ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3385/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 07 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta DGRFP Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt - Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând anularea Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/23.12.2014, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/23.12.2014, procesul-verbal nr. x/23.12.2014 pe care le consideră netemeinice și nelegale.

Prin sentința nr. 336 din 12 iunie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt - Activitatea de Inspecție Fiscală Slatina și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, având ca obiect contestație act administrativ fiscal .

Împotriva sentinței nr. 336 din 12 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 3881 din 24 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 336/2017 din 12 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Împotriva deciziei civile nr. 3881 din 24 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. A invocat motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2300 din 08.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție- S.C.A.F. a admis contestația în anulare formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 3881 din 24 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

A anulat decizia nr. 3881 din 24 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 20 mai 2021, cu citarea părților.

Recurenta a susținut că instanța de fond a făcut o greșita aplicare a dispozițiilor Codul fiscal anterior (art. 6, 11,19,21,64,105, 145, 146,147 indice 1, 155) cat si a dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 (art. 97) H.G. nr. 44/2004, motivele de recurs încadrându-se astfel în sfera dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Menționează ca intimata, prin Decizia nr. 587/2015 a dispus suspendarea contestației recurentei cu privire la suma de 1.957.981 RON, suma pentru care a formulat plângere penală. Practic, față de acest aspect instanța de fond trebuia să se pronunțe doar cu privire la suma de 1.725.064 RON ce nu făcea obiectul plângerii penale.

Or, instanța de fond nu a analizat în mod concret apărările sale față de suma contestată respectiv 1.725.064 RON. Deși in raportul de expertiza se face trimitere la faptul că față de suma integral stabilită la plata prin decizia de impunere nr. x/2014 suma real datorata, incluzând accesorii este de 935.778,39 RON, instanța de fond nu analizează în mod defalcat cât din suma de 1.725.064 RON este nelegal impusă la plată.

Mai precizează că instanța de fond se rezumă la a menționa că recurenta nu a făcut dovada rectificării contabilității în baza unor documente justificative, neprezentând expres în ce au constat remedierile care au determinat noile calcule.

Or, aceste documente justificative au fost depuse odată cu formularea contestației cât și prezentate în cadrul expertizei fiscale dispusă în cauză. Este evident că remedierile efectuate au avut la baza acte justificative pe care le menționează expertul fiscal, însă instanța de fond nu le analizează, practic necercetând fondul cauzei.

Recurenta a mai susținut că a fost înlăturat raportul de expertiza pe motiv că acesta are în vedere doar simple susțineri ale recurentei care nu sunt probate ori toate documentele justificative la care a făcut trimitere au fost depuse atât la organul fiscal însoțind contestația formulată cât și la dosarul cauzei, fiind prezentate experților fiscali, aceștia întocmind raportul de expertiză fiscală în baza acestor documente justificative.

În opinia recurentei, înlăturarea raportului de expertiza fără nicio justificare concreta în condițiile în care acesta menționează în mod concludent/clar documentele justificative ce stau la baza concluziilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Mai mult, se arată că instanța de fond nu s-a preocupat ca prin prisma expertizei fiscale întocmite în cauză să facă o defalcare concretă a sumelor ce vizează plângerea penala, astfel încât soluția ce o va pronunța să vizeze aspectele ce cuprind exclusiv suma de 1.725.064 RON.

Precizează recurenta că în baza unui contract cu o firma specializata - E. S.R.L. București - a procedat mai întâi la refacerea întregii evidente financiar-contabile pentru perioada 2010-2014. Corectarea erorilor contabile, conform prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.802/2014,pct. 65-69 - Corectarea erorilor contabile - "se efectuează la data constatării lor, pe seama contului de profit si pierdere pentru exercițiul curent și pe seama rezultatului reportat pentru erorile aferente exercițiilor anterioare".

Ori A. S.R.L., tocmai acest lucru a făcut, corectând erorile din contabilitate și refăcând evidenta contabila pentru perioada 2010-2014 la 04 februarie 2015, ulterior constatării existenței acestor erori. Raportul de expertiza contabila dispus în cauza, completat prin trei rânduri de Precizări solicitate de instanța la 23 ianuarie,06 martie si 03 aprilie 2017 răspunde solicitărilor instanței în sensul de a se stabili sumele datorate cu titlu de impozit pe profit, TVA și impozit pe dividende urmare refacerii contabilității A. S.R.L..

În opinia recurentei, înlăturând concluziile expertizei contabile dispuse în cauză prima instanța omite a mai analiza în vreun fel apărările sale cu privire la sumele datorate, cel puțin în următoarele situații: neînregistrarea în contabilitate a facturilor emise către Consiliul Local Brastavatu, Primăria Telești, Primăria Costești, Consiliul Județean Dolj si DGASPC Dolj în sumă totala de 757.416 RON (exclusiv TVA).Toate acestea generează TVA în suma de 181.780 RON, impozit pe profit, precum și majorări de întârziere de la data la care trebuiau înregistrate și până la data constatării și apoi achitării sumelor datorate. Or, lucrările au fost efectiv prestate, în contabilitatea reclamantei se regăseau și la data controlului fiscal cheltuielile aferente în contul 332 - Lucrări în curs de execuție, iar pentru aceste lucrări existau facturi intrate pentru care s-a achitat TVA. Corect, pentru a restabili situația fiscala reala, era ca în urma refacerii înregistrărilor contabile și a descărcării gestiunii urmare înregistrării facturilor să se stabilească impozitul pe profit și TVA datorat și doar la aceste sume să se calculeze majorări de întârziere si penalități până la data plații lor. Ori organele de inspecție fiscala iau în considerare doar sumele nefacturate, aplică la ele cota de TVA și impozitul pe profit ca și cum acele lucrări nu ar fi necesitat niciun fel de costuri și la sumele rezultate calculează majorări si penalități până la data controlului. Expertiza contabila calculase corect - conform obiectivelor stabilite de instanța - sumele efectiv datorate. Ori expertiza contabila a fost înlăturată și niciun fel de apărare nu a fost luată în calcul cu privire la acest aspect.

Apreciază recurenta, că, în generarea veniturilor a efectuat cheltuieli pe care organele fiscal erau obligate sa le aibă in vedere, aspect de care acestea nu au ținut cont.

Cu privire la tranzacțiile cu persoana fizica D. privind terenurile din Dobrosloveni, precum și cu societățile comerciale F. S.R.L. și G. S.R.L., tranzacții cu persoane afiliate, instanța reține eronat ca" organele fiscale au solicitat reclamantei întocmirea si transmiterea fișei de, analiza a tranzacțiilor cu afiliați și dosarul preturilor de transfer" - pag 17a Hotărârii.

De fapt, în Raportul de Inspecție Fiscala la pag 63 Cap. IV Dosarul Preturilor de Transfer pct. 3 Constatări privind relațiile de afiliere și dosarul preturilor de transfer este menționat că: "în baza prevederilor art. 11 alin. (1) din

Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare organele de inspecție fiscala au apreciat ca tranzacțiile între societățile afiliate nu au avut un conținut economic, scopul esențial al acestora fiind de a diminua baza impozabilă. Din aceste considerente se constata ca nu a fost oportuna necesitatea solicitării dosarului preturilor de transfer în conformitate cu prevederile art. 79 pct. 2 din O.U.G. nr. 92/2003".Din păcate la pag. 19 a Hotărârii instanța reia aceleași constatări contrazicându-se flagrant cu cele reținute la pag. 17 a aceleiași Hotărâri.

Ca atare, în lipsa unui Dosar al prețurilor de transfer - nesolicitat de către organele de inspecție fiscală - se procedează la ajustarea prețurilor pentru toate aceste tranzacții cu persoane afiliate, prețurile sunt recalculate la un nivel foarte mic - de cea 200 de ori mai mic decât prețul tranzacției în cazul terenului de 8.323 mp de la Dobrosloveni, nu este luată în considerare expertiza întocmită de evaluatorul ANEVAR H. care estima prețul corect la aprox. jumătate din prețul tranzacției și nu este luată în considerare la calculul impozitului pe profit și a TVA diferența dintre tranzacțiile reciproce între societățile afiliate stabilindu-se astfel ca nejustificat înregistrată pe cheltuieli de către S.C. A. S.R.L. o suma de 2.725.948,72 RON în cazul tranzacțiilor cu cele doua societăți afiliate.

De asemenea, ignorând concluziile expertizei dispuse în cauză prima instanța păstrează constatările echipei de inspecție fiscală, parte din ele bazându-se pe neconcordanțe între sumele declarate prin Declarația 394 de către S.C. A. S.R.L. și diverși furnizori si/sau clienți. Ori Declarația 394 - Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național - este doar o declarație informativa, fără implicații fiscale. Stabilirea realității economice se face doar prin verificarea înregistrărilor contabile și - în baza acestora - a Declarațiilor privind impozitul pe profit si TVA.

Recurenta nu neagă existența unor sume datorate către bugetul de stat, dat fiind că societatea cu care a avut încheiat contract pentru prestarea serviciilor financiar-contabile a săvârșit numeroase erori - a contabilizat facturi ce nu erau emise pe numele societății, a înregistrat aceleași documente contabile de mai multe ori, a contabilizat facturi de livrare drept achiziții, a contabilizat facturi stornate de către parteneri, nu a contabilizat prestări de servicii către diverși clienți etc., dar solicită ca sumele datorate bugetului de stat să fie corect și legal calculate, ținându-se cont și de cheltuielile efectuate pentru prestările de servicii omise, de prețurile omise a fi facturate, de TVA deductibil aferent prestațiilor transfer corect și legal calculate în baza unui dosar al prețurilor de transfer, fie, dat fiind ca acesta nu a fost solicitat,de preturile rezultate dintr-o expertiza efectuata în conformitate cu standardele europene de evaluare.

Intimata DGRFP Craiova nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Motivele de recurs invocate de reclamantă se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când au fost interpretate sau aplicate greșit normele de drept material.

Deși nu au fost indicate, în mod formal prevederile punctului 6, Înalta Curte constată că anumite considerente din cuprinsul recursului se circumscriu acestui motiv de casare.

Concret, se observă că recurenta critică sentința instanței de fond din perspectiva faptului că ar fi trebuit să se pronunțe doar asupra sumei de 1.725.064 RON care nu a făcut obiectul plângerii penale, însă nu au fost avute în vedere apărările sale pe această chestiune, nefiind analizat, în mod defalcat, cât din suma de 1.725.064 RON este nelegal impusă la plată, iar pe de altă parte, nu au fost analizate documentele justificative depuse la dosar, înlăturându-se raportului de expertiza fără nicio justificare concretă.

Din verificarea hotărârii supusă prezentei cenzuri, se constată că aceasta cuprinde considerente ample în care s-a arătat obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, dar și raționamentul logic care a condus la soluția adoptată.

Cu privire la suma de 1.957.981 RON, prima instanță a făcut în mod deosebit precizarea că aceasta a făcut obiectul plângerii penale nr. 4107/23.12.2014 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, iar prin Decizia nr. 587/06.08.2015 emisă de DGRFP Craiova s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală. Pe de altă parte, cu privire la suma de 1.725.064 RON pentru care s-a dispus respingerea ca nefondată a contestației formulate de S.C. A. S.R.L., instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada contrară celor reținute de organele de inspecție fiscală prin actele a căror anulare se solicită.

Aceste considerente de principiu nu au fost contrazise în dezvoltarea motivării soluției pronunțate, așa cum a susținut recurenta. De altfel, nici concluziile expertizei tehnice de specialitatea fiscalitate nu au fost în mod nejustificat respinse, așa cum pretinde titularul cererii de recurs, dimpotriva prima instanță reținând că expertul desemnat în cauză a efectuat calculele în urma refacerii evidenței contabile a societății reclamante, însă nu a verificat dacă operațiunile de remediere a erorilor constatate de inspectorii fiscali îndeplinesc condițiile de legalitate prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

Astfel, prima instanță în mod just a apreciat că, expertul a menționat expres în cuprinsul raportului de expertiză că refacerea evidenței contabile a societății reclamante s-a făcut prin asumarea de către reclamantă a răspunderii corectitudinii înregistrărilor efectuate, preluând practic noile date furnizate, fără a explica în mod expres în ce au constat remedierile care au determinat noile calcule, dacă aceste remedieri s-au realizat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, dacă actele pe baza cărora au fost remediate erorile din evidența contabilă au fost refăcute conform procedurilor legale, modul în care acestea au influențat scăderea considerabilă a bazelor de impunere pentru impozitul pe profit și TVA stabilite suplimentar și implicit a cuantumului obligațiilor fiscale rezultate.

Pe de altă parte, este de principiu că legalitatea unui act administrativ nu poate fi verificată decât prin prisma situației de fapt și de drept existente la data întocmirii lui, fără a avea relevanță realități faptice sau juridice ulterioare emiterii acestuia.

De altfel, în speță nu poate fi ignorat nici faptul că prin avizul de inspecție fiscală nr. x- 171/10.09.2014, contribuabilul a fost înștiințat în legătură cu inspecția fiscală care urma să se efectueze și i s-a solicitat să pregătească, pentru a fi puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală, toate documentele contrabile și fiscale și elemente justificative relevante pentru stabilirea situației fiscale. Cu aceeași ocazie i s-a dat posibilitatea ca, în 5 zile de la primirea avizului, să se prezinte la compartimentul competent de evidență plătitori din cadrul organului fiscal, pentru remedierea eventualelor erori materiale din evidența fiscală. Cum contribuabilul nu s-a prezentat pentru corectarea declarațiilor depuse pentru perioada supusă controlului și pentru efectuarea punctajului cu organul de evidență fiscală, prima instanță, legal a surprins faptul că nu poate fi primită susținerea părții în sensul că organul fiscal, constatând că există erori în evidența contabilă a societății, nu a dat acesteia posibilitatea să le remedieze.

În raport de aceste considerente, nu poate fi primit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe nefiind viciată sub aspectul motivării, sau al includerii unor considerente contradictorii în raționamentul său.

În ce privește încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 6,11,19,21,64,105, 145, 146,147 indice 1, 155 cat si a dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 (art. 97) și H.G. nr. 44/2004, se constată că recurenta nu a indicat în concret în ce modalitate au fost încălcate aceste prevederi legale.

Este de necontestat împrejurarea că la inspecția fiscale, organele de specialitate din cadrul AJFP Olt - AIF au constatat că operatorul economic a denaturat baza impozabilă pentru impozitul pe profit și TVA, diminuând cuantumul acestor obligații bugetare datorate bugetului de stat prin efectuarea de înregistrări contabile în mod eronat, fără a avea la bază documente justificative și care nu sunt conforme cu Legea 82/1991, republicată, coroborată cu OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene, prin contabilizarea de facturi care nu au fost emise pe numele său, înregistrarea de documente contabile de mai multe ori, contabilizarea de facturi de livrare drept achiziții, înregistrare de facturi stornate de parteneri, omiterea de la contabilizare a facturilor de livrare către Consiliul Local Brastavățu, Primăria Telești, Primăria Costești, Consiliul Județean Dolj, DGASPC Dolj. Totodată, organele de inspecție fiscală au constatat că S.C. A. S.R.L. a depus la organul fiscal teritorial deconturi privind TVA și declarații privind impozitul pe profit cu sume eronate, mai mici decât sumele înscrise în evidența contabilă.

Așa cum s-a reținut mai sus, deși înainte de întocmirea actelor administrativ fiscale contestate i s-a acordat recurentei posibilitatea de a remedia erorile și neconcordanțele din contabilitate, inclusiv prin depunerea de documente justificative, aceasta nu a dat curs invitației, astfel că raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere, dar și decizia de soluționare a contestației au fost întocmite pe baza documentelor puse la dispoziție de parte la acel moment.

Deși recurenta susține că ar fi depus documentele justificative odată cu contestația administrativă, astfel că ar fi putut fi avute în vedere de organul fiscal la soluționarea contestației, aceste susțineri rămân la nivel de simplă speculație, de vreme ce la dosarul cauzei nu s-a consemnat depunerea unor înscrisuri distincte de cele reținute în faza administrativă.

S-a mai precizat că remedierea înregistrărilor contabile s-a efectuat în baza unui contract cu o firmă specializată - E. S.R.L. București - însă nu rezultă din dosar în ce măsură această remediere a avut la bază documente justificative și dacă acestea au fost altele decât cele avute în vedere la inspecția fiscală.

Din expertiza tehnică extrajudiciară depusă la dosarul cauzei (și invocată de recurentă în memoriul de recurs), rezultă că neînregistrarea anumitor facturi în contabilitate, înregistrarea lor eronată sau dublarea înregistrării, a avut drept consecință fiscală majorarea artificială a TVA și implicit, prin neacordarea dreptului de deducere a cheltuielilor efectuate s-a majorat impozitul pe profit datorat. Însă, nici măcar această lucrare de expertiză nu a putut determina, prin defalcare care sunt sumele de plată prin defalcarea acestora în raport de cuantumul pentru care s-a respins contestația administrativă și cel pentru care a fost suspendat acest demers procedural.

Totuși, trebuie reamintit, în scopul stabilirii stării de fapt fiscale reale cu privire la operațiunile economice desfășurate, s-a solicitat în mod expres recurentei reclamantei să prezinte documente contabile, să dea detalii privind anumite facturi sau anumite sume cu privire la care s-au constatat neconcordanțe, fișe analitice, să transmită unele facturi fiscale, să dea note explicative. De asemenea s-au emis adrese către instituții și societăți pentru furnizarea de date necesare în stabilirea situației de fapt fiscale, și s-a dat posibilitatea reclamantei să-și exprime punctul de vedere cu privire la constatările inspecției fiscale.

Contribuabilul a avut deci posibilitatea depunerii de documente justificative originale sau reconstituire conform procedurii prevăzute de Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, din care să rezulte corectitudinea evidențelor contabile.

De altfel, invocarea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.802/2014, pct. 65-69 - Corectarea erorilor contabile - "se efectuează la data constatării lor,pe seama contului de profit si pierdere pentru exercițiul curent si pe seama rezultatului reportat pentru erorile aferente exercițiilor anterioare", nu poate avea o altă conotație decât cea acordată de prima instanță, de vreme ce aceste corectări nu au fost supuse inspecției fiscale și nici nu s-a dovedit că au la bază documente justificative legal întocmite.

În ce privește expertiza dispusă în cauză, se observă că prima instanță a solicitat atât reclamantei cât și expertului desemnat în cauză să depună la dosar documentele avute în vedere la realizarea raportului de expertiză și să explice modalitatea de calcul a noilor sume reținute în raport de sumele stabilite de organul fiscal.

Cum reclamanta nu a explicat în ce a constat remedierea erorilor constatate de organele de inspecție fiscală, nu a depus documentele pe baza cărora s-au efectuate aceste remedieri și nu a expus motivele pentru care nu a putut să le efectueze pe parcursul controlului, ce acte justificative au determinat modificarea sumelor constatate inițial de organele de control și din ce motiv aceste acte trebuie avute în vedere la stabilirea noii situații prezentate, instanța de fond, în mod corect nu a avut în vedere simpla susținere a acesteia și certitudinea că datele furnizate de expertul desemnat corespund realității și îndeplinesc condițiile pentru a fi avute în vedere la reaprecierea debitului stabilit prin actele de control.

Pe de altă parte, pentru a fi luate în considerare, documentele justificative invocate, trebuiau supuse inspecției fiscale, nefiind just ca decizia de impunere să fie verificată în raport de înscrisuri și înregistrări contabile ulterioare emiterii ei.

În privința aplicării dispozițiilor art. 11 alin. (1) Codul fiscal, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor furnizate în cadrul tranzacției între persoane afiliate, se observă că recurenta nu invocă reale motive de nelegalitate ale sentinței atacate, ci doar susține că nu a fost luata in considerare expertiza întocmita de evaluatorul ANEVAR H..

Însă, referitor la acest aspect, just s-a statuat că raportul de evaluare nr. x/07.01.2010 întocmit de exp. H. atestat ANEVAR, nu a fost avut în vedere nici de inspectorii fiscali și nici chiar de contribuabil, întrucât valoarea înscrisă în expertiză nu a constituit o bază pentru stabilirea prețului de piață la data efectuării tranzacțiilor cu terenul în suprafață de 8323 mp și respectiv 2673 mp.

Totodată, se mai susține că parte dintre constatările inspecției fiscale s-au bazat doar pe neconcordanțe între sumele declarate prin Declarația 394 de către S.C. A. S.R.L. și diverși furnizori și/sau clienți, însă acest document are doar un rol informativ.

Nici aceste aprecieri nu pot conduce la reformarea hotărârii recurate, în condițiile în care autoritățile fiscale au constatat că operatorul economic a denaturat baza impozabilă pentru impozitul pe profit și TVA, diminuând cuantumul acestor obligații bugetare datorate bugetului de stat prin efectuarea de înregistrări contabile în mod eronat, fără a avea la bază documente justificative și care nu sunt conforme cu Legea 82/1991, republicată, coroborată cu OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene, prin contabilizarea de facturi care nu au fost emise pe numele său, înregistrarea de documente contabile de mai multe ori, contabilizarea de facturi de livrare drept achiziții, înregistrare de facturi stornate de parteneri, omiterea de la contabilizare a facturilor de livrare către Consiliul Local Brastavățu, Primăria Telești, Primăria Costești, Consiliul Județean Dolj, DGASPC Dolj.

Așadar, nefiind identificată modalitatea în care prima instanță a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, Înalta Curte observă că prezentul recurs este nefondat și urmează a fi respins.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. și administrator special D. împotriva sentinței nr. 336/2017 din 12 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.