ÎCCJ, Decizia nr. 67/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 67/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub

nr. 29680/3/2008, pârâtul S.G.D. a declarat recurs împotriva dispoziției din

Decizia civilă nr. 1419 din 9 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, cu mențiunea că, prin aceasta, s-a respins, în

mod nelegal, cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4), coroborat cu art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Ulterior, pe

parcursul soluționării recursului, pârâtul-recurent a formulat o cerere, prin

care a reiterat aceeași excepție de neconstituționalitate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 2665 din 30 aprilie 2010, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

În considerentele

deciziei menționate, s-a reținut că decizia de recurs atacată nu cuprinde nicio

dispoziție prin care să se fi respins o cerere de sesizare a Curții

Constituționale, formulată de pârât.

De altfel, o asemenea

cerere a fost formulată de recurent prin concluziile scrise depuse la dosar

după reținerea cauzei în pronunțare.

În condițiile în care

decizia atacată nu cuprinde nicio dispoziție în sensul arătat de recurent,

instanța a apreciat că se impune respingerea recursului ca inadmisibil și că,

în raport cu această soluție, instanța nefiind legal sesizată cu judecarea unui

recurs, nu poate analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată

de recurent.

La data de 3 mai

2010, recurentul S.G.D. a declarat recurs „împotriva dispoziției prin care s-a

respins cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată”.

Recursul a fost

motivat ulterior, printr-un memoriu depus la dosar la data de 18 octombrie

2010.

Prin acest memoriu,

recurentul a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (6)

din Legea nr. 47/1992, republicată și a solicitat sesizarea instanței

constituționale cu soluționarea respectivei excepții.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, examinând prin prisma

prevederilor art. 137 C. proc. civ., situația creată, respectiv necesitatea

stabilirii priorității de soluționare între excepția inadmisibilității

recursului (invocată din oficiu) și cererea de sesizare a Curții

Constituționale, a stabilit că are prioritate soluționarea excepției

inadmisibilității recursului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 724 din 25

octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 7692/1/2010, a respins recursul

declarat de S.G.D., ca inadmisibil, a obligat recurentul la plata sumei de 1000

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei și, în temeiul

art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat

recurentului o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

Împotriva Deciziei

nr. 724/2010, a declarat, la data de 27 octombrie 2010, recurs, recurentul

S.G.D., motivele de recurs fiind depuse la dosar ulterior, la 20 ianuarie 2011,

printr-un memoriu separat.

Recurentul a criticat

modul în care instanța i-a analizat cererea de sesizare a Curții

Constituționale și a formulat o nouă cerere de sesizare a Curții

Constituționale, de data aceasta cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte, în

considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de

atac cu care a fost învestită.

Recursul este

inadmisibil, având în vedere următoarele considerente.

Potrivit principiului

consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual

civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de

jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile

de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare,

calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.

În ceea ce privește

încheierea prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții

Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de neconstituționalitate

ridicată în fața instanței de judecată, „în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia”, calea de atac a recursului a fost stabilită de

legiuitor prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Rațiunea juridică a

reglementării menționate este aceea de a răspunde exigențelor noii perspective

asupra accesului liber la justiție, generată atât de normele europene, cât și

cele de drept intern, care, statuând asupra dreptului la un proces echitabil,

consacră principiul fundamental al preeminenței dreptului, sub aspectul garanției

procesuale cu referire la prezenta cauză, respectiv a controlului judiciar

asupra încheierii pronunțate în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, republicată.

Recurentul S.G.D. a

declarat recurs împotriva modului în care i s-a analizat o cerere de sesizare a

Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate

invocată în cadrul unui recurs.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile nedefinitive, cu

distincțiile prevăzute în textul menționat.

Cu privire la

hotărârile pronunțate în recurs, este de precizat că acestea sunt irevocabile,

conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992,

republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a

Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat

superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.

Aparent, cele două

norme procesuale sunt contradictorii, în realitate, însă, dispozițiile art. 299

C. proc. civ. privesc, cu referire la recurs, sistemul stabilit prin legea

procesual civilă privind soluționarea în fond și calea de atac a litigiului

dedus judecății.

Art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, republicată, privește, cu referire la recurs, exclusiv

controlul judiciar al încheierii prin care instanța de judecată s-a pronunțat

asupra unui incident procedural ivit în cursul soluționării cauzei, cu referire

la cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a decide asupra

excepției de neconstituționalitate invocate în fața sa.

În exercitarea

controlului judiciar, instanța imediat superioară sesizată cu recursul prevăzut

de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu are competență și nu se pronunță

niciodată asupra fondului cauzei deduse judecății. Examinarea fondului, fără a

se pronunța asupra acestuia, privește exclusiv stabilirea obiectului cauzei în

vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii uneia din condițiile de admisibilitate

stabilite prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă

dispoziția legală pretins neconstituțională are legătură cu soluționarea

cauzei.

Altfel spus,

soluționarea efectivă a cauzei nu este scoasă niciodată din competența

instanțelor firești, stabilite de legea procesual civilă, a se pronunța asupra

acesteia în fond și căi de atac.

Așadar, reglementarea

cuprinsă în norma specială nu vizează modificarea art. 299 C. proc. civ. ori a

art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod, textele privind situații diferite în

cadrul procesului civil, așa încât nu vin în contradicție.

În consecință,

recursul cu care instanța este sesizată în condițiile art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992 ar fi admisibil, iar instanța imediat superioară în grad ar

fi competentă a se pronunța asupra acestuia, în limitele controlului judiciar

precizat anterior, independent de etapa procesuală în care s-a pronunțat

încheierea atacată.

În același sens, prin

Decizia nr. XXXVI, ce a soluționat recursul în interesul legii, publicată în M.

Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție,

constituită în Secții Unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de

respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale,

cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de

atac a recursului”.

Însă, în

considerentele deciziei sus-citate se reține, în mod expres că, „în raport de

reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi

supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia

instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei

instanțe”.

Așa fiind, în mod

evident, decizia prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu

mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere

considerentele deciziei menționate și dispozițiile exprese ale legii de

organizare judiciară.

Astfel, potrivit art.

24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte,

completul de 9 judecători, în speță, nu are nici atributul și nici caracterul

conferit instanței superioare aceluiași complet de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în sensul prevăzut de legea procesual civilă, cu

referire la normele speciale cuprinse în Legea nr. 47/1992, republicată.

Așadar, cum recursul

nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o decizie

a completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în

recurs, hotărâre irevocabilă, este evident, că nu sunt întrunite cerințele

prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, față de

cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina

căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice

cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză aceste

cerințe se constată a nu fi îndeplinite.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Dezlegarea dată

recursului, face de prisos analizarea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, care a fost formulată într-o cale de atac exercitată în afara

cadrului legal.

În raport cu soluția

menționată și având în vedere cererea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L., București,

prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. precum și chitanța de la dosar,

Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul S.G.D. împotriva Deciziei nr. 724

din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7692/1/2010.

Obligă recurentul la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, în favoarea intimatei S.C.

„L.H.” S.R.L. București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

Procesat

de GGC - NN