ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1613/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A și a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa dispună anularea deciziei nr. 28/11.12.2018 prin care s-a dispus încetare contractului individual de munca, reîncadrarea pe postul avut anterior, acela de director local de vânzări - Centru clienți Slatina (112019) cu salariul lunii decembrie 2018 și toate atribuțiile din Fișa postului de Director Local de Vânzări, precum și contractual de mandat cu titlul oneros parte din contractual individual de muncă, obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Tribunalul Olt, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 207 din 25 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta A., împotriva deciziei nr. 28/11.12.2018 emisă de pârâta B. S.A. și a obligat reclamanta la 1500 RON cheltuieli de judecată reduse, către pârâtă.

La data de 1 mai 2019, reclamanta a formulat cerere de completare dispozitiv.

Tribunalul Olt, secția I civilă, prin sentința nr. 305 din 20.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., cu privire la completarea dispozitivului sentinței civile nr. 207 din 25.04.2019.

Împotriva sentințelor nr. 207 din 25 aprilie 2019 și 305 din 20 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a formulat apel contestatoarea A., iar intimata B. S.A. a declarat apel împotriva sentinței nr. 207 din 25 aprilie 2019.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 2601 din 02 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins ca nefondate apelurile formulate de contestatoarea A., împotriva sentințelor nr. 207 din 25 aprilie 2019 și 305 din 20 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019 și apelul formulat de intimata B. S.A., împotriva sentinței nr. 207 din 25 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei nr. 2601 din 02 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, la data de 28.11.2019 contestatoarea A. a formulat contestație în anulare.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă prin decizia nr. 185/2020 din 13 februarie 2020 a respins excepțiile nulității și inadmisibilității cererii de contestație în anulare; a respins ca nefondată contestația în anulare, formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei civile nr. 2601 din 02 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B. S.A. și a obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 800 RON - cheltuieli de judecată - onorariul avocat redus.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs, solicitând anularea în tot a hotărârii recurate.

Prin decizia nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunțată în în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 185/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

A. a formulat cerere de completare și lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2197/2020 din 5 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 855/2021 din 1 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea formulată de petentă privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 și deciziei nr. 855/2021 din 1 aprilie 2021, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare.

Contestatoarea susține, în esență, că motivul care atrage admiterea contestației în anulare este determinat de faptul că instanța nu s-a constituit în complet legal învestit, fiind necompetentă absolut întrucât s-au încălcat normele referitoare la alcătuirea instanței și, deși s-a invocat excepția corespunzătoare, instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Contestatoarea prezintă detaliat situația de fapt și soluțiile pronunțate în cauză, considerând că Înalta Curte avea obligația conform art. 84 C. proc. civ., coroborat cu art. 22 alin. (4) din același cod, să pună în discuția părților calificarea juridică exactă a căii de atac.

Contestatoarea arată că recalificarea apelului în recurs fără o justă cauză și fără citarea părților în condițiile contradictorialității, atrage anularea deciziei contestate.

Totodată, instanța supremă a omis să analizeze obiectul acțiunii, motivele, probele depuse la dosar cu privire la faptul că această acțiune viza doar capătul nr. 2 al acțiunii înregistrate la Tribunalul Olt, cu privire la contractul de mandat comercial al directorului executiv, respectiv faptul că nu s-a respectat de către instanța de judecată competența materială, generală și teritorială și nu s-a pus în discuția părților motivul de casare a hotărârii nr. 185/2020 din 13 februarie 2020 a Curții de Apel Craiova.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în raport de excepția tardivității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă."

Înalta Curte constată că norma invocată reglementează două termene pentru formularea contestației în anulare: un termen subiectiv - 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate și un termen obiectiv - un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.

În verificarea respectării termenului pentru formularea contestației în anulare, instanța învestită cu judecata acestei căi extraordinare de atac se va raporta în mod prioritar la termenul subiectiv și numai în subsidiar va lua în considerare termenul obiectiv pentru formularea căii de atac, anume în cazul în care comunicarea hotărârii lipsește sau aceasta nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Conform art. 180 alin. (1) C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În cauză, contestatoarea a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 185/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Această decizie a rămas definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., la 5 noiembrie 2020, și a fost comunicată contestatoarei la 18 ianuarie 2021 (conform dovezii de înmânare aflate la dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă).

Înalta Curte, verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată că petenta a depus contestația în anulare la 25 mai 2021, prin e-mail (potrivit dovezii aflate la fila x), calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 26 mai 2021.

Față de acest aspect, prin prisma dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare se impunea a fi formulată în termenul de 15 zile ce curge de la momentul obiectiv al comunicării hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., acest moment trebuie să nu se plaseze dincolo de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin urmare, indiferent cât timp ar trece de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data comunicării acesteia, limita maximă de timp în care poate fi formulată contestația în anulare este de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Ca atare, menționarea termenului de 1 an de către legiuitor, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, nu conferă un drept de opțiune părții interesate pentru alegerea unui alt moment în vederea formulării contestației în anulare decât cel al comunicării hotărârii.

În acest context, termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, contestația în anulare s-a împlinit la 3 februarie 2021, dată calculată în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ. ("când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește"; "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează").

Constatând că, în speță, contestația în anularea fost formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepția de tardivitate invocată din oficiu și să respingă calea extraordinară de atac, ca tardiv declarată.

Analizând prioritar contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 855/2021 din 1 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub aspectul admisibilității acesteia, în aplicarea dispozițiilor art. 248 cu referire la art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Contestatoarea a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Motivul privitor la necompetență, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. și invocat în contestația în anulare pendinte se referă exclusiv la necompetența instanței care a pronunțat hotărârea care se atacă.

Textul precizează expres ca necompetența instanței care a pronunțat hotărârea contestată trebuie să fi fost absolută și excepția de necompetență să fi fost invocată în fața acelei instanțe, însă instanța să fi omis a se pronunța asupra ei. Așadar, este exclusă posibilitatea de a fi invocată pe calea contestației în anulare necompetența instanței care judecase cauza într-o fază procesuală anterioară.

Or, în cauză, nu a fost invocată în fața instanței de recurs excepția necompetenței absolute a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea cererii formulate de petentă privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, astfel cum impun dispozițiile legale anterior redate.

Așa fiind, neinvocarea excepției de necompetență absolută a Înaltei Curți de Casație și Justiție face inadmisibilă contestația în anulare, nefiind îndeplinite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 855/2021 din 1 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 855/2021 din 1 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2021.