ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 8 septembrie 2005 reclamantul A.A. a chemat în judecată G.R.,

C.G. prin P., C.L.C.G., C.L.G. pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor C.G. prin P. și C.J.T. pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor prin prefectul județului Timiș, solicitând anularea art. 2

din H.G. nr. 1528 din 18 decembrie 2003, suspendarea executării acestui articol

și obligarea pârâților C.G., C.L.C.G., pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor și C.J.T. pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor să suspende toate activitățile și procedurile

care privesc atribuirea terenurilor pentru persoanele îndreptățite potrivit

prevederilor art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii arată, în esență, că prin H.G. nr. 1528/2003 s-a aprobat transmiterea

unor terenuri agricole din proprietatea publică a statului și din administrarea

A.D.S. în proprietatea privată a C.G. și în administrarea C.L.C.G. pentru a se

atribui persoanelor prevăzute de Legea nr. 42/1990, între aceste terenuri fiind

inclus și terenul asupra căruia a solicitat reconstituirea dreptului său de

proprietate în baza Legii nr. 1/2000.

Mai arată că

hotărârea contestată îi vatămă dreptul recunoscut de lege cu privire la

reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, cuprinzând

dispoziții care exced sau contravin Legii nr. 213/1998, Legii nr. 18/1991 și

Legii nr. 42/1990.

Menționează că

cererea de suspendare a hotărârii se justifică pentru a se preveni producerea

unei pagube iminente prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 2 din

hotărâre, care duc la îngrădirea dreptului său la reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenului pe vechiul amplasament.

G.R., prin

S.G.G., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității

acțiunii, iar pe fond, în ce privește suspendarea executării hotărârii,

solicită ca acest capăt de cerere să fie respins ca neîntemeiat.

Instituția

Prefectului, județul Timiș, a depus la dosar întâmpinare, solicitând ca

instanța să constate că cererea de suspendare a executării art. 2 din H.G. nr.

1528/2003 a rămas fără obiect în urma pronunțării sentinței civile nr. 238 din

13 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara și că plângerea prealabilă a fost

adresată de reclamant G.R. cu depășirea termenului legal, dar că și acțiunea

s-a depus peste termenul legal.

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 337/ PI din 21 noiembrie 2005 a respins ca tardivă acțiunea formulată împotriva G.R. și ca inadmisibilă acțiunea formulată împotriva celorlalți

pârâți.

Instanța

retine, în motivarea sentinței, că H.G. nr. 1528/2003 este un act administrativ

unilateral cu caracter individual, deoarece creează drepturi și obligații în

favoarea unor persoane dinainte determinate, astfel că în baza dispozițiilor

art. II alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea privitoare la anularea

acesteia nu se putea introduce mai târziu de un an de la data când s-a emis și

cum s-a publicat la 6 ianuarie 2004, iar acțiunea s-a introdus la 31 august 2005, a fost depășit acest termen.

Reține și că

nu există autoritate de lucru judecat sau litispendență, în raport de sentința

civilă nr. 238/2005 a Curții de Apel Timișoara, pentru că există temeiuri

juridice diferite, iar cererea de suspendare a tuturor activităților și

procedurilor care privesc atribuirea terenurilor prevăzute de H.G. nr. 1528/2003

este inadmisibilă în contencios administrativ, procedurile de atribuire a

terenurilor fiind reglementate de Legea nr. 18/1991.

Reclamantul a

declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică.

Consideră că

hotărârea contestată este un act administrativ cu caracter normativ deoarece

destinatarii acesteia sunt determinați în mod generic, urmărind crearea unei

vocații pentru anumite persoane, dar nu creează pentru acestea un drept direct

la constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor evidențiate în

anexa la hotărâre, ci numai o premisă pentru nașterea unor drepturi în

patrimoniul unor persoane determinabile.

Mai consideră că și capătul din

acțiune privitor la suspendarea tuturor activităților și procedurilor referitoare

la atribuirea terenurilor în discuție este admisibil, fiind o consecință a

suspendării executării actului atacat până la soluționarea definitivă a cauzei,

nevizând vreuna din procedurile prevăzute de Legea nr. 18/1991.

S.I. a

formulat cerere de intervenție în interesul G.R., prin care a invocat excepția

lipsei calității de reprezentant a C.A.V.A., pentru promovarea acțiunii în

numele reclamantului și excepția autorității de lucru judecat, în raport de

decizia nr. 4463 din 22 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Intimatul G.R.

a depus întâmpinare, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat.

M.V. a

formulat cerere de introducere în cauză în locul recurentului - reclamant A.A.,

în calitatea sa de unică moștenitoare a acestuia, care a decedat pe parcursul

procesului.

La termenul

din 18 ianuarie 2007 s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii

de intervenție accesorie formulată de S.I., pe care instanța a admis-o.

Și cele două

excepții invocate de către intervenient au fost puse în discuția părților,

fiind respinse pentru motivele menționate în încheierea ședinței publice de la

18 ianuarie 2007.

Analizând

motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte retine

următoarele:

Prin H.G. nr.

1528/2003 s-a aprobat transmiterea unor terenuri agricole în suprafață de 406,06 ha din proprietatea publică a statului aflate în administrarea A.D.S. și în exploatarea S.C.P.C.P.T.,

în proprietatea privată a C.G. și în administrarea C.L.C.G., urmând ca aceste

terenuri să fie atribuite persoanelor îndreptățite potrivit prevederilor art.

10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 și în conformitate cu prevederile

art. 15 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.

Această hotărâre

a fost publicată în M. Of. Partea I nr. 4 din 6 ianuarie 2004.

Conform

prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ

individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se

pot introduce în termen de 6 luni de la:

a)

data primirii

răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului,

considerat nejustificat, de soluționare a cererii;

b)

data expirării termenului legal de

soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2);..

Alin. (2) al

aceluiași articol stabilește că „Pentru motive temeinice, în cazul actului

administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut

la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului", iar

alin. (5) prevede că „Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de

prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere".

Actele

administrative individuale se caracterizează prin aceea că reprezintă

manifestări unilaterale de voință care generează, modifică sau sting drepturi

și obligații în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane

dinainte determinate, spre deosebire de actele administrative normative care

conțin reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu.

Recurentul

susține că hotărârea guvernului este un act administrativ cu caracter normativ

și, ca atare, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. II din Legea nr.

554/2004.

Dar, așa cum a

reținut și prima instanță, această hotărâre are caracteristicile unui act

administrativ individual pentru că are dispoziții concrete atât cu privire la

destinația unei suprafețe de teren strict precizată, cât și cu privire la

categoria de persoane beneficiare ale acesteia.

Susținerea

recurentului că persoanele respective sunt determinate generic și din acest

motiv actul administrativ în discuție ar fi inapt să aplice direct dispozițiile

legale în diferite situații concrete, având astfel caracteristicile unui act

administrativ normativ, nu poate fi reținută pentru că el restrânge sfera

persoanelor care trebuie să beneficieze de dispozițiile sale numai la cele

îndreptățite potrivit art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 și anume

pentru urmașii eroilor, martiri ai revoluției, pentru răniți și pentru

pensionarii de invaliditate care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de

muncă în lupta pentru victoria revoluției, aflați într-o anumită zonă

teritorială din România.

Ca atare,

hotărârea contestată fiind un act administrativ individual, sunt aplicabile

întocmai dispozițiile art. II din Legea nr. 554/2004 cu privire la termenul în

interiorul căruia se poate ataca în fata instanței de contencios administrativ.

Cum acest act

administrativ s-a publicat în M. Of. la 6 ianuarie 2004, putea fi contestat

într-un termen de 6 luni, iar pentru motive temeinice (care de altfel nici nu

s-au dovedit) în maximum un an începând cu data de 6 ianuarie 2004.

Deoarece acțiunea s-a

introdus la instanța de fond la data de 31 august 2005, au fost depășite

substanțial aceste termene legale, astfel că prima instanța a reținut corect că

acțiunea s-a promovat tardiv.

De altfel și

plângerea prealabilă s-a formulat mult peste termenele prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

Pentru că s-a

constatat tardivitatea introducerii acțiunii privitoare la anularea parțială a Hotărârii

Guvernului, celelalte capete de cerere erau accesorii la cererea principală și

din acest motiv se impunea ca și ele să fie respinse.

Astfel fiind,

reținându-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmează ca,

în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2006 și ale art. 299

și art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul ca nefondat și să se admită

cererea de intervenție în interesul G.R., cerere formulată de intervenientul S.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.A. împotriva

sentinței civile nr. 337/ PI din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat.

Admite cererea de intervenție în interesul G.R. formulată

de S.I.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie

2007.