ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 12 iunie 2006, reclamanta B.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5641 din 28 aprilie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 513/CA din 29 iunie 2006, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 18 iulie 1942 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din interpretarea teleologică a dispozițiilor legii, rezultă că scopul acesteia este de a acorda drepturi compensatorii, persoanelor persecutate etnic de regimurile menționate în textul actului normativ, cu referire atât la persoanele care au suportat direct persecuția, cât și la cele asupra cărora s-a răsfrânt indirect, prin consecințele suportate, cum este cazul copiilor născuți în perioada strămutării sau a refugiului părinților.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că reclamanta, născută în perioada strămutării părinților, beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, cu atât mai mult, cu cât beneficiul acestor dispoziții s-au acordat și soțului supraviețuitor, deși acesta din urmă, spre deosebire de copilul născut în perioada refugiului, nu a suferit nici persecuții etnice, nici vreo consecință a acestora. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea. Recurenta a susținut că sentința pronunțată este nelegală, întrucât reclamanta s-a născut și a trăit tot timpul pe teritoriul României și, prin urmare, nu îndeplinește cerințele legii referitoare la părăsirea domiciliului ca urmare a persecuției etnice suferite.
S-a mai susținut că, în speță, instanța trebuia să țină seama, la pronunțarea soluției, de textul Tratatului de la Craiova, conform căruia schimbul de populație dintre România și Bulgaria urma să se facă într-un termen de 3 luni de la data schimbului instrumentelor de ratificare, consecința acestor prevederi fiind aceea că nu pot fi beneficiari ai Legii nr. 189/2000, decât persoanele care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi evacuate, condiție pe care intimata-reclamantă nu o îndeplinește. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți înainte sau în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale acestei experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii. În acest context sunt lipsite de relevanță, în speță, prevederile Tratatului de la Craiova invocate de recurentă în motivele sale.
Față de aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 513/CA din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.