Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3551/2012

HOTĂRÂRE
12.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3551/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 30 martie 2010, sub nr. 17753/55/2009, reclamantul V.S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic aplicată tatălui său V.M. La data de 30 martie 2010, reclamantul V.M. a solicitat în contradictoriu cu același pârât, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic aplicată tatălui său V.M.

Prin Încheierea dată în ședința publică din 12 mai 2010, tribunalul Arad, secția civilă, având în vedere că despăgubirile solicitate privesc același antecesor și anume V.M. senior, a conexat Dosarul nr. 17753/55/2009, la Dosarul nr. 17751/55/2009 și, prin Sentința civilă nr. 447 din 9 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V.M. și V.S.D. și a obligat pe pârât să achite reclamanților câte de 3.000 euro, sau echivalent în RON, la cursul B.N.R. în ziua plății, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit de autorul lor. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții V.M. și V.S.D. sunt fiii lui V.M., născut în localitatea Secu, județul Mehedinți.

Tatăl reclamanților a funcționat ca subofițer de jandarmi până în anul 1948, când a fost disponibilizat din cauză că a refuzat să se înscrie în partidul comunist. Tatăl reclamanților în luna aprilie 1951 a fost obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, fiind ridicat de securitate împreună cu alți patru consăteni și transportat la canalul Dunăre-Marea Neagră pentru muncă forțată, fără a fi judecat sau condamnat pentru vreo infracțiune, fiind eliberat în luna octombrie 1951, după 7 luni. Tribunalul a reținut că, prin măsura administrativă cu caracter politic aplicată tatălui reclamanților, s-a cauzat acestora un prejudiciu nepatrimonial, ce a constat în consecințele dăunătoare, neevaluabile în bani, a influențat și relațiile sociale - onoarea, reputația - aspecte care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victime.

În atare condiții, tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte și a constatat că elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art. 998 C. civ. și ale art. 52 alin. (3) din Constituție sunt îndeplinite și că se impune repararea de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, a pagubei suferită de către reclamanți.

Având în vedere că în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt, instanța a avut în vedere, la cuantificarea despăgubirii acordată reclamanților, perioada deportării tatălui lor de 7 luni, faptul că și reclamanții la o vârstă fragedă, au avut de suferit din cauza lipsurilor materiale și ulterior traseul social și educațional le-a fost influențat, datorită sintagmei de deținut politic al tatălui lor, dar și faptul că prin Sentința civilă pronunțată la data de 14 aprilie 2010 s-au acordat fratelui reclamanților numitul V.I. suma de 3.000 euro pentru tatăl lor V.M.

Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamanților. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 725/A din 7 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, ca motiv de ordine publică, incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. (a din Legea nr. 221/2009 prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. În acest sens, s-a arătat că instanța de contencios constituțional a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă. Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri, pentru daunele morale, persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă.

Curtea Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are un scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În fine, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor. Fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelului pârâtului cu consecința schimbării în tot a sentinței tribunalului și respingerii acțiunii. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți.

Principala critică a reclamanților vizează faptul că instanța de apel nu putea să aplice retroactiv Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010. Recurenții au susținut că la data apariției deciziei Curții Constituționale aveau un bun, respectiv Sentința nr. 447 din 9 iunie 2010, iar aplicarea Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 cauzelor introduse anterior pronunțării sale ar însemna crearea unor situații diferite, discriminatorii, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, în temeiul unei legi care era constituțională la data cererii introductive. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Criticile privind stabilirea greșită de către instanța de apel a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu sunt fondate.

Aspectul care interesează prioritar în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane.

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în speță nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor la despăgubiri. Astfel, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile privind daunele morale, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Înalta Curte a mai arătat, în cuprinsul deciziei pronunțate în interesul legii enunțate mai sus, referitor la principiul nediscriminării reglementat de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că dreptul la nediscriminare, așa cum rezultă el din conținutul art. 14, nu are o existență de sine stătătoare, independentă, ci trebuie invocat în legătură cu drepturile și libertățile reglementate de Convenție, considerându-se că acest text face parte integrantă din fiecare dintre articolele Convenției. Astfel cum s-a arătat anterior, prin pronunțarea deciziilor Curții Constituționale, ca urmare a sesizării acesteia cu excepția de neconstituționalitate, nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil și nici dreptului la un bun decât în măsura în care partea beneficia deja de o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, care îi confirma dreptul la despăgubiri morale.

În același timp, trebuie observat că principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile. Izvorul pretinsei discriminări constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite. De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

În speță, drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoaștere în legislația internă a statului, iar lipsirea lor de temei legal a fost cauzată, așa cum s-a arătat anterior, nu intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de constituționalitate. În concluzie, față de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamanții invocă principiul neretroactivității legii.

De altfel, aplicarea dispozițiilor art. 329 - 330 alin. (7) C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece, prin pronunțarea unei decizii în interesul legii, se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. Prin urmare, în mod legal curtea de apel a aplicat în cauză Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, criticile în acest sens nefiind fondate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V.M. și V.S.D. împotriva Deciziei nr. 725/A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2012. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 19 august 2009 reclamantul F.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public
ÎCCJ 2012-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3258/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 01 aprilie 2010, reclamanta S.A.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelo
ÎCCJ 2012-02-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 556/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 660 din 06 octombrie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă a admis în parte acțiunea reclamantului C.B.A.R. și a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Fin
ÎCCJ 2012-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3761/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 20 ianuarie 2010 sub nr. 2033/3/2010, reclamantele B.M.M. și T.C. au chemat în judecată pe pârâtul Stat
ÎCCJ 2012-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 7 aprilie 2010, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Româ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă