ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3077/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3077/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23

decembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub număr de dosar

45782/299/2009, contestatorul B.A.M. a formulat, în contradictoriu cu intimata

Agenția Domeniilor Statului București, contestație la executare împotriva

somației din 14 decembrie 2009 emisă de intimată în baza titlului executoriu

reprezentat de contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004, precum și cerere

de suspendare a executării până la soluționarea prezentei contestații, cu cheltuieli

de judecată.

În drept,

contestatorul a invocat dispozițiile art. 399 C. proc. civ. și Legea nr.

51/1998.

Intimata a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Sectorului 1 București, excepție care a fost pusă în discuția părților și

admisă prin Sentința civilă nr. 12685 din 16 iunie 2010, declinându-se

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a

fost înregistrată sub număr de dosar 45782/299/2009.

Prin încheierea de

ședință din 29 martie 2011, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înaintarea pricinii

spre repartizare unei secții comerciale din cadrul Curții de Apel București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Secției a V-a Comercială (actuală Secția a V-a Civilă)

sub număr de dosar 3815/2/2011.

Prin Sentința

comercială nr. 66 din 08 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a admis contestației la executare și a dispus anularea executării

imputată de intimata A.D.S. în baza contractului de concesiune din 25 noiembrie

2004, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.658 RON.

În motivarea

hotărârii, s-a reținut, în esență, că executarea silită a fost începută în baza

unui contract care nu constituie titlul executoriu, întrucât contractul de

concesiune din 25 noiembrie 2004 a fost încheiat cu un an înaintea intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 64/2005 (ordonanță care stabilește caracterul de titlu

executoriu al contractelor încheiate de Agenția Domeniilor Statului București

cu particulari), iar legea nu are putere retroactivă.

Împotriva acestei

sentințe, intimata Agenția Domeniilor Statului București a declarat recurs,

care, prin Decizia nr. 2834 din 29 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis, a fost casată

hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a constatat că prima instanță a pronunțat hotărârea

cu aplicarea greșită a legii, respectiv a O.U.G. nr. 64/2005 modificată,

raportat la O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare, prin

excluderea caracterului de titlu executoriu a contractului de concesiune din 25

noiembrie 2004 încheiat de părți.

În fond, după casare,

cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a

civilă, sub număr de dosar 3815/2/2011*.

Prin Sentința civilă

nr. 52/2013 din 4 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de

contestatorul A.M.B. în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului

București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că prin adresa din 14 decembrie 2009 intimata

Agenția Domeniilor Statului București a comunicat contestatorului B.A.M. titlul

executoriu ce constată soldul creanței de 4.663,75 RON reprezentând redevență în

cuantum de 4.215,06 RON și penalități aferente calculate până la 02 decembrie

2009, în cuantum de 448,69 RON, titlul executoriu constatator al acestei

creanțe fiind reprezentat de contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004

încheiat între părți.

S-a reținut, în

esență, că problema caracterului de titlu executoriu al contractului de

concesiune din 25 noiembrie 2004 a fost tranșată în mod irevocabil de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia de casare nr.

2834 din 29 mai 2012 și s-a arătat că acest caracter de titlu executoriu al

contractului de concesiune încheiat de părți se răsfrânge nu numai asupra

redevenței, ci și asupra penalităților de întârziere calculate conform clauzei

penale negociate de părți și cuprinse în respectivul contract.

Curtea de Apel

București a apreciat ca fiind nefondate susținerile contestatorului referitoare

la nulitatea titlului executoriu prin prisma dispozițiilor legale invocate în

cuprinsul acestuia.

Au fost înlăturate

susținerile contestatorului prin care acesta a invocat nepredarea documentației

cadastrale și necomunicarea de către Agenția Domeniilor Statului București a

unui răspuns la solicitările de înființare a unei culturi de nuci,

apreciindu-se că acestea nu sunt motive întemeiate pentru admiterea

contestației la executare, dat fiind că nu există nicio obligație prevăzută în

contractul de concesiune încheiat de părți cu privire la întocmirea și predarea

către contestatorul-concesionar a documentației cadastrale pentru terenul

concesionat (teren ce poate fi identificat prin tarla și parcelă), iar lipsa

unui răspuns din partea A.D.S. în legătură cu schimbarea categoriei de

folosință a terenurilor concesionate nu-l exonerează pe contestator de la plata

redevenței pentru terenul ce i-a fost concesionat. Art. 7.1.11 din contract,

reține instanța de fond, prevede posibilitatea schimbării categoriei de

folosință a terenurilor numai cu acordul scris al concedentului, fără a impune

vreo obligație în acest sens pentru A.D.S.

În ceea ce privește

motivele contestației la executare referitoare la imposibilitatea stabilirii cu

certitudine a suprafeței reale de teren pentru care contestatorul datorează

redevență, s-a reținut că și acestea sunt nefondate.

Sub acest aspect, nu

a putut fi primită susținerea contestatorului din ședința publică de la 5

februarie 2013 potrivit căreia nu i s-ar fi predat nicio suprafață de teren,

având în vedere motivarea în fapt a contestației la executare în care

contestatorul recunoaște că "în realitate deține o suprafață mult mai mică

de teren", precum și adresele prin care acesta solicită intimatei acordul

pentru schimbarea categoriei de folosință a unor suprafețe de teren. S-a

apreciat ca fiind lipsită de logică solicitarea acordului pentru schimbarea

categoriei de folosință pentru un teren pe care contestatorul nu l-ar fi

deținut, cu atât mai mult cu cât, s-a constatat că în aceste solicitări

contestatorul chiar a indicat anumite tarlale și parcele.

Reținând că o anumită

suprafață de teren a fost predată contestatorului, Curtea de Apel București a

stabilit, în raport de actele aflate la dosar, despre ce suprafață este vorba

și dacă redevență pentru care s-a emis titlul executoriu contestat a fost

corect calculată, conform prevederilor contractuale stabilite de părți.

Astfel, s-a reținut,

în esență, că prin somația din 14 decembrie 2009 cu care s-a comunicat titlul

executoriu contestat în prezența procedură, intimata A.D.S. a solicitat plata

de către contestator a sumei de 4.663,75 RON reprezentând redevență în cuantum

de 4.215,06 RON și penalități de întârziere calculate până la 02 decembrie 009,

în cuantum de 448,69 RON.

Din înscrisurile

aflate la dosar a rezultat că debitul principal de 4.215,06 RON reprezintă rata

4 din redevența aferentă anului 2009, scadentă la 15 octombrie 2009, iar

penalitățile în cuantum de 448,69 RON se compun din: suma de 246,37 RON

penalități calculate pentru perioada 13 august 2009 - 30 noiembrie 2009,

aferente ratei nr. 3 din redevența aferentă anului 2009, scadentă la 15 iulie

2009 și suma de 202,32 RON penalități calculate pentru perioada 16 septembrie

2009 - 02 decembrie 2009, aferente ratei nr. 4 din redevența aferentă anului

2009, scadentă la 15 octombrie 2009.

Conform contractului

de concesiune din 25 noiembrie 2004 încheiat de părți, redevența a fost

convenită ca fiind echivalentul în RON a 331 kg grâu/ha/anual (art. 4.1),

echivalență ce se stabilește după cotația grâului de la bursa din Londra (art.

4.2) și se plătește de către contestator în patru tranșe trimestriale, conform

art. 5.3. din contract, termenele scadente fiind 15 ianuarie, 15 aprilie , 15

iulie și 15 octombrie.

S-a constatat că

aceste clauze contractuale nu au fost modificate prin actul adițional nr.

1/2005 încheiat de părți.

Potrivit art. 4.3 din

contract, în situația modificării suprafeței de teren, în conformitate cu art.

2.5. și 2.6., cuantumul redevenței se va recalcula proporțional cu suprafața

înscrisă în actul adițional.

Suprafața

concesionată prin contractul nr. 18/2004 a fost de 377,04 ha teren agricol de

la SC A. SA Leordeni, jud. Argeș și de 25,28 ha teren neagricol (art. 2.1. lit.

a) și lit. b)).

Prin procesul-verbal

de predare-primire din 12 ianuarie 2005 și înregistrat la A.D.S. sub nr. 50289

din 13 ianuarie 2005, se menționează că s-a procedat la predarea-primirea terenului

cu destinație agricolă în baza contractului de concesiune nr. 18/2004. Se arată

că suprafața efectiv predată este de 365,86 ha, din care 124,86 ha sunt ocupate

abuziv.

Instanța a reținut că

pe acest proces-verbal de predare-primire apare atât semnătura contestatorului,

cât și mențiunea că acesta refuză să semneze. Față de aceste două mențiuni

aparent contradictorii, Curtea de Apel București a constatat că inițial, la

momentul închiderii procesului verbal (12 ianuarie 2005), contestatorul a

refuzat să-l semneze, însă a efectuat acest lucru ulterior, la data de 14

ianuarie 2005, în același timp cu semnarea actului adițional nr. 1 la contract,

aspect ce rezultă din adresa emisă de contestator la data de 5 februarie 2005.

Prin urmare, la data

de 14 ianuarie 2005 părțile au semnat actul adițional nr. 1 la contractul de

concesiune, act adițional prin care au convenit modificarea art. 2 lit. a) și

b) din contract în sensul că suprafața concesionată este de 340,58 ha teren

agricol și 25,28 ha teren neagricol (conform suprafeței din procesul-verbal

încheiat la 12 februarie 2005).

Prin același act

adițional părțile au modificat și art. 5.4. din contract în sensul că au

convenit că redevența se datorează de la data de 11 noiembrie 2004 pentru

suprafața de 223,24 ha teren agricol.

Cum, în speță,

contestatorul a semnat procesul-verbal de predare-primire din 12 ianuarie 2005

din care rezultă predarea efectivă către acesta a suprafeței de 241 ha, iar

actul adițional nr. 1 din 14 ianuarie 2005 menționează expres obligația de

plată a redevenței aferentă suprafeței de 223,24 ha, s-a reținut că acesta avea

obligația de plată a redevenței aferentă pentru cel puțin suprafața de 223,24

ha.

Ulterior datei de 14

ianuarie 2005, părțile nu au mai semnat un alt act adițional la contract, deși

la dosar există depus un proiect de act adițional nr. 2/2007, proiect în care

suprafața concesionată apare ca fiind de doar 90.31 ha teren agricol și 17,76

ha teren neagricol.

Cu toate că alte acte

adițional nu au mai fost semnate, iar dispozițiile art. 4.3. din contract fac

referire la calcularea redevenței doar prin raportare la suprafața înscrisă în

actul adițional, s-a constatat că intimata A.D.S. a calculat redevența aferentă

anului 2009 pentru o suprafață mult mai mică decât cea menționată în

procesul-verbal din 12 ianuarie 2005 și actul adițional nr. 1 din 14 ianuarie

teren, aspect susținut și recunoscut de intimată în fața Curții, cu ocazia

rejudecării în fond după casare.

Verificând modul de

calcul al redevenței pentru anul 2009, instanța a reținut că intimata a avut în

vedere cantitatea de grâu de 16,2869412 tone, cantitate corect stabilită față

de prevederile art. 4.1. din contractul de concesiune (331 kg grâu/ha anual) și

de suprafețele menționate de intimata A.D.S. ca fiind concesionate în anul

2009.

Având în vedere și

cotația bursei de la Londra, s-a apreciat că modul de calcul al redevenței

aferentă anului 2009 este corect.

Nu s-a putut reține

în sarcina intimatei nicio obligație contractuală neexecutată în mod culpabil.

De asemenea, față de prevederile contractului de concesiune nr. 18/2005, ale

actului adițional nr. 1 din 14 ianuarie 2005 și procesul-verbal de

predare-primire din 12 ianuarie 2005, a rezultat că i s-a predat

contestatorului suprafața de teren de 223,24 ha.

Cum suprafața de

teren pentru care intimata a calculat redevența este mult mai mică decât cea

predată contestatorului la data de 14 ianuarie 2005, iar clauza cuprinsă în

art. 4.3. nu a fost modificată de părți, s-a apreciat că pentru suprafața de

teren în raport de care s-a calculat redevența pe anul 2009 (91,14 ha până la 3

martie 2009, 85,14 ha până la 25 mai 2009 și 35,14 ha până la 31 decembrie

2009), s-a probat predarea ei către contestator.

Întrucât nu a fost

îndeplinită obligația de plată a redevențelor în termenul scadent prevăzut de

art. 5.3. din contract, s-a reținut că intimata A.D.S. a calculat penalități de

întârziere în mod corect și legal, făcând aplicarea clauzei penale convenită de

părți și prevăzută de art. 5.11 din contract.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., în termen legal, contestatorul

A.M.B. a declarat recurs, solicitând, admiterea recursului, modificarea în tot

a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației la executare împotriva

titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 25 noiembrie

2004, comunicat de Agenția Domeniilor Statului - Serviciul Executări Silite și

Rezilieri Contracte prin adresa din 14 decembrie 2009, conținând obligația

recurentului de plată a sumei de 4.663,69 RON reprezentând redevență pretins

datorată în cuantum de 4.215,06 RON și penalități la aceasta în cuantum de

448,69 RON.

În argumentarea

recursului, contestatorul A.M.B. a susținut, în esență, că nu a fost realizată

punerea sa efectivă în posesie, prin identificarea cadastrală exactă a

suprafeței concesionate, că actul adițional a realizat acest lucru doar

scriptic, deși Agenția Domeniilor Statului a fost notificată în legătură cu

acest aspect, pe parcursul derulării contractului.

Astfel, apreciază că

reținerea instanței conform căreia recurentul ar fi recunoscut prin motivarea

în fapt a contestației la executare că în realitate deține o suprafață mult mai

mică de teren nu este de natură a susține soluția de respingere a contestației

formulate.

Detentorul material

al terenurilor în discuție - A. SA Leordeni - nu a fost parte și nu a semnat

procesul-verbal de predare primire nici la data de 12 ianuarie 2005, nici la

data de 14 ianuarie 2005 și nici la data de 10 martie 2006.

Or, atâta timp cât

intimata Agenția Domeniilor Statului nu a făcut dovada preluării suprafețelor

în discuție de la A. SA Leordeni, nu se poate reține că aceasta ar fi predat

terenurile recurentului, orice proces-verbal semnat până în prezent neavând

decât valoarea unui înscris ce doar a reprodus o evidență scriptică a Agenției

Domeniilor Statului cu privire la suprafețele ce au fost considerate

concesionate contestatorului, atestând doar întinderea suprafețelor de teren

concesionate, fără ca acestea să fie identificate cadastral și fără a fi

predate efectiv (în sensul unui transfer efectiv al stăpânirii materiale a

acestora).

În opinia

recurentului, instanța de fond a interpretat în mod greșit probele administrate

în cauză, omițând necesitatea ca Agenția Domeniilor Statului să fi dovedit că

preluase de la A. SA Leordeni terenurile ce îi fuseseră concesionate, pentru a

face dovada că la 12 ianuarie 2005 sau ulterior, era în măsură să transmită

stăpânirea materială efectivă, ca o componentă a obligație de predare.

Apreciază ca fiind

netemeinic considerentul sentinței recurate conform căruia, prin adresele prin

care contestatorul a solicitat intimatei Agenția Domeniilor Statului acordul

pentru schimbarea categoriei de folosință a unor suprafețe de teren, acesta ar

fi recunoscut că deține terenurile pentru care a solicitat schimbarea

categoriei de folosință.

Împrejurarea că a

solicitat Agenția Domeniilor Statului înființarea unei culturi de nuci,

consideră recurentul, nu poate valora recunoașterea faptului că terenurile pe

care dorea să înființez aceste culturi îi fuseseră efectiv predate, ci doar o

dovadă a faptului că a făcut demersuri preparatorii pentru executarea

obligațiilor asumate prin contract de a exploata eficient terenurile și de a

efectua investiții în momentul în care ar fi avut stăpânirea materială efectivă

a acestora.

Prin urmare, fără

existența unei documentații cadastrale prin care să se identifice în concret

localizarea tarlalelor și parcelelor concesionate, precum și în absența unei

preluări efective a acestora de la A. SA Leordeni, recurentul susține că s-a

aflat în imposibilitatea localizării în spațiu a acestor terenuri și, pe cale

de consecință, nu le-a putut exploata în mod concret din motive imputabile

exclusiv intimatei Agenția Domeniilor Statului, nefiind posibilă identificarea

în teren a suprafețelor doar pe baza evidențe scriptice a Agenției Domeniilor

Statului.

În mod eronat

instanța de fond a reținut că suprafețele stabilite și comunicate unilateral de

către Agenția Domeniilor Statului prin înscrisul de la dosar (91,14 ha până la

03 martie 2009, de 85,14 ha până la 25 mai 2009 și de 35,14 ha până la 31

decembrie 2009) ar fi fost în mod cert identificate ca fiind cele incluse în

Actul adițional nr. 1/2005, predate efectiv recurentului și aflate în

stăpânirea sa concretă în cursul anului 2009.

Toate apărările

anterior formulate, susține recurentul, sunt confirmate și prin Sentința

comercială nr. 729 din 18 ianuarie 2007 pronunțată de către Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 28177/3/2006, care în mod

irevocabil a reținut că nu a fost pus în posesia terenului concesionat prin

contractul nr. 18/2004.

Conchizând, consideră

că urmare a lipsei dovezii de preluare a terenurilor de către Agenția Domeniilor

Statului de la A. SA Leordeni, anterior datei de 14 ianuarie 2005 - când

instanța de fond a considerat că a intervenit predarea-primirea, a planurilor

cadastrale de identificare a terenurilor concesionate, a lipsei unei predări

efective a terenurilor concesionate, a lipsei notificărilor privind reducerea

suprafețelor urmată de încheierea de acte adiționale la contract și de

protocoale de predare-primire, nu se poate reține că la nivelul anului 2009,

recurentul a putut exploata o suprafața de teren cu localizare certă pentru

care ar datora redevență.

Analizând sentința

recurată, în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele care succed:

Este de necontestat

că între părțile litigante s-a încheiat contractul de concesiune din 25

noiembrie 2004 pentru suprafața de 377,04 ha teren agricol, diminuată la 340,58

ha teren agricol (conform suprafeței din procesul-verbal încheiat la 12

ianuarie 2005) prin actul adițional nr. 1 din 14 ianuarie 2005 (dosarul

Judecătoriei Sectorului 1 București).

Prin același act

adițional părțile au modificat și art. 5.4. din contract în sensul că au

convenit că redevența se datorează de la data de 11 noiembrie 2004 pentru

suprafața de 223,24 ha teren agricol.

Chiar dacă o parte

din terenul concesionat și predat a fost retrocedat, ulterior datei de 14

ianuarie 2005 părțile nu au înțeles să mai încheie alte acte adiționale.

Deși dispozițiile

art. 4.3 din contractul de concesiune fac referire la calcularea redevenței

doar prin raportare la suprafața înscrisă în actul adițional, în speță,

intimata Agenția Domeniilor Statului a calculat redevența aferentă anului 2009

pentru o suprafață mult mai mică decât cea menționată în procesul-verbal din 12

ianuarie 2005 și actul adițional nr. 1 din 14 ianuarie 2005, această suprafață

mai mică avută în vedere datorându-se retrocedării de teren.

Contrar susținerilor

recurentului, instanța de fond, în raport de actele aflate la dosar și prevederile

contractuale stabilite de părți, a reținut în mod corect că în cauză se

probează predarea suprafeței de teren de 223,24 ha teren agricol pentru care

intimata Agenția Domeniilor Statului a calculat redevența.

Nu pot fi primite

susținerile contestatorului, reiterate și în recurs, potrivit cărora nu i s-ar

fi predate acestuia nicio suprafață de teren, întrucât, astfel cum în mod

corect a observat și instanța de fond, nu se poate face abstracție de motivarea

în fapt a contestației la executare în care contestatorul recunoaște că

"în realitate deține o suprafață mult mai mică de teren", precum și

de adresele prin care acesta solicită intimatei acordul pentru schimbarea

categoriei de folosință a unor suprafețe de teren, fiind lipsit de orice raționament

a se cere acordul pentru schimbarea categoriei de folosință pentru un teren pe

care reclamantul (în speță contestatorul) nu l-ar fi deținut.

Au fost înlăturate cu

justețe criticile vizând lipsa semnăturii pe procesului-verbal de

predare-primire din 12 ianuarie 2005, întrucât inițial, la momentul încheierii

acestuia contestatorul a refuzat să semneze, însă a semnat ulterior, la data de

14 ianuarie 2005, în același timp cu semnarea actului adițional nr. 1 la

contract, aspect ce rezultă din adresa emisă de contestator la data de 5

februarie 2005.

Sunt lipsite de

justificare susținerile contestatorului prin care se invocă nepredarea

documentației cadastrale și necomunicarea de către Agenția Domeniilor Statului

București a unui răspuns la solicitările de înființare a unei culturi de nuci,

deoarece nu există nicio obligație prevăzută în contractul de concesiune

încheiat de părți cu privire la întocmirea și predarea către

contestatorul-concesionar a documentației cadastrale pentru terenul

concesionat, iar lipsa unui răspuns din partea Agenția Domeniilor Statului în

legătura cu schimbarea categoriei de folosință a terenurilor concesionate,

evident că nu-l exonerează pe contestator de la plata redevenței pentru terenul

ce i-a fost concesionat.

În raport de actele

aflate la dosar și prevederile contractuale convenite de părți, instanța de

apel a verificat modul de calcul al redevenței pentru anul 2009, constatând că

modul de calcul al acesteia a fost unul corect.

În condițiile în care

suprafața de teren pentru care intimata a calculat redevența este mult mai mică

decât cea predată contestatorului la data de 14 ianuarie 2005, iar clauza

cuprinsă în art. 4.3. (potrivit căreia în situația modificării suprafeței de

teren cuantumul redevenței se va calcula proporțional cu suprafața

concesionată) nu a fost modificată de părți, instanța de fond a reținut în mod

legal că pentru suprafața de teren în raport de care s-a calculat redevența pe

anul 2009 (91,14 ha până la 3 martie 2009, 85,14 ha până la 25 mai 2009 și

35,14 ha până la 31 decembrie 2009), s-a probat predarea ei către contestator.

În cauză, nu se poate

reține în sarcina intimatei Agenția Domeniilor Statului București nicio

obligație contractuală neexecutată în mod culpabil.

Câtă vreme

contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a redevențelor (ce au fost

corect calculate), potrivit termenul scadent stipulat la art. 5.3 din

contractul de concesiune, intimata calculând, în mod legal penalitățile de

întârziere cu aplicarea clauzei penale convenită de părți la art. 5.11 din

contract, se impune păstrarea soluției de respingere a contestației la

executare formulată de A.M.B. împotriva somației din 14 decembrie 2009 emisă de

intimată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune

din 25 noiembrie 2004.

Nu în ultimul rând,

Sentința comercială nr. 729 din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, în Dosarul nr. 28177/3/2006 nu poate să determine o schimbare a

soluției instanței de fond, întrucât această instanță doar a respins cererea de

reziliere formulată de Agenția Domeniilor Statului București fără a statua cu

privire la punerea în posesie a recurentului, cum în mod greșit se pretinde în

cuprinsul recursului.

Chiar dacă în

considerentele sentințe invocate se aduce în discuție o culpă comună în executarea

contractului, din acestea nu rezultă o poziție clară a intimatei referitoare la

punerea în posesie, cu atât mai mult nu rezultă că recurentul "nu a fost

pus în posesia terenului concesionat prin Contractul nr. 18/2004" astfel

cum eronat susține acesta.

Pentru toate

argumentele care preced, constatând că sentința recurată este la adăpost de

orice critică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

A.M.B. împotriva Sentinței civile nr. 52/2013 din 4 iunie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținându-se hotărârea atacată,

ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.M.B. împotriva Sentinței civile nr. 52/2013 din 4 iunie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN