Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
12 februarie 2021

Decizia nr. 844/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 12 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.". Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite excepția nulității recursului invocată de intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova. Constată nul recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. prin B. împotriva sentinței nr. 350/2018 din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.