ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2015

Decizia nr. 551/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin Decizia nr. 176/A/Com din 1o iunie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței nr. 3860 din 13 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2013, intimați fiind pârâții B. Pitești și C. Pitești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. Pitești și C. Pitești, solicitând ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună interzicerea emiterii de către pârâți a oricăror decizii și documente care au ca obiect terenuri, spații comerciale cu terenuri aferente, susceptibile executării sentinței nr. 1707, a secției de contencios administrativ și fiscal din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Argeș.

În motivele prezentate, reclamantul a arătat că prin sentința menționată, rămasă irevocabilă, pârâții au fost obligați să-i soluționeze cererile privind asigurarea unei locuințe sociale în Municipiul Pitești, închirierea unei locuințe sociale, închirierea unui spațiu comercial și a unui teren, și atribuirea în proprietate a unui teren, de 10.000 mp extravilan și 500 mp intravilan. Cum pârâții refuză executarea acestei sentințe, se impune interzicerea emiterii oricăror decizii privind atribuirea unor astfel de imobile către alte persoane.

A mai reținut instanța că, prin sentința civilă nr. 3860 din 13 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, a fost respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. Pitești și C. Pitești.

Sentința a fost recurată de reclamant iar, prin Decizia nr. nr. 816/R/Cont din 19 februarie 2014, Curtea de Apel Pitești, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat.

S- a mai reținut de instanță, că împotriva acestei decizii reclamantul a promovat prezentul apel, la data de 07 martie 2014.

Curtea v

erificând excepția tardivității, invocată din oficiu, a constatat că aceasta este fondată, în raport de dispozițiile art. 999 N.C.P.C., dispun că ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea părților.

A reținut instanța că, reclamantul a fost prezent la primă instanță astfel că termenul curge în 5 zile de la data pronunțării, termen pe care acesta l-a depășit.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat cerere de revizuire A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 152 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuentul a solicitat anularea Deciziei nr. 176/A/Com din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2013*, susținând că încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă din Decizia nr. 816/R/cont din 19 februarie 2014 pronunțată de pronunțată de Curtea de Apel Pitești, hotărâre rămasă definitivă prin care a fost respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 3860 din 13 septembrie 2013

pronunțată de

Tribunalul Argeș, secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2013, intimați fiind pârâții B. Pitești și C. Pitești

Consideră revizuentul că sunt întrunite cerințele art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind admisibilă întrucât în cauză sunt în discuție hotărâri definitive pronunțate de instanțe care fac parte din sistemul organelor judiciare, hotărârile invocate sunt potrivnice, fiind îndeplinită și condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de2 decembrie.2014 (fila 22 dosar) intimatul a solicitat în principal respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., hotărârile judecătorești invocate fiind pronunțate într-un litigiu ce a avut ca obiect ordonanță președințială, fiind pronunțate în spețe ce au obiect diferit.

În subsidiar, se solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii;

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanța de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiilor este diferit. În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conține soluția corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

De asemenea, admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau de omisiunea instanței de a se pronunța asupra ei, în cazul în care excepția a fost invocată.

Or, în prezenta cauză, se constată că nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, pentru a se pretinde de către revizuent o încălcare a principiului autorității de lucru judecat, în condițiile în care hotărârile invocate sunt pronunțate întru-un litigiu care are ca obiect ordonanța președințială.

De asemenea, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, ca tardiv formulat cum este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire.

Mai mult decât atât, referitor la motivul de revizuire susținut de revizuent, privind calea de atac menționată de instanță în dispozitiv, s-a argumentat de către instanță, în sensul că Tribunalul a pronunțat hotărârea criticată și a menționat drept cale de atac pentru aceasta recursul în 15 zile de la comunicare, iar reclamantul a declarat recurs, așa cum i s-a indicat în sentință, în contradicție însă cu norma procedurală precitată.

S-a mai arătat că semnificația art. 457 alin. (1) N.C.P.C. referitoare la legalitatea căii de atac este aceea că în concursul dintre o mențiune greșită în dispozitivul hotărârii cu privire la denumirea, condițiile și termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească și dispoziția legală care reglementează aceste aspecte, are prioritate cea din urmă, iar nu dispoziția judecătorului, alin. (2) și (3) ale aceleiași norme asigurând caracterul efectiv a reglementării din alin. (1). Așadar, mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii nu are niciun efect asupra dreptului părții de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În concluzie, în jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, „este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat” (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, C. proc. civ., adnotat, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007, pag. 735).

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 176/A/Cont din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2015.