ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC R.G.

SRL a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. – D.G.S.C., A.N.A.F. și D.G.F.P.A.

solicitând:

- anularea deciziei care se

va emite pe fondul cauzei de către M.F.P.;

- anularea Deciziei de

impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 și a raportului de inspecție fiscală

încheiat la 27 decembrie 2005, înregistrat sub nr. 9947 din 28 decembrie 2005,

acte emise de A.C.F. din cadrul A.N.A.F - D.G.F.P.A.;

- exonerarea de la plata

către bugetul statului a sumei de 657.933 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar,

cu dobânzi și penalități de întârziere și impozit pe profit, împreună cu

majorări dobânzi și penalități de întârziere;

- suspendarea executării

deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală anterior indicate,

până la pronunțarea Instanței de Fond, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de

suspendare, reclamanta apreciază că în speță sunt incidente prevederile legale

sus indicate, datorită faptului că până la data formulării acțiunii nu a primit

nici un răspuns la contestația administrativă. S-a mai arătat, totodată, de

către reclamantă că eventuala executare a actelor administrative contestate

este de natură să îi provoace atât o pagubă iminentă însemnată de ordin

material, cât și un prejudiciu de imagine considerabil, față de colaboratorii

și partenerii săi de afaceri, fapt ce poate avea ca rezultat chiar intrarea societății

în încetare de plăți.

Prin încheierea dată în

ședința publică de la 13 decembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, a dispus suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005, emisă de pârâta D.G.F.P.A. și a Deciziei

nr. 175 din 21 septembrie 2006, emisă de pârâta A.N.A.F. privind obligarea

reclamantei de a plăti suma de 560.722 lei, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a Dosarului nr. 2633/CA/2006 al acestei Instanțe.

Referitor la această cerere

de suspendare, justificată pe prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

Instanța a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de acest

text de lege, după cum urmează:

Cazul bine justificat este

reprezentat de întinderea impunerii fiscale stabilite de pârâți la suma de

560.722 lei, ca efect al admiterii în parte a contestației în cadrul procedurii

administrative prealabile, prin Decizia nr. 175 din 21 septembrie 2006 emisă de

pârâta A.N.A.F.

În optica Instanței,

reducerea impunerii inițiale de la valoarea de 657.933 lei la 560.722 lei

generează îndoieli în privința legalității calculării acestei impuneri.

Totodată, Instanța a mai

constatat că iminența producerii prejudiciului este determinată de caracterul

executoriu al actelor de creanță fiscală, urmare a ajungerii lor la scadență.

În plus, s-a concluzionat de

către Curte că executarea creanței din litigiu ar produce grave prejudicii

reclamantei, ca societate comercială, în raporturile comerciale cu partenerii

de afaceri.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs, în termen legal, D.G.F.P.A., în nume propriu și în

reprezentarea A.N.A.F., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea

încheierii pronunțate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de

suspendare a executării actelor administrative fiscale atacate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ, recurenta a invocat excepția puterii de lucru judecat față de existența Deciziei civile

nr. 3629 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis

recursul declarat de D.G.F.P.A., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. și

s-a respins cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr.

554/2004. Se consideră că sunt întrunite condițiile impuse de art. 1201 C. civ., deoarece există o triplă identitate de părți, obiect și cauză.

Pe fondul cererii de

suspendare, recurenta a apreciat că această operațiune de întrerupere

vremelnică a efectelor actelor administrative apare ca o situație de excepție,

în materie fiind specific principiul executării din oficiu, ca urmare a

faptului că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și pe prezumția de

veridicitate.

În opinia recurentei, atât

cazul bine justificat, cât și paguba a cărei iminentă producere ar fi

înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ, trebuie să fie

indicate în concret și probate cu înscrisuri de către reclamantă. Din cuprinsul

acestora trebuie să rezulte că situația în care se află societatea reprezintă

un caz bine justificat și că, raportat la cifra de afaceri, la profitul

obținut, la situația debitelor calculate, plata unor sume de bani i-ar crea o

pagubă iminentă.

Recurenta consideră că

intimata - reclamantă nu a probat îndeplinirea condițiilor mai sus amintite.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză și prin precizarea adusă acesteia, intimata - reclamantă a solicitat

respingerea recursului ca neîntemeiat.

În cauză a fost administrată

proba cu înscrisuri de către intimata - reclamantă.

Analizând hotărârea atacată,

în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

În primul rând, trebuie

menționat faptul că excepția autorității de lucru judecat invocată în cadrul

motivelor de recurs este nefondată, întrucât nu sunt întrunite cerințele impuse

de art. 1201 C. civ. Mai precis, nu există identitate de obiect și de cauză.

Astfel, prin încheierea recurată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 emisă de pârâta

D.G.F.P.A. și a Deciziei nr. 175 din 21 septembrie 2006 emisă de pârâta A.N.A.F.

privind obligarea reclamantei de a plăti suma de 560.722 lei, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 2633/CA/2006 al acestei Instanțe.

Prin Decizia nr. 3629 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis

recursul declarat de D.G.F.P.A., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F.,

s-a modificat încheierea din data de 5 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, și s-a respins

cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

având ca obiect Decizia fiscală de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005

privind obligarea reclamantei de a achita suma de 657.933 lei. Prin urmare,

este evident faptul că cele două acțiuni au avut pretenții concrete diferite,

precum și temeiuri juridice diferite.

Al doilea motiv de recurs este

fondat.

Conform art. 14 din Legea nr.

554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poată să ceară Instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea Instanței de Fond.

Definiția legală a sintagmei

de pagubă iminentă este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004,

în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu

evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice ori a unui serviciu public.

Art. 15 alin. (1) din

același act normativ statuează că suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată Instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în acest

caz, Instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; cererea de suspendare se

poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până

la soluționarea acțiunii de fond.

În speța de față, Înalta

Curte consideră că nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 14

din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Intimata - reclamantă a

susținut că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actelor

administrative a căror suspendare o solicită, depunând în acest sens în faza

recursului un raport de expertiză contabilă cu privire la fondul cauzei.

Instanța de control judiciar

apreciază că în speță nu există un caz bine justificat: nu se poate antama

fondul cauzei prin analizarea raportului de expertiză contabilă invocat de

intimata - reclamantă.

Pe de altă parte, așa cum în

mod corect a susținut și recurenta - pârâtă, în cauză nu s-au administrat

dovezi de către societate cu privire la iminența producerii unei pagube. Astfel,

nu pot fi primite simplele afirmații ale reclamantei privind faptul că

eventuala executare a actelor administrative contestate este de natură să îi

provoace atât o pagubă iminentă însemnată de ordin material, cât și un

prejudiciu de imagine considerabil, față de colaboratorii și partenerii săi de

afaceri, în lipsa unor probe cu privire la cifra de afaceri, la profitul

obținut, la situația debitelor calculate, în raport de care plata unor sume de

bani i-ar crea o pagubă iminentă.

În plus, nu se poate dispune

suspendarea executării unui act administrativ care nu este susceptibil de

executare silită, în speță fiind vorba de Decizia nr. 175/2006 emisă de A.N.A.F.

prin care s-a respins contestația intimatei - reclamante pentru suma de 560.722

lei.

Prin urmare, găsind

întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28

din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa încheierea atacată iar, pe

fond, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.G.F.P.A. în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. împotriva încheierii

din 13 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2633/59/2006.

Casează încheierea recurată

și pe fond respinge cererea de suspendare formulată de SC

R.G.

SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2007.