ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 12 iunie 2006, reclamanta B.S. a solicitat, în
contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5641
din 28 aprilie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară
a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios
administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 513/CA din 29 iunie 2006, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a recunoscut reclamantei, calitatea
de beneficiară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, obligând
pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei, drepturile
solicitate, pentru perioada 18 iulie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut că din interpretarea teleologică a dispozițiilor legii,
rezultă că scopul acesteia este de a acorda drepturi compensatorii, persoanelor
persecutate etnic de regimurile menționate în textul actului normativ, cu
referire atât la persoanele care au suportat direct persecuția, cât și la cele
asupra cărora s-a răsfrânt indirect, prin consecințele suportate, cum este
cazul copiilor născuți în perioada strămutării sau a refugiului părinților.
Pe cale de consecință,
instanța de fond a apreciat că reclamanta, născută în perioada strămutării
părinților, beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, cu atât mai mult,
cu cât beneficiul acestor dispoziții s-au acordat și soțului supraviețuitor,
deși acesta din urmă, spre deosebire de copilul născut în perioada refugiului,
nu a suferit nici persecuții etnice, nici vreo consecință a acestora.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea.
Recurenta a susținut că
sentința pronunțată este nelegală, întrucât reclamanta s-a născut și a trăit
tot timpul pe teritoriul României și, prin urmare, nu îndeplinește cerințele
legii referitoare la părăsirea domiciliului ca urmare a persecuției etnice
suferite.
S-a mai susținut că, în
speță, instanța trebuia să țină seama, la pronunțarea soluției, de textul
Tratatului de la Craiova, conform căruia schimbul de populație dintre România
și Bulgaria urma să se facă într-un termen de 3 luni de la data schimbului
instrumentelor de ratificare, consecința acestor prevederi fiind aceea că nu
pot fi beneficiari ai Legii nr. 189/2000, decât persoanele care, la data
semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi evacuate, condiție pe
care intimata-reclamantă nu o îndeplinește.
Recursul este nefondat și urmează a
fi respins pentru următoarele considerente.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,
cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6
septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de
domiciliu.
Prin Normele de aplicare a
ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate
le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut
obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Textele legale au avut în
vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de
cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți
înainte sau în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante
ale acestei experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul
legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii.
În acest context sunt
lipsite de relevanță, în speță, prevederile Tratatului de la Craiova invocate de recurentă în motivele sale.
Față de aceste considerente,
constatând că, potrivit art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,
Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței
civile nr. 513/CA din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 ianuarie 2007.