ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 28 septembrie 2017, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regionaă a Finanțelor Publice Craiova anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 177 din data de 16.06.2016 și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/24.02.2016, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/24.02.2016 ce are drept obiect suma de 1.024.175 RON.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 156/2018 pronunțată în data de 14 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca tardiv formulată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, iar în consecință, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea căii de atac declarate, recurenta-reclamanta în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că sentința ca fiind criticabilă, întrucât:

:

a) au fost încălcate prevederile referitoare la regimul si invocarea decăderii:

Astfel, conform art. 2550 C. civ. - "(1) Decăderea poate fi opusă de partea interesată în condițiile art. 2.513. (2) Organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îi pune sau nu îl pune în discuție, cu excepția cazului când acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber."

Prevederile art. 2513 C. civ. stabilesc faptul că prescripția poate fi invocată doar de partea interesată și doar prin întâmpinare atunci când aceasta este obligatorie.

Apreciază că în raport de prevederile noului C. civ., decăderea urmează regimul prescripției și este transformată într-o excepție de natură relativă.

De altfel, în situația de față ne aflăm în ipoteza unei decăderi dintr-un drept material și nu sunt aplicabile dispozițiile din C. proc. civ., respectiv art. 180 și urm., de vreme ce termenul de 1 an de zile este reglementat de același text de lege ce reglementează și termenul de 6 luni, care este unul de prescripție, respectiv art. 11 Legea 554/2004.

b) prevederile art. 11 nu sunt aplicabile în speță

Instanța de fond a apreciat că se aflăm în ipoteza reglementată de art. 11 alin. (1) lit. a), respectiv că a formulat acțiune împotriva răspunsului la plângerea prealabilă, dar soluția este greșită din acest punct de vedere.

Obiectul cererii sale a fost acela de a obliga intimata să soluționeze pe fond contestația prealabilă, decizia prin care este suspendată soluționarea contestației nereprezentând răspuns în procedură prealabilă.

Dacă s-ar fi considerat această decizie ca fiind un veritabil răspuns ar fi însemnat ca putea înregistra direct cerere prin care solicita anularea pe fond a actului administrativ fiscal - decizia de impunere.

Or, dacă ar fi formulat o astfel de acțiune, aceasta ar fi fost respinsă ca fiind inadmisibilă tocmai pe considerentul că nu a așteptat răspunsul pe fond în procedură prealabilă.

c) de asemenea, apreciază că prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile întrucât decizia a fost emisă în baza art. 277 Codul de procedură fiscală potrivit căruia "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare șt a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

Codul de procedură fiscală se completează cu cel de procedură civilă atunci când dispozițiile comune nu sunt incompatibile.

Evident, acest motiv de suspendare al soluționării contestației este echivalent cu cel reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, în cazul unei soluții de suspendare, măsura poate fi atacată oricând atâta vreme cât suspendarea își produce efecte.

Apreciază că și în raport de aceste ultime argumente, precum și față de cele arătate la punctul precedent, decizia ce face obiectul acestei cauze nu se încadrează în cadrul celor reglementate strict și limitativ de art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcția Generală Regionaă a Finanțelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în raport de principiul rolului activ al judecătorului, instanța de fond prin hotărârea pronunțată procedând la verificarea cauzei sub toate aspectele, ca urmare a necesității stabilirii, în mod corect, temeinic și legal, a situației de fapt și de drept existente în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, ce se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost investită cu verificarea legalității Deciziei de soluționare a contestației nr. 177 din data de 16.06.2016 și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/24.02.2016, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/24.02.2016 ce are drept obiect suma de 1.024.175 RON.

Prima instanță a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantei, apreciind că s-a depășit termenul de decădere de 1 an de la comunicarea deciziei, neprezentând importanță faptul ca reclamanta nu a invocat motive temeinice pentru care a depășit termenul de 6 luni.

Prin recursul formulat reclamanta a invocat punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și față motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 277 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate, conform art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

În ce privește termenele de exercitare a acțiunii în anularea acestor acte administrative sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestei norme, deciziile de soluționare a contestației administrative pot fi contestate în termen de 6 luni de la comunicare, care este un termen de prescripție, dar nu mai târziu de 1 an, acesta din urmă fiind calificat de legiuitor ca fiind un termen de decădere.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, în regimul Noului C. civ., care se aplică în mod corespunzător și în această materie, prescripția are un caracter relativ, legiuitorul înțelegând să renunțe la caracterul de ordine publică al acestei instituții, art. 2513 C. civ. stabilind faptul că prescripția poate fi invocată doar de partea interesată și doar prin întâmpinare atunci când aceasta este obligatorie.

Pentru identitate de rațiune, termenele de decădere instituite de legiuitor pentru exercitarea unei acțiuni în justiție au același regim juridic, având un caracter privat, partea în favoarea căreia a fost instituit putând renunța la beneficiul acestei instituții juridice, potrivit art. 2549 C. civ.

Similar prescripției, art. 2550 C. civ. decăderea poate fi opusă de partea interesată în condițiile art. 2.513 C. civ., și anume doar prin întâmpinare atunci când aceasta este obligatorie, organul de jurisdicție nefiind abilitat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere de ordine privată.

În cauză, instanța de fond a invocat din oficiu excepția tardivității decurgând din depășirea termenului de decădere de 1 an, calificând-o eronat ca fiind o excepție de ordine publică, în condițiile în care nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, care a ales în schimb să invoce excepția prescripției pe cale de concluzii scrise.

Prin urmare, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor anterior menționate instanța de fond a soluționat excepția tardivității acțiunii și a respins-o în consecință. În lipsa invocării acestei excepții în condițiile procedurale menționate, de către pârâtă, instanța de fond era datoare a analiza fondul pretențiilor reclamantei, astfel că spre respectare principiului dublului grad de jurisdicție consacrat de Legea nr. 554/2004 se impune casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 156/2018 din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, prima instanță va analiza acțiunea promovată în cauză prin prisma tuturor susținerilor și apărărilor părților esențiale în justa soluționare a cauzei, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 156/2018 din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.