ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 43/2012

Asupra recursului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală

nr. 104 din data de 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 2322/116/2011 s-a respins cererea de achitare formulată de inculpatul R.Ș., prin apărător, pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.Ș. la 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 853 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 718 din 03 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1424/2007 a Curții de Apel București și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lita teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului R.Ș., iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 03 ianuarie 2011 la zi.

S-a luat act că partea vătămată minoră I.M.G., prin reprezentanți legali I.V. și I.M. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 6.200 lei, cheltuieli t& judiciare către stat, din care 400 lei, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat la urmărire penală și judecata în fond și 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru partea vătămată I.M. urmau a fi avansate din fondul M.J.L.C.

Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 02 ianuarie 2011, orele 17,15, lucrători de poliție ai Postului de Poliție Fundeni au fost sesizați prin S.N.A.U. nr. 112, de către numitul R.I., cu privire la faptul că minora I.M.G., în vârstă de 14 ani, a fost victima unui viol.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că, în ziua respectivă, în jurul orelor 13,00, inculpatul R.Ș. a mers în vizită la verișoara sa, I.V.  Ajuns la destinație, inculpatul i-a spus verișoarei sale și soțului acesteia, I.M., că doreș te să meargă în localitatea Plătărești pentru a o aduce acasă pe cumnata sa V.V., solicitându-le celor doi să o lase pe fiica lor, partea vătămată I.M., să-1 însoțească.

Inculpatul împreună cu partea vătămată minoră au plecat cu căruța acestuia. în com. Plătărești, inculpatul a făcut mai multe vizite la cunoscuți (P.M., C.I. M.I.) în timpul cărora a consumat diverse cantități de vin. Ulterior, aflând că cumnata sa plecase spre domiciliu, inculpatul împreună cu partea vătămată s-au întors spre casă.

Pe drum, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul i-a făcut avansuri nepoatei sale, iar la un moment dat a ieșit cu căruța de pe drumul județean, pornind pe câmp. Ajunși într-o zonă izolată, inculpatul a bruscat-o pe partea vătămată, a dezbrăcat-o de pantaloni, a trântit-o la pământ și a întreținut un raport sexual intravaginal complet.

În acest timp, minora a reușit să apeleze numărul de telefon al verișoarei sale A.M.A., care a auzit plânsul minorei și rugămințile acesteia de a fi ăsată să plece.

Martora A. a anunțat părinții părții vătămate care, împreună cu martorii audiați în cauză, au plecat să o caute pe partea vătămată, găsind astfel căruța în care era inculpatul R.Ș. și minora. Aceasta le-a relatat părinților săi cele întâmplate. Inculpatul a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a infracțiunii, fără a furniza o apărare credibilă și pertinentă de natură a combate probele administrate în cauză.

S-a mai reținut că din raportul de constatare medico-legală de examinare a persoanei din 07 ianuarie 2011 întocmit de S.M.L. Călărași, a rezultat că partea vătămată a prezentat deflorare recentă, putând data din data de 02 ianuarie 2011 - orele 16,00.

S-a mai constatat existența de leziuni de violență (lombar median - echimoză violacee de 3/3 cm și față anterioară coapsă stângă 1/3 superioară) putând data de 02 ianuarie 2011, produse prin lovire cu corp dur, prezența spermatozoizilor în secreția recoltată denotând consumarea unui raport sexual.

Din raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2011 al I.N.M.L. M.M. București, a rezultat existența spermei la nivelul secreției vaginale recoltate și a chilotului victimei, existența unui profil genetic mixt provenit din amestecul de material biologic de la minim două persoane, în care caracterele genetice ale victimei se regăsesc integral alături de caracterele genetice aparținând suspectului R.Ș. și existența unui profil genetic mixt provenit din amestecul de material biologic de la minim două persoane (în urmele biologice de pe chilotul suspectului) în care caracterele genetice ale suspectului R.Ș. se regăsesc integral alături de caracterele genetice aparținând victimei I.M.G.

În raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat ca fiind dovedită vinovăția inculpatului, reținând că proba științifică amintită anterior, coroborată cu depozițiile martorilor (care-l indică pe inculpat ca fiind cel care a însoțit minora de la plecarea de acasă până la întâlnirea cu tatăl minorei și martorul M.E.) îl indică pe inculpat ca autor al faptei, argumente care au stat la baza respingerii cererii de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen., formulată de apărare.

Constatând dovedită vinovăția inculpatului, prima instanță a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate la a cărei individualizare judiciară au fost avute în vedere gradul de pericol social concret deosebit al faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta (faptul că inculpatul a profitat de încrederea părții vătămate și a părinților. acesteia, care i-au încredințat-o pentru a-1 însoți pe drum, nesocotirea legăturilor de rudenie^ comiterea faptei în zonă izolată, pe un câmp, unde partea vătămată nu putea găsi un ajutor pentru a scăpa), dar și circumstanțele personale (inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, săvârșind fapta în perioada în care beneficia de liberare condiționată pentru restul de 853 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 718/2007 a Judecătoriei sectorului 3 București; este rudă cu partea vătămată; a dovedit lipsă de sinceritate și nu a contribuit la aflarea adevărului).

Totodată, în raport de starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul la momentul săvârșirii faptei, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art61 alin. (1) C. pen. cu privire la restul de pedeapsă de 853 zile închisoare rămas neexecutat din condamnarea anterioară,

Împotriva hotărârii primei instanțe

a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul mdividualizării judiciare a pedepsei principale și solicitând reducerea cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 241/ A din 8 august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menținându-se starea de arest preventiv a inculpatului și deducându-se prevenția la zi.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că in mod corect Tribunalul a apreciat că în cauză s-a făcut dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, din probele analizate exhaustiv în considerentele sentinței rezultând indubitabil că, la data de 02 ianuarie 2011, prin violență și amenințare, inculpatul R.Ș. a întreținut un raport sexual normal complet cu partea vătămată I.M.G., în vârstă de 14 ani, împotriva voinței acesteia.

Totodată, s-a mai constatat că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ținând seama de natura și gravitatea deosebită a faptei, de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă, de traumele fizice și psihice cauzate părții vătămate, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului (recidivist).

Și împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.Ș., solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) și c) C. pen., cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepsei aplicate.

La termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voință a recurentului inculpat R.Ș., exprimată nemijlocit în fața instanței, în sensul că înțelege să invoce beneficiul art. 320

1

C. proc. pen.

În raport de manifestarea de voință a inculpatului R.Ș., exprimată nemijlocit în fața instanței de recurs, examinând cauza prin prisma criticilor formulate și cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Prima instanță și instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în acrul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății.

În acest sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte reține că fapta comisă de inculpatul R.Ș. a primit o corectă încadrare juridică astfel încât, având în vedere manifestarea de voință a inculpatului, exprimată de o manieră neechivocă în fața instanței de recurs, la termenul din 16 ianuarie 2012, în sensul că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., constatând îndeplinite condițiile legale precitate, înalta Curte va da eficiență dispozițiilor legale menționate urmând a reduce în mod adecvat pedeapsa aplicată inculpatului, în limitele stabilite de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., contestată de acuzare, înalta Curte reține următoarele.

Potrivit art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010), până la începerea cercetării judecătorești inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște

faptele reținute prin actul de sesizare a instanței și solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Conform alin. (3) din art. 320 C. proc. pen.: "La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți"

În acest caz, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Raportat la speța pendinte, Înalta Curte constată că, deși cercetarea judecătorească a început după intrarea în vigoare a art. 320

1

C. proc. pen., iar inculpatul R.Ș. nu s-a prevalat, până în recurs, de dispozițiile legale precitate, în partida acestuia trebuie reținut beneficiul dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. întrucât manifestarea sa de voință, exprimată de o manieră neechivocă în fața instanței de recurs, la termenul din 16 ianuarie 2012, vine să prezerve dreptul inculpatului statuat prin dispoziția legală susmenționată, prin raportare la lipsa de & diligentă a instanței de fond și de prim control judiciar care, conform dispozițiilor alin. (3) al textului de lege invocat, aveau obligația să întrebe inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În acest sens se constată că instituția ce reglementează judecata în cazul recunoașterii vinovăției, introdusă prin disp. art. 320

1

C. proc. pen. în peisajul procesual penal, statuează cu exactitate cu privire la momentul la care inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sens în care legiuitorul a statuat că această manifestare procesuală se poate produce până la începutul cercetării judecătorești.

Pe de altă parte, însă, nu se poate considera că instanța de judecată nu ar avea vreo obligație de conduită procesuală în aplicarea instituției prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., atâta vreme cât disp. alin. (3) al acestui articol statuează că la termenul de judecată, instanța întreabă inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală.

O astfel de evaluare corespunde argumentelor de interpretare ale instanței de contencios constituțional expuse în considerentele Deciziei nr. 1470/2011 în cuprinsul căreia s-a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției are o dublă natură, de instituție procesuală și de drept material, norma de drept penal, respectiv dispozițiile art. 320 alin. (7) C. proc. pen., regăsindu-se în corpul unei norme de procedură și fiind condiționată de îndeplinirea anumitor condiții procedurale. Or, principiul aplicării legii penale mai favorabile are în primul rând rang constituțional și în subsidiar rang legal, neputând fi primită teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal este condiționată de îndeplinirea cerințelor de drept procesual, deoarece principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, care are în vedere situația infracțiunilor comise sub legea veche și judecate sub imperiul legii noi.

Prin urmare, în raport de argumentele anterior expuse, se reține că concluziile acuzării în sensul să inculpatul R.Ș. nu poate beneficia de prevederile art. 320

1

C. proc. pen. întrucât înainte de începerea cercetării judecătorești nu a declarat personal sau prin înscris autentic că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat judecata conform acestor dispoziții, s-ar fi dovedit întemeiate în condițiile în care însăși prima instanță ar fi îndeplinit cerințele prevăzute de art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte constată însă că nici instanța de fond și nici cea de prim control judiciar nu au prezentat inculpatului posibilitatea de a se prevala de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., fapt ce valorează cu o restrângere a drepturilor procesuale ale acestuia.

Față de aceste aspecte și având în vedere poziția procesuală a inculpatului care în fața instanței de recurs a declarat că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., înalta Curte apreciază întemeiată solicitarea inculpatului R.Ș., ^urmând a proceda la reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, în limitele de pedeapsă care, calculate conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., se reduc de la 10 ani la 6,66 ani închisoare și de la 25 ani la 16,66 ani închisoare.

În cadrul aceleiași evaluări, analizând solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) și c) C. pen., în raport de atitudinea postdelictuală adoptată de inculpat, constând în exprimarea regretului sincer față de fapta comisă, prezentarea de bună voie în fața organelor de anchetă și prezentarea la consilierul psihologic din penitenciar, înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă.

În acest sens, se reține că art. 74 C. pen. reglementează o serie de împrejurări de fapt care, raportate cazului particular dedus judecății, pot dobândi prin aprecierea ^instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Or, raportat la contextul factual al speței - profitând de încrederea părții vătămate și a părinților acesteia, care i-au încredințat-o pentru a-l însoți pe drum, la data de 02 ianuarie 2011, prin violență și amenințare, inculpatul R.Ș. a întreținut un raport sexual normal complet cu partea vătămată I.M.G., în vârstă de 14 ani, împotriva voinței acesteia - și atitudinea procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal - ulterior sesizării organelor de cercetare penală, acesta nu și-a recunoscut fapta, aceeași atitudine având și ulterior administrării probelor științifice care îl incriminau în mod indubitabil - este evident că elementele de circumstanțiere privind comportamentul postdelictual al inculpatului, invocate de apărare, nu justifică reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen.

Exprimarea regretului față de fapta comisă, prezentarea de bună voie în fața organelor de anchetă și la consilierul psihologic din penitenciar sunt elemente circumstanțiale care, prin natura lor, nu pot da conținut circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., putând îmbrăca, cel mult, forma circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. Cum atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei, intervenită abia în recurs, este deja valorificată prin reținerea beneficiului art. 320

1

C. proc. pen. ( pentru argumentele prezentate anterior) și în condițiile în care prezentarea inculpatului în fața organelor judiciare s-a produs ca urmare a surprinderii sale de către părinții victimei, context în care, în pofida dovezilor clare de vinovăție, inculpatul a negat însă săvârșirea faptei, Înalta Curte constată că în favoarea acestuia nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

În plus, atitudinea ulterioară săvârșirii faptei invocată de apărare ca temei al reținerii de circumstanțe atenuante nu poate diminua gradul deosebit de pericol social al infracțiunii deduse judecății - care rezidă în circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta : inculpatul a profitat de încrederea părții vătămate și a părinților acesteia (care îi erau rude) care i-au încredințat-o pentru a-l însoți pe drum; nesocotirea legăturilor de rudenie; comiterea faptei îhtr-o zonă izolată, pe un câmp, unde partea vătămată nu putea găsi un ajutor pentru a scăpa - și în urmările faptei asupra dezvoltării ulterioare a victimei,, dar nici periculozitatea inculpatului, dată fiind și situația sa particulară, respectiv faptul că la momentul săvârșirii faptei se afla în cursul executării unei pedepse privative de libertate pentru care s-a dispus liberarea condiționată.

Față de aceste aspecte, aplicând principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite în raport de datele concrete ale speței, atât strict factuale, cât și cele personale ale inculpatului R.Ș., Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 15 ani închisoare, orientată spre maximul special obținut ca urmare a diminuării limitelor de pedeapsă conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. este suficientă pentru atingerea scopului punitiv și de reeducare al acesteia.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) raportat la art. 38

59

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul R.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 241/ A din 8 august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Călărași, secția penală, și, rejudecând:

În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. va condamna inculpatul R.Ș. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Va menține revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 853 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 718 din 3 iulie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București și va contopi restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul R.Ș. să execute pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 3 ianuarie 2011 la 16 ianuarie 2012.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul R.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 241/ A din 8 august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Călărași, secția penală, și, rejudecând:

În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. condamnă inculpatul R.Ș. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Menține revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 853 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 718 din 3 iulie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul R.Ș. să execute pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 3 ianuarie 2011 a 16 ianuarie 2012.

Suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2012.