ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4639/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele: Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea de ședință de la 24 septembrie 2010, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată formulată de apelantul-reclamant O.V., pentru motivele ce urmează. Curtea a constatat că dispozițiile art. 1 pct. 67 din Titlul I din Legea nr. 247/2005, privind modificarea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 247/2005, nu au legătură cu cauza de față, deoarece obiectul dosarului îl reprezintă o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 41 și art. 32 din Legea nr. 10/2001 și că nu au fost declarate neconstituționale de către instanța de control constituțional.

Instanța de apel a constatat că Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 67 din Titlul I din Legea nr. 247/2005, privind modificarea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 247/2005 prin mai multe decizii de neconstituționalitate, prin care a constatat că prevederile menționate sunt constituționale, deoarece scopul legiuitorului a fost acela de a institui măsuri reparatorii în favoarea proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv, nu numai prin restituirea în natură, ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În acest sens, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1303 din 13 octombrie 2009, prin Decizia nr. 144 din 05 februarie 2009 și prin Decizia nr. 421 din 15 aprilie 2010. Instanța de apel a mai constatat că Decizia nr. 1303 din 13 octombrie 2009 și nr. 421 din 15 aprilie 2010 au fost pronunțate de către Curtea Constituțională ca urmare a sesizării instanțelor de judecată în fața cărora chiar apelantul O.V. a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 67 din Titlul I din Legea nr. 247/2005, privind modificarea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 247/2005. Neconstituționalitatea acelorași prevederi au fost invocate de către apelantul O.V.

și în prezenta cauză. În pofida faptului că Curtea Constituțională s-a pronunțat deja în sensul constituționalității dispozițiilor art. 1 pct. 67 din Titlul I din Legea nr. 247/2005 privind modificarea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 247/2005, apelantul a reiterat excepția de neconstituționalitate în fața instanței de apel în prezentul dosar. Curtea a susținut că apelantul O.V. își exercită cu rea-credință dreptul procesual de a invoca excepția de neconstituționalitate a prevederilor menționate și de a solicita sesizarea Curții Constituționale în condițiile în care în alte două dosare a invocat neconstituționalitatea acelorași dispoziții legale, iar excepțiile de neconstituționalitate au fost respinse, ca neîntemeiate, de către instanța de contencios constituțional.

Chiar Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, (prin Decizia nr. 71 din 08 februarie 2005, publicată în M. Of., Partea I, nr. 380/05.05.2005) a reținut că aceeași parte și pentru aceleași motive nu poate reitera excepția de neconstituționalitate, întrucât s-ar încălca autoritatea lucrului judecat, chiar dacă excepțiile de neconstituționalitate sunt invocate în dosare diferite. Aceleași considerente se aplică și în speță, deoarece apelantul O.V.

a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 pct. 67 din Titlul I din Legea nr. 247/2005, privind modificarea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 247/2005 în raport de art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin (1)-(3) și art. 53 din Constituție, deși Curtea Constituțională a analizat concordanța prevederilor legale menționat cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3) și art. 53 din Constituție, prin Decizia nr. 421 din 15 aprilie 2010. Curtea Constituțională a analizat, prin Decizia nr. 421 din 15 aprilie 2010, concordanța prevederilor art. 1 pct. 67 din Titlul I din Legea nr. 247/2005, privind modificarea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 247/2005 cu textele constituționale invocate, ca urmare a sesizării de către Tribunalul București cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate de către apelantul O.V.

în Dosarul nr. 24.193/3/2008. Chiar dacă apelantul a invocat excepția de neconstituționalitate în alt dosar, instanța de apel a reținut că motivele invocate în susținerea acestei excepții, precum și temeiurile menționate sunt identice, motiv pentru care a apreciat că reiterarea excepției de neconstituționalitate pentru aceleași motive și pentru aceleași motive reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului procedural de a solicita sesizarea Curții Constituționale. Consecința exercitării abuzive a dreptului procesual menționat o reprezintă lipsirea dreptului de efectele juridice prevăzute de legiuitor, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva deciziei a declarat recurs O.V., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc.

civ. pentru următoarele considerentele: Încheierea încalcă dispozițiile art. 159 pct. 1 și 723 C. proc. civ., art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la accesul la o instanță națională, fie ea și de contencios constituțional. Astfel, instanțele aveau doar obligația de a se pronunța în limitele art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, fără a cerceta legalitatea excepției de neconstituționalitate. Deciziile Curții Constituționale invocate nu au nicio legătură cu cauza, neavând aplicare art. 723 C. proc. civ. În plus, față de jurisprudența Curții Constituționale, o excepție poate fi ridicată, în principiu, de aceeași pârâtă, dar în alte dosare.

Excepția nu a fost soluționată de Curtea Constituțională și nici nu a fost declarată neconstituțională. Încheierea cuprinde motive străine deoarece considerentele folosite nu au legătură cu admisibilitatea cererii de sesizare. Înalta Curte, analizând încheierea prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Instanța săvârșește un exces de putere atunci când îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl putea face (consfințește cu valoare de legat, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale).

Ori, în cauză, instanța, în temeiul legii, respectiv art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, a analizat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocate. Hotărârea a fost pronunțată cu respectarea atribuțiilor puterii judecătorești câtă vreme acesta este rezultatul aplicării tuturor prevederilor legale existente la situația de fapt concretă, inclusiv a dispozițiilor C. proc. civ. Drept urmare, critica referitoare la faptul că încheierea a fost dată cu depășirea puterii judecătorești, cu încălcarea normelor de competență și a liberului acces la justiție este nefondată. Recurentul susține incidența pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. deoarece instanța avea obligația să se pronunțe strict în limitele textului alin. (1)-(3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără trimiteri la texte de lege. Critica este nefondată câtă vreme instanțele sunt cele ce aplică legea la situația concretă din dosar. În cauza de față, instanța, reținând că recurentul a mai invocat de două ori excepția de neconstituționalitate a art. 31 din Legea nr. 10/2001 (fost 32), raportat la jurisprudența constantă a Curții Constituționale, în sensul că aceeași excepție de neconstituționalitate nu poate fi invocată de aceeași parte, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, chiar dacă excepția de neconstituționalitate a fost invocată în alt dosar, a făcut aplicarea unuia dintre principiile de bază ale procesului civil, exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință.

Atitudinea procesuală a părții în sensul reiterării excepției de neconstituționalitate a art. 31 din Legea nr. 10/2001 ridicată în acest dosar, pentru a treia oară, cu o motivare identică, a fost corect calificat drept rea-credință în exercitarea dreptului întrucât dreptul a fost deturnat de la finalitatea lui social-economică. Înalta Curte, pentru motivele ce preced, însușindu-și în totalitate considerentele instanței de apel, în temeiul dispozițiilor art. 312 2 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva încheierii de ședință din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.