ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2007, SC A.S.G. SRL Jimbolia a solicitat, în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 2003 modificată și republicată, și a art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 557 din 23 august 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș prin care s-a atras răspunderea solidară a societății reclamante pentru debitul de 2.243.835 RON datorat de SC A.J.T. SA Jimbolia. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împotriva deciziei respective a formulat contestație, că odată cu emiterea acesteia organul fiscal a procedat la luarea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor sale, că, în baza somației nr. 19.030 din 10 octombrie 2007 Administrația Finanțelor Publice Jimbolia a declanșat executarea silită pentru întreg debitul, procedând la poprirea conturilor sale bancare.

S-au mai invocat următoarele argumente: - societatea are ca obiect de activitate cultura vegetală având în lucru aprox.4.000 ha. teren agricol și având un număr de aprox. 60 angajați; - este cunoscut că aceste societăți obțin venituri numai sezonier, la recoltarea și valorificarea acestei producții, precum și faptul că reluarea ciclului agricol, respectiv înființarea de noi culturi pentru anul agricol 2007 necesită sume importante de bani și în condițiile în care producția anului agricol 2006/2007 nu a fost valorificată, nu este în posesia sumelor pentru care s-a început executarea silită. În plus, în raport cu condițiile speciale ale acestui an, cu secetă și producții mici, executarea societății (prelevarea integrală și imediată a veniturilor obținute în acest an agricol) ar face imposibilă reluarea ciclului agricol ceea ce ar duce ca aprox.4.000 ha.

teren să rămână nelucrate și cca.400 persoane care au teren în arendă la societate să rămână fără venituri din arendă. S-a mai susținut că prin înființarea popririi societatea se află în imposibilitate de a-și achita obligațiile proprii (impozite pe salarii, TV, impozite locale, plăți către arensai, etc.), că a achitat o parte din debitul solicitat, respectiv suma de aproximativ 180.000 RON înainte de începerea executării silite și că, așa cum rezultă din procesele-verbale anexate, s-a procedat la înființarea unui sechestru asigurător pe mai multe imobile proprietatea societății, în valoare totală de aprox. 47.000.000 RON, astfel că sunt asigurate garanțiile pentru recuperarea debitului. Pârâta D.G.F.P.

a județului Timiș a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, obligarea reclamantei la plata unei cauțiuni, și în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat pentru neîndeplinirea condițiile prevăzute de lege. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 319 din 4 decembrie 2007, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 557 din 23 august 2007 până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ, reținând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a mai reținut că în cauza dedusă judecății, reclamanta a contestat în procedură prealabilă decizia nr. 557 din 23 august 2007 prin care pârâta D.G.F.P Timiș i-a atras răspunderea solidară pentru un debit de 2.243.835 RON datorat de debitoarea SC A.J.T.

SA Jimbolia. Având în vedere caracterul executoriu al creanțelor fiscale pârâta a pornit deja executarea silită împotriva reclamantei prin luarea de măsuri asigurătorii, somație de plată și prin poprirea conturilor bancare ale acesteia, conform înscrisurilor depuse la dosar. Totodată, având în vedere aceste constatări și faptul că reclamanta este o societatea comercială cu activitate în domeniul agricol, cu un personal angajat în număr de 60, că este antrenată în contracte de arendă cu aproximativ 400 persoane, instanța de fond a admis cererea apreciind-o ca întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținându-se și achitarea cauțiunii stabilită în condițiile art. 723 1 C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta D.G.F.P. Timiș, invocând dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. precum și cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004. Mai înainte însă de a examina motivele de recurs, Înalta Curte va examina, conform art. 137, C. proc. civ. excepțiile invocate. Astfel, referitor la excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată în raport cu data comunicării hotărârii atacate - 18 decembrie 2007, data înregistrării recursului - 20 decembrie 2007 și dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării unui act administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Referitor la excepția nulității recursului, având în vedere dispozițiile art. 14 și 28 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 302 1 , 304 și 306 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată, în raport cu motivele de recurs formulate în cauză precum și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ. De altfel, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, chiar dacă acestea nu sunt strict structurate potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis cererea de suspendare. Se susține că intimata-reclamantă nu a dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu atât mai mult cu cât criteriul valorii debitului contestat nu are relevanță în cauză.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Este cunoscut că, de regulă, actul administrat se bucură de prezumția de legalitate fiind executoriu ex officio (din oficiu), legiuitorul acceptând totuși, în situații strict și limitativ prevăzute, posibilitatea suspendării executării acestuia. Astfel, conform art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 actul administrativ fiscal poate fi suspendat dar numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității care a emis actul atacat.

Prin art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul statuează că sintagma ”pagubă iminentă” semnifică „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” , iar potrivit lit. t) al aceluiași alin. sintagma „cazuri bine justificate” semnifică „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Or, în cauză, Înalta Curte constată că, pe de o parte, că din probele sumare administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea acestor condiții, iar, pe de altă parte, că instanța de fond nu a a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) teza ultimă, C. proc.

civ., având în vedere că începerea executării și limita debitului stabilit în sarcina societății nu sunt de natură, prin ele însele, de a justifica suspendarea executării, fără a se face dovezi măcar cu privire la cifra de afaceri a acesteia (ca principal element de reliefare a puterii economice) și la cele susținute de parte. Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, va admite recursul și rejudecând pricina, pentru considerentele arătate în cele ce preced, va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată, în baza dispozițiile art. 312 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 14 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile de tardivitate și nulitate a recursului. Admite recursul declarat de D.G.F.P. a județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 319 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.