ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2015

HOTĂRÂRE
11.11.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3547/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2015 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, revizuenții au solicitat revizuirea deciziei nr. 5076 din 16 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/109/2012*, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La termenul din 12 februarie 2015, reprezentantul revizuenților a precizat că cererea de revizuire este întemeiată și pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7, raportat la contrarietatea dintre deciziile Curții de Apel Pitești (exemplificând deciziile nr. 2117/2002 și nr. 5076/2014) și cele pronunțate de Tribunalul Argeș (exemplificând deciziile nr. 881/A/2002 și nr. 307/2006).

Prin decizia nr. 450/R-CONT din 13 februarie 2015, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de revizuire întemeiată pe pct. 1 art. 322 C. proc. civ. formulată de revizuenții A. și B., împotriva deciziei nr. 5076/R-CONT din 16.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/109/2012*, intimați fiind C., D., Comuna Bălilești prin Primar, Comuna Stîlpeni prin Primar, E. și F.

A disjuns soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ.

În urma disjungerii, s-a format Dosarul nr. x/46/2015 al Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 451/R-CONT din 13 februarie 2015, Curtea de Apel Pitești a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ. formulată de revizuenții A. și B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) din același cod.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/46/2015.

La termenul de judecată din 11 noiembrie 2015, la solicitarea instanței, revizuenții, prin reprezentantul lor legal, au precizat că obiectul cauzei îl constituie revizuirea deciziei nr. 307/2006 a Tribunalului Argeș și a deciziei nr. 1375/2006 a Curții de Apel Pitești, pe care le apreciază a fi potrivnice sentinței nr. 1353/2014 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5076/2014 a Curții de Apel Pitești.

Înalta Curte, în raport de precizarea formulată, a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire, având în vedere dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., asupra căreia a rămas în pronunțare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția tardivității formulării cererii de revizuire, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2015, este îndreptată împotriva deciziei nr. 307/2006 a Tribunalului Argeș, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1375/R din 25 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, despre care revizuenții afirmă că este contrară deciziei nr. 5076/2014 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2012*.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri”.

Decizia nr. 307 din 15 martie 2006 a Tribunalului Argeș, a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1375/R din 25 octombrie 2006 pronunțată în recurs de Curtea de Apel Pitești, care face obiectul cererii de revizuire.

Decizia nr. 5076 din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel Pitești în raport de care se invocă situația de contrarietate este pronunțată de asemenea de o instanță de recurs.

Aplicând dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., rezultă că termenul de 1 lună pentru formularea cererii de revizuire a început să curgă de la data de 16 decembrie 2014.

Cum revizuenții au înțeles să formuleze cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prin precizarea făcută în fața Curții de Apel Pitești, în ședința publică de la 12 februarie 2015, iar prin precizarea făcută în ședința publică de la 11 noiembrie 2015, în fața Înaltei Curți, a arătat că revizuirea este îndreptată împotriva deciziei nr. 307/2006 a Tribunalului Argeș și a deciziei nr. 1375/R/2006 a Curții de Apel Pitești, deoarece sunt contrare deciziei nr. 5076/R-CONT/2014 a Curții de Apel Pitești, Înalta Curte constată că a fost depășit termenul de 1 lună de la pronunțarea ultimei hotărâri (decizia nr. 5076/2014), respectiv de la 16 decembrie 2014, cererea de revizuire fiind astfel tardivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A. și B., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardivă.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. și B., împotriva deciziei nr. 307/2006 a Tribunalului Argeș și a deciziei nr. 1375/2006 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2016
Decizia nr. 2018/2016 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Considerentele și soluția instanței de recurs Prin Decizia civilă nr. nr. 331/R-CONT din 23 februarie 2016 a Curții de
ÎCCJ 2018-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 886/2018
cauză, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva unei decizii pronunțate în calea de atac a recursului și împotriva încheierii de dezbatere a recursurilor pe fond, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, astfel încât, rap
ÎCCJ 2014-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2014
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 4777/1/2012, A.D.
ÎCCJ 2015-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2972/2015
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 506 din 24 februarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și împotriva Sentinței
ÎCCJ 2017-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2017
și a titlului executoriu nr. 2 din 21 februarie 2014 pentru suma de 1.471 lei. Prin Decizia nr. 113/R/Cont din 28 iunie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea incidentală
Sursă