Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2014

HOTĂRÂRE
16.05.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 4777/1/2012, A.D. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații Prefectul Județului Argeș, Primarul comunei M., O.C.P.I. Argeș, C.J.F.F. Argeș și C.L.F.F. M., solicitând anularea deciziei 2732 din 31 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10056/1/2011. În motivarea cererii, revizuentul a susținut, în esență, că decizia atacată este potrivnică sentinței nr. 1885 din 28 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, în Dosarul nr. 5989/280/2009, în sensul nesocotirii autorității de lucru judecat a celor statuate prin sentință.

Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, revizuentul susține că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de C. proc. civ., în sensul că cele două hotărâri sunt definitive, sunt hotărâri potrivnice și există tripla identitate de părți, obiect și cauză. În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 2. Considerentele instanței de revizuire Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente. Prin sentința nr. 1885 din 28 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, în Dosarul nr. 5989/280/2009 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O.C.P.I.

Argeș, au fost respinse excepția de tardivitate, excepția de inadmisibilitate și excepția de nelegalitate invocată de reclamant pe cale incidentală. A fost admisă în parte acțiunea, cu precizările ulterioare formulată de reclamantul A.D., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul județului Argeș, O.C.P.I., Primarul comunei M. și C.J.F.F. Argeș; s-a dispus constatarea nulității absolute a hotărârii din 16 ianuarie 2008 emisă de intimata C.J.F.F. Argeș, prin care a fost invalidată hotărârea din 2003 emisă de aceeași comisie, Anexa nr. 23, și pe cale de consecință menține validarea pentru 20 ha teren (pășune, pădure, arabil); a fost obligată pârâta C.L.F.F M. să îl pună efectiv în posesie pe reclamant cu suprafața de 5 ha teren în natură de categorie pășune și vegetație forestieră pe raza comunei N., județul Argeș, să întocmească documentația necesară în vederea eliberării titlului de proprietate, pe care să o înainteze C.J.F.F.

Argeș în vederea eliberării titlului de proprietate, pentru această suprafață; a fost obligată pârâta C.J.F.F. Argeș, ca pe baza documentației întocmită de C.L.F.F. M., pentru suprafața de 5 ha menționată mai sus, să elibereze reclamantului și celorlalți moștenitori titlul de proprietate; a fost obligată pârâta C.L.F.F. M. să întocmească documentația privind acordarea de despăgubiri pentru diferența de 15 ha validate, terenuri de categorie fânețe, pădure, arabil, pe Anexa nr. 23 atât pentru reclamant, cât și pentru ceilalți moștenitori, respectiv pentru reclamantul A.D. și moștenitorii T.E., I.A., T.E.A. și T.D., toți moștenitorii autorilor M.Z.A. și I.M.Z.A., precum și să înainteze documentația C.J.F.F.

Argeș, în vederea înaintării dosarului la A.N.R.P. București, pentru obținerea efectivă a acestora. A fost respinsă acțiunea privind acordarea de daune interese și daune morale. Această sentință a fost reformată prin decizia nr. 3487 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă. Prin decizia nr. 2732 din 31 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul A.D. împotriva deciziei nr. 3487 din 17 noiembrie 2011 a Tribunalului Argeș, ca inadmisibilă. Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. În speță, revizuentul a invocat contrarietatea de hotărâri prevăzută de art. 322 pct. (7) C. proc.

civ. prin care se stipulează condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri, respectiv: „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Pentru a fi primit acest motiv de revizuire trebuie demonstrat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile arătate. În cauză, atât hotărârea supusă revizuirii, cât și cea față de care se afirmă contrarietatea sunt pronunțate în cadrul aceluiași proces, în faze procesuale diferite. Sintagma „una și aceeași pricină”, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu semnifică situația pronunțării a două hotărâri, în același proces, dar în stadii procesuale diferite ale acestuia.

Textul are în vedere întrunirea condiției triplei identități, de părți, obiect și cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluționate în două dosare separate, în așa fel încât soluționarea celei de-a doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluției pronunțate în prima. În situația din speță, această cerință nu este îndeplinită, revizuentul susținând contrarietatea deciziei pronunțate în calea de atac extraordinară a revizuirii, în raport cu sentința pronunțată la fond, într-un ciclu procesual anterior, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii. Ca atare, demersul revizuentului fiind în vădită contradicție cu reglementarea restrictivă a acestei căi extraordinare de desființare a unei hotărâri judecătorești, pentru toate considerentele anterior redate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 2732 din 31 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5052/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 6666/1/201
ÎCCJ 2015-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2015
tul a solicitat anularea Deciziei nr. 176/A/Com din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2013*, susținând că încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezult
ÎCCJ 2014-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3992/2014
Asupra cereri de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 5429 din 24 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7213/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios admin
ÎCCJ 2015-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 284/2015
din 12 noiembrie 2010 de modificare a Dispoziției nr. 5639 din 05 noiembrie 2008, completată prin Dispoziția nr. 3625 din 06 decembrie 2011 emise de primarul Municipiului Pitești în favoarea petenților A. și D. pentru imobilul situat în Pit
ÎCCJ 2014-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2124/2014
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 6666/1/2012, A.D. a formulat cerer
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă