ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4684/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 06 ianuarie 2009 sub nr. 30/59/2009 SC S.P. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș anularea Deciziei nr. 2519 din 14 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș - Biroul soluționare contestații, prin care s-a soluționat contestația formulată și înregistrată sub nr. 37105 din 14 octombrie 2008, împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 1644 din 15 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș; - anularea Deciziei nr.1644 din 15 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, înregistrată la societate sub nr. 150 din 09 octombrie 2008, privind atragerea răspunderii solidare a SC S.P.

SRL, și pe cale de consecință, exonerarea societății, în calitate de persoană răspunzătoare, de la plata sumei de 8.604.905 lei, reprezentând debite fiscale acumulate de către debitoarea SC S. SRL, cu cheltuieli de judecată. SC S. SRL a acumulat debite fiscale, constând în TVA, impozite pe venituri din salarii, impozit pe profit, impozit pe dividende persoane fizice, impozit pe venituri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor și părților sociale, taxă asupra activității dăunătoare sănătății etc, totalizând 8.604.905 lei, în intervalul ianuarie 2005 - octombrie 2008. Pentru stingerea acestor debite fiscale s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantei prin decizia contestată în cauză, având numărul 1644 din 15 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

In decizia menționată s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 27 alin. (2) C. proc. fisc. pentru antrenarea răspunderii solidare cu debitoarea fiscală, în sarcina reclamantei, în sensul că aceasta din urmă se află sub control comun cu debitoarea, desfășoară efectiv aceleași activități ca și aceasta și are raporturi comerciale contractuale cu clienți și cu furnizori, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitoarea.

In acest sens, decizia este motivată detaliat, prin enumerarea acționarilor ambelor societăți, începând cu 01 ianuarie 2005 și până la data emiterii actului administrativ, a administratorilor acestora, a obiectelor principale de activitate, a numărului de clienți și de furnizori comuni în cursul anilor 2007 și 2008. Reclamanta a contestat această decizie în procedura prealabilă sesizării instanței, iar prin decizia nr. 2518 din 14 noiembrie 2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă, reținându-se că organul fiscal a verificat întrunirea condițiilor de atragere a răspunderii solidare a reclamantei pentru anii 2007-2008, având în vedere faptul că aceasta a fost înființată abia în luna februarie 2007, preluând o mare parte din activitatea societății debitoare, inclusiv clienții și furnizorii acesteia.

S-a reținut că sunt întrunite condițiile impuse de art. 27 alin. (2) lit. b) C. proc. fisc. pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei, contestația acesteia fiind neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, precum și a deciziei de atragere a răspunderii solidare, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată, respinsă prin sentința nr. 554 din 15 decembrie 2010 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că pentru angajarea răspunderii solidare a unor persoane juridice, în condițiile art. 27 alin. (2) C. proc. fisc., este necesar a se verifica exclusiv cerințele impuse de acest text, iar nu și cele de la alin. (1), astfel încât în speță organul fiscal nu era obligat să verifice, pentru emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, dacă, cu rea credință, reclamanta a provocat insolvabilitatea debitoarei SC S. SRL.

Totodată prima instanță a reținut că întrucât debitoarea nu se află în situația reglementată de art. 27 alin. (1) C. proc. fisc. ci doar la alin. (2), se impune a se considera că în privința acesteia și a reclamantei trebuie verificate doar condițiile de la acest din urmă pasaj. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC S.P. SRL Timiș, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Recurenta a arătat că hotărârea este criticabilă pentru următoarele motive: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii - art. 27 C. proc.

civ. Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de recursul declarat și de motivul de recurs de ordine publică invocat din oficiu în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 1644 din data de 15 septembrie 2008 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, privind atragerea răspunderii solidare a SC S.P. SRL, și pe cale de consecință exonerarea acesteia de la plata sumei de 8.604.905 lei reprezentând debite fiscale acumulate de către debitoarea insolventă SC S. SRL. Actul administrativ dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27-28 din O.G.

nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora. Din acest motiv, se constată că, soluționând prezenta cerere de chemare în judecată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența funcțională a autorității administrative chemate în judecată. Curtea de Apel Timișoara a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc.

fisc., Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș, ca serviciu public deconcentrat. Instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, dat că decizia contestată se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere. In cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ și fiscal.

Dreptul comun în această materie îl constituie art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și competența funcțională a autorității chemată în judecată. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului. De altfel și în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.

Astfel, art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevede că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent. De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 1644 din 15 septembrie 2008 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent și nu la Ministerul Finanțelor Publice, a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. și art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Față de soluția dată recursului prin admiterea excepției de ordine publică privind competența materială a instanței de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca acestea să fie avute în vedere ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC S.P. SRL Timiș împotriva sentinței nr. 554 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.