ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 decembrie 2006 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC L.L.C. SA Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.A.M.C., în temeiul art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 228 din 08 decembrie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală din 07 decembrie 2006 emise de pârâtă. În motivarea cererii de suspendare, reclamanta invocă, în principal, cuantumul ridicat al creanței fiscale stabilite prin actele în litigiu, în sumă de 25.082.270 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii, de asemenea în cuantum ridicat, și susține că, în ipoteza executării silite, prejudiciul creat societății nu ar mai putea fi recuperat și ar exista riscul falimentului.

În privința aparenței de nelegalitate a actelor a căror suspendare se solicită, reclamanta susține că acestea au fost întocmite cu nerespectarea prevederilor art. 103 alin. (3) C. proc. fisc. și ale Legii nr. 143/1999, întrucât controlul efectuat în anul 2003 cu privire la scutirea de la plata impozitului pe profit pe anul 2002 a fost reluat în mod nelegal, deoarece decizia de reverificare a fost semnată de directorul executiv adjunct al D.G.A.M.C., care nu avea această competență, și nu a fost motivată în sensul expunerii situațiilor excepționale de natură a permite recalcularea impozitului. Totodată, reclamanta expune situația de fapt și de drept cu privire la faptul că societatea a beneficiat, pe o perioadă de 5 ani de la începerea activității, de scutirea de la plata impozitului pe profit, inițial (ianuarie 1998 - decembrie 2002) ca o facilitate fiscală și, ulterior, ca schemă de acordare a ajutorului de stat.

Prin precizarea de acțiune, reclamanta susține că decizia de impunere contestată încalcă principiul securității juridice, principiul protecției așteptărilor legitime și principiul proporționalității. În acest sens, este invocată Decizia C.E. nr. 2003/ 757/ CE din 17 februarie 2003 (publicată în J.O.C.E.

nr. L 282 din 30 octombrie 2003) prin care, în considerarea principiilor enunțate, chiar în situația interzicerii unor scheme de ajutor social, s-a reținut că „se justifică menținerea pentru un termen rezonabil a ajutoarelor deja aprobate, pentru a elimina impactul pe care schema de ajutor de stat l-a produs deja pe piața națională". În completarea motivelor expuse inițial cu privire la consecințele executării deciziei de impunere, reclamanta arată că executarea ar conduce la lipsirea societății de lichidității, ceea ce ar avea ca efect imposibilitatea de realizare a lucrărilor în considerarea cărora au fost obținute de la unități bancare facilități de credit sindicalizat cu titlu de capital de lucru.

În probațiune, reclamanta depune și copia somației prin care s-a dispus începerea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia de impunere nr. 228 din 08 decembrie 2006. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, susținând că reclamanta a înțeles să se judece în contradictoriu cu D.G.A.M.C., care nu este autoritate publică centrală, ci este un organ deconcentrat al A.N.A.F., așa cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1, art. 25 alin. (2) din H.G. nr. 208/2005 și ale lit. n) a cap. 1 din anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 753/2006, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, competența aparține Tribunalului.

În același sens, pârâta susține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, în raport cu suma ce face obiectul actelor în litigiu, întrucât se solicită suspendarea executării unor acte administrative emise de un organ deconcentrat. Pe fond, pârâta solicită respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative în litigiu, susținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume: prevenirea unei pagube iminente și cazul bine justificat. Pârâta arată că este neîntemeiat motivul din cerere referitor la cuantumul obligației fiscale și a accesoriilor acesteia, întrucât societatea are o cifră de afaceri mai mare sau egală cu 70 milioane RON.

Totodată, A.N.A.F. susține că prezumția de legalitate și veridicitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită nu a fost răsturnată de simpla susținere a reclamantei în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată. Prin sentința civilă nr. 21/ P.I. din 31 ianuarie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC L.L.C. SA Timișoara și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 228 din 08 decembrie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală din 07 decembrie 2006 emise de pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea procedurii unei pagube iminente.

În acest sens, Instanța de Fond a apreciat ca debitul calculat de pârâtă, prin cuantumul substanțial, constituie un motiv bine justificat, iar paguba iminentă este reprezentată de punerea în executare a titlului de creanță conform somației depuse în probațiune. A mai reținut Curtea de Apel că reclamanta a făcut dovada formulării contestației în procedura administrativă, precum și depunerea cauțiunii conform art. 723 1 C. proc. civ. Instanța de Fond a avut în vedere și Decizia Curții de Justiție de la Bruxelles în cazul Regatul Belgiei/ Forum 187 A.S.B.L. din 2003. Împotriva sentinței civile nr. 21/ P.I. din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, D.G.F.P.

Timiș în numele M.F.P. – A.N.A.F. - D.G.A.M.C, invocând situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă critică sentința atacată, reiterând aspectele din întâmpinarea depusă la fond cu privire la aprecierea cuantumului obligației fiscale prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei, în sensul că prin executarea deciziei de impunere nu se pune problema perturbării grave a activității societății și nici a falimentului acesteia. În esență, recurenta - pârâtă susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Prin întâmpinare, intimata - reclamantă SC L.L.C. SA Timișoara a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a D.G.F.P. Timiș, care a declarat recurs în numele M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.A.M.C, susținând că mandatul acordat Direcției a fost dat cu încălcarea art. 68 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu este o procură specială pentru exercitarea căii de atac, ca act de dispoziție, datorită faptului că mandatul acordat este anterior pronunțării sentinței atacate și se referă doar la reprezentarea în justiție. Pe fondul cauzei, intimata - reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, reiterând argumentele cuprinse în cererea de chemare în judecată și în precizarea de acțiune.

în plus, intimata - reclamantă precizează că, prin Decizia nr. 48/2007, A.N.A.F. a dispus suspendarea soluționării contestației formulate pe cale administrativă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. 228 din 08 decembrie 2006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 1025/30/2006 al Tribunalului Timiș, secția penală. Mai susține intimata - reclamantă că suma de plată stabilită suplimentar în sarcina societății ar putea produce obligații accesorii în cuantum de aproximativ 500.000 RON pe lună. Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va soluționa mai întâi excepția lipsei calității de reprezentant a D.G.F.P. Timiș, invocată de intimata - reclamantă.

Se constată că la fila 4 a dosarului de recurs a fost depus mandatul pe care A.N.A.F. - D.G.A.M.C. l-a acordat D.G.F.P. Timiș pentru reprezentare în Dosarul nr. 7563/59/2006 privind pe SC L.L.C. SA Timișoara în vederea întreprinderii actelor procedurale necesare apărării intereselor legitime ale statului. Înalta Curte reține că mandatul acordat D.G.F.P. Timiș întrunește cerințele art. 68 și art. 69 C. proc. civ., astfel că va fi respinsă ca neîntemeiată excepția invocată de intimata - reclamantă SC L.L.C. SA Timișoara. Se constată că în cuprinsul procurii respective, chiar anterioară pronunțării sentinței atacate, se precizează că D.G.F.P.

Timiș este mandatată „să întreprindă toate actele procedurale necesare apărării intereselor legitime ale statului". Or, exercitarea căii de atac împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost suspendat un titlu executoriu privind o obligație fiscală reprezintă o modalitate firească de apărare a intereselor legitime ale statului, în speță, cele care privesc administrarea impozitelor datorate bugetului de stat, ceea ce se circumscrie noțiunii de „act procedural" în sensul mandatului acordat. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, „introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal", fără a se aduce „atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei". Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea Instanței de Fond". În cauză, se constată, așa cum a reținut și Instanța de Fond, că societatea reclamantă a introdus contestație pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. 228 din 08 decembrie 2006 și a depus cauțiunea conform dispozițiilor citate mai sus C. proc.

fisc. În practica Instanței Supreme s-a reținut în mod constant că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții: (I) existența unui caz bine justificat în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit cu care actul administrativ este executoriu din oficiu; (II) prevenirea unei pagube iminente, cu alte cuvinte a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență, sau a unei perturbări previzibile grave a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

În speță, soluția pronunțată de Curtea de Apel este corectă atât în privința existenței cazului justificat cât și în privința prevenirii pagubei iminente. Înalta Curte reține că soluția Instanței de Fond este întemeiată având în vedere raportul existent între obligația fiscală stabilită în sarcina societății reclamante în sumă 25.082.270 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii, și cifra de afaceri anuală a agentului economic, care, potrivit chiar susținerilor recurentei - pârâte, este de aproximativ 70.000.000 RON. Se constată astfel că numai obligația fiscală principală, fără accesoriile acesteia, depășește 35% din cifra de afaceri.

Or, este evident că executarea silită a societății pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării acesteia cu consecințe negative asupra programelor de investiții și de finanțare pe termen lung, având ca obiect reabilitarea, mentenanța și întreținerea sistemelor de iluminat public din patru municipii reședință de județ și din municipiul București, existând riscul excluderii pe viitor a societății de la licitații publice și al imposibilității de rambursare a creditelor cu titlu de capital de lucru obținute, ceea ce poate avea ca efect imposibilitatea de desfășurare a activității.

Temeinicia și legalitatea sentinței atacate este justificată, sub aspectul aparenței de legalitate a actelor administrative ce formează obiectul litigiului, și de faptul că Instanța de Fond a avut în vedere jurisprudența Instanțelor internaționale, invocată de intimata - reclamantă, referitoare la respectarea principiului securității raporturilor juridice, principiului protecției așteptărilor legitime și principiului proporționalității în privința ajutoarelor de stat aprobate și acordate societății reclamantei prin raportare la impactul și efectele socio - economice deja produse pe piața pe care activează agentul economic beneficiar.

În acest sens, este de observat că potrivit legislației aplicabile agenții economici beneficiază de facilități fiscale și de ajutoare de stat în baza unei proceduri care se derulează cu participarea organelor de stat, ceea ce presupune existența prezumției de legalitate și în privința impozitului pe profit de care a beneficiat societatea reclamantă, iar nu numai în privința deciziei de impunere. Pentru aceste considerente nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative ce formează obiectul cauzei. Față de cele arătate, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiș în numele A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a D.G.F.P. Timiș invocată de intimata - reclamantă. Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiș în numele A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 21/ P.I. din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.