ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3551/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3551/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Arad, la data de 30 martie 2010, sub nr. 17753/55/2009, reclamantul V.S.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 RON

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura

administrativă cu caracter politic aplicată tatălui său V.M.

La data de 30 martie

2010, reclamantul V.M. a solicitat în contradictoriu cu același pârât, Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, obligarea acestuia la

plata sumei de 250.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin măsura administrativă cu caracter politic aplicată tatălui său

V.M.

Prin Încheierea dată

în ședința publică din 12 mai 2010, tribunalul Arad, secția civilă, având în

vedere că despăgubirile solicitate privesc același antecesor și anume V.M.

senior, a conexat Dosarul nr. 17753/55/2009, la Dosarul nr. 17751/55/2009 și,

prin Sentința civilă nr. 447 din 9 iunie 2010, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții V.M. și V.S.D. și a obligat pe pârât să achite

reclamanților câte de 3.000 euro, sau echivalent în RON, la cursul B.N.R. în

ziua plății, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit de

autorul lor.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanții V.M. și V.S.D. sunt fiii lui V.M.,

născut în localitatea Secu, județul Mehedinți. Tatăl reclamanților a funcționat

ca subofițer de jandarmi până în anul 1948, când a fost disponibilizat din

cauză că a refuzat să se înscrie în partidul comunist. Tatăl reclamanților în

luna aprilie 1951 a fost obiectul unei măsuri administrative cu caracter

politic, fiind ridicat de securitate împreună cu alți patru consăteni și

transportat la canalul Dunăre-Marea Neagră pentru muncă forțată, fără a fi

judecat sau condamnat pentru vreo infracțiune, fiind eliberat în luna octombrie

1951, după 7 luni.

Tribunalul a reținut

că, prin măsura administrativă cu caracter politic aplicată tatălui

reclamanților, s-a cauzat acestora un prejudiciu nepatrimonial, ce a constat în

consecințele dăunătoare, neevaluabile în bani, a influențat și relațiile

sociale - onoarea, reputația - aspecte care se situează în domeniul afectiv al

vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc

expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victime.

În atare condiții,

tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte și a constatat că

elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art. 998 C.

civ. și ale art. 52 alin. (3) din Constituție sunt îndeplinite și că se impune

repararea de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, a pagubei suferită

de către reclamanți.

Având în vedere că în

situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale o evaluare exactă

în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se

prin apreciere, raportat la elementele de fapt, instanța a avut în vedere, la

cuantificarea despăgubirii acordată reclamanților, perioada deportării tatălui

lor de 7 luni, faptul că și reclamanții la o vârstă fragedă, au avut de suferit

din cauza lipsurilor materiale și ulterior traseul social și educațional le-a

fost influențat, datorită sintagmei de deținut politic al tatălui lor, dar și

faptul că prin Sentința civilă pronunțată la data de 14 aprilie 2010 s-au

acordat fratelui reclamanților numitul V.I. suma de 3.000 euro pentru tatăl lor

V.M.

Împotriva sentinței

tribunalului, a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad solicitând

admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul

respingerii acțiunii reclamanților.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 725/A din 7 aprilie 2011, a admis

apelul declarat de pârât și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a

respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, ca motiv de ordine publică,

incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5

alin. (1) lit. (a din Legea nr. 221/2009 prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie

2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15

noiembrie 2010.

În acest sens, s-a

arătat că instanța de contencios constituțional a reținut că reglementarea

cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic

fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr.

24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.

Din această cauză s-a

ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în

domeniul acordării de despăgubiri, pentru daunele morale, persoanelor

persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituțională a

ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea

nr. 221/2009 are un scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr.

118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor

morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din

Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009.

În fine, Curtea

Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

În conformitate cu

art. 147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr.

47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui

termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de

drept.

Conform art. 147

alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la

data publicării, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei

dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru

viitor.

Fiind desființat

temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților, respectiv

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a apreciat că

se impune admiterea apelului pârâtului cu consecința schimbării în tot a

sentinței tribunalului și respingerii acțiunii.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți. Principala critică a

reclamanților vizează faptul că instanța de apel nu putea să aplice retroactiv

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010. Recurenții au

susținut că la data apariției deciziei Curții Constituționale aveau un bun,

respectiv Sentința nr. 447 din 9 iunie 2010, iar aplicarea Deciziei nr. 1358

din 21 octombrie 2010 cauzelor introduse anterior pronunțării sale ar însemna

crearea unor situații diferite, discriminatorii, în funcție de momentul la care

instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, în

temeiul unei legi care era constituțională la data cererii introductive.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile privind

stabilirea greșită de către instanța de apel a efectelor, în cauză, ale

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu sunt fondate.

Aspectul care

interesează prioritar în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din

Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie

2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a

stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este

vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor,

ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând

să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei

de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă,

din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un

bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Potrivit art. 330

alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea

unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.

Cum Decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of.,

Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat

anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în

vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în speță

nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui

bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul lor la despăgubiri.

Astfel, în aplicarea

deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanții și-au întemeiat

pretențiile privind daunele morale, nu mai puteau constitui temei juridic

pentru soluționarea cauzei de față.

Înalta Curte a mai

arătat, în cuprinsul deciziei pronunțate în interesul legii enunțate mai sus,

referitor la principiul nediscriminării reglementat de art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, că dreptul la nediscriminare, așa cum rezultă

el din conținutul art. 14, nu are o existență de sine stătătoare, independentă,

ci trebuie invocat în legătură cu drepturile și libertățile reglementate de

Convenție, considerându-se că acest text face parte integrantă din fiecare

dintre articolele Convenției.

Astfel cum s-a arătat

anterior, prin pronunțarea deciziilor Curții Constituționale, ca urmare a

sesizării acesteia cu excepția de neconstituționalitate, nu s-a adus atingere

dreptului la un proces echitabil și nici dreptului la un bun decât în măsura în

care partea beneficia deja de o hotărâre definitivă, intrată în puterea

lucrului judecat, care îi confirma dreptul la despăgubiri morale.

În același timp,

trebuie observat că principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din

existența unor motive obiective și rezonabile.

Izvorul pretinsei

discriminări constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega

legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de

constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de

neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are

atribuțiile și funcțiile bine definite.

De asemenea, prin

respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, se

înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme

incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

În speță, drepturile

pretinse nu mai au o astfel de recunoaștere în legislația internă a statului,

iar lipsirea lor de temei legal a fost cauzată, așa cum s-a arătat anterior, nu

intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de

constituționalitate.

În concluzie, față de

dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la

efectele în timp ale Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale și de prevederile art. 330 alin. (7) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând

nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la

momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași

argumente, reclamanții invocă principiul neretroactivității legii.

De altfel, aplicarea

dispozițiilor art. 329 - 330 alin. (7) C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea

principiului egalității părților în fața justiției deoarece, prin pronunțarea

unei decizii în interesul legii, se asigură interpretarea și aplicarea unitară

a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui

tratament juridic egal al părților. Prin urmare, în mod legal curtea de apel a

aplicat în cauză Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, criticile în

acest sens nefiind fondate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanți, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții V.M. și V.S.D. împotriva Deciziei nr. 725/A

din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 mai 2012.

Procesat de GGC - LM