ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC R.G. SRL a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. – D.G.S.C., A.N.A.F. și D.G.F.P.A. solicitând: - anularea deciziei care se va emite pe fondul cauzei de către M.F.P.; - anularea Deciziei de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 și a raportului de inspecție fiscală încheiat la 27 decembrie 2005, înregistrat sub nr. 9947 din 28 decembrie 2005, acte emise de A.C.F. din cadrul A.N.A.F - D.G.F.P.A.; - exonerarea de la plata către bugetul statului a sumei de 657.933 lei, reprezentând T.V.A.

suplimentar, cu dobânzi și penalități de întârziere și impozit pe profit, împreună cu majorări dobânzi și penalități de întârziere; - suspendarea executării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală anterior indicate, până la pronunțarea Instanței de Fond, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii de suspendare, reclamanta apreciază că în speță sunt incidente prevederile legale sus indicate, datorită faptului că până la data formulării acțiunii nu a primit nici un răspuns la contestația administrativă. S-a mai arătat, totodată, de către reclamantă că eventuala executare a actelor administrative contestate este de natură să îi provoace atât o pagubă iminentă însemnată de ordin material, cât și un prejudiciu de imagine considerabil, față de colaboratorii și partenerii săi de afaceri, fapt ce poate avea ca rezultat chiar intrarea societății în încetare de plăți.

Prin încheierea dată în ședința publică de la 13 decembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005, emisă de pârâta D.G.F.P.A. și a Deciziei nr. 175 din 21 septembrie 2006, emisă de pârâta A.N.A.F. privind obligarea reclamantei de a plăti suma de 560.722 lei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 2633/CA/2006 al acestei Instanțe. Referitor la această cerere de suspendare, justificată pe prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Instanța a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de acest text de lege, după cum urmează: Cazul bine justificat este reprezentat de întinderea impunerii fiscale stabilite de pârâți la suma de 560.722 lei, ca efect al admiterii în parte a contestației în cadrul procedurii administrative prealabile, prin Decizia nr. 175 din 21 septembrie 2006 emisă de pârâta A.N.A.F.

În optica Instanței, reducerea impunerii inițiale de la valoarea de 657.933 lei la 560.722 lei generează îndoieli în privința legalității calculării acestei impuneri. Totodată, Instanța a mai constatat că iminența producerii prejudiciului este determinată de caracterul executoriu al actelor de creanță fiscală, urmare a ajungerii lor la scadență. În plus, s-a concluzionat de către Curte că executarea creanței din litigiu ar produce grave prejudicii reclamantei, ca societate comercială, în raporturile comerciale cu partenerii de afaceri. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, D.G.F.P.A., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii pronunțate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative fiscale atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ, recurenta a invocat excepția puterii de lucru judecat față de existența Deciziei civile nr. 3629 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis recursul declarat de D.G.F.P.A., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. și s-a respins cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Se consideră că sunt întrunite condițiile impuse de art. 1201 C. civ., deoarece există o triplă identitate de părți, obiect și cauză.

Pe fondul cererii de suspendare, recurenta a apreciat că această operațiune de întrerupere vremelnică a efectelor actelor administrative apare ca o situație de excepție, în materie fiind specific principiul executării din oficiu, ca urmare a faptului că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și pe prezumția de veridicitate. În opinia recurentei, atât cazul bine justificat, cât și paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ, trebuie să fie indicate în concret și probate cu înscrisuri de către reclamantă. Din cuprinsul acestora trebuie să rezulte că situația în care se află societatea reprezintă un caz bine justificat și că, raportat la cifra de afaceri, la profitul obținut, la situația debitelor calculate, plata unor sume de bani i-ar crea o pagubă iminentă.

Recurenta consideră că intimata - reclamantă nu a probat îndeplinirea condițiilor mai sus amintite. Prin întâmpinarea formulată în cauză și prin precizarea adusă acesteia, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri de către intimata - reclamantă. Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În primul rând, trebuie menționat faptul că excepția autorității de lucru judecat invocată în cadrul motivelor de recurs este nefondată, întrucât nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 1201 C. civ.

Mai precis, nu există identitate de obiect și de cauză. Astfel, prin încheierea recurată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 emisă de pârâta D.G.F.P.A. și a Deciziei nr. 175 din 21 septembrie 2006 emisă de pârâta A.N.A.F. privind obligarea reclamantei de a plăti suma de 560.722 lei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 2633/CA/2006 al acestei Instanțe.

Prin Decizia nr. 3629 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de D.G.F.P.A., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F., s-a modificat încheierea din data de 5 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, și s-a respins cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect Decizia fiscală de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 privind obligarea reclamantei de a achita suma de 657.933 lei. Prin urmare, este evident faptul că cele două acțiuni au avut pretenții concrete diferite, precum și temeiuri juridice diferite.

Al doilea motiv de recurs este fondat. Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poată să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea Instanței de Fond. Definiția legală a sintagmei de pagubă iminentă este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Art. 15 alin. (1) din același act normativ statuează că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată Instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în acest caz, Instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii de fond. În speța de față, Înalta Curte consideră că nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Intimata - reclamantă a susținut că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare o solicită, depunând în acest sens în faza recursului un raport de expertiză contabilă cu privire la fondul cauzei. Instanța de control judiciar apreciază că în speță nu există un caz bine justificat: nu se poate antama fondul cauzei prin analizarea raportului de expertiză contabilă invocat de intimata - reclamantă. Pe de altă parte, așa cum în mod corect a susținut și recurenta - pârâtă, în cauză nu s-au administrat dovezi de către societate cu privire la iminența producerii unei pagube.

Astfel, nu pot fi primite simplele afirmații ale reclamantei privind faptul că eventuala executare a actelor administrative contestate este de natură să îi provoace atât o pagubă iminentă însemnată de ordin material, cât și un prejudiciu de imagine considerabil, față de colaboratorii și partenerii săi de afaceri, în lipsa unor probe cu privire la cifra de afaceri, la profitul obținut, la situația debitelor calculate, în raport de care plata unor sume de bani i-ar crea o pagubă iminentă. În plus, nu se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ care nu este susceptibil de executare silită, în speță fiind vorba de Decizia nr. 175/2006 emisă de A.N.A.F. prin care s-a respins contestația intimatei - reclamante pentru suma de 560.722 lei.

Prin urmare, găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa încheierea atacată iar, pe fond, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P.A. în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. împotriva încheierii din 13 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2633/59/2006. Casează încheierea recurată și pe fond respinge cererea de suspendare formulată de SC R.G. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2007.