ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2018/2016
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Considerentele și soluția instanței de recurs
Prin Decizia civilă nr. nr. 331/R-CONT din 23 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată contestația în anulare înregistrată la 26 noiembrie 2015, formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei civile nr. 1775/R-CONT din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2014, în contradictoriu cu intimații Primarul Orașului Costești - B., Primăria Orașului Costești și C. S-a respins ca tardivă contestația în anulare înregistrată la 22 ianuarie 2016, formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei civile nr. 1775/R-CONT din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2014, în contradictoriu cu intimații Primarul Orașului Costești - B., Primăria Orașului Costești și C. și s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate.
Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul A., cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/46/2016.
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (8) C. proc. civ., revizuentul susține că există hotărâri potrivnice date de:
- instanțe de grad diferit, respectiv Sentința civilă nr. 891 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Argeș și Decizia nr. 367/R din 09 februarie 2011 având același obiect - anularea Dispoziției nr. 292 din 16 februarie 2007;
- instanțe de același grad, respectiv Decizia nr. 964/R-CONT din 16 octombrie 2009 și Decizia nr. 331 din 23 februarie 2016, motivat de faptul că dl. președinte D. a făcut parte și din completul de judecată al contestației în anulare (în care s-a pronunțat Decizia nr. 331 din 23 februarie 2016), a anulat irevocabil raportul de evaluare și calificativul nesatisfăcător care a făcut obiectul Dispoziției nr. 292 din 16 februarie 2007.
2.2. Prin Decizia nr. 755/R-CONT din 20 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/46/2016, de către Curtea de Apel Pitești, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulată de A., privind Decizia nr. 331/R-CONT din 23 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/46/2015, în contradictoriu cu intimații Primăria Orașului Costești, Primarul Orașului Costești - B. și C., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
2.3. După declinare, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Soluția Înaltei Curți
După examinarea motivelor cererii de revizuire, a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte va respinge cererea pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri poate fi cerută când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Acest motiv de revizuire, invocat ca temei legal al prezentei cereri, este incident atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri.
Reglementând acest motiv de revizuire, legiuitorul a sancționat nelegalitatea celei de-a doua hotărâri și imposibilitatea executării, iar pentru a se reține incidența lui este necesar să existe hotărâri potrivnice, date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, adică să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat.
Întrucât textul de lege nu distinge, s-ar putea reține că cerința existenței unor hotărâri potrivnice este îndeplinită chiar dacă prin acestea nu s-a rezolvat fondul pretențiilor deduse judecății, existând însă autoritate de lucru judecat numai atunci când sunt întrunite elementele specifice acestuia.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- să existe hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină;
- hotărârile să fie date în dosare diferite;
- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;
- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
Concret, revizuentul este nemulțumit de modul în care Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a soluționat cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/46/2015 în care a pronunțat Decizia civilă nr. 331/R-CONT din 23 februarie 2016, în raport de conținutul Deciziei nr. 964/R-CONT din 16 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1405/109/2008 de către Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
În primul rând, din conținutul Deciziei nr. 331/R-CONT din 23 februarie 2016 rezultă cu evidență că, instanța s-a pronunțat asupra contestației în anulare îndreptată împotriva Deciziei nr. 1775/R-Cont din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2014, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (3) și art. 504 alin. (2) C. proc. civ., contestație care a fost respinsă, ca nefondată. Prin Decizia nr. 1775/R-Cont din 22 octombrie 2015 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva Sentinței nr. 453 din 17 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă - complet specializat de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/109/2014, intimați fiind pârâții Primăria Orașului Costești și Primarul Orașului Costești - B. și C. Aceste două hotărâri au fost pronunțate asupra acțiunii formulată de reclamantul A., înregistrată la data de 26 martie 2014, în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Costești și Primarul Orașului Costești - B., prin care s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 292 din 16 februarie 2007, ca rămasă fără obiect, prin anularea irevocabilă a raportului de evaluare profesională, act de procedură care atrage și nulitatea actelor următoare, impunându-se respectarea anulării irevocabile a raportului de evaluare profesională din 11 decembrie 2006 emis de pârât.
Cea de-a doua hotărâre invocată de către revizuent este Decizia nr. 964/R-CONT din 16 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/109/2008 de către Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca lipsit de interes recursul formulat de pârâta Primăria Orașului Costești, împotriva Sentinței nr. 64/CA din 02 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal și ca nefondat, recursul formulat de Primarul Orașului Costești - prin reprezentant B. Această hotărâre a fost pronunțată asupra contestației înregistrată la data de 15 februarie 2007, prin care contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Primarul Orașului Costești a solicitat anularea Raportului de evaluare anuală nr. 13349 din 11 decembrie 2006, întocmit pentru activitatea desfășurată de acesta, în anul 2006.
Finalitatea la care au ajuns instanțele de judecată este diferită și nu încalcă autoritatea de lucru judecat.
Astfel, într-un prim ciclu procesual, în fond după casare cu trimitere, prin Sentința nr. 64/CA din 02 februarie 2009, Tribunalul Argeș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului Costești, a respins excepția tardivității invocată de primar, a admis în parte acțiunea precizată și completată și a anulat Raportul de evaluare nr. 13349 din 11 decembrie 2006 și calificativul "nesatisfăcător" și, totodată, a respins cererea privind acordarea de daune morale, obligând pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată, iar această hotărâre a devenit irevocabilă, prin Decizia nr. 964/R-Cont din 16 octombrie 2009, în Dosarul nr. x/109/2008, prin care s-a respins recursul formulat de Primarul Orașului Costești, ca nefondat, iar recursul formulat de Primăria Orașului Costești, ca lipsit de interes.
Într-un alt ciclu procesual, la data de 20 martie 2007, reclamantul a chemat în judecată Primăria Orașului Costești, Primarul Orașului Costești - C. și Orașul Costești, solicitând suspendarea executării, precum și anularea Dispoziției nr. 292 din 16 februarie 2007 și repunerea sa în funcția avută anterior, acordarea despăgubirilor materiale și a daunelor morale în cuantum de 50.000 lei, precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii dispoziției menționate.
Astfel, Tribunalul Argeș prin Sentința nr. 891 din 17 octombrie 2010 a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat Dispoziția nr. 292 din 16 februarie 2007 dispunând repunerea acestuia în funcția avută anterior emiterii dispoziției, obligând intimații să plătească reclamantului contravaloarea despăgubirilor egale cu salariile majorate, actualizate și indexate plus celelalte drepturi acordate funcționarilor publici, a respins acțiunea față de intimata Primăria Orașului Costești ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și cererea de acordare a daunelor morale, a admis cererea de garanție formulată de Orașul Costești și Primarul Orașului Costești, obligând pe chematul în garanție C. să plătească reclamantului despăgubirile arătate la alin. (3) din dispozitiv și a respins cererea de chemare în garanție formulată de intervenientul C.
Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 367/R-Cont din 09 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, prin care au fost admise recursurile declarate de Orașul Costești, Primarul Orașului Costești și chematul în garanție C., a fost modificată sentința în sensul că s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 292/2007, cererea de despăgubiri, cererea de chemare în garanție împotriva lui C. și de acordare a cheltuielilor de judecată, menținând în rest Sentința nr. 891/2010 a Tribunalului Argeș.
Or, conform art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunțate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că în cazul în care una dintre hotărâri este pronunțată în cadrul unei contestații în anulare, cealaltă este pronunțată în recurs, iar obiectul acestora diferă, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.
În cauza de față, nu sunt îndeplinite niciuna dintre condițiile impuse de textul sus-citat deoarece, într-un ciclu procesual s-a dispus anularea Raportului de evaluare nr. 13349 din 11 decembrie 2006 și a calificativului "nesatisfăcător", fără repunerea părților în situația anterioară emiterii acestor acte administrative și fără a se statua asupra Deciziei nr. 292/2007, iar în cel de-al doilea ciclu procesual s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 292/2007, în mod irevocabil. Cu alte cuvinte, obiectul celor două cauze nu este identic, așa cum impune textul de lege sus-menționat.
Deci, finalitatea urmărită de revizuentul din prezenta cauză prin invocarea contrarietății de hotărâri este de a se anula Decizia nr. 292/2007 și pe cale de consecință a se dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii actelor administrative contestate, capăt de cerere cu care, în primul ciclu procesual, instanța de judecată nu a fost învestită.
Sub acest aspect, nu trebuie neglijat faptul că, prin normele procedurale sus-citate nu s-a urmărit să se deschidă părților o cale ocolitoare prin care să se ajungă la reexaminarea fondului după epuizarea căilor de atac, invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, a probatoriilor încuviințate și administrate în cauză.
Temeiul legal al soluției instanței de revizuire
Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 alin. (1) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 331/R-CONT din 23 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2016.
Procesat de GGC - NN