ÎCCJ, Decizia nr. 55/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 55/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin Decizia civilă nr. 402 din 5 martie

2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins recursul

declarat de reclamantul S.G.D. împotriva încheierii de ședință din 2 februarie

2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr.

4023/299/2006.

Împotriva Deciziei

nr. 402/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat

contestație în anulare reclamantul S.G.D., în care a arătat că instanța de

recurs nu a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

La termenul din 26

mai 2009, fixat pentru soluționarea contestației în anulare, contestatorul a

invocat excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992, republicată.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin încheierea din 26 mai 2009, pronunțată în dosarul

nr. 6098/2/2008, a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că

soluția se impune, întrucât constituționalitatea prevederilor art. 29 alin. (4)

din Legea nr. 47/1992 nu are legătură cu cauza, ce are ca obiect cercetarea

existenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., în raport cu hotărârea atacată.

Împotriva încheierii

din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat

recurs reclamantul S.G.D., care a invocat încă o dată, în fața instanței de

recurs, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din

Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 9026 din 5 noiembrie 2009, a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța supremă a reținut că, deși în motivarea recursului s-a invocat

interpretarea greșită a art. 29 alin. (4), coroborat cu art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, nu s-a arătat în ce măsură neconstituționalitatea invocată

are legătură cu soluționarea cauzei și influențează modul de judecată a

acesteia.

La data de 20 martie

2010, împotriva ultimei decizii menționate a declarat, din nou, recurs, S.G.D.,

criticând modul în care s-a respins cererea sa de sesizare a Curții

Constituționale.

Recurentul a

solicitat casarea hotărârii atacate și în consecință, admiterea cererii și

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29

alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, susținând, în esență, că sunt

întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin „completarea

motivelor recursului”, depusă la dosar la data de 24 septembrie 2010,

recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, republicată, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu

soluționarea acestei excepții.

Înalta Curte de

Casație și Justiție - completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 622 din 27

septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4339/1/2010, a respins cererea

formulată de recurent privind sesizarea Curții Constituționale și a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de S.G.D.

Totodată, instanța a

obligat recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată, în favoarea intimatei și, în temeiul art. 108

1

alin. (1)

pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat recurentului o amendă judiciară în

cuantum de 500 RON.

Împotriva dispoziției

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din această din

urmă decizie, a declarat, la data de 29 septembrie 2010, recurs, recurentul

S.G.D., recurs pe care l-a motivat printr-un memoriu separat, anexat ulterior

la dosar, la data de 20 ianuarie 2011.

Prin acest memoriu,

recurentul a invocat, din nou, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată și a cerut sesizarea

Curții Constituționale cu soluționarea excepției menționate.

Înalta Curte, în

considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de

atac cu care este învestită.

Recursul este inadmisibil

având în vedere următoarele considerente.

Potrivit principiului

consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual

civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de

jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile

de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare,

calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.

În ceea ce privește

încheierea prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții

Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de neconstituționalitate

ridicată în fața instanței de judecată, „în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia”, calea de atac a recursului a fost stabilită de

legiuitor prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Rațiunea juridică a

reglementării menționate este aceea de a răspunde exigențelor noii perspective

asupra accesului liber la justiție, generată atât de normele europene, cât și

cele de drept intern, care, statuând asupra dreptului la un proces echitabil,

consacră principiul fundamental al preeminenței dreptului, sub aspectul

garanției procesuale cu referire la prezenta cauză, respectiv a controlului

judiciar asupra încheierii pronunțate în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea

nr. 47/1992, republicată.

Recurentul S.G.D. a

declarat recurs împotriva dispoziției dintr-o decizie prin care completul de 9

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat, în sensul

respingerii, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru a

decide asupra unei excepții de neconstituționalitate, invocată în cadrul unui

recurs.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile definitive, cu

distincțiile prevăzute în textul menționat.

Cu privire la

hotărârile pronunțate în recurs, este de precizat că acestea sunt irevocabile,

conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată,

încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat

superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.

Aparent, cele două

norme procesuale sunt contradictorii, în realitate, însă, dispozițiile art. 299

C. proc. civ. privesc, cu referire la recurs, sistemul stabilit prin legea

procesual civilă privind soluționarea în fond și calea de atac a litigiului

dedus judecății.

Art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, republicată, privește, cu referire la recurs, exclusiv

controlul judiciar al încheierii prin care instanța de judecată s-a pronunțat

asupra unui incident procedural ivit în cursul soluționării cauzei, cu referire

la cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a decide asupra

excepției de neconstituționalitate invocate în fața sa.

În exercitarea

controlului judiciar, instanța imediat superioară, sesizată cu recursul

prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu are competență și nu se

pronunță niciodată asupra fondului cauzei deduse judecății. Examinarea

fondului, fără a se pronunța asupra acestuia, privește exclusiv stabilirea

obiectului cauzei în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii uneia din

condițiile de admisibilitate stabilite prin art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, respectiv dacă dispoziția legală pretins neconstituțională are

legătură cu soluționarea cauzei.

Altfel spus,

soluționarea efectivă a cauzei nu este scoasă niciodată din competența

instanțelor firești, stabilite de legea procesual civilă să se pronunțe asupra

acesteia în fond și căi de atac.

Așadar, reglementarea

cuprinsă în norma specială nu vizează modificarea art. 299 C. proc. civ. ori a

art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod, textele privind situații diferite în

cadrul procesului civil, așa încât nu vin în contradicție.

În consecință,

recursul cu care instanța este sesizată în condițiile art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992 ar fi admisibil, iar instanța imediat superioară în grad ar

fi competentă a se pronunța asupra acestuia, în limitele controlului judiciar

precizat anterior, independent de etapa procesuală în care s-a pronunțat

încheierea atacată.

În același sens, prin

Decizia nr. XXXVI, ce a soluționat recursul în interesul legii, publicată în M.

Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție,

constituită în Secții Unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de

respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale,

cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de

atac a recursului”.

Însă, în

considerentele deciziei sus-citate se reține, în mod expres că, „în raport de

reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi

supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia

instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei

instanțe”.

Așa fiind, în mod

evident, decizia prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu

mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere

considerentele deciziei menționate și dispozițiile exprese ale legii de

organizare judiciară.

Astfel, potrivit art.

24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte,

completul de 9 judecători, în speță, nu are nici atributul și nici caracterul

conferit instanței superioare aceluiași complet de 9 judecători, în sensul prevăzut

de legea procesual civilă cu referire la normele speciale cuprinse în Legea nr.

47/1992, republicată.

Așadar, cum recursul

privește o decizie a completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, dată în recurs, hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, față de

cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina

căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice

cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză aceste

cerințe se constată a nu fi îndeplinite.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Dezlegarea dată

recursului face de prisos analizarea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, care a fost formulată într-o cale de atac exercitată în afara

cadrului legal.

În raport cu soluția

menționată și având în vedere cererea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L., București,

prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. precum și chitanța de la dosar,

Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul S.G.D. împotriva Deciziei nr. 622

din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători în dosarul nr. 4339/1/2010.

Obligă recurentul la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, în favoarea intimatei S.C.

„L.H.” S.R.L. București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

Procesat

de GGC - NN