ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 938/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 14.01.2015 sub nr. x/2015 reclamanta SC A. SRL Costești, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFP Craiova, în temeiul art. 218 alin. (2) și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x din 05.12.2013 și Decizie privind nemodificarea bazei de impunere nr. x din 05/12/2013 emise de Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Craiova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, - Activitatea de Inspecție Fiscală, precum și împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 05.12.2013 întocmit de aceeași instituție, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere contestată, comunicată societății noastre la data de 05.12.2013.

La data de 24.04.2015 reclamanta SC A. SRL Costești a depus la dosar concluzii scrise prin care a precizat că prin cererea adresata instanței A. SRL a contestat Decizia de impunere nr. x/05.12.2013, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/05.12.2013, precum și Raportul de inspecție fiscala nr. x/05.12.2013 emise de către A.J.F.P. Vâlcea - A.I.F. și a solicitat desființarea Deciziei nr. 470/16.07.2014 emisa de către D.G.R.F.P. Craiova și obligarea organului fiscal competent la soluționarea pe fond a contestației.

A solicitat admiterea acțiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova Dolj, anularea Deciziei nr. 470/16.07.2014 și obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere. Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/05.12.2013 precum și împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/05.12.2013 emise de către A.J.F.P. Vâlcea - A.I.F.

Prin Sentința nr. 253 din 5 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Costești în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFP Craiova, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-reclamanta SC A. SRL Costești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență, reclamanta a arătat următoarele:

- prima instanță a constatat greșit că autoritatea emitentă a aplicat corect disp. legale incidente în cauză, respectiv art. 214 din O.G. nr. 92/2003 care prevede că organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată soluționarea cauzei când:

- organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indicilor săvârșirii unei infracțiuni;

- soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;

- organul de soluționare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate, urmând să fie stabilit termenul până la care se suspendă procedura;

- procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

- hotărârea definitivă a instanței penale, prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Curtea de Apel Craiova a stabilit că în cauză este îndeplinită condiția sesizării organelor de cercetare penală, fiind depusă la dosar sesizarea nr. VL -89516/19.12.2013, iar înrâurirea acesteia asupra cauzei fiscale este de netăgăduit, deoarece vizează aceeași sumă contestată de reclamantă, respectiv 1.324.519 RON.

S-a mai constatat că disp. legale menționate nu impun dovedirea existenței unei infracțiuni (aspect care nu intră în competența organelor fiscale) ci doar existența unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, iar existența indiciilor este dovedită prin faptul că societatea nu a evidențiat în actele fiscale toate operațiunile comerciale efectuate, având drept scop ascunderea masei impozabile și implicit a veniturilor realizate.

S-a precizat în sesizare că au fost indicate și prevederile incidente, respectiv Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și ca atare s-a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prev. de art. 214, alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

- Sentința civilă atacată cu recurs este nelegală cf. art. 488, pct. 8 din noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză, prima instanță a încălcat și aplicat greșit disp. art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 R, precum și art. 216, alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, privind cazurile de suspendare a soluționării actului administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr. x/16.07.2014, emisă de DGRFP Craiova.

Prin Decizia de impunere nr. x/16.07.2014, emisă de DGRFP Craiova s-a dispus suspendarea soluționării administrative a contestației formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. x/05.12.2013, pentru suma totală de 1.324.519 RON, contestația împotriva acestei decizii nefiind formulată de persoanele fizice ci de SC A. SRL, cu motivarea ca această societate (fără să se precizeze perioada activității fiecărui administrator), nu a evidențiat în actele contabile toate operațiunile comerciale efectuate, având drept scop ascunderea masei impozabile și implicit a veniturilor realizate, reținându-se că societatea și nu persoanele fizice au prejudiciat bugetul statului cu suma de 1.324.519 RON.

La data formulării contestației împotriva Deciziei nr. 470/16.07.2014, emisă de DGRFP Craiova era administrator B. și nu C. și nu se precizează perioada cât a funcționat fiecare administrator și în ce constau concret faptele fiecăruia și în ce perioadă a fost cauzat prejudiciu în sumă de 1.324.519 RON.

Întrucât prin sesizarea penală nu s-a arătat concret când s-ar fi cauzat prejudiciu pentru suma menționată și care dintre persoanele fizice împotriva cărora s-a formulat plângerea penală era administrator și nefiind clarificată această situație nu se poate reține că ar exista indicii privind săvârșirea unor infracțiuni.

Se arată, de asemenea, în cauză au fost aplicate greșit și disp. art. 214 alin. (1) și art. 215 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora "prin decizie se poate suspenda soluționarea cauzei în cond. art. 214", și ca atare suspendarea nu este obligatorie deoarece "se poate suspenda" ci este facultativă și această măsură poate fi luata numai atunci când se dovedește săvârșirea unei infracțiuni sau când există indicii neîndoielnice cu privire la săvârșirea unei fapte penale.

- În cauză nu s-a făcut dovada existenței unor indicii din care să rezulte că s-ar fi săvârșit vreo faptă penală de către administratorii firmei.

De asemenea au fost aplicate greșit și disp. art. 214 alin. (1) lit. l) din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă poate să fie dispusă de organul de soluționare competent, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Nedovedindu-se în nici un mod existența săvârșirii vreunei infracțiuni și nici faptul că ar exista indicii neîndoielnice că societatea ar fi săvârșit fapte penale care să impună declanșarea urmăririi penale împotriva acesteia și ca atare, neimpunându-se suspendarea procedurii administrative.

Pe de altă parte prima instanță, Curtea de Apel Craiova nu a solicitat relații de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu privire la stadiul cercetărilor penale privind stadiul cercetărilor penale pe baza plângerii înregistrată de AJFP Vâlcea - Activitatea De Inspecție Fiscală la data de 19.12.2013, pentru că la dosar nu există nici o dovadă prin care să rezulte că s-ar fi declanșat vreo cercetare penală împotriva societății reclamante sau a administratorilor acesteia.

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Sesizarea penală nr. VL 89516/19.12.2013, formulata către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Activitatea de Inspecție Fiscală Vâlcea, menționează faptul că societatea nu a evidențiat în actele contabile, toate operațiunilor comerciale efectuate, având drept scop ascunderea masei impozabile și implicit a veniturilor realizate.

Având în vedere aceste aspecte, Activitatea de Inspecție Fiscală Vâlcea, prin sesizarea penală formulata, a apreciat că societatea a prejudiciat bugetul statului cu suma totală 1.324.519 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 391.726 RON, accesorii aferente în sumă de 99.440 RON, TVA în sumă de 652.557 RON și accesorii aferente în sumă de 180.796 RON.

Art. 214, alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată, precizează:

Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă: "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat orcanele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă; (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea".

Între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Decizia de impunere nr. x/05.12.2013, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. xVL97/05.12.2013 și a procesului-verbal încheiat în 05.12.2013 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei.

Organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a finaliza soluționarea laturii penale, având în vedere principiului de drept "penalul ține în loc civilul".

Se reține că, potrivit doctrinei, acțiunea penală are întâietate față de acțiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor 2 acțiuni este săvârșirea infracțiunii sau existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, iar pe de altă parte, soluționarea acțiunii civile este condiționată de soluționarea acțiunii penale în privința existenței faptei.

În conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care precizează:

"(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu".

De asemenea, pct. 10.1 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 450/24.04.2013, privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, statuează că:

"10.1. Dacă prin decizie se suspendă soluționarea contestației până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluționare competent va relua procedura administrativă, în condițiile art. 213 alin. (1) din C. proc. fisc. , numai după încetarea definitivă și executorie a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate".

Înalta Curte reține că deși decizia de soluționare a contestației nr. 470 a fost emisă de MFP - ANAF - DGRFP Craiova la data de 16.07.2014, până la data soluționării prezentei cauze în recurs (26.02.2019) nu s-au făcut acte de cercetare penală, nu s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva administratorului societății C.

Această împrejurare decurge din Ordonanța din 4.02.2019 pronunțată în Dosar nr. x/2014 în care se arată că C. nu are la acest moment procesual calitate de suspect în cauză, până în prezent s-a dispus doar începerea urmăririi penale în rem cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, prin ordonanță organelor de poliție din data de 16.903.2015 .

În motivele de recurs, reclamanta a arătat că plângerea penală a fost formulată împotriva persoanelor fizice C. și B., în calitate de administratori la SC A. SRL - Drăgășani și împotriva numiților D. și E. care nu au nicio calitate în cadrul societății.

Înalta Curte constată că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare.

În situația în care autoritatea fiscală nu a soluționat contestația administrativă fiscală pe fondul său, timp de 5 ani, se impune analizarea prevederilor legale incidente prin prisma consecințelor vătămătoare ale conduitei administrative nelegale, respectiv ale pasivității acesteia.

Se reține că prin conduita sa, autoritatea administrativă a deturnat de la finalitatea lor normele ce reglementează procedura administrativă prin prisma termenului rezonabil.

Dreptul la o bună administrare conform Capitolului V a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 2007, presupune că:

"Orice persoană are dreptul de a beneficia în ceea ce privește problemele sale, la un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii".

Dreptul la o bună administrare a fost dezvoltat prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a Tribunalului de primă instanță și conform acestui principiu, instituțiile trebuie să răspundă tuturor cererilor într-un termen rezonabil și să comunice persoanelor orice informații necesare pentru valorificarea drepturilor conferite legal.

În consecință, se constată că autoritățile fiscale trebuie să acționeze prin deciziile cu responsabilitate față de vigoarea legii și contribuabili și să ia măsuri atunci când aceștia sunt afectați de acțiunile și deciziile lor.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Înalta Curte constată că în conformitate cu art. 496 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul este întemeiat, iar sentința de fond urmează a fi casată și modificată în sensul admiterii acțiunii.

Se va anula Decizia nr. 470/2014 și va fi obligată pârâta la soluționarea pe fond a contestației.

Se vor menține celelalte dispoziții, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamanta SC A. SRL Costești împotriva Sentinței nr. 253 din 5 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința și rejudecând, admite acțiunea precizată în sensul că anulează Decizia nr. 470/16.07.2014 și obligă pârâta la soluționarea pe fond a contestației.

Menține în rest sentința atacată.

Obligă intimatele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 de RON în favoarea recurentei-reclamante.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV