ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 1

septembrie 2006 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, reclamanta SC

C.

SA a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 139 din 10

august 2006

emisă de M.F.P. – A.N.A.F., solicitând anularea acesteia și a actelor care au

stat la baza emiterii ei, respectiv Decizia de impunere nr. 136 din 26 aprilie

2006 și Raportul de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, în ceea ce

privește obligarea

societății la plata

sumei totale de 619.747 lei din care: 186.945 lei - TVA, 68771

lei -

dobândă aferentă TVA, 27.019 lei - penalități de întârziere aferente TVA,

217.724 lei - impozit pe profit, 93.983 lei - dobânzi aferente impozitului pe

profit și 23.305 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat

suspendarea executării actelor contestate.

În motivarea acțiunii, se arată,

în esență, următoarele:

Cu privire la TVA, reclamanta susține că toate facturile emise către societate și în baza cărora aceasta a

solicitat deducerea TVA provin de la persoane impozabile, înregistrate ca

plătitoare de TVA și că dreptul de deducere al societății nu poate fi afectat

de disfuncționalitățile apărute în procedura de colectare a TVA. Sub acest

aspect, se susține că, în privința dreptului de deducere, prezintă importanță

doar înregistrarea ca plătitor de TVA a furnizorului de mărfuri sau a

prestatorului de servicii, iar nu colectarea efectivă a taxei de la acești

agenți economici. Se mai arată că, potrivit legii, societatea are doar

obligația de a solicita agentului economic furnizor de mărfuri sau prestator de

servicii o copie conformă a certificatului de înregistrare fiscală ce atestă

calitatea de plătitor de TVA. Astfel, reclamanta susține că facturile emise de

SC S. SRL, în privința cărora poartă litigiul, îndeplinesc toate cerințele

impuse de H.G. nr. 831/1997, cu precizarea că, în anul 2001 acestea nu erau

personalizate și dotate cu elemente de siguranță.

Cu privire la

impozitul pe profit suplimentar, reclamanta susține că, față de relațiile

comerciale cu SC M.C.M. SRL, în raport cu prevederile art. 2 din C. fisc.,

organul fiscal, în mod nelegal, a aplicat o dublă impunere a operațiunilor

desfășurate între doi parteneri comerciali, întrucât societatea a efectuat

cheltuieli reale și justificate, potrivit legii.

În susținerea cererii de

suspendare a executării actelor contestate, reclamanta susține că sumele care i

se impun sunt împovărătoare, iar acestora li se adaugă dobânzi și majorări, iar

în situația în care s-ar proceda la executarea silită, situația financiară a

societății ar fi grav afectată și ar întâmpina dificultăți la plata impozitelor

și taxelor, în desfășurarea relațiilor comerciale, precum și în raporturile cu

proprii angajați.

Prin

întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat atât respingerea cererii de suspendare

cât și a acțiunii formulate de reclamantă, susținând, în esență, că, prin

decizia contestată, în mod legal și temeinic, s-a dispus suspendarea

soluționării contestației până la soluționarea laturii penale, deoarece,

ulterior sesizării din partea organelor de cercetare penală a fost întocmit

Raportul de inspecție fiscală prin care s-a constatat că societatea a efectuat

operațiuni comerciale care au prejudiciat bugetul de stat, întrucât a

înregistrat în evidența contabilă cheltuieli deductibile cu achiziționarea de

materiale și a dedus TVA în baza unor facturi fiscale care nu îndeplinesc

condițiile legale referitoare la documentele justificative și, totodată, a

înregistrat cheltuieli deductibile și a dedus TVA în baza facturilor emis de SC

M.C.M. SRL reprezentând prestări de servicii de transport pentru care nu deține

documente care să justifice prestările de servicii. Raportul de inspecție

fiscală întocmit de D.G.F.P. a Județului Argeș a fost înaintat I.P.J.A. în

vederea stabilirii realității și legalității respectivelor operațiuni

economice. În aceste condiții, pârâta susține că, în mod corect, s-a făcut

aplicarea art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., întrucât între obligațiile

bugetare stabilite în sarcina societății și caracterul infracțional al faptelor

săvârșite există o strânsă interdependență, astfel că organele fiscale se află

în imposibilitatea de soluționare a procedurii administrative înainte de

finalizarea laturii penale.

În privința

capetelor de cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 26

aprilie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acestea nu au fost

întocmite de Agenție.

Prin sentința

civilă nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ a hotărât următoarele:

- a respins

ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.,

reținând, în esență, că Agenția are calitate procesuală pasivă, întrucât se

contestă, în principal, actul pe care l-a emis (Decizia nr. 139 din 10 august

2006) și, în subsidiar, actele asupra cărora și-a

exercitat dreptul de apreciere și în

privința cărora, în baza

raporturilor de subordonare, a fost învestită să se pronunțe pe cale

administrativă;

- a admis

acțiunea, a anulat Decizia nr. 139 din 10 august 2006 și a obligat-o pe pârâtă

să soluționeze contestația formulată de reclamantă pe cale administrativă,

reținând, în esență, că pârâta avea la dispoziție toate datele și documentele

necesare soluționării contestației, că stabilirea caracterului infracțional al

faptelor săvârșite se face prin raportare la o persoană fizică, iar nu față de

societatea comercială și că A.N.A.F. nu și-a argumentat soluția pronunțată în

temeiul art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.;

- a suspendat

executarea Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 și a Raportului de

inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, reținând, în esență, că suma

totală a debitelor fiscale stabilite în sarcina reclamantei este consistentă,

că societatea a achitat debitele fiscale principale, rămânând în debit doar cu

accesoriile acestora și că organul fiscal a suspendat pe durată nedeterminată

soluționarea contestației vizând inclusiv obligațiile fiscale accesorii. În consecință,

a reținut Instanța că aspectele respective reprezintă un caz bine justificat,

iar paguba iminentă este reprezentată de faptul că executarea silită a actelor

fiscale în privința obligațiilor accesorii ar produce o pagubă previzibilă în

patrimoniul societății;

- a respins

ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr.

136 din 26 aprilie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11211 din 10

aprilie 2006, reținând că nu poate proceda la verificarea legalității și

temeiniciei acestora, în condițiile în care organul administrativ nu a

soluționat contestația formulată pe cale administrativă;

- a obligat-o

pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 12,6 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Împotriva

sentinței civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs M.F.P.

– A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Județului Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele

de recurs, recurentul - pârât critică sentința atacată în privința aspectelor

arătate în continuare.

Instanța de

fond, în mod eronat, fără o motivare legală și temeinică, a admis capătul de

cerere referitor la anularea Deciziei nr. 139 din 10 august 2006,

deși au fost sesizate organele de cercetare

penală cu privire la existența indiciilor

săvârșirii unor infracțiuni în

legătură cu realitatea operațiunilor fiscale efectuate de societate, iar

reclamanta nu a făcut dovada afirmațiilor din acțiune.

Recurentul - pârât

reiterează aspectele din întâmpinarea depusă la fond referitoare la succesiunea

evenimentelor, la fondul și legalitatea actelor contestate, la greșita

respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., precum și

la capătul de cerere referitor la suspendarea Deciziei de impunere și a Raportului

de inspecție fiscală, susținând că Instanța, fără a le lua în considerare și

trecând peste probele administrate, a pronunțat o sentință nelegală și

netemeinică.

În privința

suspendării executării Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție

fiscală, recurentul - pârât susține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente și că soluția Instanței contravine prevederilor

art. 185 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., iar pentru a se dispune o astfel de

măsură este necesar să existe o îndoială puternică asupra legalității actelor

contestate.

Analizând

cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006

, întocmit de D.G.F.P. - A.I.F., a fost

verificat modul de stabilire, evidențiere și virare, printre alte obligații

fiscale, a TVA și a impozitului de profit pentru perioada 01 ianuarie 2001 - 30

septembrie 2005, reținându-se că societatea verificată, SC C. SA, datorează TVA

suplimentar (186.945 lei) cu dobânzi (68.771 lei) și penalități (27.019 lei)

aferente, precum și impozit pe profit suplimentar (217.724,75 lei) cu dobânzi

(93.983,2809 lei) și penalități (25.305,2895 lei) aferente.

În baza Raportului

de inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 întocmit de D.G.F.P. a

Județului Argeș, a fost emisă Decizia de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006.

SC C. SA a

formulat la data de 14 iunie 2006 contestație împotriva Deciziei de impunere și

a Raportului de inspecție fiscală.

Prin Decizia

nr. 139 din 10 august 2006, M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. a suspendat, până la

încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea,

soluționarea contestației formulate de SC C. SA în privința TVA și impozit pe

profit suplimentar stabilite în sarcina societății și a respins ca neîntemeiată

cererea agentului economic de suspendare a executării Deciziei de impunere. S-a

reținut că organele administrative nu se pot pronunța asupra

fondului contestației înainte de finalizarea

laturii penale, în considerarea faptului

că, prin Adresa nr. 8368 din 14

noiembrie 2005, I.P.J.A. a solicitat D.G.F.P. a Județului Argeș efectuarea unei

verificări financiar - contabile la SC C. SA deoarece, din informațiile

deținute de organele de cercetare penală, „a rezultat că la această societate

au fost înregistrate operațiuni comerciale care au condus la prejudicierea

bugetului de stat". Pentru același motiv, cu Adresa nr. 142.435 din 25 mai

2006, D.G.F.P. a Județului Argeș a transmis I.P.J.A. un exemplar al Raportului

de inspecție fiscală în vederea stabilirii realității și legalității

operațiunilor economice înregistrate în evidența contabilă a societății.

Potrivit art.

184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat: „Organul de soluționare

competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când

organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu

privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare

ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în

procedură administrativă".

Din

interpretarea literară a prevederilor citate, rezultă că, pentru a se putea

dispune suspendarea, este necesar ca organul

de soluționare a contestației să sesizeze organele de cercetare penală. Or, în

speță, așa cum rezultă din chiar susținerile recurentei - pârâte, I.P.J.A. a

solicitat D.G.F.P. a Județului Argeș să efectueze o verificare financiar -

contabilă la SC C. SA în considerarea solicitării I.P.J.A., D.G.F.P. a

Județului Argeș a transmis organului de cercetare penală Raportul de inspecție

fiscală „în vederea stabilirii realității și legalității operațiunilor

economice înregistrate în evidența contabilă a societății" (așa cum se

precizează în Decizia nr. 139 din 10 august 2006).

Potrivit

art. 92 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc., republicat, una

dintre cele trei atribuții ce revin inspecției

fiscale rezidă în „constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și

faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecției sau altor

persoane privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale,

corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea

descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale".

Rezultă cu

evidență faptul că legea stabilește în sarcina organului fiscal atribuția de a

verifica, cu ocazia inspecției fiscale, legalitatea și realitatea operațiunilor

economice efectuate de contribuabil, iar nu organului de cercetare penală.

Suspendarea

soluționării căii administrative de atac împotriva Deciziei de impunere și Raportului

de inspecție fiscală a fost dispusă de organul fiscal în considerarea Adresei

nr. 8368 14 noiembrie 2005 a I.P.J.A.

Or, așa cum

rezultă din Adresa nr. R/75335 din 20 aprilie 2006 a I.P.J.A., Adresa nr. 8368 din 14 noiembrie 2005 a I.P.J.A. se referă la Dosarul penal nr. 250/P/2004 în care se efectuează verificări cu privire la numitul N.D.,

fost reprezentant al SC M.C.M. SRL și nicidecum la o persoană din cadrul SC C.

SA.

Este adevărat

că actele administrative fiscale ce formează obiectul cauzei fac referire la

relațiile comerciale desfășurate în perioada supusă controlului între SC C. SA

și SC M.C.M. SRL. Existența relațiilor comerciale între cele două societăți și

efectuarea de către organele de cercetare penală a unor verificări cu privire la N.D.

nu sunt însă de natură a conduce în mod automat la

concluzia că există, în sensul

art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc., republicat, indiciile săvârșirii unei infracțiuni de către persoane din

cadrul societății reclamante.

Prin

interpretarea dată de organele fiscale corespondenței purtate cu I.P.J.A. și

prin modul de aplicare a art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat,

se poate ajunge în situația ca procedura de soluționare a eventualelor

contestații împotriva actelor administrative fiscale formulate de orice agenți

economici care au desfășurat relații comerciale cu SC M.C.M. SRL să fie

suspendate pe motivul că în privința fostului reprezentant al acestei societăți

se efectuează acte premergătoare de cercetare penală.

Astfel, se

constată că Instanța de fond în mod legal și temeinic, cu o motivare

corespunzătoare, a dispus anularea Deciziei nr. 139 din 10 august 2006 și a

obligat-o pe pârâtă să soluționeze contestația formulată pe cale

administrativă împotriva Deciziei de impunere și

a Raportului de inspecție fiscală.

În ceea ce

privește suspendarea executării deciziei de impunere și a Raportului de

inspecție fiscală, Înalta Curte constată că, în mod legal, temeinic și motivat,

Instanța de Fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 15

cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul

bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, apreciind asupra

cuantumului obligațiilor fiscale stabilite în sarcina societății și modului de

rezolvare a căii administrative de atac.

De asemenea,

în mod corect, Instanța de Fond a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.N.A.F. în privința Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție

fiscală emise de D.G.F.P. a Județului Argeș, respingând, totodată, ca inadmisibile

capetele de cerere privind anularea celor două acte, reținând, în mod temeinic

și legal, faptul că obiectul cauzei îl constituie Decizia nr. 139 din

10 august 2006, urmând ca, ulterior finalizării

procedurii administrative, Instanța

să se pronunțe, în eventualitatea

învestirii, atât asupra actului final cât și asupra actelor subsecvente.

De altfel, la

termenul de judecată din 31 mai 2007, intimata - reclamantă a depus Rezoluția

din 24 mai 2007 în Dosarul nr. 5520/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești, prin care a fost confirmată propunerea organelor de

poliție în sensul neînceperii urmăririi penale față de D.G., administrator al

SC C. SA, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9

lit. c) din Legea nr. 241/2005. Se constată că, prin aceeași rezoluție s-a

dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar penal și declinarea

competenței de soluționare a acestuia în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Galați în vederea conexării la Dosarul nr. 3225/P/2006, în care

se efectuează cercetări față de reprezentanții

SC S. SRL, cu care,

de asemenea, societatea reclamantă s-a aflat în

legături comerciale. Și sub acest aspect, însă, își mențin validitatea

considerentele de mai sus referitoare la faptul că efectuarea de cercetări

penale față de reprezentanții unei societăți (SC S. SRL) nu este de natură să

conducă în mod automat la existența indiciilor săvârșirii de infracțiuni de

către reprezentanții unei alte societăți (SC C. SA).

Față de cele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând a

respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.F.P. – A.N.F.P. împotriva

sentinței civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.F.P.

– A.N.F.P. împotriva sentinței civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2007.