ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 5 octombrie 2007 și a raportului de Inspecție fiscală din 5 octombrie 2007 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. În motivare a arătat că prin decizia contestată a fost nelegal impusă la plata sumei de 926.181 RON reprezentând contribuții suplimentare la Fondul pentru Mediu și obligații accesorii, motiv pentru care a și atacat-o pe calea contestației.

Prin sentința nr. 321 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, a admis cererea formulată de reclamanta SC R. SRL Arad, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 5 octombrie 2007 și a raportului de inspecție fiscală emise de pârâtă, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ. Pentru a hotărî astfel, a reținut că nici în decizia de impunere și nici în raportul de inspecție nu este cuprins temeiul juridic al obligațiilor stabilite suplimentar. Debitul semnificativ prin cuantumul său și punerea în executare a acestuia, în condițiile în care reclamanta a contestat în procedura prealabilă debitul, reține Curtea de Apel Timișoara, sunt circumstanțe care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind iminența prejudiciului și cazul bine justificat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.F.M. București. În motivarea cererii, recurenta critică sentința ca neîntemeiată și nelegală, arătând: - Că suspendarea executării actului administrativ fiscal s-a făcut fără fixarea și plata cauțiunii prevăzute obligatoriu de dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. - Că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamanta a solicitat suspendarea „până la pronunțarea instanței de fond”, iar dispozitivul menționează: „până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ”, ceea ce ar avea semnificația suspendării până la soluționarea irevocabilă a cererii. - Că reclamanta nu a dovedit cele două condiții necesare, cumulativ, pentru suspendarea executării, astfel încât hotărârea pronunțată e lipsită de temei legal.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, întrucât nu cuprinde elementele prevăzute de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., fiind întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele din C. proc. civ. și necuprinzând critici de nelegalitate. Invocă intimata și dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. în susținerea excepției nulității, cât și doctrina cu privire la modul în care trebuie motivat recursul pentru a putea permite analizarea sentinței sub incidența cauzelor din art. 304 C. proc. civ. În fine, arată intimata că dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., care permit analiza sub toate aspectele a recursului, se aplică fondului cauzei, în vreme ce dispozițiile art. 306 alin. (1) și 302 1 alin. (1) lit. e) privesc forma cererii de recurs.

Ulterior, recurenta a renunțat la primul motivul, constatând că plata cauțiunii a fost dispusă legal și îndeplinită în fața primei instanțe. Curtea, examinând cererile, constată: I. Excepția nulității recursului nu se fondează. Cererea de recurs cuprinde toate mențiunile enumerate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1), inclusiv pe cea de la lit. c), întrucât argumentarea din recurs invocă nelegalitatea sentinței prin referire la cele două condiții pe care dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 le prevăd, cumulativ, pentru admiterea cererii de suspendare: cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Intimata dă o interpretare nuanțată unei formulări foarte generale a legiuitorului: „motivele de nelegalitate”, dar atâta vreme cât textul lit. c) nu face expres trimitere la art. 304 pct. 1-9, sancțiunea nulității nu se poate aplica.

II. Recursul se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot, iar cererea de suspendare respinsă ca neîntemeiată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din următoarele considerente: Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 condiționează admiterea cererii de suspendare a unui act administrativ de existența – și implicit dovedirea unor „cazuri bine justificate” și a unei „pagube iminente”. Dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. t) definesc sintagma „cazuri bine justificate” ca acele împrejurări, legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În speță, instanța de fond nu și-a motivat soluția cu privire la condiția legală a „cazului bine justificat”.

Singura motivare a instanței se referă la valoarea de titlu executoriu a deciziei de impunere și la suma de bani foarte mare la care reclamanta a fost obligată prin titlu. Aceste argumente conturează însă doar condiția pagubei iminente, nu și pe cea a cazului bine justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de nulitate a recursului invocată de intimata-reclamantă. Admite recursul declarat de A.F.M. București împotriva sentinței civile nr. 321 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.