ÎCCJ, decizie (scj.ro #84927)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84927) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligații de plată restante. Răspundere solidară.

Condiția preexistenței stării de insolvabilitate a debitorului.

Codul de procedură

fiscală, art. 27 alin. (1) lit. a)

Legea nr. 85/2006

Cuprins

pe materii: Drept financiar și fiscal

Indice

alfabetic: debit fiscal

Judecător sindic

Insolvență.

Răspundere solidară. Condiții

Potrivit dispozițiilor

art. 27 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de

plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile Codului de

procedură fiscală, răspund solidar cu acesta persoanele fizice sau juridice

care în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință

dobândesc, în orice mod, active de la debitorii care își provoacă astfel

insolvabilitatea.

Simpla dovadă a

deschiderii procedurii insolvenței față de debitor, printr-o sentință

comercială cu privire la care nu s-a făcut dovada că este definitivă și

irevocabilă, nu echivalează cu declararea stării de insolvabilitate în sensul

art. 27 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală. Măsura atragerii

răspunderii solidare în lipsa preexistenței declarării stării de

insolvabilitate a debitorului, nu poate fi dispusă de organul fiscal  care s-ar

substitui astfel judecătorului sindic, singurul abilitat potrivit Legii nr.

85/2006 să emită acte declarative ale insolvenței.

I.C.C.J. , Secția de contencios administrativ

și fiscal

Decizia

nr. 3204 din 9 iunie 2009

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 martie

2008 pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta S.C. „LDTI” S.R.L. – Timișoara, în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș (D.G.F.P. Timiș), a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea

executării deciziei de impunere nr.585/11.09.2007 privind atragerea răspunderii

solidare, emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș, prin care societatea reclamantă, în

calitate de persoană juridică răspunzătoare, a fost obligată la plata unor

drepturi fiscale în sumă de 24.656.536 lei, pentru persoana juridică debitoare

– S.C. „R&M” S.R.L.

Prin precizarea de

acțiune, reclamanta a arătat că solicită anularea Deciziei nr.704/30.10.2007

emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș, precum și obligarea pârâtei la soluționarea, pe

fond, a contestației administrative formulate împotriva deciziei de impunere,

precum și la suspendarea executării Deciziei nr.585/11.09.2007, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii ce formează obiectul

prezentului dosar.

Reclamanta a indicat că

la data de 11.09.2007, D.G.F.P. Timiș a emis Decizia nr.585/11.09.2007, prin

care s-a stabilit în sarcina societății obligația de plată a sumei de

24.656.536 lei cu titlu de taxe și impozite, cu accesorii.

Organul fiscal a reținut

că aceste obligații au fost stabilite în sarcina societății conform art.27

alin.(1) din Codul de procedură fiscală, în baza procesului-verbal de

constatare a stării de insolvabilitate a debitorului S.C. „R&M” S.R.L., a

referatului întocmit de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii

Mijlocii și a Notei Grupului de lucru cu atribuții în aplicarea prevederilor

respective, întrucât s-au constatat o serie de aspecte expres indicate, ce au

atras incidența textului de lege arătat.

Împotriva măsurilor

dispuse, reclamanta a formulat contestație în procedura administrativă, iar

prin Decizia nr.704 din data de 30.10.2007, pârâta D.G.F.P. Timiș a soluționat

contestația formulată de reclamantă în procedura administrativă și a dispus

următoarele măsuri:

- suspendarea

soluționării contestației pentru suma de 20.877.168 lei reprezentând taxe,

dobânzi și penalități de întârziere până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a contestației formulate de S.C. „R&M” S.R.L. împotriva

deciziei de impunere nr.227 din 21.02.2007 emisă de D.G.F.P. Timiș,  procedura

administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat

suspendarea;

- respingerea

contestației pentru suma de 3.779.368 lei taxe, dobânzi și penalități de

întârziere ca fiind neîntemeiată.

Reclamanta a susținut că atât măsura

atragerii răspunderii solidare, cât și decizia prin care a fost soluționată

contestația formulată în procedura administrativă sunt nelegale.

La termenul de judecată

din data de 21.05.2008 reclamanta a formulat o nouă precizare de acțiune prin

care a solicitat anularea Deciziei nr.704/30.10.2007 emisă de D.G.F.P. Timiș

și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei să procedeze la

soluționarea, pe fond, a contestației formulate în procedura prealabilă pentru

suma de 20.877.168 lei și anularea creanței stabilită în sarcina societății

reclamante prin Decizia nr.704 din 30.10.2007, în valoare de 3.779.368 lei,

întrucât este nelegală și nedatorată.

Prin încheierea de

ședință din 26 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios

administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării deciziei de

impunere nr.585/11.09.2007, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004 și a dispus

suspendarea executării  acestei decizii până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile referitoare la

existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube

iminente, întrucât suma impusă reclamantei de 24.656.536 lei depășește cu mult

profitul înregistrat de societate în anul anterior (2007), astfel că executarea

imediată a deciziei ar duce la intrarea agentului economic în incapacitate de

plată, la imposibilitatea desfășurării activității și la falimentul societății.

Prin sentința civilă

nr.222 din 22 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios

administrativ și fiscal:

- a admis acțiunea

precizată formulată de reclamantă;

- a dispus anularea ca

nelegală a Deciziei nr.704 din 30 octombrie 2007 emisă de pârâtă, în procedură

prealabilă în privința pct.1 și 2;

- a obligat-o pe pârâtă să

soluționeze pe fond contestația reclamantei împotriva impunerii în sumă de

20.877.168 lei stabilită prin Decizia nr. 585 din 11.09.2007; și

- a anulat Decizia de

impunere nr. 585 din 11.09.2007 în ceea ce privește obligarea reclamantei de a

plăti debitul în sumă de 3.779.368 lei.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 585 din

11.09.2007, pârâta a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantei, ca

persoană juridică debitoare, în temeiul art.27 alin.(1) lit.a) din Codul de

procedură fiscală, republicat, pentru suma de 24.656.536 lei, cu titlu de taxe

și impozite, cu accesorii, reținând că măsura se justifică în urma încheierii

procesului-verbal de constatare a stării de  insolvabilitate a debitorului S.C.

„R&M S.R.L.. Organul fiscal a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art.27 alin.(1) lit.a) din  Codul de procedură fiscală, având în

vedere că S.C. „R&M” S.R.L. a vândut reclamantei active în valoare de

2.352.574 lei (fără TVA), creanța fiind cedată, prin contract de cesiune, către

creditoarea NS.

Contestația reclamantei

împotriva acestei decizii de impunere fiscală a fost soluționată prin decizia

nr.704/30.10.2007, în sensul că, la pct.1 al deciziei, s-a dispus suspendarea

soluționării contestației pentru suma de 20.877.168 lei, în condițiile art.184

alin.(1) lit.b) din Codul de procedură fiscală, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a contestației formulate de către S.C. „R&M” S.R.L.

împotriva deciziei de impunere nr.227/21.02.2007, emisă de aceeași pârâtă și

pentru aceeași sumă, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea

motivului care a determinat suspendarea.

La pct.2 din decizia

nr.704/30.10.2007, pârâta a respins contestația ca neîntemeiată, pentru suma de

3.779.368 lei, reținând atragerea răspunderii solidare a reclamantei pentru

acest debit, cu persoana juridică debitoare S.C. „R&M” S.R.L..

Cu privire la soluția

cuprinsă la pct.1 din decizia nr. 704/30.10.2007, Curtea de apel a reținut că

aceasta este nelegală, întrucât art.214 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură

fiscală prevede posibilitatea de suspendare a procedurii de soluționare a

contestației pe cale administrativă, atunci când soluționarea cauzei depinde,

în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul

unei alte judecăți, iar în cauză decizia de impunere fiscală nr.227/21.02.2007

emisă de D.G.F.P. Timiș a fost contestată de S.C. „R&M” S.R.L. în procedura

administrativă reglementată de Codul de procedură fiscală, astfel că nu

formează obiectul unei acțiuni introduse pe rolul unei instanțe judecătorești

în sensul dispozițiilor menționate. De asemenea, instanța a reținut că, față de

aceleași dispoziții din Codul de procedură fiscală, suspendarea soluționării

contestației formulate de reclamantă este netemeinică și nelegală și în ceea ce

privește luarea în considerare a deciziei administrative de suspendare a

soluționării contestației formulate de S.C. „R&M” S.R.L. pe cale

administrativă împotriva deciziei de impunere ori luarea în considerare a

existenței unor fapte penale, legate de impunerea ce face obiectul deciziei

nr.198/10.VII.2007.

În ceea ce privește pct.2

din decizia nr. 704/30.10.2007, Curtea de apel a reținut că este nelegală

soluția de respingere a contestației formulate de reclamantă pentru suma de

3.779.368 lei, întrucât atragerea răspunderii solidare, reglementată de art.27

alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, ce a stat la baza emiterii

deciziei nr.585/11.09.2007, este condiționată de preexistența declarării stării

de  insolvabilitate a debitorului, cerință care nu este îndeplinită în cauză,

întrucât S.C. „R&M” S.R.L. nu a fost declarată în insolvență, potrivit

procedurilor reglementate de Legea nr.85/2006.

Sub acest aspect,

instanța a reținut că nici procesul-verbal de insolvabilitate a debitoarei S.C.

„R&M” S.R.L., nici referatul aprobat de Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabilii Mijlocii și nici Nota Grupului de lucru cu atribuții în

aplicarea prevederilor art.27-28 din  Codul de procedură fiscală, invocate ca

acte constatatoare ale stării de insolvabilitate și care au stat la baza

emiterii deciziei de impunere ce formează obiectul litigiului, nu constituie

dovezi prevăzute de lege pentru a confirma existența situației de „

declarat

insolvabil

”.

Instanța a mai reținut că în situația

insolvabilității debitorului atribuțiile organelor fiscale sunt prevăzute în

Capitolul 12 din  Codul de procedură fiscală, iar la art.177 alin.(3) din

același cod se prevede că cererile organelor fiscale privind începerea

procedurii insolvenței se vor înainta instanțelor judecătorești, astfel că

singurul organ abilitat în declararea insolvabilității unui debitor este

instanța de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat recurs recurenta-pârâtă D.G.F.P. Timiș, invocând motivul de

recurs prevăzut de art.304 pct.a Cod procedură civilă și solicitând modificarea

în tot  a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii

reclamantei- intimate reclamanta S.C. „LDTI” S.R.L. – Timișoara.

În esență, prin motivele de recurs

dezvoltate, recurenta-pârâtă a susținut, după cum urmează:

- în privința sumei de 3.779.368 lei,

în mod corect organul fiscal a atras răspunderea intimatei – recurente, pentru

debitoarea S.C. R&M Tobacco Internațional” SRL, întrucât această sumă este

o creanță certă și necontestată, reținută în sarcina debitoarei insolvabile și

care nu are nici o legătură cu contestația prealabilă administrativă formulată

de această debitoare împotriva deciziei de impunere nr.227 din 21 februarie

2007 emisă de D.G.F.P. Timiș;

- se impunea respingerea ca

inadmisibilă, de către instanța de fond a cererii intimatei de obligare a

D.G.F.P. Timiș la soluționarea pe fond a contestației pentru suma de 20.877.168

lei, în condițiile în care întemeiat și legal s-a  reținut prin decizia

nr.704/2007 că  între atragerea răspunderii solidare a contestatoarei, în

calitate de persoană răspunzătoare, pentru suma de 24.656.536 lei și

soluționarea contestației formulate de debitoarea insolvabilă  S.C. R&M”

SRL împotriva deciziei de impunere nr.227 din 21 februarie 2007, emisă de

D.G.F.P. Timiș pentru suma de 20.877.168 lei, există o strânsă  interdependență

de care depinde soluționarea în parte a prezentei cauze, or soluționarea contestației

debitoarei este în prezent și ea suspendată, prin decizia nr.198 din 10 iulie

2007,  în condițiile art.214 alin.1 lit.a din O.G. nr.92/2003, republicată;

- cu privire la motivele invocate de

contestatoare, potrivit cu care activele obținute de societatea contestatoare

de la debitoarea S.C. R&M” SRL nu s-a făcut cu rea-credință, s-a susținut

că vânzătorul nu a urmărit nici un scop economic, tranzacția ducând implicit la

prejudicierea și devalizarea societății, la insolvabilitatea acesteia, tranzacția

fiind făcută în beneficiul societății reclamante, ce face parte din același

grup de firme;

- instanța de fond a reținut că

atragerea răspunderii solidare este condiționată de preexistența declarării

stării de insolvabilitate a debitorului, ignorând prevederile din Codul de

procedură fiscală  cu privire la starea de insolvabilitate din punct de vedere

fiscal, ce nu se confundă cu starea de insolvență prevăzută de Legea

nr.85/2006, cu modificări, în cauză fiind îndeplinite ambele  condiții.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte examinând sentința

atacată în raport de prevederile legale incidente din materia ce formează

obiectul analizei în cauză, față de criticile recurentei-pârâte dar și sub

toate aspectele, potrivit art.304

1

Cod procedură civilă, reține că nu

subzistă în cauză motive care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii

pronunțate de instanța de fond, în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte reține că nu sunt

întemeiate criticile recurentei întrucât motivele înfățișate de prima instanță,

în fundamentarea și argumentarea soluției de anulare a pct.1 din decizia

contestată de reclamanta-intimată, nr.704 din 30 iunie 2007, prin care organul

fiscal a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de această

societate pentru suma de 20.877.168 lei până la pronunțarea unei soluții

definitive și irevocabile în cazul contestației formulate de debitoarea S.C.

R&M SRL Timișoara, împotriva deciziei de impunere fiscală nr.227 din 21

februarie 2007, pentru același debit, sunt nu numai legale dar și susținute de

materialul probator existent la dosar.

Instanța de fond a reținut în mod

just că potrivit art.214 alin.1 lit. b) din Codul de procedură fiscală,

suspendarea soluționării contestației se poate face numai când aceasta depinde,

în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul

unei alte judecăți

,

condiție care în cauză nu a fost dovedită.

Mai mult, din cuprinsul actelor

depuse cu ocazia soluționării recursului de față, rezultă fără echivoc că prin

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (Sentința civilă nr.308/2007

a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.2409 din 11

iunie

2008 a

Înaltei Curți de Casație

și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal) organul fiscal a

fost obligat să soluționeze contestația formulată de societatea debitoare S.C.

R&M SRL împotriva deciziei de impunere nr.227/2007 pentru suma de

20.877.168 lei, fiind anulată măsura suspendării dispusă prin decizia nr.198

din 10 iulie 2007.

Astfel, nu mai subzistă nici motivul

de fapt  invocat în prezenta cauză care să justifice cererea organului fiscal,

de menținere a suspendării soluționării contestației formulate în prezenta

cauză, criticile recurentei pe acest aspect fiind așadar nefondate.

Urmează a fi respinse ca neîntemeiate

și criticile  recurentei-pârâte vizând modalitatea în care instanța de fond a

soluționat contestația reclamantei – intimate cu privire la pct.2 din decizia

nr.704/2007, vizând suma de 3.779.368 lei și a apreciat totodată asupra

îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii solidare a unor persoane în

temeiul art.27 alin.1 lit.a din Codul de procedură fiscală.

Potrivit acestui text de lege, pentru

obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile

Codului de procedură fiscală, răspund solidar cu acesta, în sensul reținut  și

în cuprinsul Deciziei nr.585 din 11 septembrie 2007, privind atragerea

răspunderii solidare, persoanele fizice sau juridice care în cei 3 ani

anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea- credință dobândesc în

orice mod active de la debitorii care astfel  își provoacă insolvabilitatea.

În acord cu instanța de fond,  Înalta

Curte reține că textul de lege ce a servit drept temei al atragerii prin

decizie administrativ-fiscală a răspunderii solidare a reclamantei- intimate

prevede drept condiție

preexistența declarării stării de insolvabilitate

a debitorului, respectiv a S.C. R&M SRL.

Nu sunt întemeiate criticile

recurentei-pârâte câtă vreme potrivit art.177 din Codul de procedură fiscală

referitor la deschiderea procedurii insolvenței, cererile organelor fiscale

privind începerea procedurii insolvenței se vor  înainta instanțelor

judecătorești, devenind astfel pe deplin incidente și aplicabile prevederile

Legii nr.85/2006, republicată care reprezintă legea generală sau dreptul comun

în materia insolvenței.

Este adevărat, așa cum susține

recurenta că în art.176 din  Codul de procedură fiscală este definit debitorul

insolvabil ca fiind cel ale cărui  venituri sau bunuri urmăribile au o valoare

mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu au venituri sau  bunuri

urmăribile, dar cum acest text nu conține nici un fel de prevederi referitoare

la procedura de declarare a insolvenței, rezultă că devin incidente prevederile

sus-citate, ale art.177 în ceea ce privește modalitatea legală de deschidere și

de declarare a stării de insolvență, ceea ce nu poate realiza decât în

condițiile Legii nr.85/2006, cu atât mai mult cu cât și art.137 alin.1 din

Codul de procedură fiscală  se referă la starea de insolvență a debitorului.

Din această perspectivă, simpla

dovadă a deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. R&M

SRL, printr-o sentință comercială cu privire la care nu s-a făcut dovada că

este definitivă și irevocabilă (sentința nr.478 din 13 septembrie

2007 a

Tribunalului Timiș-Secția comercială –

faliment), la care a făcut referire recurenta-pârâtă, nu echivalează , în

sensul textului de lege sus evocat, cu declararea stării de insolvabilitate sau

de insolvență a debitorului, conținutul acestor prevederi având în mod evident

prevalență raportat la ordinele la care s-a făcut referire.

Reținând așadar că întemeiat a

constatat instanța de fond și că organul fiscal nu este abilitat să emită acte

declarative ale insolvenței, astfel de competente aparținând exclusiv

tribunalului, respectiv judecătorului sindic, potrivit Legii nr.85/2006,

modificată, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca

nefondat.