ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2124/2014

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 6666/1/2012, A.D. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor, Instituția Prefectului Județului Argeș, Primarul Comunei Merișani, Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș și Comisia Locală de Fond Funciar Merișani, solicitând anularea deciziei civile nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. 6393/109/2011.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut, în esență, că, decizia atacată este potrivnică deciziei nr. 2663 din 19 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 7295/2/2006. Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, revizuentul a susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de C. proc. civ., în sensul că cele două hotărâri sunt hotărâri definitive, sunt hotărâri potrivnice și există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Prin decizia nr. 5052 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei civile nr. 2298 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș, ca inadmisibilă.

S-a reținut că, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca, în privința hotărârilor potențial potrivnice, să fie întrunite condițiile existenței autorității de lucru judecat, adică să existe identitate de părți, de cauză și de obiect. În cauză, însă, Înalta Curte a constatat că în privința celor două hotărâri, potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu este îndeplinită tripla identitate de părți, deoarece în litigiile soluționate prin deciziile menționate, nu figurează aceleași părți, așa cum rezultă din aspectele expuse anterior.

Totodată, s-a constatat că nu este îndeplinită nici condiția referitoare la identitatea de cauză și de obiect, deoarece litigiul în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 2298/2012 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș are ca obiect emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 20 ha (pășune, pădure, arabil), în timp ce litigiul în care fost pronunțată decizia nr. 2663 din 19 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție are ca obiect obligarea pârâților (Ministerul Administrației și Internelor și Instituția Prefectului Județului Argeș) să răspundă la memoriile din 11 aprilie 2006 și 28 decembrie 2005 și să-i comunice reclamantului A.D.

hotărârile comisiilor înființate în cadrul județului Argeș prin care s-a reconstituit dreptul său de proprietate privată asupra unor terenuri, în baza dispozițiilor Legii nr. 247/2005, să emită și să-i comunice titlul de proprietate și harta cadastrală pentru suprafețele de teren cu vegetație forestieră și, în fine, să-i plătească suma de 75.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și morale. Împotriva deciziei nr. 5052 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. a formulat cerere de revizuire, A.D. În conformitate cu prevederile art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătește taxă judiciară de timbru în valoare de 10 RON.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Curtea Constituțională prin decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. C.E.D.O. amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal. Cum dovada timbrării corespunzătoare nu a fost atașată cererii de revizuire, potrivit dispozițiilor legale sus menționate, iar revizuentul nu și-a îndeplinit această obligație legală, devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în temeiul cărora cererea de revizuire va fi anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 5052 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2014.