ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4632/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 septembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015 emis de către AJFP Olt, Deciziei nr. 510/27.07.2017 privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 emisă de DGRFP Craiova, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din 20 mai 2019, instanța de fond a respins proba cu interogatoriu propusă de reclamantă, a stabilit obiectivele expertizei fiscale și, totodată, a dispus emiterea unei adrese către expertul B. în vederea efectuării expertizei încuviințată în cauză cu obiectivele stabilite și enunțate în cuprinsul încheierii. Prin încheierea din 3 iunie 2019, instanța de fond a apreciat că obiecțiunile aduse de reclamantă prin apărător, la acest termen, nu sunt de natură să conducă la modificări ale obiectivelor stabilite la termenul din 20 mai 2019, motiv pentru care le-a respins. Prin sentința civilă nr. 388/2019 din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva acestor încheieri și a sentinței anterior menționate a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Hotărârea ce face obiectul contestației în anulare Prin decizia nr. 2857 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierilor din 20 mai 2019 și 3 iunie 2019, precum și împotriva sentinței civile nr. 388/2019 din 21 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Calea extraordinară de atac exercitată în cauză Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, la data de 19.02.2024, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menționate la pct. I.4., cu consecința rejudecării recursului promovat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 388/2019 din 21.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se axează pe critica potrivit căreia instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 2857/19 mai 2022, a omis să cerceteze în mod real motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă (contestatoarea din cauză), limitându-se la preluarea formală și aproape integrală a considerentelor instanței de fond. Astfel, contestatoarea arată că Înalta Curte nu a examinat criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, deși acestea vizau dispoziții fiscale și contabile esențiale, precum art. 21 alin. (4) lit. f) și r), art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991. În loc să analizeze efectiv aceste critici, instanța de recurs a reprodus pasaje din sentința atacată, inclusiv concluziile instanței de fond, ceea ce nu echivalează cu o verificare reală și autonomă a motivelor de recurs. Contestatoarea invocă în acest sens exigențele art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, susținând că s-a adus atingere dreptului său la un proces echitabil. Totodată, arată că instanța de recurs a omis să cerceteze și motivul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la lipsa motivării hotărârii sau la existența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Contestatoarea susține că Înalta Curte a apreciat, în mod formal și general, că hotărârea de fond ar fi motivată clar și coerent, fără a răspunde însă criticii punctuale conform căreia instanța de fond a motivat soluția doar prin reluarea constatărilor organelor fiscale, fără a analiza probele administrate nemijlocit în proces. Printre aceste probe se regăsesc raportul de expertiză fiscală și numeroase înscrisuri care atestă realitatea tranzacțiilor comerciale, soluțiile organelor de urmărire penală de clasare pentru pretinse fapte de evaziune, precum și documentele justificative aferente facturilor contestate. Omiterea de a analiza în mod concret aceste aspecte ar echivala, potrivit contestatoarei, cu o nesocotire a exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Prin urmare, se susține că instanța de recurs nu a cercetat în mod efectiv motivele de recurs, ci s-a rezumat la aprecieri abstracte și la preluarea motivării instanței de fond, fără a se pronunța asupra criticilor de nelegalitate invocate. Această conduită judiciară ar justifica incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., fiind vorba de o omisiune de analiză a unor motive de recurs care, dacă ar fi fost verificate, ar fi putut conduce la o soluție diferită.

Apărările formulate în cauză Intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt au depus întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun [art. 503 alin. (1) C. proc. civ..] și contestația în anulare specială [art. 503 alin. (2) C. proc. civ..]. Contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege. Prezenta contestație este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)", contestatoarea susținând, în esență, că instanța de recurs a omis să cerceteze în mod real motivele de recurs formulate, limitându-se la preluarea formală și aproape integrală a considerentelor instanței de fond. Astfel, analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestația în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen. Înalta Curte reține că prin cercetarea motivelor de casare se înțelege analiza motivelor de casare, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare. În cauză, se constată că instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă, respectiv celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de respingere a recursului, ca nefondat. În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivele de casare, a înțeles să răspundă acestora. De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul contestației în anulare, contestatoarea tinde la anularea unei hotărâri cu consecința rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluționată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită. Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.