ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2210/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC R&M T.I. SRL Timișoara a chemat în judecată D.G.F.P. Timiș, solicitând suspendarea deciziei de impunere nr. 227 din 21 februarie 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecție fiscală din 14 februarie 2007. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită s-au stabilit în sarcina sa debite în valoare totală de 23.365.000 ROL.

În urma contestației formulate, Ministerul Economiei și Finanțelor a emis decizia nr. 198 din 10 iulie 2007, prin care decizia contestată a fost parțial anulată pentru suma de 2.487.893 ROL, reprezentând majorări de întârziere aferente TVA, stabilită a fi datorată, soluționarea restului contestației fiind suspendată până la soluționarea laturii penale, ca urmare a sesizărilor adresate de Activitatea de Control Fiscal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 263 din 17 octombrie 2007, a admis acțiunea reclamantei, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 227 din 21 februarie 2007 pentru suma contestată de 20.877.168 ROL, sub condiția achitării unei cauțiuni în sumă de 208.771 RON și până la pronunțarea instanței asupra fondului cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în realizarea cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a demonstrat existența cazului bine justificat și iminența pagubei. Astfel, s-a apreciat că actul atacat stabilește obligații care au fost parțial înlăturate, prin admiterea în parte a contestației de către Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a prelungit data la care se va pronunța autoritatea competentă asupra celorlalte puncte ale contestației administrative. Totodată, a fost avută în vedere iminența pagubei prin pornirea executării silite, precum și posibilitatea perturbării activității societății din acest motiv. În stabilirea soluției, instanța de fond a avut în vedere și acordul reclamantei pentru plata unei cauțiuni, conform prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs D.G.F.P. Timiș, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. republicat, care prevede că instanța poate suspenda executarea unui act administrativ fiscal numai dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate; - instanța de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, dispunând suspendarea actului administrativ fiscal fără ca cerințele legale să fie îndeplinite, neexistând un caz bine justificat și nici iminența producerii unei pagube.

Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului și a susținut că a achitat cauțiunea în condițiile stabilite de instanță, iar cererea de suspendare îndeplinește condițiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Recursul este întemeiat. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. republicat, instanța competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON.

Or, instanța de fond, deși în considerentele hotărârii a reținut în mod corect că de „plata cauțiunii prevăzute de reglementările C. proc. fisc. din art. 215 alin. (2), forma actuală, este condiționată admisibilitatea acțiunii”, a admis cererea și a dispus suspendarea până la pronunțarea instanței asupra fondului cauzei, deciziei de impunere nr. 227/2007, sub condiția achitării unei cauțiuni în sumă de 208.771 RON. Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., din interpretarea cărora rezultă că plata cauțiunii reprezintă o condiție a cărei îndeplinire trebuie să fie prealabilă analizării de către instanță a condițiilor prevăzute la art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește condițiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond, admițând cererea de suspendare a actului administrativ fiscal, a considerat în mod implicit că acestea sunt îndeplinite. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. Art. 2 alin. (1) lit. t) definește cazurile bine justificate ca fiind acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. ș) definește paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Or, în cauză, instanța de fond, deși a reținut îndeplinirea celor două condiții, nu a argumentat în niciun mod care anume împrejurări au fost de natură să-i creeze o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ fiscal și nici în ce constă paguba iminentă. De altfel, din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea condițiilor cerute la art. 14 din lege, societatea comercială neproducând dovezi în acest sens, deși administrarea acestor probe cădea în sarcina sa.

În concluzie, pronunțând o soluție cu încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a dat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. a și art. 304 1 C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis și rejudecând cauza, cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. a județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 263 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.