ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3983/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3983/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului civil de față;
Din examinarea actelor și
lucrărilor cauzei constată următoarele:
A suspendat cauza având ca obiect
soluționarea recursului declarat de reclamantul T.C. împotriva încheierii de
ședință din 22 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a
civilă, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Curtea de apel a reținut că, prin cererea
formulată la 11 aprilie 2008, recurentul T.C. a invocat excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii
nr. 247/2005, art. 116 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea
nr. 247/2005 și a art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, raportat la art. 4
alin. (2), art. 25 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2)
și art. 52 alin. (1) din Constituția României.
A mai reținut curtea de apel, că
excepția este nefondată, dar existând legătură cu modul de soluționare a
cauzei, prin reglementarea căii de atac a recursului, cauza va fi trimisă la
Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate
invocată.
La data de 14 aprilie 2008, T.C. a
declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 11 aprilie 2008, prin care
s-a respins excepția de sesizare a Curții
Constituționale".
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs
prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat de ce, în
opinia sa, dispozițiile art. 15 alin. (5), art. 18 alin. (1)- (3), art. 22
alin. (2)-(4) și art. 116 din Legea nr. 18/1991 sunt neconstituționale.
Deși recurentul, prin cererea de declarare a
recursului, menționează că declară recurs împotriva încheierii din 11 aprilie
2008, în realitate, singura încheiere prin care s-a dispus cu privire la
cererea de sesizare a Curții Constituționale este cea din 18 aprilie 2008,
pentru că, prin încheierea din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel București a
amânat pronunțarea asupra cererii recurentului de sesizare a Curții
Constituționale.
De altfel, criticile formulate nu au legătură
cu încheierea de amânare a pronunțării, ele susținând ideea că textele de lege
invocate sunt neconstituționale.
De aceea, prin raportare la voința părții,
concretizată în dezvoltarea criticilor formulate în cererea de declarare a căii
de atac, se va constata că recursul vizează încheierea din 18 aprilie 2008.
Recursul declarat este inadmisibil.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea
nr. 47/1992, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară
prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale acestui articol, instanța respinge
printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea
poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de
48 de ore de la pronunțare.
Prin urmare, potrivit acestei dispoziții
legale, se poate declara recurs doar împotriva încheierilor prin care instanța
a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu și împotriva
încheierilor prin care Curtea Constituțională a fost sesizată.
Or, tocmai aceasta este situația în prezenta
cauză, deoarece, prin încheierea atacată, curtea de apel a admis cererea de
sesizare a Curții Constituționale.
Față de cele arătate, recursul declarat de T.C.
se va privi ca inadmisibil și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de reclamantul T.C.
împotriva încheierii
din 11 aprilie 2008, pronunțată de
Curtea de
Apel București, secția a
IV
a civilă, în dosarul nr.
8643/300/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 26 martie 2009.