ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2006 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC C. SA a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 139 din 10 august 2006 emisă de M.F.P. – A.N.A.F., solicitând anularea acesteia și a actelor care au stat la baza emiterii ei, respectiv Decizia de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 și Raportul de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, în ceea ce privește obligarea societății la plata sumei totale de 619.747 lei din care: 186.945 lei - TVA, 68771 lei - dobândă aferentă TVA, 27.019 lei - penalități de întârziere aferente TVA, 217.724 lei - impozit pe profit, 93.983 lei - dobânzi aferente impozitului pe profit și 23.305 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor contestate. În motivarea acțiunii, se arată, în esență, următoarele: Cu privire la TVA, reclamanta susține că toate facturile emise către societate și în baza cărora aceasta a solicitat deducerea TVA provin de la persoane impozabile, înregistrate ca plătitoare de TVA și că dreptul de deducere al societății nu poate fi afectat de disfuncționalitățile apărute în procedura de colectare a TVA. Sub acest aspect, se susține că, în privința dreptului de deducere, prezintă importanță doar înregistrarea ca plătitor de TVA a furnizorului de mărfuri sau a prestatorului de servicii, iar nu colectarea efectivă a taxei de la acești agenți economici.

Se mai arată că, potrivit legii, societatea are doar obligația de a solicita agentului economic furnizor de mărfuri sau prestator de servicii o copie conformă a certificatului de înregistrare fiscală ce atestă calitatea de plătitor de TVA. Astfel, reclamanta susține că facturile emise de SC S. SRL, în privința cărora poartă litigiul, îndeplinesc toate cerințele impuse de H.G. nr. 831/1997, cu precizarea că, în anul 2001 acestea nu erau personalizate și dotate cu elemente de siguranță. Cu privire la impozitul pe profit suplimentar, reclamanta susține că, față de relațiile comerciale cu SC M.C.M. SRL, în raport cu prevederile art. 2 din C. fisc., organul fiscal, în mod nelegal, a aplicat o dublă impunere a operațiunilor desfășurate între doi parteneri comerciali, întrucât societatea a efectuat cheltuieli reale și justificate, potrivit legii.

În susținerea cererii de suspendare a executării actelor contestate, reclamanta susține că sumele care i se impun sunt împovărătoare, iar acestora li se adaugă dobânzi și majorări, iar în situația în care s-ar proceda la executarea silită, situația financiară a societății ar fi grav afectată și ar întâmpina dificultăți la plata impozitelor și taxelor, în desfășurarea relațiilor comerciale, precum și în raporturile cu proprii angajați. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F.

a solicitat atât respingerea cererii de suspendare cât și a acțiunii formulate de reclamantă, susținând, în esență, că, prin decizia contestată, în mod legal și temeinic, s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la soluționarea laturii penale, deoarece, ulterior sesizării din partea organelor de cercetare penală a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală prin care s-a constatat că societatea a efectuat operațiuni comerciale care au prejudiciat bugetul de stat, întrucât a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli deductibile cu achiziționarea de materiale și a dedus TVA în baza unor facturi fiscale care nu îndeplinesc condițiile legale referitoare la documentele justificative și, totodată, a înregistrat cheltuieli deductibile și a dedus TVA în baza facturilor emis de SC M.C.M.

SRL reprezentând prestări de servicii de transport pentru care nu deține documente care să justifice prestările de servicii. Raportul de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. a Județului Argeș a fost înaintat I.P.J.A. în vederea stabilirii realității și legalității respectivelor operațiuni economice. În aceste condiții, pârâta susține că, în mod corect, s-a făcut aplicarea art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., întrucât între obligațiile bugetare stabilite în sarcina societății și caracterul infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență, astfel că organele fiscale se află în imposibilitatea de soluționare a procedurii administrative înainte de finalizarea laturii penale.

În privința capetelor de cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acestea nu au fost întocmite de Agenție.

Prin sentința civilă nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ a hotărât următoarele: - a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., reținând, în esență, că Agenția are calitate procesuală pasivă, întrucât se contestă, în principal, actul pe care l-a emis (Decizia nr. 139 din 10 august 2006) și, în subsidiar, actele asupra cărora și-a exercitat dreptul de apreciere și în privința cărora, în baza raporturilor de subordonare, a fost învestită să se pronunțe pe cale administrativă; - a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 139 din 10 august 2006 și a obligat-o pe pârâtă să soluționeze contestația formulată de reclamantă pe cale administrativă, reținând, în esență, că pârâta avea la dispoziție toate datele și documentele necesare soluționării contestației, că stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite se face prin raportare la o persoană fizică, iar nu față de societatea comercială și că A.N.A.F.

nu și-a argumentat soluția pronunțată în temeiul art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.; - a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, reținând, în esență, că suma totală a debitelor fiscale stabilite în sarcina reclamantei este consistentă, că societatea a achitat debitele fiscale principale, rămânând în debit doar cu accesoriile acestora și că organul fiscal a suspendat pe durată nedeterminată soluționarea contestației vizând inclusiv obligațiile fiscale accesorii.

În consecință, a reținut Instanța că aspectele respective reprezintă un caz bine justificat, iar paguba iminentă este reprezentată de faptul că executarea silită a actelor fiscale în privința obligațiilor accesorii ar produce o pagubă previzibilă în patrimoniul societății; - a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, reținând că nu poate proceda la verificarea legalității și temeiniciei acestora, în condițiile în care organul administrativ nu a soluționat contestația formulată pe cale administrativă; - a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 12,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs M.F.P. – A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Județului Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurentul - pârât critică sentința atacată în privința aspectelor arătate în continuare. Instanța de fond, în mod eronat, fără o motivare legală și temeinică, a admis capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 139 din 10 august 2006, deși au fost sesizate organele de cercetare penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu realitatea operațiunilor fiscale efectuate de societate, iar reclamanta nu a făcut dovada afirmațiilor din acțiune.

Recurentul - pârât reiterează aspectele din întâmpinarea depusă la fond referitoare la succesiunea evenimentelor, la fondul și legalitatea actelor contestate, la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., precum și la capătul de cerere referitor la suspendarea Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, susținând că Instanța, fără a le lua în considerare și trecând peste probele administrate, a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică. În privința suspendării executării Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, recurentul - pârât susține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și că soluția Instanței contravine prevederilor art. 185 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc., iar pentru a se dispune o astfel de măsură este necesar să existe o îndoială puternică asupra legalității actelor contestate. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 , întocmit de D.G.F.P. - A.I.F., a fost verificat modul de stabilire, evidențiere și virare, printre alte obligații fiscale, a TVA și a impozitului de profit pentru perioada 01 ianuarie 2001 - 30 septembrie 2005, reținându-se că societatea verificată, SC C. SA, datorează TVA suplimentar (186.945 lei) cu dobânzi (68.771 lei) și penalități (27.019 lei) aferente, precum și impozit pe profit suplimentar (217.724,75 lei) cu dobânzi (93.983,2809 lei) și penalități (25.305,2895 lei) aferente.

În baza Raportului de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 întocmit de D.G.F.P. a Județului Argeș, a fost emisă Decizia de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006. SC C. SA a formulat la data de 14 iunie 2006 contestație împotriva Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală. Prin Decizia nr. 139 din 10 august 2006, M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. a suspendat, până la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, soluționarea contestației formulate de SC C. SA în privința TVA și impozit pe profit suplimentar stabilite în sarcina societății și a respins ca neîntemeiată cererea agentului economic de suspendare a executării Deciziei de impunere. S-a reținut că organele administrative nu se pot pronunța asupra fondului contestației înainte de finalizarea laturii penale, în considerarea faptului că, prin Adresa nr. 8368 din 14 noiembrie 2005, I.P.J.A.

a solicitat D.G.F.P. a Județului Argeș efectuarea unei verificări financiar - contabile la SC C. SA deoarece, din informațiile deținute de organele de cercetare penală, „a rezultat că la această societate au fost înregistrate operațiuni comerciale care au condus la prejudicierea bugetului de stat". Pentru același motiv, cu Adresa nr. 142.435 din 25 mai 2006, D.G.F.P. a Județului Argeș a transmis I.P.J.A. un exemplar al Raportului de inspecție fiscală în vederea stabilirii realității și legalității operațiunilor economice înregistrate în evidența contabilă a societății. Potrivit art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc., republicat: „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă". Din interpretarea literară a prevederilor citate, rezultă că, pentru a se putea dispune suspendarea, este necesar ca organul de soluționare a contestației să sesizeze organele de cercetare penală. Or, în speță, așa cum rezultă din chiar susținerile recurentei - pârâte, I.P.J.A. a solicitat D.G.F.P. a Județului Argeș să efectueze o verificare financiar - contabilă la SC C. SA în considerarea solicitării I.P.J.A., D.G.F.P.

a Județului Argeș a transmis organului de cercetare penală Raportul de inspecție fiscală „în vederea stabilirii realității și legalității operațiunilor economice înregistrate în evidența contabilă a societății" (așa cum se precizează în Decizia nr. 139 din 10 august 2006). Potrivit art. 92 alin. (2) lit. a) C. proc.

fisc., republicat, una dintre cele trei atribuții ce revin inspecției fiscale rezidă în „constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale". Rezultă cu evidență faptul că legea stabilește în sarcina organului fiscal atribuția de a verifica, cu ocazia inspecției fiscale, legalitatea și realitatea operațiunilor economice efectuate de contribuabil, iar nu organului de cercetare penală. Suspendarea soluționării căii administrative de atac împotriva Deciziei de impunere și Raportului de inspecție fiscală a fost dispusă de organul fiscal în considerarea Adresei nr. 8368 14 noiembrie 2005 a I.P.J.A.

Or, așa cum rezultă din Adresa nr. R/75335 din 20 aprilie 2006 a I.P.J.A., Adresa nr. 8368 din 14 noiembrie 2005 a I.P.J.A. se referă la Dosarul penal nr. 250/P/2004 în care se efectuează verificări cu privire la numitul N.D., fost reprezentant al SC M.C.M. SRL și nicidecum la o persoană din cadrul SC C. SA. Este adevărat că actele administrative fiscale ce formează obiectul cauzei fac referire la relațiile comerciale desfășurate în perioada supusă controlului între SC C. SA și SC M.C.M. SRL. Existența relațiilor comerciale între cele două societăți și efectuarea de către organele de cercetare penală a unor verificări cu privire la N.D. nu sunt însă de natură a conduce în mod automat la concluzia că există, în sensul art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc., republicat, indiciile săvârșirii unei infracțiuni de către persoane din cadrul societății reclamante. Prin interpretarea dată de organele fiscale corespondenței purtate cu I.P.J.A. și prin modul de aplicare a art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat, se poate ajunge în situația ca procedura de soluționare a eventualelor contestații împotriva actelor administrative fiscale formulate de orice agenți economici care au desfășurat relații comerciale cu SC M.C.M. SRL să fie suspendate pe motivul că în privința fostului reprezentant al acestei societăți se efectuează acte premergătoare de cercetare penală. Astfel, se constată că Instanța de fond în mod legal și temeinic, cu o motivare corespunzătoare, a dispus anularea Deciziei nr. 139 din 10 august 2006 și a obligat-o pe pârâtă să soluționeze contestația formulată pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală.

În ceea ce privește suspendarea executării deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, Înalta Curte constată că, în mod legal, temeinic și motivat, Instanța de Fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, apreciind asupra cuantumului obligațiilor fiscale stabilite în sarcina societății și modului de rezolvare a căii administrative de atac. De asemenea, în mod corect, Instanța de Fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. în privința Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală emise de D.G.F.P.

a Județului Argeș, respingând, totodată, ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea celor două acte, reținând, în mod temeinic și legal, faptul că obiectul cauzei îl constituie Decizia nr. 139 din 10 august 2006, urmând ca, ulterior finalizării procedurii administrative, Instanța să se pronunțe, în eventualitatea învestirii, atât asupra actului final cât și asupra actelor subsecvente. De altfel, la termenul de judecată din 31 mai 2007, intimata - reclamantă a depus Rezoluția din 24 mai 2007 în Dosarul nr. 5520/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, prin care a fost confirmată propunerea organelor de poliție în sensul neînceperii urmăririi penale față de D.G., administrator al SC C. SA, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Se constată că, prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar penal și declinarea competenței de soluționare a acestuia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați în vederea conexării la Dosarul nr. 3225/P/2006, în care se efectuează cercetări față de reprezentanții SC S. SRL, cu care, de asemenea, societatea reclamantă s-a aflat în legături comerciale. Și sub acest aspect, însă, își mențin validitatea considerentele de mai sus referitoare la faptul că efectuarea de cercetări penale față de reprezentanții unei societăți (SC S. SRL) nu este de natură să conducă în mod automat la existența indiciilor săvârșirii de infracțiuni de către reprezentanții unei alte societăți (SC C. SA).

Față de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând a respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.F.P. – A.N.F.P. împotriva sentinței civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F.P. – A.N.F.P. împotriva sentinței civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.