ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 128 din 7 mai 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de SC R. SRL Arad în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a dispus anularea Deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2007, Decizia de impunere privind obligații la fondul pentru mediu nr. 15682 din 5 octombrie 2007, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. 15681 din 5 octombrie 2007, emise de Administrația Fondului pentru Mediu.

În considerentele sentinței civile pronunțate, instanța de fond a reținut caracterul nelegal al Deciziei de impunere privind obligațiile la fondul pentru mediu precum și a Raportului de inspecție fiscală, ambele fiind emise de autoritatea pârâtă, pentru neindicarea temeiului de drept în mod corect, soluția dată prin Decizia nr. 58 din 12 decembrie 2007 de respingere a contestației reclamantei, fiind și ea nelegală în raport cu nelegalitatea actelor ce au formulat obiectul contestației. Astfel, reține instanța de fond, au fost încălcate dispozițiile art. 87 C. proc.

fisc., potrivit cărora „decizia de impunere trebuie să îndeplinească condițiile de la art. 43. Ea trebuie să cuprindă pe lângă elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă". În speță, indicarea temeiului de drept s-a limitat la indicarea unui act normativ sau a mai multor acte normative, dar fără precizarea concretă a articolelor de lege care justifică emiterea actelor, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziilor emise de autoritățile fiscale, ceea ce face imposibil controlul judecătoresc al acestora pe calea contenciosului administrativ.

Se invocă de către instanța fondului și art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., alin. (2) din art. 41 consacrând „obligația administrației de a-și motiva deciziile". Dat fiind că, Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală, au stabilit o serie de obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei, reține instanța de fond, se impune ca aceste acte administrative fiscale să conțină temeiul de drept al emiterii lor, iar nu o enumerare a actelor normative a căror aplicare se pretinde că s-a făcut. Mai mult decât atât, retine instanța de fond, verificarea obligațiilor fiscale ale reclamantei a avut în vedere o perioadă de 4 ani, respectiv 2002 - 2006, perioadă în care actele normative indicate au suferit numeroase modificări, astfel încât există un argument în plus, care impunea indicarea în concret a textelor de lege care au determinat stabilirea unor obligații de natură fiscală în sarcina contribuabilului.

Posibilitatea completării temeiului de drept prin soluția dată în contestația formulată de reclamantă, nu poate fi reținută, dat fiind caracterul imperativ al dispozițiilor art. 87 și art. 43 C. proc. fisc., care impun obligativitatea menționării temeiului de drept în conținutul deciziei de impunere, care constituie titlu executoriu în baza căruia sunt datorate obligațiile fiscale de către reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal", precum și cele ale art. 3041 C. proc. civ., cauza putând fi examinată sub toate aspectele, deoarece recursul privește o hotărâre care nu poate fi atacată cu apel.

Susține recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs formulate, că instanța de fond a reținut în mod eronat că nu a motivat în drept actele administrative fiscale emise, atât Raportul de inspecție fiscală cât și Decizia de impunere menționând actele normative în baza cărora au fost emise, cu indicarea clară a contribuției datorate. Au fost respectate dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la conținutul și motivarea actului administrativ fiscal, iar potrivit art. 46 din același act normativ care menționează că „nulitatea unui act normativ se constată la cerere sau din oficiu", actele îndeplinite cu neobservarea unor forme legale urmând a se declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., dispoziții cu care se completează prevederile Codului de procedură fiscală. În speță, susține recurenta-pârâtă, reclamanta-intimată nu a suferit vreo vătămare, temeiul de drept fiind indicat în actele pe care le-a emis, simpla lecturare a actelor normative precizate ca fiind temei de drept, fiind suficientă pentru a avea certitudinea temeiniciei în drept a impunerii la plată. Totodată, susține recurenta-pârâtă, instanța de fond a încălcat principiile dreptului la apărare și al contradictorialității, în ceea ce o privește, pentru că nu a analizat și apărările formulate în întâmpinarea transmisă prin poștă și care nu a ajuns la dosar, dar nu din culpa sa, fapt pentru care a fost grav prejudiciată, judecătorul fondului preluând exclusiv poziția doar a unei părți din proces, fără ca măcar să cunoască și poziția celeilalte.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță. Intimata SC R. SRL Arad a formulat întâmpinare, invocând excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea acestuia, întrucât nu cuprinde criticile de nelegalitate a sentinței recurate, fapt ce duce la imposibilitatea analizării hotărârii din punct de vedere al motivelor prevăzute la art. 304 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este fondat și urmează a fî admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În fapt, în intervalul 12 martie 2007 - 4 octombrie 2007 inspectorii autorității pârâte, Administrația Fondului pentru Mediu, au efectuat inspecția fiscală la sediul recurentei-reclamante, la final întocmindu-se Raportul de inspecție fiscală nr. 15681 din 5 octombrie 2007, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 10682 din 5 octombrie 2007, constatându-se în sarcina intimatei-reclamante o creanță la Fondul pentru Mediu în valoare de 926.181 lei.

Contestația administrativă formulată de intimata-reclamantă împotriva acestor două acte administrative fiscale, a fost respinsă de recurenta-pârâtă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 58 din 12 decembrie 2007. Acțiunea în contencios administrativ formulată de intimata-reclamantă împotriva deciziei pronunțate în contestație și a actelor anterior emise, a fost admisă de instanța de contencios administrativ, iar actele administrative fiscale anulate pe considerentul că acestea nu au fost motivate, în concret acestea nu conțin „temeiul de drept al emiterii lor". Analizând, însă, atât Raportul de inspecție fiscală încheiat la 4 octombrie 2007, cât și Decizia de impunere, se constată că, (contrar celor reținute de instanța de fond), în cuprinsul lor sunt menționate toate actele normative în baza cărora au fost emise cât și perioada pentru care s-a făcut inspecția fiscală la sediul societății reclamante, precum și obligațiile de plată datorate către bugetul fondului pentru mediu la care s-au adăugat majorările de întârziere pentru neplata la termen a acestor obligații.

Se indică astfel, în concret actele normative în baza cărora s-au calculat aceste datorii fiscale, în sumă totală de 926.181 lei (449.075 lei contribuție datorată la bugetul fondului pentru mediu, 423.323 lei majorări de întârziere și 53.783 lei penalități de întârziere). Raportul de inspecție fiscală, cuprinde baza legală și motivarea în fapt a stabilirii obligațiilor, atât la capitolul I cât și la capitolele III, IV și V, desfășurat pe fiecare tip de contribuție. Actele administrative fiscale emise de recurenta-reclamantă au avut în vedere prevederile legale aplicabile perioadei supuse controlului, respectiv O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont și de dispozițiile art. 43 alin. (2) care se referă la elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină actele administrative fiscale.

Totodată, în conținutul Deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2007 emisă de recurenta-pârâtă în soluționarea contestației formulată de societatea intimată, sunt analizate detaliat toate susținerile contestatoarei referitoare la suma contestată a fi datorată la bugetul pentru Fondul de mediu, indicându-se în concret textele de lege pe care și-a întemeiat soluția de respingere a contestației și de menținere a sumei datorate. Aprecierile reclamantei, reținute și de către instanța de fond prin sentința pronunțată, cum că actele atacate ar fî „insuficient motivate" sau că nu este menționat „suportul juridic concret al impunerii", sunt subiective și neîntemeiate, câtă vreme așa cum s-a arătat mai sus au fost enumerate toate actele normative în baza cărora s-a constatat suma datorată la bugetul fondului pentru mediu de către societatea reclamantă-intimată.

Numai dacă, în cuprinsul actelor respective nu s-ar fi menționat nici unul din actele normative incidente speței și s-ar fi făcut trimitere pur și simplu la „legislația aplicabilă în domeniu", s-ar fi putut considera că nu a fost menționat temeiul de drept ce a stat la baza actelor administrative fiscale, cu consecința anulării acestora. Dar și în aceste condiții, potrivit susținerii recurentei-pârâte și în conformitate cu dispozițiile art. 46 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare, nulitatea operează doar în măsura în care partea a suferit o vătămare ce nu poate fi în alt mod înlăturată decât prin anularea actului. Este întemeiat și motivul de recurs formulat de recurenta-pârâtă, în sensul că instanța de fond prin faptul că nu a avut în vedere întâmpinarea depusă în cauză, i-a încălcat dreptul la apărare precum și principiul contradictorialității, fiind astfel prejudiciată.

Având în vedere considerentele expuse, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, atunci când a constatat nelegalitatea sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de formă și a dispus anularea actelor administrative fiscale emise de recurenta-pârâtă prin care se constată o datorie a intimatei-reclamante la bugetul fondului pentru mediu. De aceea, se impune, în baza art. 312 C. proc. civ., ca recursul declarat să fie admis, iar sentința instanței de fond casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea pe fond a cauzei, ocazie cu care vor fî analizate și toate apărările formulate de recurentă, concomitent cu ansamblul probelor administrate în cauză.

Cât privește excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, aceasta urmează a fi respinsă, dat fiind că, contrar celor susținute de intimată, criticile formulate de recurentă au fost încadrate chiar de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., caz de modificare a sentinței atacate, acestea constituind motive argumentate juridic în raport de considerentele pentru care instanța de fond a admis acțiunea intimatei-reclamante S.C. R. SRL Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimată. Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 128 din 7 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2009.