ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 septembrie 2005 reclamantul A.A. a chemat în judecată G.R., C.G. prin P., C.L.C.G., C.L.G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C.G. prin P. și C.J.T. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin prefectul județului Timiș, solicitând anularea art. 2 din H.G. nr. 1528 din 18 decembrie 2003, suspendarea executării acestui articol și obligarea pârâților C.G., C.L.C.G., pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C.J.T. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să suspende toate activitățile și procedurile care privesc atribuirea terenurilor pentru persoanele îndreptățite potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii arată, în esență, că prin H.G. nr. 1528/2003 s-a aprobat transmiterea unor terenuri agricole din proprietatea publică a statului și din administrarea A.D.S. în proprietatea privată a C.G. și în administrarea C.L.C.G. pentru a se atribui persoanelor prevăzute de Legea nr. 42/1990, între aceste terenuri fiind inclus și terenul asupra căruia a solicitat reconstituirea dreptului său de proprietate în baza Legii nr. 1/2000. Mai arată că hotărârea contestată îi vatămă dreptul recunoscut de lege cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, cuprinzând dispoziții care exced sau contravin Legii nr. 213/1998, Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 42/1990.

Menționează că cererea de suspendare a hotărârii se justifică pentru a se preveni producerea unei pagube iminente prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 2 din hotărâre, care duc la îngrădirea dreptului său la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe vechiul amplasament. G.R., prin S.G.G., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, iar pe fond, în ce privește suspendarea executării hotărârii, solicită ca acest capăt de cerere să fie respins ca neîntemeiat. Instituția Prefectului, județul Timiș, a depus la dosar întâmpinare, solicitând ca instanța să constate că cererea de suspendare a executării art. 2 din H.G. nr. 1528/2003 a rămas fără obiect în urma pronunțării sentinței civile nr. 238 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara și că plângerea prealabilă a fost adresată de reclamant G.R.

cu depășirea termenului legal, dar că și acțiunea s-a depus peste termenul legal. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 337/ PI din 21 noiembrie 2005 a respins ca tardivă acțiunea formulată împotriva G.R. și ca inadmisibilă acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți. Instanța retine, în motivarea sentinței, că H.G. nr. 1528/2003 este un act administrativ unilateral cu caracter individual, deoarece creează drepturi și obligații în favoarea unor persoane dinainte determinate, astfel că în baza dispozițiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea privitoare la anularea acesteia nu se putea introduce mai târziu de un an de la data când s-a emis și cum s-a publicat la 6 ianuarie 2004, iar acțiunea s-a introdus la 31 august 2005, a fost depășit acest termen.

Reține și că nu există autoritate de lucru judecat sau litispendență, în raport de sentința civilă nr. 238/2005 a Curții de Apel Timișoara, pentru că există temeiuri juridice diferite, iar cererea de suspendare a tuturor activităților și procedurilor care privesc atribuirea terenurilor prevăzute de H.G. nr. 1528/2003 este inadmisibilă în contencios administrativ, procedurile de atribuire a terenurilor fiind reglementate de Legea nr. 18/1991. Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică. Consideră că hotărârea contestată este un act administrativ cu caracter normativ deoarece destinatarii acesteia sunt determinați în mod generic, urmărind crearea unei vocații pentru anumite persoane, dar nu creează pentru acestea un drept direct la constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor evidențiate în anexa la hotărâre, ci numai o premisă pentru nașterea unor drepturi în patrimoniul unor persoane determinabile.

Mai consideră că și capătul din acțiune privitor la suspendarea tuturor activităților și procedurilor referitoare la atribuirea terenurilor în discuție este admisibil, fiind o consecință a suspendării executării actului atacat până la soluționarea definitivă a cauzei, nevizând vreuna din procedurile prevăzute de Legea nr. 18/1991. S.I. a formulat cerere de intervenție în interesul G.R., prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a C.A.V.A., pentru promovarea acțiunii în numele reclamantului și excepția autorității de lucru judecat, în raport de decizia nr. 4463 din 22 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Intimatul G.R. a depus întâmpinare, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat. M.V. a formulat cerere de introducere în cauză în locul recurentului - reclamant A.A., în calitatea sa de unică moștenitoare a acestuia, care a decedat pe parcursul procesului. La termenul din 18 ianuarie 2007 s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de S.I., pe care instanța a admis-o. Și cele două excepții invocate de către intervenient au fost puse în discuția părților, fiind respinse pentru motivele menționate în încheierea ședinței publice de la 18 ianuarie 2007. Analizând motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte retine următoarele: Prin H.G.

nr. 1528/2003 s-a aprobat transmiterea unor terenuri agricole în suprafață de 406,06 ha din proprietatea publică a statului aflate în administrarea A.D.S. și în exploatarea S.C.P.C.P.T., în proprietatea privată a C.G. și în administrarea C.L.C.G., urmând ca aceste terenuri să fie atribuite persoanelor îndreptățite potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 și în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 18/1991. Această hotărâre a fost publicată în M. Of.

Partea I nr. 4 din 6 ianuarie 2004. Conform prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii; b) data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2);..

Alin. (2) al aceluiași articol stabilește că „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului", iar alin. (5) prevede că „Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere". Actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că reprezintă manifestări unilaterale de voință care generează, modifică sau sting drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, spre deosebire de actele administrative normative care conțin reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu.

Recurentul susține că hotărârea guvernului este un act administrativ cu caracter normativ și, ca atare, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. II din Legea nr. 554/2004. Dar, așa cum a reținut și prima instanță, această hotărâre are caracteristicile unui act administrativ individual pentru că are dispoziții concrete atât cu privire la destinația unei suprafețe de teren strict precizată, cât și cu privire la categoria de persoane beneficiare ale acesteia.

Susținerea recurentului că persoanele respective sunt determinate generic și din acest motiv actul administrativ în discuție ar fi inapt să aplice direct dispozițiile legale în diferite situații concrete, având astfel caracteristicile unui act administrativ normativ, nu poate fi reținută pentru că el restrânge sfera persoanelor care trebuie să beneficieze de dispozițiile sale numai la cele îndreptățite potrivit art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 și anume pentru urmașii eroilor, martiri ai revoluției, pentru răniți și pentru pensionarii de invaliditate care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă în lupta pentru victoria revoluției, aflați într-o anumită zonă teritorială din România.

Ca atare, hotărârea contestată fiind un act administrativ individual, sunt aplicabile întocmai dispozițiile art. II din Legea nr. 554/2004 cu privire la termenul în interiorul căruia se poate ataca în fata instanței de contencios administrativ. Cum acest act administrativ s-a publicat în M. Of. la 6 ianuarie 2004, putea fi contestat într-un termen de 6 luni, iar pentru motive temeinice (care de altfel nici nu s-au dovedit) în maximum un an începând cu data de 6 ianuarie 2004. Deoarece acțiunea s-a introdus la instanța de fond la data de 31 august 2005, au fost depășite substanțial aceste termene legale, astfel că prima instanța a reținut corect că acțiunea s-a promovat tardiv. De altfel și plângerea prealabilă s-a formulat mult peste termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pentru că s-a constatat tardivitatea introducerii acțiunii privitoare la anularea parțială a Hotărârii Guvernului, celelalte capete de cerere erau accesorii la cererea principală și din acest motiv se impunea ca și ele să fie respinse. Astfel fiind, reținându-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmează ca, în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2006 și ale art. 299 și art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul ca nefondat și să se admită cererea de intervenție în interesul G.R., cerere formulată de intervenientul S.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.A. împotriva sentinței civile nr. 337/ PI din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat. Admite cererea de intervenție în interesul G.R. formulată de S.I. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.