ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 667/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 21 septembrie 2007, reclamanta SC A. SA Timișoara a solicitat în contradictoriu cu A.F.P.C.M.T. suspendarea

executării Raportului de inspecție fiscală nr. 6258 din 26 iulie 2007 și a Deciziei

de impunere fiscală nr. 166 din 30 iulie 2007 prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații bugetare în valoare de 2.831.443 lei reprezentând

diferențe TVA, precum și majorări și penalități de întârziere aferente.

Prin sentința civilă nr. 234

din 9 octombrie 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea și a dispus anularea celor două acte administrative

până la pronunțarea Instanței de Fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța a reținut că executarea debitului stabilit în sarcina

reclamantului ar duce la blocarea activității societății, angrenată în

derularea unor contracte comerciale și ar avea consecințe negative și asupra

personalului.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta D.G.F.P.T., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat

că nu sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, societatea

nefăcând dovada pagubei iminente și având, de altfel, posibilitatea de a obține

suspendarea executării obligațiilor fiscale în cauza având ca obiect

contestație la executarea somației de plată, aflată pe rolul Judecătoriei

Timișoara.

Pârâta a criticat și

procentul de 5% din debit stabilit de Instanță pentru depunerea cauțiunii,

considerând că suma consemnată cu acest titlu este prea mică în raport de

valoarea obligațiilor bugetare.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, independent de

împrejurarea că reclamanta a formulat contestație împotriva formelor de

executare, aflată în curs de judecată la Instanța de drept comun, societatea avea dreptul, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, de a cere și suspendarea executării celor două acte

administrative prin care s-au stabilit obligații fiscale în sumă de 2.831.443

lei.

Instanța de Fond a apreciat

în mod corect că sunt întrunite cerințele textului de lege susmenționat,

respectiv existența cazului bine justificat și iminența unei pagube în

patrimoniul societății.

În acest sens, reclamanta a

făcut dovada că a contestat actele administrative întocmite de organele

financiare, invocând prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale peste

termenul de 5 ani prevăzut de C. proc. fisc. și învederând că în mod eronat s-a

constatat că ar fi pierdut dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

S-au depus la dosar

înscrisuri din care rezultă că are în derulare contracte de executare de

lucrări, iar prin executarea obligațiilor fiscale, societatea ar înregistra

pierderi semnificative, ce ar putea determina chiar încetarea activității.

Referitor la cea de-a doua

critică formulată, Curtea reține că suma stabilită de Instanța de Fond cu titlu

de cauțiune se încadrează în prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc.,

potrivit cărora cauțiunea poate fi până la 20% din cuantumul sumei contestate.

În raport de cele expuse mai

sus, criticile aduse sunt neîntemeiate, Curtea urmând a respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a Județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 243 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 februarie 2008.