și de

directorul departamentului agricultură din cadrul SC A&S I. SRL atestă

împrejurarea că „pe teren comisia a constatat faptul că SC „A&S I.”

exploatează terenul agricol (arabil, livada) în incinta îndiguită a Bălții

Ialomiței, teren ce s-a aflat în administrarea SC A. SA Stelnica (…)”.

Nici prejudiciul ce

l-ar înregistra recurenta prin neplata subvențiilor alocate nu a fost dovedit.

Dimpotrivă, din Decizia de plată în avans nr. 1518279 din 20 octombrie 2011

emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură Fetești rezultă că recurenta a încasat deja

peste 1 milion RON cu acest titlu.

soluției instanței de recurs

Conchizând, Înalta

Curte reține că în limitele procedurii sumare de față, fără a dezlega fondul

cauzei ce reprezintă apanajul judecătorului acțiunii în anulare, nu au fost

identificate argumente care să justifice acordarea suspendării executării.

Ca atare, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC „A&S I.” SRL împotriva Sentinței nr. 7452 din 8

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM