ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5066/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 10 martie 2010,

reclamanta SC L. SRL Timișoara a chemat în judecată A.F.M., solicitând anularea

parțială a raportului de inspecție fiscală din 14 octombrie 2009 și a deciziilor

nr. 219 din 14 octombrie 2009 și nr. 16 din 26 februarie 2010 prin care pârâta a

dispus obligarea societății la plata sumei de 8.926 RON cu titlu de contribuții

la fondul de mediu și majorări de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a invocat nelegalitatea actelor administrative, în raport de împrejurarea

că obligațiile de plată aferente anului 2003 sunt prescrise și de inexistența unei

metodologii de calcul a contribuțiilor pentru perioada decembrie 2003 - iunie 2006.

Prin sentința civilă

nr. 189 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea

Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a invocat prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora litigiile care privesc actele de impunere fiscală în valoare de

până la 500.000 RON se soluționează, indiferent de rangul autorității emitente,

de tribunalele administrativ-fiscale.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC L. SRL Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, reclamanta, invocând

aceleași dispoziții legale, art. 10 alin. (1) Teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

a arătat că instanța de fond a dispus în mod greșit declinarea competenței, întrucât

textul de lege susmenționat trebuie interpretat în sensul că intră în competența

Curților de Apel orice act emis de autoritățile centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, Curtea reține

că, întrucât contribuțiile la fondul de mediu au natura juridică a unor resurse

financiare ale statului, respectiv a unor creanțe bugetare, stabilirea, verificarea,

colectarea, executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa

datorată de către contribuabili se realizează potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc.

În conformitate cu dispozițiile

art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., deciziile emise în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii.

În materia contenciosului

administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii

determinare a competenței materiale a instanței de fond și anume rangul autorității

publice emitente în funcție de obiectul litigiului și respectiv criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale

care formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, dacă litigiul

are caracter fiscal, cum este cazul în speță, competența nu se stabilește în funcție

de poziționarea autorității emitente, ci în raport de valoarea debitului contestat.

Întrucât în cauză suma

în litigiu este de până la 500.000 RON, instanța de fond a procedat corect, declinându-și

competența în favoarea Tribunalului Timiș, motiv pentru care Curtea va respinge

recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC L. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 189 din 14 aprilie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2010.