ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

- verificarea legalității și temeiniciei măsurii de reziliere unilaterală a Contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004;

- anularea notificării de reziliere nr. x/29.06.2021 a Contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004, ca nelegală și netemeinică, respectiv anularea notificării de reziliere prealabilă nr. 85833/07.05.2021, precum și Adresei nr. x/18.08.2021, respectiv a Răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/12.01.2022;

- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 21.07.2022 pârâta Agenția Domeniilor Statului a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 866/PI/20.10.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a tribunalului și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 18/26.01.2023, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. x/2022*.

Prin sentința civilă nr. 760 din 4 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului.

S-a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.

Prin decizia nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 760/4.10.2023 pronunțată de Tribunalul Timiș.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea notificării de reziliere nr. x/29.06.2021 a contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Totodată, a fost obligată intimata să-i achite apelantei suma de 10.802,5 RON, din care 7.802,5 RON reprezintă taxa judiciară de timbru și 3.000 RON onorariu avocațial.

La data de 06.11.2024, apelanta-reclamantă A. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 246/A/15.05.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2022, în ceea ce privește calculul taxei judiciare de timbru, solicitând astfel îndreptarea erorii materiale/omisiunii de calcul cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru, având în vedere că în dispozitiv se arată că suma de 7.802,5 RON reprezintă taxa judiciară de timbru, deși taxa judiciară de timbru stabilită de către instanța de judecată a fost în cuantum de 15.405 RON.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 4 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanta-reclamantă.

Totodată, împotriva încheierii din 4 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea încheierii, cu consecința admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale.

Întemeindu-și recursul pe prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a susținut că motivarea deciziei recurate nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, pe de o parte, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la admiterea apelului formulat de apelanta-reclamantă A., și pe de altă parte, argumentele pro și contra pentru care instanța a considerat că apărările acesteia cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale pe care însăși aceasta și le-a asumat prin semnarea Contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe nr. 162/14.10.2004 pot fi primite.

Recurenta-pârâtă solicită instanței de control judiciar să constate că însăși instanța de apel a reținut faptul că intimata-reclamantă A. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de recurenta-pârâtă; însă, în totală contradicție cu efectele pe care le produce contractul încheiat, aceasta a reținut, în mod total eronat, faptul că încălcările obligațiilor contractuale de către intimata-reclamantă au fost de mică însemnătate și nu pot conduce la aplicarea sancțiunii extreme a rezilierii contractului.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că în mod întemeiat, atât instanța de fond, în rejudecare, cât și cea de apel, în considerentele avute în vedere la pronunțarea deciziei recurate, au reținut faptul că intimata-reclamantă A. nu și-a îndeplinit obligația de a comunica A.D.S. structura culturii pentru fiecare an agricol, conform prevederilor contractuale.

S-a mai arătat că, până la data de 07.07.2021, data primirii notificării de reziliere, intimata-reclamantă trebuia să achite A.D.S. primele două tranșe de redevență; or, ordinul de plată depus în cauza pendinte face dovada faptului că nu s-a plătit redevența datorată, conform prevederilor contractuale.

Prin urmare, motivele avute în vedere la pronunțarea deciziei recurate sunt contradictorii, fapt ce atrage casarea acesteia, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a invocat, la rândul său, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în privința încheierii din 4.12.2024.

În susținerea motivului de recurs invocat, aceasta a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât Curtea de Apel Timișoara invocă prevederile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., apreciind faptul că a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere; în opinia recurentei, instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, întrucât s-a pronunțat asupra acestor cheltuieli, dar a greșit în calcularea corectă a taxei de timbru la care trebuie să fie obligată intimata, având în vedere că a admis apelul.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în speța pendinte nu ne aflăm în cazul în care instanța omite să acorde cheltuielile de judecată, întrucât aceasta a acordat cheltuielile de judecată, dar nu a scris cifrele corecte, respectiv a greșit întrucât nu a adunat la taxa de timbru din apel, taxa de timbru din primă instanță.

La data de 4.03.2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L.cu privire la recursul declarat de pârâtă, prin care a invocat excepția nulității recursului acesteia, apreciind că prin recursul formulat, A.D.S. nu evidențiază în concret care sunt dispozițiile contradictorii pe care se întemeiază hotărârea instanței de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deși recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a indicat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate a deciziei din apel, care să poată fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat și reluând, în mare parte, motivele de fapt ale cauzei.

Astfel, se constată că, deși recurenta a indicat atât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cât și considerentele care, în opinia sa, ar fi contradictorii și ar atrage incidența motivului de casare menționat, argumentele expuse vizează aspecte ce țin de situația de fapt a cauzei și de probatoriul administrat.

Deși recurenta-pârâtă învederează că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, nu expune, în concret, care sunt acele argumente sau motive ale instanței de apel care ar fi contradictorii unele cu altele, ci preia, cu ghilimele și trunchiat, considerente ale instanței de apel, fără să expună, în concret, critici de nelegalitate asupra acestora în sensul motivului de recurs invocat.

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurenta-pârâtă în sprijinul acestor așa-zise critici de nelegalitate nu s-au conformat, așadar, caracterului specific al căii extraordinare de atac a recursului, întrucât au vizat aspecte de netemeinicie ce nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului.

Recurenta a făcut referire și la probațiune, însă, probele și modul de apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent și a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reține că recurenta-pârâtă nu critică considerentele instanței de apel și nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susținerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi.

Examinând, în continuare, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2024, pronunțată de aceeași instanță, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, circumstanțele acestui recurs sunt conturate de cererea petentei (recurentă-reclamantă A.) de îndreptare a hotărârii pronunțate de instanța de apel, prin care i-au fost acordate cheltuielile de judecată, cerere prin care se solicită menționarea în dispozitivul hotărârii și a obligației intimatei de a-i achite apelantei suma de 31.207,5 RON, din care 23.207,5 RON (7.802,5 + 15.405) reprezintă taxa judiciară de timbru și 8.000 RON (5.000 + 3.000) onorariul avocațial.

Potrivit art. 442 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.

Prin decizia nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în fața primei instanțe.

Prin decizia nr. 383/A din 18.09.2024 pronunțată în același dosar, instanța de apel a admis cererea de completare a deciziei nr. 246/A din 15 mai 2024 și a dispus obligarea intimatei să achite apelantei suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariu avocațial.

Ulterior, prin formularea cererii de îndreptare a erorii materiale din decizia nr. 246/A din 15 mai 2024, recurenta a solicitat obligarea intimatei și la plata taxei de timbru aferentă judecății cauzei în primă instanță.

Înalta Curte constată că în decizia nr. 246/A din 15 mai 2024 instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată din primă instanță, rectificarea unei astfel de omisiuni neputând fi făcută pe calea procedurală prevăzută de art. 442 alin. (1) C. proc. civ., ci pe cea a completării hotărârii, potrivit art. 444 C. proc. civ.

Prin urmare, în mod legal instanța de apel a respins cererea de îndreptare.

Având în vedere că cererea de îndreptare a avut ca obiect decizia nr. 246/A din 15 mai 2024, susținerile recurentei în sensul că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată din primă instanță sunt nefondate, acest capăt de cerere fiind soluționat ulterior, ca urmare a admiterii cererii de completare.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și că motivele invocate de recurenta-reclamantă sunt nefondate, Înalta Curte va respinge recursul formulat de aceasta împotriva încheierii din 4 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi, ca nefondat.

Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către recurenta-reclamantă A., Înalta Curte reține că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. impune obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina părții care pierde procesul.

În ceea ce privește noțiunea de parte care pierde procesul, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se constată că aceasta nu-și găsește aplicabilitate în cauza de față, câtă vreme ambele recursuri ale părților sunt respinse, deci, ambele părți au pierdut procesul.

Pentru aceasta, în cazul analizat, niciuna dintre părțile procesului nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate celeilalte, considerent pentru care art. 453 alin. (1) C. civ. nu poate fi aplicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei nr. 246/A din 15 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.