ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de

26 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului București – secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate existența calității

pârâtului B.M.I.A. de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că,

prin cererea din 25 ianuarie 2007, Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989 a solicitat, în temeiul Legii nr. 187/1999,

verificarea, sub aspectul stabilirii calității de agent sau colaborator al

Securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar, iar printre

aceste persoane se află și pârâtul.

După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cererea

formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din

Decembrie 1989 s-a constatat a fi legală și a fost întocmită Nota de constatare

din 20 august 2008 în care au fost consemnate următoarele:

Pârâtul B.M.I.A. a fost recrutat de organele I.M.B.S, în

anul 1975, pentru încadrarea informativă a unor colegi de facultate și a semnat

un Angajament la data de 25 martie 1975 preluând numele conspirativ „B.”. În

anul 1978, după ce a fost repartizat ca medic la Dispensarul Șantierului Naval Constanța și, ulterior, la Dispensarul Agigea, pârâtul a fost predat în legătură organelor de Securitate Constanța.

Reclamantul a susținut că, pe baza materialelor furnizate de

pârât, a fost avertizată o persoană semnalată cu manifestări ostile la adresa

regimului comunist, iar ofițerul de Securitate căruia pârâtul îi furniza

informații a consemnat faptul că pârâtul, prin notele furnizate, în calitate de

colaborator, a îndeplinit cu solicitudine sarcinile trasate în perioada

1978-1982.

A arătat reclamantul că pârâtul, fiind medic la Dispensarul Șantierului Naval Constanța, a furnizat date despre diferiți cunoscuți, despre

personalul dispensarului, angajații șantierului naval, despre cei de la

șantierul Canal Dunăre – Marea Neagră sub numele conspirativ „D.”.

Dintre notele informative date în această perioadă, C.N.S.A.S.

a invocat notele referitoare la un medic din Râmnicu – Vâlcea, un profesor de

chimie din Eforie Sud; un inginer de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, care au fost propuse pentru atenționare.

Reclamantul arată că activitatea pârâtului a fost

caracterizată chiar de ofițerii de securitate din perioada 1978-1982 ca fiind

una prolifică din punct de vedere al cantității și calității informațiilor

furnizate de pârât și, ca atare, informațiile furnizate de B.M.I.A. se

circumscriu prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru

constatarea calității de colaborator al Securității, întrucât au condus la îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor urmărite.

Prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2008, Tribunalul

București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus scoaterea

cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 34 din

O.U.G. nr. 24/2008.

La Curtea

de Apel București, cauza a fost înregistrată la data de 12

decembrie 2008.

Pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2

lit. b) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin Decizia nr. 1667 din 15 decembrie 2009 a Curții Constituționale.

La termenul de judecată din 24 martie 2010, pârâtul a

invocat excepția de nelegalitate a actului de aplicare a notei de constatare

din 20 august 2008, a procesului – verbal din 13 noiembrie 2008, și a notei de

constatare din 20 august 2008 adoptate de Colegiul director al C.N.S.A.S.

Prin sentința civilă nr. 2657 din 2

iunie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate

invocată de pârât

- a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat

existența calității de colaborator a pârâtului.

Cu privire la excepția de

nelegalitate, instanța a reținut următoarele:

În raport cu dispozițiile art. 36 alin.

(4) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., actul de

aprobare a notei de constatare nu este un act administrativ producător de

efecte juridice în mod direct, natura sa juridică fiind aceea de operațiune

administrativă necesară în procedura internă reglementată de O.U.G. nr. 24/2006,

iar instanța de contencios administrativ analizează aceste operațiuni

administrative în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, atunci când este

învestită cu acțiunea formulată de C.N.S.A.S.

Nota de constatare care se depune la

instanța de judecată nu reprezintă un act administrativ, fiind un act de

procedură civilă, astfel că finalitatea excepției de nelegalitate invocată de

pârât nu este relevantă în privința acțiunii introdusă deja în instanță.

Față de motivele invocate de pârât

referitoare la neîntrunirea numărului de membrii prezenți în Colegiul de

conducere al C.N.S.A.S. la data aprobării notei de constatare, întrucât domnul M.D.

era incompatibil cu funcția de membru din luna martie 2006, iar ședința a avut

loc la 13 noiembrie 2008, instanța a constatat că, din procesul verbal al ședinței

Colegiului din 13 noiembrie 2008, rezultă că dl. M.D. a fost în concediu de

odihnă și a lipsit de la această ședință, iar nota a fost aprobată regulamentar

cu 8 voturi „pentru”, fiind astfel respectate dispozițiile regulamentare.

Cu privire la excepția de

nelegalitate a procesului-verbal din 13 noiembrie 2008 și a notei de constatare

din 20 august 2008, Curtea de apel a avut în vedere aceleași considerente,

reținând că C.N.S.A.S. a formulat acțiunea în justiție după parcurgerea

procedurii administrative interne și cu respectarea prevederilor legale.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut,

în esență, următoarele:

Pârâtul a fost recrutat de către

organele de securitate în anul 1975 pentru încadrarea informativă a unor colegi

de facultate și a semnat un Angajament la data de 25 martie 1975, prin care s-a

angajat să sprijine organele de securitate „în mod secret și organizat pentru

descoperirea, lichidarea și prevenirea faptelor îndreptate contra securității

statului”.

Cu privire la susținerile pârâtului

în sensul că angajamentul a avut la bază un consimțământ viciat prin faptul că

a fost forțat să semneze angajamentul și să devină informator al securității

fiind amenințat cu arestarea și excluderea din facultate, instanța a reținut că

acestea sunt infirmate de actele aflate la dosarul cauzei.

Astfel, a argumentat Curtea de apel

că, din analiza celor consemnate în cuprinsul Notei întocmită de I.M.B.

Securitate la 25 februarie 1975, rezultă că recrutarea pârâtului a avut loc

după ce organele de securitate au discutat în termeni de colaborare cu pârâtul

fiindu-i date chiar explicații și în niciun caz nu a fost amenințat să semneze

angajamentul, iar împrejurările relatate de pârât cu privire la situația

rudelor sale nu sunt de natură a conduce la concluzia că pârâtul a semnat un

angajament de informator al Securității sub amenințarea cu arestarea sau

violența.

Instanța a mai reținut că pârâtul a fost recompensat pentru

informațiile furnizate, așa cum rezultă din chitanțele aflate la dosar, ceea

demonstrează o colaborare pașnică și benefică atât pentru pârât cât și pentru

Securitate.

Analizând informațiile furnizate de către pârât sub numele

conspirativ inițial „B.” și, apoi, „D.”, instanța a stabilit că unele persoane

au fost verificate sau supravegheate de Securitate, ca urmare a informațiilor

furnizate de pârât prin notele informative, aflate la dosarul cauzei, din 6

decembrie 1975, 4 ianuarie 1983, 29 septembrie 1982, 14 mai 1982, 22 octombrie 1981,

22 iunie 1979, 20 aprilie 1979.

În consecință, Curtea de apel a apreciat că pârâtul a

furnizat foarte multe informații în colaborarea sa cu Securitatea, care

priveau, fără putință de tăgadă, activități și atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist, încălcând astfel persoanelor urmărite dreptul la libertatea

de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția

României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind

Drepturile civile și Politice, dreptul la viața privată reglementat de art. 17

din Pactul Internațional privind Drepturile civile și Politice, secretul

corespondenței prevăzut de art. 33 din Constituția din 1965 și dreptul la

libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional privind

Drepturile civile și Politice.

Ca atare, instanța a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite

cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității

pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs pârâtul B.M.I.A., solicitând admiterea

excepției tardivității și în principal respingerea acțiunii în constatare

promovată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca

tardiv formulată. În subsidiar recurentul a solicitat modificarea în tot a

hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii C.N.S.A.S. ca

neîntemeiată.

Printr-o primă critică dezvoltată,

recurentul-reclamant, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., a susținut

excepția de tardivitate a acțiunii C.N.S.A.S., ca excepție de ordine publică,

în raport de prevederile art. 38 din Regulamentul de organizare și funcționare

al C.N.S.A.S. ce stipulează un termen de 7 zile pentru introducerea acțiunii,

de la data adoptării notei de constatare, în cazul categoriei de personal

precizate la art. 3 lit. b)–z) din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul a susținut că

termenul prevăzut, apreciat ca fiind imperativ, peremptoriu și absolut al

regulamentului arătat a fost încălcat întrucât nota de constatare a fost datată

și aprobată la 13 noiembrie 2008 iar acțiunea a fost depusă abia la data de 27

noiembrie 2008.

Pe acest aspect s-a mai arătat că de

la acest termen nu se poate deroga, astfel că decăderea poate fi invocată de

oricare din părți, de procuror sau de instanță, din oficiu, în orice fază a

procesului.

Printr-un alt motiv de recurs

dezvoltat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a

susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, cu referire expresă la interpretarea dată conținutului notei

informative din 25 februarie 1975, apreciată ca fiind eronată, ruptă din

context și fără a fi coroborată cu celelalte acte aflate la dosarul cauzei, ce

atestă urmărirea de către securitate a rudelor sale.

În contextul prezentării punctuale a

conținutului mai multor note informative, recurentul a apreciat că neanalizarea

corectă a probatoriului de către prima instanță, prin coroborarea tuturor

elementelor de fapt cu cele de notorietate referitoare la măsurile

constrângătoare aplicate de fosta securitate, a făcut să nu poată fi reținută

existența consimțământului său viciat, ce putea fi de altfel și prezumat.

Printr-un al treilea motiv de recurs

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a apreciat

că instanța a aplicat greșit legea, respectiv art. 955 C. civ. referitoare la

vicierea consimțământului, ignorând tocmai amenințarea permanentă, specifică

regimului din acea perioadă.

În contextul reluării în amănunt a

situației de fapt și a modalității în care a fost contactat de securitate,

recurentul a menționat că întreaga sa familie a fost urmărită de securitate,

mai ales că avea și rude în străinătate, la rândul lor urmărite pentru

convingerile declarat anticomuniste, aspecte ce demonstrează că a semnat

angajamentul sub amenințarea cu pușcăria și excluderea din facultate.

În fine, apreciindu-se că instanța

de fond a interpretat greșit noțiunea de colaborator al Securității, în

accepțiunea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul a

susținut că instanța de fond nu a interpretat corect probele administrate,

raportat la relatările C.N.S.A.S. vizavi de notele informative invocate,

trunchiate și interpretate în mod neunitar, fiind ignorată și împrejurarea că

la rândul său a fost supravegheat de securitate.

de către instanța de recurs

În cursul soluționării recursului,

recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin.

(1) din O.U.G. nr. 24/2008, solicitând totodată suspendarea judecării cauzei în

temeiul art. 244 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 13

septembrie 2011, Înalta Curte, examinând cererea de sesizare a Curții

Constituționale a apreciat-o ca fiind admisibilă, pentru motivele expres

arătate în acea încheiere (filele 33-35 dosar recurs) și în consecință a dispus

sesizarea Curții în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate

invocată.

Totodată a fost respinsă cererea de

suspendare a soluționării recursului, apreciindu-se că nu sunt întrunite

cerințele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru motivele de asemenea

arătate în cuprinsul încheierii.

instanței de control judiciar

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată prin

prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente

din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate motivele de recurs

formulate și ca atare nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare

arătate.

Cu referire la excepția tardivității

acțiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S., la data de 27 noiembrie 2008

(inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția contencios

administrativ și fiscal), invocată raportat la prevederile art. 38 din

Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., aprobat prin H.G. nr. 1/2008,

în forma sa în vigoare la data adoptării notei de constatare în data de 13

noiembrie 2008, Înalta Curte apreciază că termenul de 7 zile prevăzut de textul

sus-arătat este un termen de recomandare, iar nu unul de decădere sau de

prescripție, în lipsa unor mențiuni exprese în acest sens.

Această concluzie se impune și

pentru că în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu se regăsește nici o dispoziție

care să stabilească un termen pentru promovarea unor astfel de acțiuni în

justiție.

În acest sens Înalta Curte, s-a mai

pronunțat deja, sesizată fiind cu privire la excepții similare raportat la

termenele la care face referire Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S.

Examinând criticile recurentului

invocate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest

motiv de nelegalitate nu este incident în cauză.

Interpretarea dată probelor

constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs

bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că

toate criticile recurentului vizând fondul cauzei se circumscriu motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și din această

perspectivă urmează a fi analizate și de Înalta Curte.

Raportat la motivele de recurs

dezvoltate, față de înscrisurile care există la dosarul cauzei și prin prisma

dispozițiilor legale incidente, din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte

apreciază că neîntemeiate sunt și criticile recurentului vizând fondul cauzei,

respectiv modalitatea în care instanța de fond a aplicat și interpretat

noțiunea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevederilor art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Judecătorul fondului a reținut,

raportat la angajamentul scris și semnat de recurentul-reclamant la data de 25

martie 1975, (fila 77 dosar fond) că acesta din urmă a fost recrutat de

organele de securitate, la acea dată, pentru încadrarea informativă a unor

colegi de facultate.

Împrejurările de fapt invocate în

fața primei instanțe și reluate practic și prin motivele de recurs, prin care

recurentul a susținut că a fost viciat consimțământul său la momentul semnării

și acceptării adeziunii la structura represivă au fost înlăturate de către

prima instanță printr-o motivare coerentă și pertinentă.

De altfel, în acord cu cele reținute

și de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că o astfel de susținere

nici nu putea fi reținută, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a

probat că s-ar fi aflat în vreuna dintre circumstanțele exoneratoare, limitativ

și expres prevăzute în art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008:

„Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese verbale de

interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în

stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind

cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată ori condamnată”. În plus

durata relativ îndelungată a colaborării (1975-1984) ca și împrejurarea că

aceasta a fost și remunerată, astfel cum rezultă și din actele dosarului

(filele 82-86) corespunzător numelor conspirative ce-i fuseseră atribuite („B.”

și apoi „D.”) sunt de natură să întărească concluzia primei instanțe,

împărtășită și de instanța de control judiciar, în sensul că circumstanțele

menționate cu privire la situația rudelor aflate în străinătate nu sunt apte a

demonstra amenințarea cu arestarea sub care s-ar fi aflat recurentul atunci

când, student fiind, a semnat angajamentul de informator.

Contrar celor susținute de recurent

prin motivele de recurs, Înalta Curte reține din considerentele sentinței

atacate că au fost cu justețe analizate și prezentate probele ce demonstrează

îndeplinirea cerințelor legale pentru reținerea calității de colaborator al

securității.

Numeroasele note informative depuse

la dosar și în detaliu examinate prin hotărârea primei instanțe, astfel cum

rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor, de mai sus, demonstrează cu

evidență că prin delațiunile sale recurentul a generat urmărirea persoanelor

despre care au fost furnizate informații.

Astfel, informația că un diriginte

de șantier asculta știrile postului de radio Europa Liberă sau cea referitoare

la un salariat al Centului de Calcul Construcții, fost profesor de liceu, că

avea o opinie contrară cu linia partidului, sau cele vizând intenția unei alte

persoane de a pleca din țară, în mod evident erau de natură a atrage atenția

poliției politice, cu consecințe directe asupra persoanelor vizate.

Așa fiind nu se poate susține că

informațiile furnizate nu ar fi avut o valoare operativă deosebită și că nu ar

fi încălcat dreptul persoanelor urmărite la libertatea de exprimare, la

secretul corespondenței și dreptul la libera circulație, astfel cum în mod

justificat s-a și reținut.

În fine, Înalta Curte arată că nu

prezintă relevanță juridică, din perspectiva prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 nici susținerea recurentului în sensul că ulterior anului 1984 a fost la rândul său urmărit de organele de securitate, întrucât o astfel de circumstanță, chiar

reală fiind, nu este de natură a-l exonera pe recurentul-pârât de forma de

răspundere instituită de reglementarea arătată pentru activitățile pe care

personal le-a exercitat.

De altfel astfel cum în mod constant

a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în examinarea

excepțiilor de neconstituționalitate a numeroase prevederi din cuprinsul O.U.G.

nr. 24/2008, prin acest act normativ se urmărește deconspirarea prin

consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție

politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a

acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și

juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de

informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Apreciind așadar că nu sunt fondate

criticile recurentului în considerarea argumentelor înfățișate, în temeiul art.

312 C. proc. civ. se va respinge ca atare recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M.I.A.

împotriva sentinței civile nr. 2657 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 noiembrie 2011.