ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4486/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 3250 din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul S.G.D. împotriva deciziei civile nr. 5336 din 1 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, motivat de faptul că motivele invocate de parte nu cad sub incidența dispozițiilor art . 318 C. proc. civ. Prin contestația înregistrată la data de 10 iunie 2009, reclamantul S.G.D. a cerut anularea deciziei mai sus arătate, invocând incidența dispozițiilor art. 317 și a art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației s-a susținut că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență ale art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., dar și ale art. 318 din același cod, nesoluționând cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. La data de 10 martie 2010, contestatorul a depus note scrise prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. La termenul din data de 16 septembrie 2010, instanța a rămas în pronunțare atât asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și asupra fondului contestației în anulare.

Înalta Curte a înțeles să se pronunțe printr-o singură decizie atât asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și asupra fondului contestației în anulare - deși dispozițiile procedurale prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, se judecă cu precădere și separat printr-o încheiere de ședință, care se poate ataca separat cu recurs – față de mai multe considerente: litigiul are ca obiect o cale extraordinară de atac, respectiv o contestație în anulare, în care instanța nu poate soluționa fondul litigiului; vechimea dosarului; invocarea acestor excepții în mod repetat, asupra cărora Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, în sensul respingerii lor; atitudinea procesuală a contestatorului; respectarea principiului soluționării cu celeritate a cauzei, etc. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale și contestația dedusă judecății nu pot fi primite, pentru următoarele considerente: Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, se constată că, în speță nu sunt întrunite, cumulativ, condițiile de admisibilitate a acesteia: excepția de neconstituționalitate să fi fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești; excepția să privească neconstituționalitatea unor dispoziții legale,

iar textele legale a căror neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepții „ legi sau ordonanțe” ori „dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare”, adică norme de drept în vigoare care trebuie să aibă „legătură cu soluționarea cauzei”, anume, în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.

Printr-o practică constantă, Curtea Constituțională a respins în mod repetat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, constatând că dispoziția legală criticată a mai fost supusă controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la critici similare. Cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 840 din 8 iulie 2008 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, iar până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței curții.

Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea în situațiile date asupra oportunității sesizării Curții Constituționale.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Convenția nu garantează dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate invocată de către parte, întrucât în general nu garantează dreptul de a sesiza cu titlu preliminar o instanță națională sau internațională, iar un astfel de drept prevăzut de legislația națională nu este unul absolut, judecătorul cauzei având posibilitatea să decidă dacă este necesară și posibilă sesizarea cu caracter preliminar a altei instanțe. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că un astfel de refuz poate aduce atingere prevederilor art. 6§1 din Convenție numai în măsura în care are caracter arbitrar, nu și atunci când hotărârea în acest sens este motivată de exemplu de o jurisprudență constantă a Curții Constituționale în sensul respingerii excepției în alte cazuri în care a fost sesizată (hotărârea pronunțată în cauza Cornel Ivanciuc contra României).

Înalta Curte, față de obiectul cauzei, constată că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul S.G.D., întrucât textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu au legătură cu soluționarea contestației în anulare formulată, câtă vreme a fost ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect o cale extraordinară de atac, respectiv o contestație în anulare. Aceasta întrucât, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă doar în condițiile și pentru motivele prevăzute strict și limitativ de lege, în soluționarea contestației în anulare, instanța fiind chemată că cerceteze dacă sunt îndeplinite condițiile admisibilitate prevăzute de lege și doar dacă o găsește întemeiată, va anula hotărârea și, în funcție de motivele invocate va rejudeca recursul în totalitate sau în limitele motivului omis.

Atâta vreme cât în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța nu poate soluționa fondul cauzei, judecătorul fiind limitat în a cerceta condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 317-318 C. proc. civ., invocarea unei excepții de neconstituționalitate ce vizează fondul unui litigiu, nu prezintă nici un fel de relevanță sau interes pentru petent. În această privință, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1994, chiar dacă prevăd faptul că, excepțiile de neconstituționalitate pot fi invocate în orice fază al litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională, este necesar să existe o legătură cu soluționarea cauzei.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, față de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât nu se impune sesizarea Curții Constituționale. În ceea ce privește contestația dedusă judecății, aceasta nu poate fi primită, pentru următoarele considerente: Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative, la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Din confruntarea celor două ipoteze mai sus menționate cu motivele dezvoltate de către contestator, rezultă că nu există identitate între acestea, motivele contestației formulată de S.G.D., necircumscriindu-se dispozițiilor art. 317 și urm. C. proc. civ. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată cu contestație, în speță decizia civilă nr. 3250 din 18 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 8420/1/2008, ce a avut ca obiect contestație în anulare, este irevocabilă, nefiind supusă vreunei căi de atac și, pe cale de consecință, împotriva sa părțile litigante nu pot exercita nicio cale de atac.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, calea de atac declarată de contestator urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din aceeași lege, ca inadmisibilă. Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S.G.D. împotriva deciziei civile nr. 3250 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cererea de sesizare a Curții Constituționale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.