ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.02.2016 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. a contestat Decizia nr. 822/30.10.2015, prin care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a respins ca tardivă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/05.06.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emise în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/05.06.2015, pentru suma totală de 1.009.732 RON, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

A solicitat anularea Deciziei nr. 822/30.10.2015 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulate de S.C. A. S.R.L..

Prin sentința nr. 184/2016 din 21 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și s-a anulat Decizia nr. 822/30.10.2015, obligând totodată pârâta la soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă.

Împotriva sentinței nr. 184/2016 din 21 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului arată că prin Decizia nr. 822/30.10.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova s-a reținut că reclamanta a formulat tardiv contestația împotriva deciziei de impunere nr. x/05.06.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți.

Consideră că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, reținând că decizia de impunere atacată nu a fost comunicată în mod legal împuternicitului reclamantei S.C. A. S.R.L., ci economistei C., deși aceasta avea calitatea de împuternicit. Instanța a mai reținut eronat că potrivit certificatului de furnizare informații nr. x emis de ONRC, persoanele împuternicite ale societății sunt administratorii B. și D. și numai către aceștia comunicarea actului administrativ fiscal era valabilă.

Recurenta-pârâtă consideră că Decizia de impunere nr. x/05.06.2015 a fost comunicată intimatei-reclamante cu respectarea prevederilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003, fiind comunicată reclamantei de către organele fiscale, prin înmânare la data de 12.06.2016, persoanei desemnate de către S.C. A. S.R.L. să reprezinte societatea pe durata inspecției fiscale, respectiv doamnei economist C., care a semnat de primire și a aplicat ștampila societății, conform art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Arată că la pagina 2 din Raportul de inspecție fiscală nr. x/05.06.2015, este precizat la pct. 9 că persoana desemnată să reprezinte contribuabilul pe durata inspecției fiscale este doamna C., având funcția de economist la societatea reclamantă, conform contractului individual de muncă nr. x/01.06.2011.

Astfel, apreciază că art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu condiționează comunicarea actului administrativ prin înmânare doar administratorilor societății, ci și unor persoane împuternicite de către societate să o reprezinte în fața unei instituții publice cu atribuțiuni de inspecție fiscală.

Susține că instanța de fond și-a încălcat rolul activ prevăzut de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât s-a rezumat să rețină că la dosar nu se află nicio dovadă ca doamna economist C. are calitatea de împuternicit al societății, neadministrând nicio probă în acest sens, în condițiile în care din raportul de inspecție fiscală reieșea că pe perioada inspecției fiscale aceasta a fost împuternicită să reprezinte societatea în fața organelor de inspecție fiscală.

În consecință, contestația administrativă a fost depusă la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți la data de 15.07.2015, peste termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003 și de OMF nr. 450/2013 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, în condițiile în care data comunicării actului administrativ fiscal atacat este 12.06.2015.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

În esență, susține că nu se poate aprecia că decizia de impunere a fost legal comunicată la data de 12.06.2015, având în vedere că această comunicare s-a făcut în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți și nu la sediul social al intimatei-reclamante din Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, iar pe de altă parte, actele au fost primite de o persoană ce nu are calitatea de împuternicit sau de reprezentant al societății.

Mai arată că, întrucât societatea se afla în procedura insolvenței, actele administrative de control ar fi trebuit comunicate administratorului judiciar E..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 822/30.10.2015 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/05.06.2015.

Prin Decizia nr. 822/30.10.2015 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova s-a respins, ca tardivă, contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/05.06.2015, emise în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/05.06.2015, pentru suma totală de 1.009.732 RON.

Tardivitatea depunerii contestației de către intimata-reclamantă a fost apreciată în raport cu comunicarea deciziei de impunere atacate făcută la data de 12.06.2016 și înmânată doamnei economist C.. Aceasta a semnat de primire și a aplicat ștampila societății.

Înalta Curte constată, în acord cu aprecierea instanței de fond, că în speță actul administrativ fiscal nu a fost comunicat conform cerințelor legale.

Potrivit art. 44 alin. (2), (4) și (5) din O.G. nr. 92/2003:

"(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(5) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii a autorității publice locale, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean sau a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului."

În speță, Înalta Curte constată că decizia de impunere nr. x/05.06.2015 a fost comunicată la data de 12.06.2016 doamnei economist C. și nu unui reprezentant al societății destinatare a actului, astfel cum se face vorbire în art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Atât în fața instanței de fond, cât și prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că numita C. avea calitatea de împuternicit, fiind desemnată de către S.C. A. S.R.L. să reprezinte societatea pe durata inspecției fiscale, aspect care reiese și din pagina 2 a Raportului de inspecție fiscală nr. x/05.06.2015.

Înalta Curte constată că această susținere este nefondată, deoarece potrivit art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003:

"Raportul de inspecție fiscală se întocmește la finalizarea inspecției fiscale și cuprinde toate constatările în legătură cu perioadele și obligațiile fiscale verificate."

În speță, astfel cum reiese din chiar raportul de inspecție fiscală nr. x/05.06.2015, inspecția fiscală s-a finalizat la data de 05.06.2015, când a încetat și împuternicirea dată persoanei desemnate să reprezinte contribuabilul pe durata inspecției fiscale.

În consecință, comunicarea deciziei de impunere la data de 12.06.2015 nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind comunicarea actelor administrative fiscale și nici nu s-a invocat imposibilitatea organului fiscal de a efectua o asemenea comunicare pentru a se proceda la comunicarea actului prin publicitate, în condițiile art. 44 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 92/2003.

Tot nefondată se constată a fi și susținerea recurentei în sensul că art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu condiționează comunicarea actului administrativ prin înmânare doar administratorilor societății, ci și unor persoane împuternicite de către societate să o reprezinte, având în vedere că în orice situație se impune ca mandatul de reprezentare să fie valabil, pentru a-și putea produce efectele.

Or, în speță, mandatul de reprezentare dat numitei C. a fost limitat sub aspect temporal până la finalizarea inspecției fiscale, astfel că decizia de impunere se impunea a fi comunicată reprezentanților societății evidențiați în certificatul de furnizare informații nr. x emis de ONRC la data de 07.04.2015 și aflat la dosar fond.

Prin urmare, nefiind în prezența unei comunicări valabile a actului administrativ fiscal atacat, data acestei comunicări nu poate fi considerată ca dată de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și, în consecință, contestația depusă de către intimata-reclamantă împotriva deciziei de impunere ce nu a fost comunicată cu respectarea cerințelor legale, nu poate fi apreciază ca fiind tardiv formulată, aspect reținut în mod corect de către instanța de fond.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici încălcarea rolului activ al instanței prevăzut de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. pe motiv că instanța nu a administrat probe în acest sens, câtă vreme din analiza actelor de la dosar reiese că instanța de fond a soluționat cauza în baza înscrisurilor depuse, iar dacă recurenta-pârâtă ar fi apreciat că se impune administrarea unei anumite probe, putea să o solicite în condițiile legii, acest aspect neputând face obiect al cererii de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 184/2016 din 21 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 184/2016 din 21 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.