ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 667/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 21 septembrie 2007, reclamanta SC A. SA Timișoara a solicitat în contradictoriu cu A.F.P.C.M.T. suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 6258 din 26 iulie 2007 și a Deciziei de impunere fiscală nr. 166 din 30 iulie 2007 prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații bugetare în valoare de 2.831.443 lei reprezentând diferențe TVA, precum și majorări și penalități de întârziere aferente. Prin sentința civilă nr. 234 din 9 octombrie 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a dispus anularea celor două acte administrative până la pronunțarea Instanței de Fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că executarea debitului stabilit în sarcina reclamantului ar duce la blocarea activității societății, angrenată în derularea unor contracte comerciale și ar avea consecințe negative și asupra personalului. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D.G.F.P.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că nu sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, societatea nefăcând dovada pagubei iminente și având, de altfel, posibilitatea de a obține suspendarea executării obligațiilor fiscale în cauza având ca obiect contestație la executarea somației de plată, aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara.

Pârâta a criticat și procentul de 5% din debit stabilit de Instanță pentru depunerea cauțiunii, considerând că suma consemnată cu acest titlu este prea mică în raport de valoarea obligațiilor bugetare. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, independent de împrejurarea că reclamanta a formulat contestație împotriva formelor de executare, aflată în curs de judecată la Instanța de drept comun, societatea avea dreptul, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de a cere și suspendarea executării celor două acte administrative prin care s-au stabilit obligații fiscale în sumă de 2.831.443 lei.

Instanța de Fond a apreciat în mod corect că sunt întrunite cerințele textului de lege susmenționat, respectiv existența cazului bine justificat și iminența unei pagube în patrimoniul societății. În acest sens, reclamanta a făcut dovada că a contestat actele administrative întocmite de organele financiare, invocând prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale peste termenul de 5 ani prevăzut de C. proc. fisc. și învederând că în mod eronat s-a constatat că ar fi pierdut dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată. S-au depus la dosar înscrisuri din care rezultă că are în derulare contracte de executare de lucrări, iar prin executarea obligațiilor fiscale, societatea ar înregistra pierderi semnificative, ce ar putea determina chiar încetarea activității.

Referitor la cea de-a doua critică formulată, Curtea reține că suma stabilită de Instanța de Fond cu titlu de cauțiune se încadrează în prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., potrivit cărora cauțiunea poate fi până la 20% din cuantumul sumei contestate. În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sunt neîntemeiate, Curtea urmând a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 243 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.