ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 840/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 840/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie

2001 reclamanta SC C. SA Bradu, județul Argeș a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Agenția Națională de Administrate Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Argeș, suspendarea executării deciziei nr. 279 din 27 septembrie

2007 emisă de Agenția Națională de Administrate Fiscală – Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 185

alin. (1) și (2) C. proc. fisc.

În motivarea cererii reclamanta

arătat că:

- a achitat debitele fiscale

principale, rămânând în debit doar cu accesoriile acestora;

- potrivit dispozițiilor

C. proc. fisc. există o îndoială puternică asupra legalității deciziei cât timp

a dedus TVA-ul de 166.419 RON în baza facturilor fiscale care îndeplinesc condițiile

legale referitoare la documentele justificative-contracte de închiriere și de transport

cu SC M.C.M. SRL.

- în anii 2003-2004 a

realizat venituri din activități autorizate în valoare de 45.478.717 RON și a achitat

la bugetul statului 3.172.218 RON. Lucrările pentru care a dedus cheltuieli de transport

de 166.419 RON s-au efectuat pe bază de contracte cu SNP P.A. Pitești (fiind de

construcții și de geniu civil, potrivit domeniului de activitate);

- sumele care i se impun,

respectiv 549.780 RON - reprezentând 190.716 RON impozit pe profit și 166.419 RON

TVA - sunt împovărătoare, acestora li se adaugă dobânzi și penalități de întârziere,

iar în situația în care s-ar proceda la executarea silită, situația financiară a

societății ar fi grav afectată și ar întâmpina dificultăți la plata impozitelor

și taxelor curente, în desfășurarea relațiilor comerciale, precum și în raporturile

cu proprii angajați, fiind pe nedrept tracasată de aproape 3 ani de inspectorii

fiscali și cu procesele cu aceștia - mai ales că sumele reținute pentru S. - Galați

nu i-au fost restituite, fiind redistribuite ilegal.

Pârâtele au formulat întâmpinare,

solicitând respingerea cererii de suspendare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 185 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată și nici cele

ale art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

La data de 6 decembrie

2007, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită a se avea în vedere

și că este o societate comercială cu capital privat, cu mai mulți acționari și banii

rezultați din activitățile specifice prevăzute ca domeniu de activitate, într-o

economie atipică de piață trebuie folosiți în sensul investirii și reinvestirii

cu scopul de a se obține venituri pentru achitarea datoriilor foarte mari către

stat, a salariilor angajaților ce se modifică permanent, pentru procurarea de materiale

necesare bunei desfășurări a activității.

A mai precizat reclamanta

că solicită admiterea cererii și suspendarea executării silite până la soluționarea

definitivă a cauzei, perioadă în care autoritatea fiscală poate să treacă la recuperarea

sumei eronat și nelegal stabilită prin falsurile comise de inspectorul A.B. (în

opinia reclamantei), ca obligație suplimentară, blocându-i-se astfel conturile.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 122/F-C

din 14 decembrie 2007 a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării

deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007 emisă de Agenția Națională de

Administrate Fiscală până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, s-a reținut că

reclamanta a formulat contestație la Agenția Națională de Administrate Fiscală și

apoi la instanță iar după pronunțarea sentinței nr. 92/F/C din 16 octombrie 2006

de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă prin decizia nr. 2803 din 31 mai 2007, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta Agenția Națională de

Administrate Fiscală a emis decizia nr. 279 din 27 septembrie 2007 prin care a admis

în parte plângerea, desființând decizia de impunere și procesul verbal amintite

pentru suma de 69.967 RON și amenințând-o pentru suma de 549.780 RON (190.716 RON,

impozit pe profit; 81.966 RON dobândă; 21.556 RON, penalități de întârziere; 166.416

RON, TVA; 63.217 RON, dobândă aferentă și 25.906 RON, penalități de întârziere).

S-a considerat că decizia

reține că reclamanta a dedus TVA, înscrisă în cinci facturi fiscale emise de SC

M.G.M. SRL, reprezentând contravaloarea unor servicii de transport, în perioada

2003-2004, fără a face dovada prestării efective a acestora. Dacă aceste prestări

de servicii au fost sau nu realizate de către reclamantă, se va dovedi, numai după

administrarea probatoriului necesar, pentru fondul cauzei, însă prin deducție logică,

se poate presupune, că un comerciant, nu poate închiria mijloacele de transport,

fără a le utiliza și a-și crea profit.

S-a mai reținut că a înregistra

în contabilitate aceste operațiuni, fără a presta servicii numai cu scopul de a

deduce TVA, constituie o faptă penală, iar sub acest aspect, organele competente

au pronunțat soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Instanța de fond a reținut

că se impune suspendarea executării deciziei întrucât prin achitarea întregii sume

reținută în raportul de inspecție fiscală (fără accesorii), reclamanta a fost împiedicată

să-și valorifice banii și să-i reinvestească în vederea realizării activității sale,

cu atât mai mult, cu cât, de la data începerii litigiului, s-a scurs un interval

mare de timp.

În plus, instanța și chiar

pârâta s-au pronunțat asupra actelor de control. Admițând în parte plângerea, pârâta

a constatat nelegalitatea parțială a actelor de control. Se creează astfel premisele,

ca inspectorii fiscali să greșească în întregime actele întocmite, iar pârâta Agenția

Națională de Administrate Fiscală să pronunțe decizia, fără a fi administrat întregul

probatoriu necesar.

Deși pârâta a admis în

parte plângerea, nu a restituit reclamantei suma plătită în plus.

S-a mai reținut că ar

fi nedrept ca reclamanta să fie împiedicată să-și desfășoare activitatea, în condițiile

în care a dovedit nelegalitatea parțială a actelor de control, a achitat sumele

pretinse și, de asemenea, demonstrând că administratorul său nu a săvârșit nici

un fel de fapte penale, în perioada supusă controlului. Menținerea deciziei creează

pentru pârâtă, posibilitatea de a recurge la executare silită față de reclamantă,

deși mai are de recuperat doar cheltuielile accesorii debitului principal.

Pentru aceste considerente

instanța de fond a apreciat că se impune a se suspenda executarea silită a actului

administrativ fiscal până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei, având în

vedere plata cauțiunii) în cuantumul fixat, (datorită achitării unei părți a debitului)

și a îndeplinirii condițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe,

precum și a încheierii din 12 decembrie 2007, a declarat recurs, în termen legal,

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș în nume propriu și reprezentând

Agenția Națională de Administrate Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și cele ale art. 304

1

din

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs se susține, cu privire la încheierea din 12 decembrie 2007, că în mod

greșit instanța a respins cererea prin care s-a solicitat acordarea unui termen

pentru formularea unei apărări în raport cu faptul că reclamanta a depus la dosar

o cerere de precizare a acțiunii.

Referitor la cauza dedusă

judecății se apreciază că instanța de fond nu a făcut aplicarea corectă a textelor

de lege incidente litigiului și a reținut, în mod eronat, că reclamanta ar fi prejudiciată

de menținerea actului fiscal și că, în speță, sunt întrunite dispozițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004 pentru a fi posibilă suspendarea executării actului, fără

ca reclamanta să fi dovedit și justificat crearea unui prejudiciu viitor în sensul

prevăzut de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, arată recurenta,

referitor la „motivele de nelegalitate” invocate de reclamantă, consideră că acestea

nu puteau fi reținute de instanță deoarece reprezintă aprecieri cu privire la fondul

cauzei, iar dezvoltarea lor s-a făcut tot prin invocarea fondului cauzei, neprobându-se

existența unei situații speciale care să existe distinct de fondul actului de control

atacat și care să nu constituie o antepronunțare a instanței, cum s-a și procedat

în speță.

Se mai susține că doar

plata unei cauțiuni

nu poate justifica suspendarea executării unui act

fiscal, iar cuantumul datoriilor nu poate doar prin el însuși să determine această

măsură.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței

atacate ca legală și temeinică.

Referitor la motivele

de recurs ce vizează încheierea din 12 decembrie 2007, Înalta Curte reține că acestea

sunt nefondate în raport cu data înregistrării precizărilor la cererea de suspendare

a executării silite (6 decembrie 2007) conținutul acestora și a înscrisurilor depuse

(care nu erau necunoscute pârâtelor), precum și a faptului că pârâtele au avut asistență

juridică specializată, fiind aplicabile prevederile art. 96 C. proc. civ.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate

și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, este cunoscut

că actul administrativ, inclusiv cel fiscal, se bucură de prezumția de legalitate,

motiv pentru care este executoriu, „ex officio”.

Totuși, prin excepție

de la regula executării, instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ

dar numai în situația în care sunt întrunite cumulativ condițiile strict și limitativ

prevăzute de lege, respectiv de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, astfel cum corect

a reținut instanța de fond, intimata-reclamantă a făcut dovada atacării actului

administrativ fiscal, respectiv a deciziei nr. 297 din 27 septembrie 2007.

Este adevărat că legiuitorul

a statuat, prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, că persoana vătămată printr-un

act administrativ poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea acestuia

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, numai că realizarea

cumulativă a acestor condiții trebuie dovedită, iar sarcina probei revine celui

ce solicită suspendarea.

Totodată, prin art. 2

lit. s) și t) din Legea nr. 55472004 astfel cum a fost modificată și completată

prin Legea nr. 262/2007, au fost explicitate sintagmele „pagubă iminentă” și „cazuri

bine justificate”.

Astfel, sintagma „pagubă

iminentă” exprimă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”,

iar sintagma „cazuri bine justificate” exprimă împrejurările legate de starea de

fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului. De altfel, prin art. 2 lit. ș) a fost preluată prevederea art. 2 lit. s)

din Legea nr. 554/2004 în forma inițială, iar cele prevăzute la art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004 modificată sunt în deplină concordanță cu definiția dată în mod

constant de întreaga jurisprudență și doctrină în materie anterior modificării,

cazului bine justificat.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că sfera de cuprindere a acestor două sintagme nu poate fi extinsă asupra

altor situații, astfel cum greșit a procedat în cauză instanța de fond care, prin

considerentele ce susțin soluția adoptată, a depășit limitele acestora, referindu-se

și la aspecte ce țin de fondul litigiului referitor la anularea actului administrativ

fiscal.

În plus, Înalta Curte

constată că în cauză nu au fost administrate probe care să justifice întrunirea

cumulativă a celor două condiții mai sus precizate. Aceasta cu atât mai mult cu

cât prin decizia nr. 279 din 27 septembrie 2007 a Agenției Naționale de

Administrate Fiscală, pe de o parte, s-a desființat decizia de impunere nr. 136/2006

și raportul de inspecție fiscală din 10 aprilie 2006 doar pentru suma de 69.967

RON urmând să se procedeze la o nouă verificare și, pe de altă parte, s-a respins

ca neîntemeiată contestația pentru suma de 549.780 RON în condițiile în care principalul

indicator a performanței economice respectiv cifra de afaceri, la data întocmirii

RIF 11211/2006 era de 454.787.170.000 ROL, astfel cum recunoaște chiar intimata-reclamantă

în întâmpinarea sa.

Totodată, Înalta Curte

reține că nu se poate aprecia că un cuantum mare al datoriei fiscale poate determina

prin el însuși suspendarea executării actului, aceasta cu atât mai mult cu cât în

situația desființării titlului executoriu se restituie celui îndreptățit sumele

virate în baza respectivului titlu.

De altfel, suspendarea

executării duce la acumularea de debite și accesorii de natură a afecta nu doar

executarea creanțelor statului, dar și agentul economic, motiv pentru care luarea

acestei măsuri este considerată de legiuitor ca având caracter de excepție ce impune

realizarea cumulativă a condițiilor strict prevăzute de lege.

Cum însă în cauză materialul

probator administrat nu răspunde exigențelor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de suspendare

a executării deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007.

Prin urmare, Înalta Curte,

pentru considerentele arătate în vele ce preced, va admite recursul și va modifica

în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată,

în baza dispozițiilor art. 14 și 15, 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 și a celor

ale art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș în nume propriu și în

reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile

nr. 122/F-C din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC C. SA Bradu ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat

împotriva încheierii din 12 decembrie 2007 a aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 februarie 2008.