ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: - anularea, în tot, a Adresei nr. x/26.08.2014 prin care Agenția Domeniilor Statului a refuzat concesionarea către A., prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinație agricolă, în suprafața de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălți Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu, si, pe cale de consecința, - obligarea pârâtei, ca în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să încheie contractul de concesiune, pentru suprafața de teren menționată mai sus, cu reclamanta A., având în vedere că sunt îndeplinite condițiile art. 211 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., solicită obligarea acestuia la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul procesual.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 770 din 18 martie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. A. și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în principal, retrimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În motivare a arătat că, potrivit Actului constitutiv, aceasta are ca domeniu principal de activitate agricultura, respectiv cultivarea plantelor nepermanente - Cod CAEN 011 (Anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată). Începând cu luna aprilie 2014, S.C. A. a inițiat, în temeiul art. 211 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, demersuri către Agenția Domeniilor Statului ("A.D.S") în vederea concesionării, prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinație agricolă, în suprafața de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălți Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu, având în vedere că: a. este proprietarul activului B., situat în extravilanul comunei Slobozia, jud. Giurgiu, având nr. cadastral nr. x, înscris în Cartea funciară nr. x, conform Contractului de vânzare - cumpărare autentificat de Societatea Profesionaă Notarială "C. sub nr. x/09.05.2014; b. este proprietarul sistemului de irigații îngropat în suprafața de teren a cărui concesionare o solicită. Prin Adresa nr. x/04.06.2014 (Anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecata), A.D.S a informat că "(...) în vederea încheierii contractelor de concesiune, prin metoda atribuirii directe, conform prevederilor Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 364/2005, H.G. nr. 859/2009 și ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/17.03.2005, modificat și completat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 644/23.10.2009 cu completările și modificărilor ulterioare, investitorii vor întocmi și depune la sediul A.D.S. București o documentație conform Normelor interne anexate în copie, în funcție de natura bunului achiziționat și deținut la data prezentei". Potrivit Secțiunii II, lit. c) din Normele interne ale A.D.S (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecată), documentele necesare în baza cărora se vor încheia contractele de concesiune, prin metoda atribuirii directe, pentru persoanele fizice/juridice - deținători legali de platforme betonate și spații de depozitare, fabrici de nutrețuri combinate dezafectate sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice, sunt următoarele: - copie de pe actul de identitate pentru persoanele fizice și pentru reprezentanții persoanelor juridice împuterniciți să încheie contractul de concesiune; - copii legalizate, de pe actele constitutive (statut, contract sau act constitutiv), inclusiv de pe actele adiționale relevante, de pe Certificatul de înregistrare fiscala și de pe certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului sau dovada Înregistrării ori Înscrierii legale a persoanei juridice (alta decât societatea comerciala), după caz, emisă de autoritatea competentă; - împuternicire de reprezentare - original; - acte doveditoare pentru calitatea de deținător legal de active - contract de vânzare-cumpărare și/sau proces-verbal de licitație, act de adjudecare, orice alte acte doveditoare ale calității de proprietar, în funcție de caz - copii legalizate; - facturi fiscale, chitanțe și alte documente de plata, precum și orice afle acte doveditoare care să ateste achitarea prețului activului - copii legalizate; - în cazul persoanelor juridice, declarație autentificată la notar și semnată de către reprezentantul legal, după caz, potrivit căreia persoana juridică respectivă nu se află în reorganizare judiciară sau în faliment, insolvență, dizolvare sau lichidare, după caz - în original; - declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal că documentele depuse în vederea concesionării sunt conforme cu realitatea - în original; - declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal că va încheia convenția cu A.D.S., referitoare la cazul neplății redevenței datorată conform contractului de concesiune iar în cazul rezilierii acestuia se obligă să vândă câștigătorului licitației activele al căror proprietar este, (calitate în virtutea căreia a beneficiat de prevederile Legii nr. 249/2003), la prețul ce va fi determinat printr-un raport de evaluare întocmit până în momentul organizării licitației, de un evaluator agreat de ambele părți - în original; - certificat constatator de la Oficiul Registrului Comerțului eliberat cu maxim 30 de zile înainte de data depunerii documentelor - în original; - fișa de fond funciar întocmită de reprezentanța teritorială A.D.S., conținând suprafețele de teren, tarla, parcela, categoria de folosință, teritoriul administrativ și, după caz, contractele ce au ca obiect terenurile respective - în original; - fișa corpului de proprietate (în copie legalizată sau în original) sau plan cadastral pentru delimitarea suprafeței de teren aferentă activului, ce va conține următoarele elemente: încadrarea în zonă, suprafața construită și suprafața aferentă construcțiilor, vecini, categoria de folosință a terenului și numerotarea cadastrală, care va fi vizat de către reprezentantele teritoriale ale A.D.S. și O.C.P.I. (în original). Deși reclamantă arată că a completat documentația necesară încheierii contractului de concesiune, conform Secțiunii II lit. c) din Normele Interne menționate mai sus, totuși, prin Adresa nr. x/10.07.2014 (Anexa nr. 4 la cererea de chemare în judecată), A.D.S a solicitat documente și informații suplimentare conform Secțiunii II lit. b) din Normele interne care reglementează documentele necesare pentru "pentru persoanele fizice/Juridice - deținători legali de active (capacități de producție din zootehnie)". Prin Adresa nr. x/25.07.2014 (Anexa nr. 5 la cererea de chemare în judecată), recurenta a comunicat mai multe clarificări către A.D.S cu privire la temeiurile legale pe care le-a invocat în vederea semnării contractului de concesiune, precum și cu privire la activele pe baza cărora și-a justificat cererea. Ulterior, prin Adresa nr. x/26.08.2014 (Anexa nr. 6 la cererea de chemare în judecată), A.D.S a informat, în mod expres, că potrivit normelor interne cât și a legislației în vigoare, singurul activ în baza căruia S.C. A., jud. Giurgiu, poate încheia contract de concesiune prin atribuire directă, este grajdul în suprafața de 63 mp potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/6.06.2014. Împotriva Adresei nr. x/26.08.2014 emisă de A.D.S, recurenta a formulat plângere prealabilă (Anexa nr. 7 la cererea de chemare în judecată), conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. Întrucât, în termenul legal de 30 de zile, A.D.S nu a comunicat un răspuns, în vederea protejării drepturilor și intereselor sale, recurenta a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, sub nr. de dosar x/2014, cerere de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 770/18.03.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, recurenta-reclamantă apreciind că hotărârea a fost dată cu nerespectarea flagrantă a dispozițiilor C. proc. civ., precum și cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 268/2001. Recurenta-reclamantă arată că recursul este fondat și că prima instanță, cu rea-credință, nu a analizat în considerentele hotărârii recurate niciuna dintre apărările și susținerile acesteia, încălcând dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aspect ce constituie motiv de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Aceasta arată că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. (5) și (6) C. proc. civ., constituie motiv de recurs situația în care, prin hotărârea atacată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., precum și situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond nu și-a respectat această obligație cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil; nu a făcut o analiză proprie și efectivă a apărărilor și argumentelor invocate, ci s-a limitat să-și însușească susținerile intimatului-pârât, evidențiate într-un singur paragraf. Prin omisiunea primei instanțe de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ - motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - recurenta-reclamantă apreciază că au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., civ. și i-a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. Referitor la vătămarea produsă recurentei-reclamante, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciază că în lipsa argumentelor concrete care să justifice măsura respingerii apărărilor și argumentelor sale, se află în imposibilitate de a se apăra în fața instanței de control judiciar, și, totodată, dreptul de apreciere al instanței de fond capătă un caracter arbitrar, lucru care nu poate fi acceptat. Referitor la condiția ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, trebuie avut în vedere dispozițiile art. 177 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă se produce sau subzistă o vătămare. Se arată că în cauză există o vătămare concretă, reprezentată de imposibilitatea recurentei-reclamante de a critica soluția instanței de fond, în lipsa prezentării de către aceasta a motivelor pentru care au fost respinse argumentele și apărările sale. În concluzie, având în vedere că instanța de fond nu a prezentat în concret o argumentație proprie în ceea ce privește motivele pentru care a respins apărările recurentei, respectiv că și-a însușit poziția intimatului - pârât, apreciază că se impune casarea, în tot, a hotărârii atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanță egală în grad cu instanța de fond. În continuare, recurenta apreciază că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 21 1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001 și a celorlalte acte normative invocate, aspect ce constituie motiv de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. Arată că intimatul-pârât a recunoscut cel puțin în parte dreptul său de a încheia contractul de concesiune, motiv pentru care acțiunea se impunea a fi admisă în parte. Astfel, prin Adresa nr. x (Anexa nr. 6 la cererea de chemare în judecată), A.D.S a informat în mod expres, că "potrivit normelor interne cât și a legislației în vigoare singurul activ în baza căruia S.C. A., jud. Giurgiu, poate încheia contract de concesiune prin atribuire directă, este grajdul în suprafață de 63 mp potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/6.05.2014. Prin urmare, instanța de fond a ignorat recunoașterea dreptului recurentei, chiar și în parte, de către intimatul - pârât situație care demonstrează încă o dată (pe lângă aspectul nemotivării hotărârii recurate) reaua-credință a instanței de fond, precum și nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate. Pe de altă parte, întrucât instanța pe fond nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta este nevoită să reia în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție apărările și susținerile formulate în fața instanței de fond, măsura respingerii acțiunii putând fi încadrată la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. Sub un prim aspect, recurenta a arătat că este deja proprietarul fermei ce constituie activul ce justifică încheierea contractului de concesiune (ferma care întotdeauna a avut ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole), apreciază că ipoteza învederată de A.D.S, și însușită în mod eronat de instanța de fond, în sensul că pentru activul deținut în proprietate de recurentă "se poate concesiona doar terenul din incintă, aferent activului", lipsește de conținut însăși prevederea legală ce reglementează condițiile concesionării în baza art. 21 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001. Învederează că, în mod clar, în calitate de proprietar al activului B., recurenta a urmărit exploatarea unei suprafețe de teren agricol exterioară incintei acestei ferme, această suprafața de teren exterioară justificând însăși existența fermei agricole. Conform prevederilor art. 21 1 alin, (1) din Legea nr. 268/2001, "terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2)". Deși instanța a reținut că S.C. A. S.R.L.nu a făcut dovada imposibilității desfășurării activității în cadrul fermei agricole, în lipsa exploatării terenului a cărui concesionare o solicită, recurenta apreciază că instanța nu a înțeles sensul textului de lege și scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 268/2001: - învederează că legea nu impune în sarcina persoanei care deține activul să facă dovada imposibilității folosirii acestuia în lipsa terenului concesionat; legiuitorul a folosit sintagma "activ ce implică necesitatea exploatării", prin urmare instanța de fond trebuia să aibă în vedere complexitatea și natura activului deținut (fermă agricolă), activ în raport de care se justifică exploatarea unei suprafețe de teren suplimentare față de cea pe care se afla localizat activul în sine; - în al doilea rând, instanța de fond a ignorat cu desăvârșire istoricul B., în sensul că nu a avut în vedere că aceasta fermă nu este și nici nu a fost folosită vreodată în scopul creșterii animalelor, destinația acesteia fiind exclusiv agricolă. La data de 09.05.2014, recurenta, în calitate de cumpărător, a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. x/06.05.2014 cu D. și E., în calitate de vânzători, prin care a achiziționat imobilul B., situat în extravilanul comunei Slobozia, jud. Giurgiu, având nr. cadastral nr. x, înscris în Cartea funciară nr. x (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecata). Imobilul achiziționat reprezintă un activ în accepțiunea legii, acesta fiind compus dintr-un teren în suprafața de 5.713 mp și din construcțiile edificate pe acesta, respectiv: (i) corp administrativ - în suprafața de 185 mp; (ii) dormitoare - în suprafața de 25 mp; (iii) atelier mecanic - în suprafața de 55 mp; (iv) grajd - în suprafața de 63 mp; (v) aplecător - în suprafața de 112 mp. La data de 20.06.2014, recurenta a depus la sediul A.D.S documentația de atribuire, întocmită în conformitate cu Secțiunea a II-a, lit. (c) din Normele interne ale A.D.S, precum și opisul aferent acesteia (Anexa nr. 9 la cererea de chemare în judecată). Potrivit acestor Norme interne, "terenurile cu destinație agricolă aflate în exploatarea societăților comerciale din portofoliul A.D.S. vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, după cum urmează: plantații de vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantații de hamei și duzi, sere, solarii, răsadnițe, capacitate de producție din zootehnie, platfome betonate și spatii de depozitare, sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice". Având în vedere Adresa nr. x/04.06.2014 emisă de A.D.S, recurenta a completat documentația de atribuire în conformitate cu Secțiunea II, punctul c) din Normele interne ale A.D.S. Recurenta apreciază că documentația necesară concesionării terenului în suprafață de 1.844,82 ha este prevăzută la Secțiunea II lit. C) din Normele interne ale A.D.S, și nu de lit. B) din aceleași norme, deoarece B. nu este și nici nu a fost folosită vreodată în scopul creșterii animalelor, destinația acesteia fiind exclusiv agricolă. Totodată, recurenta arată că nu poate fi considerată deținător legal de capacități de producție din zootehnie doar pentru ca deține un grajd în suprafața de 63 mp. Astfel, având în vedere ca suprafața totală a imobilului este de 5.713 mp, este evident că destinația acestei Ferme nu este aceea de a crește animale. Mai mult, așa cum reiese din Contractul de vânzare - cumpărare, A. deține un imobil compus din sediu de fermă agricolă, cantină, dormitoare, ateliere mecanice, activ ce se subsumează întocmai Secțiunii a II-a, lit. c) din Normele Interne ale A.D.S, neputând fi considerat ca având capacitate zootehnică doar pentru faptul că deține un grajd. Recurenta consideră că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru concesionare prin atribuire directă a suprafeței de teren de 1.844,62 ha; că este îndreptățită la concesionarea terenului prin atribuire directă și pentru faptul că deține sistemul de irigații din subsolul acestuia; că sistemul de irigații este un activ valabil în vederea încheierii contractului de concesiune, chiar dacă textul de lege ce permitea acest lucru a fost abrogat prin hotărâre de guvern, prin prisma scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea art. 21 1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001. Legiuitorul a dorit să se asigure că persoana care solicită concesionarea unui teren dispune de activul sau activele necesare (în speță, sistemul de irigații îngropat în terenul a cărui concesionare se solicită, precum și ferma agricolă) exploatării respectivului teren. Nu în ultimul rând, indiferent de faptul că prin H.G. nr. 859/2009 s-a abrogat art. 77 1 lit. c) din H.G.. nr. 626/2001, instanța trebuie să aibă în vedere drepturile conferite de Legea nr. 268/2001, care reglementează în mod expres la art. 21 1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, că "terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2)". Apreciază că este în afara oricărui dubiu faptul că sistemul de irigații, îngropat în terenul a cărui concesionare o solicită, reprezintă un activ ce implică în mod necesar exploatarea terenului respectiv. Prin urmare, drepturile recurentei conferite prin Legea nr. 268/2001 nu pot fi restrânse prin raportarea la H.G. nr. 859/2009, aceasta hotărâre de guvern neputând modifica Legea nr. 268/2001. Arată, în continuare, că sunt îndeplinite toate condițiile legale în vederea încheierii contractului de concesiune pentru suprafața de teren de 1.544,62 ha, întrucât, în conformitate cu prevederile Legii nr. 268/2001, A. S.R.L, deține în proprietate două active, respectiv imobilul B., situat în extravilanul comunei Slobozia, jud. Giurgiu, având nr. cadastral nr. x, înscris în Cartea funciara nr. x, precum și sistemul de irigații îngropat în suprafața de teren a cărui concesionare o solicită. Sub un al doilea aspect, interpretările trunchiate date de A.D.S prevederilor legale, precum și solicitărilor de concesionare, nu pot fi catalogate decât ca fiind un exces de putere, astfel cum este acesta definit de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de control judiciar urmând să restabilească legalitatea prin recunoașterea drepturilor noastre. Având în vedere că a solicitat concesionarea suprafeței de teren de 1.844,82 ha si, totodată, ținând cont de documentația pe care a depus-o în vederea justificării cererii, recurenta înțelege să invoce, ca motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat, excesul de putere manifestat de A.D.S prin refuzul nejustificat de a concesiona suprafața de teren de 1.844,82 ha. Legea nr. 554/2004 definește excesul de putere, la art. 2 alin. (1) lit. n), ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor." Recurenta-reclamantă mai arată că jurisprudența națională la nivelul instanței supreme recunoaște ca motiv de nelegalitate - excesul de putere, Înalta Curte de Casație și Justiție arătând în mod constant ca un act administrativ emis cu exces de putere, respectiv prin exercitarea abuzivă a unui drept lăsat de legiuitor la apreciere unei autorități publice, se impune a fi anulat. Potrivit art. 18 alin. (4) lit. b) și e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit și totodată, o poate obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale". Pentru motivele susținute, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și în principal, casarea, în tot, a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanță egală în grad cu instanța de fond. Arată că instanța de fond, cu rea-credință, nu a analizat în considerentele hotărârii recurate niciuna dintre apărările și susținerile recurentei, încălcând dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dând astfel o hotărâre nemotivată (așa-zisa motivare se întinde, în esență, pe un singur paragraf -"Curtea apreciază că refuzul autorității este justificat (...); În subsidiar, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, casarea, în tot, a sentinței recurate și, rejudecând litigiul pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv: · anularea, în tot, a Adresei nr. x/26.08.2014 prin care Agenția Domeniilor Statului a refuzat concesionarea către A., prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinație agricolă, în suprafața de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălți Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu; · obligarea pârâtului, ca în termen, de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să încheie contractul de concesiune, pentru suprafața de teren menționată mai sus, cu A., având în vedere ca sunt îndeplinite condițiile art. 21 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001. Recurenta A. a depus completare la motivele de recurs prin care solicită instanței să aibă în vedere și următoarele argumente ce se subscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Arată că terenul de concesionat, în sensul Legii nr. 268/2001, este terenul exterior perimetrului fermei, că terenul din incinta fermei este betonat, iar acesta nu poate face obiectul exploatării agricole. Întrucât terenul din incinta fermei este betonat, fiind deci de neexploatat din punct de vedere agricol rezultă că terenul de concesionat aferent fermei agricole nu poate fi decât exterior acestui activ. Recurenta-reclamantă apreciază că instanța a respins cererea de chemare în judecată pe considerentul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 21 1 din Legea nr. 268/2001, respectiv a necesității exploatării terenului. În ceea ce privește acest aspect, aceasta apreciază că dacă legiuitorul a folosit sintagma "active ce implică necesitatea exploatării", prin urmare instanța de fond trebuia să aibă în vedere complexitatea și natura activelor deținute de recurentă (ferma agricolă și sistem de irigații), active care în mod evident necesită în vederea exploatării o suprafață de teren suplimentară față de cea pe care se află localizat activul, în lipsa acestuia exploatarea fiind imposibilă. Învederează că instanța de fond nu a tinut cont că această fermă nu este și nici nu a fost folosită vreodată în scopul creșterii animalelor, destinația acesteia fiind exclusiv agricolă. Prin H.G. nr. 859/2009 s-a abrogat art. 77 1 lit. c) din H.G. nr. 626/2001, ce reglementa dreptul de a încheia contractul de concesiune prin atribuire directă în cazul în care sunt amplasate efectiv, pe terenul ce urmează a fi concesionat, canale de irigații. În cauză, instanța de fond a ignorat faptul că sistemul de irigații al cărui proprietar este recurenta-reclamantă reprezintă un activ în sensul Legii nr. 263/2001, care justifica încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă. Astfel, instanța de fond avea obligația de a face o interpretare și aplicare a legii în spiritul și sensul urmărit de legiuitor prin Legea nr. 268/2001, legiuitorul dorind să se asigure că persoana care solicită încheierea contractului de concesiune dispune de active care justifică exploatarea unei suprafețe de teren agricol suplimentare terenului deținut efectiv la momentul formulării cererii de concesionare. Din acest punct de vedere, respectiv din perspectiva Legii nr. 268/2001, este irelevantă abrogarea art. 77 1 lit. c) din H.G. nr. 626/2001, esențial în cauză fiind faptul că sistemul de irigații este un activ care, alături de ferma agricolă - proprietatea recurentei, justifică exploatarea unei suprafețe de teren agricol suplimentare. Mai mult, prin normele de aplicare a legii, respectiv printr-o hotărâre de guvern nu se pot limita efectele legii cadru, respectiv efectele Legii nr. 268/2001. Din această perspectivă a ierarhiei actelor normative recurenta-reclamantă indică puncte de vedere doctrinare precum: Buletinul de Informare Legislativă nr. 4/2008 al Consiliului Legislativ; Producerea efectelor juridice ale actelor normative - F., G., articol în Revista Transilvana de Științe Administrative 2(31)/2012; Drept constituțional și instituții politice - H., I., ediția 13, vol. II, pag. 239. În concluzie, arată că Legea nr. 268/2001 nu reglementează nicio limitare în ceea ce privește bunurile ce pot constitui active ce ar putea justifica necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă. Astfel, dacă legiuitorul a oferit o explicație cu privire la ce se înțelege prin teren agricol, în ceea ce privește activul care justifică exploatarea terenului agricol și încheierea contractului de concesiune, legiuitorul nu a impus nicio limitare, motiv pentru care instanța de fond, în mod greșit a înlăturat activul reprezentat de sistemul de irigații (din proprietatea recurentei-reclamante) din rândul activelor ce justifică încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă. Prin cererea de completare a motivelor de recurs, recurenta solicită, în subsidiar, în cazul în care instanța va respinge motivele de recurs invocate conform art. 488 alin. (1) pct. 5) și (6) C. proc. civ., casarea, în tot, a sentinței recurate și, rejudecând litigiul pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv să se dispună: - anularea, în tot, a Adresei nr. x/26.03.2014 prin care Agenția Domeniilor Statului a refuzat concesionarea către A., prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinație agricolă, în suprafață de 1.044,02 ha, situat pe locul fostei bălți Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu, si - obligarea pârâtului, ca în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să încheie contractul de concesiune, pentru suprafața de teren menționată mai sus, cu A., având în vedere că sunt îndeplinite condițiile art. 21 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 770/18.03.2015, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Considerentele și soluția instanței de recurs Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității": Recurenta-reclamantă a solicitat, prin cererea de recurs, casarea sentinței nr. 770/18.03.2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal și trimiterea spre rejudecare la o altă instanță egală în grad cu instanța de fond pentru că, în opinia acesteia și în considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond, cu rea-credință, nu a analizat în considerentele hotărârii niciuna dintre apărările și susținerile recurentei, încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil și cauzându-se acesteia o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare. Dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce privește motivele de fapt și de drept ale hotărârii, menționate din eroare de recurenta-reclamantă la fila x din cererea de recurs, se referă de fapt la vechiul C. proc. civ. (din 1865). Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, disponibilității etc. Neregularitățile de ordin procedural sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea este condiționată de producerea unei vătămări. Nulitatea - ca sancțiune procedurală - urmează să fie analizată în strânsă corelație cu diferitele acte de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare. Efectele nulității actelor de procedură se subscriu principiului general: quod nullum est, nullum producit efectum. Așadar, actul nul este lipsit de eficacitate și urmează a fi refăcut. Susținerile recurentei-reclamante nu se referă, în fapt, la încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, ci privesc modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra cererilor formulate, astfel că nu se circumscriu acestui motiv de casare, urmând a fi avute în vedere în examinarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei": Se impune a se aminti, înainte de toate că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Astfel, în lumina acestor dispoziții legale, din perspectiva exigenței de a motiva, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, așa cum s-a evidențiat și în doctrină, considerentele hotărârii judecătorești trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul. În legătură cu acest aspect, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele; în ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii. Pe de altă parte, în doctrină și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a subliniat deseori că această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, dar, chiar dacă exigența motivării nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent, este imperios necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și a hotărârilor, în diferite state; mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997) Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005). Așadar, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat, cu adevărat, chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Revenind la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte amintește că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Din motivarea instanței de fond, deși sintetică, reiese în mod clar situația de fapt pe care a reținut-o: "prin adresa nr. x/26.08.2014, pârâta a refuzat concesionarea către reclamantă (proprietară a activului B.), prin metoda atribuirii directe, a terenului în suprafață de 1844,82 ha, situat pe locul fostei bălți Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu". De asemenea, după analiza dispozițiilor legale în materie, ținând cont de situația de fapt învederată de reclamantă, Curtea apreciază asupra caracterului refuzului autorității (considerat de recurentă drept exces de putere), aceasta constată că este justificat și indică normele materiale aplicabile în situația dedusă judecății. Ulterior, Curtea explică părților că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără îndoială că nu sunt îndeplinite nu una, ci două dintre condițiile prevăzute de lege pentru concesionarea unui bun prin metoda atribuirii directe, cu indicarea articolelor aplicabile. Astfel, motivul respingerii cererii de chemare în judecată îl reprezintă neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru concesionarea prin atribuire directă a unui teren, iar nu neanalizarea cu rea-credință a susținerilor recurentei-reclamante și însușirea motivelor expuse în întâmpinare de către intimata-pârâtă A.D.S., așa cum se indică prin cererea de recurs. Totodată, instanța de fond menționează și aspectele pe care le-a apreciat ca fiind lipsite de relevanță pentru soluționarea cauzei, având în vedere că dispozițiile legale ce permiteau concesionarea prin atribuire directă numai a terenului cu destinație agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigații erau abrogate prin H.G. nr. 859/2009. Toate cele de mai sus indică faptul că instanța de fond a examinat, cu adevărat, chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, iar în ceea ce privește motivația, deși scurtă, aceasta este logică, clară, concisă, fermă, lipsită de contradicții, bazată pe probe incontestabile, existând un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii. În același sens, instanța de recurs apreciază că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenta-reclamantă a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente nu echivalează cu absența motivării, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Cel de-al treilea motiv de recurs a fost structurat de recurentă prin prisma cazului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care se referă la situația "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Cu titlu preliminar trebuie subliniat că, potrivit art. 488 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate a hotărârii instanței ierarhic inferioare care au aptitudinea de a fi încadrate în motivele de casare ce sunt reglementate în mod exhaustiv la pct. 1-8 din cuprinsul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ. în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. De aceea, de regulă, în recurs nu pot fi invocate motive de nelegalitate a actului administrativ noi, neinvocate în fața primei instanțe, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la evaluarea legalității hotărârii de fond, în raport cu pretențiile din cererea de chemare în judecată și cu argumentele și apărările formulate în faza procesuală a fondului. Prin intermediul motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În respectul acestor rigori procedurale care se impun în judecarea recursului, Înalta Curte nu va analiza în cele ce urmează susținerile expuse de părți cu privire la situația de fapt, pentru că asemenea susțineri sunt formulate cu neobservarea limitelor dreptului de a deduce instanței de recurs, spre analiză, doar chestiuni care interesează legalitatea hotărârii pe care a atacat-o. Critica adusă sentinței civile nr. 770 din 18 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu privire la acest motiv de casare vizează aspectul că instanța de fond a conferit o interpretare greșită normelor de drept material prevăzute de art. 21 1 din Legea nr. 268/2001. Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că aceasta nu a făcut dovada imposibilității desfășurării activității în cadrul fermei agricole, în lipsa exploatării terenului a cărui concesionare o solicită, nefiind astfel îndeplinită cerința necesității impusă de art. 21 ind. alin. (1) din Legea nr. 268/2001. Față de acest aspect recurenta-reclamantă arată că instanța de fond trebuia să aibă în vedere complexitatea și natura activului deținut, respectiv ferma agricolă, simpla deținere a acesteia în proprietate justificând exploatarea unei suprafețe de teren suplimentare față de cea pe care se află localizat activul în sine. Astfel, în opinia recurentei-reclamante, nu se mai impune a se face nicio dovadă, deținerea unei ferme agricole justifică concesionarea de teren suplimentar, nu din incinta terenului deținut, astfel cum era prevăzut de lege, ci exterior acestuia. Condițiile pentru atribuirea directă a terenului agricol sunt prevăzute de art. 21 indice 1 din Legea nr. 268/2001 (introdus prin Legea nr. 249/2003) și art. 77 indice 1 din H.G. nr. 626/2001, și anume: - tipul activului deținut de investitorul care solicită concesionarea se încadrează în categoriile prevăzute restrictiv de art. 77 indice 1 din H.G. nr. 626/2001; - obiectul atribuirii - terenul - să fie necesar exploatării activului și nu cel deservit de activ, neputându-se face o separare a activului de terenul pe care se află. În esență, criticile circumscrise acestui motiv de recurs constituie o reiterare a aspectelor deja învederate în fața instanței de fond. Curtea a recurs la textele de lege aplicabile speței, le-a analizat și a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atribuirea directă a terenului agricol, astfel cum a fost solicitată. În același sens este și poziția intimatei-pârâte A.D.S. care menționează faptul că a învederat instanței de fond neîndeplinirea condițiilor pentru atribuirea directă a terenului agricol către recurenta-reclamantă. Astfel, intimata-pârâtă A.D.S. arată, printre altele, că extrasul de carte funciară depus la dosarul de fond nu cuprinde mențiuni și despre sistemul de irigații, presupus a fi în proprietatea recurentei-reclamante, că există litigii pe rolul instanțelor în ceea ce privește adevăratul proprietar al sistemului de irigații și de asemenea că recurenta-reclamantă nu a răspuns în nici un fel cu privire la această critică. Totodată, Curtea a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, fiind lipsit de relevanță împrejurarea că reclamanta este proprietara sistemului de irigații. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 770 din 18 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.