ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1424/2007

HOTĂRÂRE
07.03.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1424/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința Civilă nr. 716/

CA din 30 octombrie 2006 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.S.M., în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea și pe cale de consecință a

anulat Hotărârii nr. 5723 din 30 iunie 2006, emisă de pârâtă, constatând că

reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

de Fond a reținut că scopul reglementării cuprinse în O.G nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost acela de a acorda drepturi

compensatorii tuturor cetățenilor români care au suferit consecințele

persecuției etnice, incluzând în această categorie atât persoanele care au

suferit persecuțiile respective în mod direct, cât și pe cele care au suferit

în mod indirect aceste persecuții, prin consecințele care s-au răsfrânt

nemijlocit asupra lor, astfel cum este cazul copiilor născuți în perioada refugiului

părinților.

În acest context, Instanța a

apreciat că reclamantul, născut ulterior datei la care părinții săi au fost

obligați să se refugieze din motive etnice, este îndreptățit să beneficieze de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Tulcea, susținând

că dispozițiile legii nu se aplică și copiilor născuți în perioada refugiului

deoarece nu îndeplinesc cerințele esențiale impuse de acest act normativ

respectiv, schimbarea domiciliului ca o consecință a persecuției etnice suferite.

S-a mai susținut de asemenea

că în condițiile în care strămutarea părinților reclamantului a fost consecința

Tratatului de la Craiova, din anul 1940, iar prin textul acestuia se impunea

obligația schimbului de populație dintre cele două țări într-un termen de trei

luni de la data schimbului instrumentelor de ratificare, nu pot beneficia de dispozițiile

Legii nr. 189/2000 decât acele persoane care, la data semnării tratatului,

locuiau în teritoriile ce urmau a fi cedate, condiție pe care reclamantul,

născut în anul 1942, în România, nu o îndeplinește.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Conform art. 1 lit. c) din O.G

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată, în altă localitate

decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a Ordonanței

aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate,

pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului

de populație ca efect al unui tratat bilateral.

Actele normative menționate au

avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuși o serie de

cetățeni români, fără a menționa vreo distincție între părinții și copii, fie

ei născuți înainte sau în perioada strămutării, astfel cum este ea menționată

în textul legal, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe

au fost suportate de toți membrii familiei și în condițiile în care scopul

declarat al legii este acordarea unor drepturi compensatorii tuturor celor care

au suportat aceste privațiuni.

În acest context apare ca

lipsit de relevanță textul Tratatului bilateral, astfel cum a fost invocata de către

recurent.

Pentru aceste considerente,

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva Sentinței Civile nr. 716/ CA din

30 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 664/CA din 24 septembrie 2
ÎCCJ 2007-01-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 12 iunie 2006, reclamanta B.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pens
ÎCCJ 2006-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3529/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 februarie 2006, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărâ
ÎCCJ 2006-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4175/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, sub nr. 304/CA din 20 martie 2006, reclamantul R.T. a solicitat, în co
ÎCCJ 2006-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3200/2006
ă a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 5336/2005, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea a respins cererea reclamantei, întemeiată pe disp
Sursă