ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 128 din 7 mai 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de SC R. SRL

Arad în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a

dispus anularea Deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2007, Decizia de impunere

privind obligații la fondul pentru mediu nr. 15682 din 5 octombrie 2007, precum

și Raportul de inspecție fiscală nr. 15681 din 5 octombrie 2007, emise de

Administrația Fondului pentru Mediu.

În considerentele sentinței civile

pronunțate, instanța de fond a reținut caracterul nelegal al Deciziei de

impunere privind obligațiile la fondul pentru mediu precum și a Raportului de

inspecție fiscală, ambele fiind emise de autoritatea pârâtă, pentru neindicarea

temeiului de drept în mod corect, soluția dată prin Decizia nr. 58 din 12

decembrie 2007 de respingere a contestației reclamantei, fiind și ea nelegală

în raport cu nelegalitatea actelor ce au formulat obiectul contestației.

Astfel, reține instanța de fond, au fost

încălcate dispozițiile art. 87 C. proc. fisc., potrivit cărora „decizia de

impunere trebuie să îndeplinească condițiile de la art. 43. Ea trebuie să

cuprindă pe lângă elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) și categoria de

impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat,

baza de impunere și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă

impozabilă".

În speță, indicarea temeiului de drept s-a

limitat la indicarea unui act normativ sau a mai multor acte normative, dar

fără precizarea concretă a articolelor de lege care justifică emiterea actelor,

ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziilor emise de autoritățile  fiscale,

ceea ce face imposibil controlul judecătoresc al acestora pe calea contenciosului

administrativ.

Se invocă de către instanța fondului și art. 41

din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., alin. (2) din art. 41 consacrând

„obligația administrației de a-și motiva deciziile".

Dat fiind că, Decizia de impunere și Raportul

de inspecție fiscală, au stabilit o serie de obligații fiscale suplimentare în

sarcina reclamantei, reține instanța de fond, se impune ca aceste acte

administrative fiscale să conțină temeiul de drept al emiterii lor, iar nu o

enumerare a actelor normative a căror aplicare se pretinde că s-a făcut.

Mai mult decât atât, retine instanța de fond,

verificarea obligațiilor fiscale ale reclamantei a avut în vedere o perioadă de

4 ani, respectiv 2002 - 2006, perioadă în care actele normative indicate au

suferit numeroase modificări, astfel încât există un argument în plus, care

impunea indicarea în concret a textelor de lege care au determinat stabilirea

unor obligații de natură fiscală în sarcina contribuabilului.

Posibilitatea completării temeiului de drept

prin soluția dată în contestația formulată de reclamantă, nu poate fi reținută,

dat fiind caracterul imperativ al dispozițiilor art. 87 și art. 43 C. proc.

fisc., care impun obligativitatea menționării temeiului de drept în conținutul

deciziei de impunere, care constituie titlu executoriu în baza căruia sunt

datorate obligațiile fiscale de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

în termen legal, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal", precum și cele ale art. 3041 C. proc. civ.,

cauza putând fi examinată sub toate aspectele, deoarece recursul privește o

hotărâre care nu poate fi atacată cu apel.

Susține recurenta-reclamantă, prin motivele

de recurs formulate, că instanța de fond a reținut în mod eronat că nu a

motivat în drept actele administrative fiscale emise, atât Raportul de

inspecție fiscală cât și Decizia de impunere menționând actele normative în

baza cărora au fost emise, cu indicarea clară a contribuției datorate.

Au fost respectate dispozițiile art. 43 din

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, referitoare la conținutul și motivarea

actului administrativ fiscal, iar potrivit art. 46 din același act normativ

care menționează că „nulitatea unui act normativ se constată la cerere sau din

oficiu", actele îndeplinite cu neobservarea unor forme legale urmând a se

declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se

poate înlătura decât prin anularea lor, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., dispoziții cu care se completează prevederile Codului de procedură

fiscală.

În speță, susține recurenta-pârâtă,

reclamanta-intimată nu a suferit vreo vătămare, temeiul de drept fiind indicat

în actele pe care le-a emis, simpla lecturare a actelor normative precizate ca

fiind temei de drept, fiind suficientă pentru a avea certitudinea temeiniciei

în drept a impunerii la plată.

Totodată, susține recurenta-pârâtă, instanța

de fond a încălcat principiile dreptului la apărare și al

contradictorialității, în ceea ce o privește, pentru că nu a analizat și

apărările formulate în întâmpinarea transmisă prin poștă și care nu a ajuns la

dosar, dar nu din culpa sa, fapt pentru care a fost grav prejudiciată,

judecătorul fondului preluând exclusiv poziția doar a unei părți din proces,

fără ca măcar să cunoască și poziția celeilalte.

Se solicită admiterea recursului și casarea

sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Intimata SC R. SRL Arad a formulat

întâmpinare, invocând excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea

acestuia, întrucât nu cuprinde criticile de nelegalitate a sentinței recurate,

fapt ce duce la imposibilitatea analizării hotărârii din punct de vedere al

motivelor prevăzute la art. 304 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este fondat și urmează a fî admis

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În fapt, în intervalul 12 martie 2007 - 4

octombrie 2007 inspectorii autorității pârâte, Administrația Fondului pentru

Mediu, au efectuat inspecția fiscală la sediul recurentei-reclamante, la final

întocmindu-se Raportul de inspecție fiscală nr. 15681 din 5 octombrie 2007, în

baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 10682 din 5 octombrie 2007,

constatându-se în sarcina intimatei-reclamante o creanță la Fondul pentru Mediu

în valoare de 926.181 lei.

Contestația administrativă formulată de intimata-reclamantă

împotriva acestor două acte administrative fiscale, a fost respinsă de

recurenta-pârâtă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 58 din 12 decembrie 2007.

Acțiunea în contencios administrativ

formulată de intimata-reclamantă împotriva deciziei pronunțate în contestație

și a actelor anterior emise, a fost admisă de instanța de contencios

administrativ, iar actele administrative fiscale anulate pe considerentul că acestea

nu au fost motivate, în concret acestea nu conțin „temeiul de drept al emiterii

lor".

Analizând, însă, atât Raportul de inspecție

fiscală încheiat la 4 octombrie 2007, cât și Decizia de impunere, se constată

că, (contrar celor reținute de instanța de fond), în cuprinsul lor sunt

menționate toate actele normative în baza cărora au fost emise cât și perioada

pentru care s-a făcut inspecția fiscală la sediul societății reclamante, precum

și obligațiile de plată datorate către bugetul fondului pentru mediu la care

s-au adăugat majorările de întârziere pentru neplata la termen a acestor

obligații.

Se indică astfel, în concret actele normative

în baza cărora s-au calculat aceste datorii fiscale, în sumă totală de 926.181

lei (449.075 lei contribuție datorată la bugetul fondului pentru mediu, 423.323

lei majorări de întârziere și 53.783 lei penalități de întârziere).

Raportul de inspecție fiscală, cuprinde baza

legală și motivarea în fapt a stabilirii obligațiilor, atât la capitolul I cât

și la capitolele III, IV și V, desfășurat pe fiecare tip de contribuție.

Actele administrative fiscale emise de

recurenta-reclamantă au avut în vedere prevederile legale aplicabile perioadei

supuse controlului, respectiv O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont și de

dispozițiile art. 43 alin. (2) care se referă la elementele obligatorii pe care

trebuie să le conțină actele administrative fiscale.

Totodată, în conținutul Deciziei nr. 58 din

12 decembrie 2007 emisă de recurenta-pârâtă în soluționarea contestației formulată

de societatea intimată, sunt analizate detaliat toate susținerile

contestatoarei referitoare la suma contestată a fi datorată la bugetul pentru

Fondul de mediu, indicându-se în concret textele de lege pe care și-a întemeiat

soluția de respingere a contestației și de menținere a sumei datorate.

Aprecierile reclamantei, reținute și de către

instanța de fond prin sentința pronunțată, cum că actele atacate ar fî

„insuficient motivate" sau că nu este menționat „suportul juridic concret

al impunerii", sunt subiective și neîntemeiate, câtă vreme așa cum s-a

arătat mai sus au fost enumerate toate actele normative în baza cărora s-a

constatat suma datorată la bugetul fondului pentru mediu de către societatea

reclamantă-intimată.

Numai dacă, în cuprinsul actelor respective

nu s-ar fi menționat nici unul din actele normative incidente speței și s-ar fi

făcut trimitere pur și simplu la „legislația aplicabilă în domeniu", s-ar

fi putut considera că nu a fost menționat temeiul de drept ce a stat la baza

actelor administrative fiscale, cu consecința anulării acestora.

Dar și în aceste condiții, potrivit

susținerii recurentei-pârâte și în conformitate cu dispozițiile art. 46 din

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu

modificările și completările ulterioare, nulitatea operează doar în măsura în

care partea a suferit o vătămare ce nu poate fi în alt mod înlăturată decât

prin anularea actului.

Este întemeiat și motivul de recurs formulat

de recurenta-pârâtă, în sensul că instanța de fond prin faptul că nu a avut în

vedere întâmpinarea depusă în cauză, i-a încălcat dreptul la apărare precum și

principiul contradictorialității, fiind astfel prejudiciată.

Având în vedere considerentele expuse,

instanța de control judiciar constată că instanța de fond a pronunțat o soluție

greșită, atunci când a constatat nelegalitatea sub aspectul neîndeplinirii

condițiilor de formă și a dispus anularea actelor administrative fiscale emise

de recurenta-pârâtă prin care se constată o datorie a intimatei-reclamante la

bugetul fondului pentru mediu.

De aceea, se impune, în baza art. 312 C.

proc. civ., ca recursul declarat să fie admis, iar sentința instanței de fond

casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea pe

fond a cauzei, ocazie cu care vor fî analizate și toate apărările formulate de

recurentă, concomitent cu ansamblul probelor administrate în cauză.

Cât privește excepția nulității recursului

invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, aceasta urmează a fi

respinsă, dat fiind că, contrar celor susținute de intimată, criticile

formulate de recurentă au fost încadrate chiar de recurentă în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., caz de modificare a sentinței atacate, acestea

constituind motive argumentate juridic în raport de considerentele pentru care

instanța de fond a admis acțiunea intimatei-reclamante S.C. R. SRL Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

invocată de intimată.

Admite recursul declarat de Administrația

Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 128 din 7 mai 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

februarie 2009.