ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3983/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: A suspendat cauza având ca obiect soluționarea recursului declarat de reclamantul T.C. împotriva încheierii de ședință din 22 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Curtea de apel a reținut că, prin cererea formulată la 11 aprilie 2008, recurentul T.C. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, art. 116 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005 și a art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, raportat la art. 4 alin. (2), art. 25 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2) și art. 52 alin. (1) din Constituția României.

A mai reținut curtea de apel, că excepția este nefondată, dar existând legătură cu modul de soluționare a cauzei, prin reglementarea căii de atac a recursului, cauza va fi trimisă la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată. La data de 14 aprilie 2008, T.C. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 11 aprilie 2008, prin care s-a respins excepția de sesizare a Curții Constituționale". Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat de ce, în opinia sa, dispozițiile art. 15 alin. (5), art. 18 alin. (1)- (3), art. 22 alin. (2)-(4) și art. 116 din Legea nr. 18/1991 sunt neconstituționale.

Deși recurentul, prin cererea de declarare a recursului, menționează că declară recurs împotriva încheierii din 11 aprilie 2008, în realitate, singura încheiere prin care s-a dispus cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale este cea din 18 aprilie 2008, pentru că, prin încheierea din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel București a amânat pronunțarea asupra cererii recurentului de sesizare a Curții Constituționale. De altfel, criticile formulate nu au legătură cu încheierea de amânare a pronunțării, ele susținând ideea că textele de lege invocate sunt neconstituționale. De aceea, prin raportare la voința părții, concretizată în dezvoltarea criticilor formulate în cererea de declarare a căii de atac, se va constata că recursul vizează încheierea din 18 aprilie 2008. Recursul declarat este inadmisibil.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale acestui articol, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Prin urmare, potrivit acestei dispoziții legale, se poate declara recurs doar împotriva încheierilor prin care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu și împotriva încheierilor prin care Curtea Constituțională a fost sesizată. Or, tocmai aceasta este situația în prezenta cauză, deoarece, prin încheierea atacată, curtea de apel a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Față de cele arătate, recursul declarat de T.C. se va privi ca inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva încheierii din 11 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 8643/300/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 martie 2009.