ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2011

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate existența calității pârâtului B.M.I.A. de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că, prin cererea din 25 ianuarie 2007, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a solicitat, în temeiul Legii nr. 187/1999, verificarea, sub aspectul stabilirii calității de agent sau colaborator al Securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar, iar printre aceste persoane se află și pârâtul. După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-a constatat a fi legală și a fost întocmită Nota de constatare din 20 august 2008 în care au fost consemnate următoarele: Pârâtul B.M.I.A. a fost recrutat de organele I.M.B.S, în anul 1975, pentru încadrarea informativă a unor colegi de facultate și a semnat un Angajament la data de 25 martie 1975 preluând numele conspirativ „B.”. În anul 1978, după ce a fost repartizat ca medic la Dispensarul Șantierului Naval Constanța și, ulterior, la Dispensarul Agigea, pârâtul a fost predat în legătură organelor de Securitate Constanța. Reclamantul a susținut că, pe baza materialelor furnizate de pârât, a fost avertizată o persoană semnalată cu manifestări ostile la adresa regimului comunist, iar ofițerul de Securitate căruia pârâtul îi furniza informații a consemnat faptul că pârâtul, prin notele furnizate, în calitate de colaborator, a îndeplinit cu solicitudine sarcinile trasate în perioada 1978-1982. A arătat reclamantul că pârâtul, fiind medic la Dispensarul Șantierului Naval Constanța, a furnizat date despre diferiți cunoscuți, despre personalul dispensarului, angajații șantierului naval, despre cei de la șantierul Canal Dunăre – Marea Neagră sub numele conspirativ „D.”. Dintre notele informative date în această perioadă, C.N.S.A.S. a invocat notele referitoare la un medic din Râmnicu – Vâlcea, un profesor de chimie din Eforie Sud; un inginer de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, care au fost propuse pentru atenționare. Reclamantul arată că activitatea pârâtului a fost caracterizată chiar de ofițerii de securitate din perioada 1978-1982 ca fiind una prolifică din punct de vedere al cantității și calității informațiilor furnizate de pârât și, ca atare, informațiile furnizate de B.M.I.A. se circumscriu prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, întrucât au condus la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor urmărite. Prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2008, Tribunalul București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008.

Soluția instanței de fond La Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată la data de 12 decembrie 2008. Pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2 lit. b) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 1667 din 15 decembrie 2009 a Curții Constituționale. La termenul de judecată din 24 martie 2010, pârâtul a invocat excepția de nelegalitate a actului de aplicare a notei de constatare din 20 august 2008, a procesului – verbal din 13 noiembrie 2008, și a notei de constatare din 20 august 2008 adoptate de Colegiul director al C.N.S.A.S. Prin sentința civilă nr. 2657 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate invocată de pârât - a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat existența calității de colaborator a pârâtului. Cu privire la excepția de nelegalitate, instanța a reținut următoarele: În raport cu dispozițiile art. 36 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., actul de aprobare a notei de constatare nu este un act administrativ producător de efecte juridice în mod direct, natura sa juridică fiind aceea de operațiune administrativă necesară în procedura internă reglementată de O.U.G. nr. 24/2006, iar instanța de contencios administrativ analizează aceste operațiuni administrative în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, atunci când este învestită cu acțiunea formulată de C.N.S.A.S. Nota de constatare care se depune la instanța de judecată nu reprezintă un act administrativ, fiind un act de procedură civilă, astfel că finalitatea excepției de nelegalitate invocată de pârât nu este relevantă în privința acțiunii introdusă deja în instanță. Față de motivele invocate de pârât referitoare la neîntrunirea numărului de membrii prezenți în Colegiul de conducere al C.N.S.A.S. la data aprobării notei de constatare, întrucât domnul M.D. era incompatibil cu funcția de membru din luna martie 2006, iar ședința a avut loc la 13 noiembrie 2008, instanța a constatat că, din procesul verbal al ședinței Colegiului din 13 noiembrie 2008, rezultă că dl. M.D. a fost în concediu de odihnă și a lipsit de la această ședință, iar nota a fost aprobată regulamentar cu 8 voturi „pentru”, fiind astfel respectate dispozițiile regulamentare. Cu privire la excepția de nelegalitate a procesului-verbal din 13 noiembrie 2008 și a notei de constatare din 20 august 2008, Curtea de apel a avut în vedere aceleași considerente, reținând că C.N.S.A.S. a formulat acțiunea în justiție după parcurgerea procedurii administrative interne și cu respectarea prevederilor legale. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Pârâtul a fost recrutat de către organele de securitate în anul 1975 pentru încadrarea informativă a unor colegi de facultate și a semnat un Angajament la data de 25 martie 1975, prin care s-a angajat să sprijine organele de securitate „în mod secret și organizat pentru descoperirea, lichidarea și prevenirea faptelor îndreptate contra securității statului”. Cu privire la susținerile pârâtului în sensul că angajamentul a avut la bază un consimțământ viciat prin faptul că a fost forțat să semneze angajamentul și să devină informator al securității fiind amenințat cu arestarea și excluderea din facultate, instanța a reținut că acestea sunt infirmate de actele aflate la dosarul cauzei. Astfel, a argumentat Curtea de apel că, din analiza celor consemnate în cuprinsul Notei întocmită de I.M.B. Securitate la 25 februarie 1975, rezultă că recrutarea pârâtului a avut loc după ce organele de securitate au discutat în termeni de colaborare cu pârâtul fiindu-i date chiar explicații și în niciun caz nu a fost amenințat să semneze angajamentul, iar împrejurările relatate de pârât cu privire la situația rudelor sale nu sunt de natură a conduce la concluzia că pârâtul a semnat un angajament de informator al Securității sub amenințarea cu arestarea sau violența. Instanța a mai reținut că pârâtul a fost recompensat pentru informațiile furnizate, așa cum rezultă din chitanțele aflate la dosar, ceea demonstrează o colaborare pașnică și benefică atât pentru pârât cât și pentru Securitate. Analizând informațiile furnizate de către pârât sub numele conspirativ inițial „B.” și, apoi, „D.”, instanța a stabilit că unele persoane au fost verificate sau supravegheate de Securitate, ca urmare a informațiilor furnizate de pârât prin notele informative, aflate la dosarul cauzei, din 6 decembrie 1975, 4 ianuarie 1983, 29 septembrie 1982, 14 mai 1982, 22 octombrie 1981, 22 iunie 1979, 20 aprilie 1979. În consecință, Curtea de apel a apreciat că pârâtul a furnizat foarte multe informații în colaborarea sa cu Securitatea, care priveau, fără putință de tăgadă, activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, încălcând astfel persoanelor urmărite dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile civile și Politice, dreptul la viața privată reglementat de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile civile și Politice, secretul corespondenței prevăzut de art. 33 din Constituția din 1965 și dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile civile și Politice. Ca atare, instanța a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.

Recursul promovat de pârâtul B.M.I.A. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul B.M.I.A., solicitând admiterea excepției tardivității și în principal respingerea acțiunii în constatare promovată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca tardiv formulată. În subsidiar recurentul a solicitat modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii C.N.S.A.S. ca neîntemeiată. Printr-o primă critică dezvoltată, recurentul-reclamant, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., a susținut excepția de tardivitate a acțiunii C.N.S.A.S., ca excepție de ordine publică, în raport de prevederile art. 38 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S. ce stipulează un termen de 7 zile pentru introducerea acțiunii, de la data adoptării notei de constatare, în cazul categoriei de personal precizate la art. 3 lit. b)–z) din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul a susținut că termenul prevăzut, apreciat ca fiind imperativ, peremptoriu și absolut al regulamentului arătat a fost încălcat întrucât nota de constatare a fost datată și aprobată la 13 noiembrie 2008 iar acțiunea a fost depusă abia la data de 27 noiembrie 2008. Pe acest aspect s-a mai arătat că de la acest termen nu se poate deroga, astfel că decăderea poate fi invocată de oricare din părți, de procuror sau de instanță, din oficiu, în orice fază a procesului. Printr-un alt motiv de recurs dezvoltat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, cu referire expresă la interpretarea dată conținutului notei informative din 25 februarie 1975, apreciată ca fiind eronată, ruptă din context și fără a fi coroborată cu celelalte acte aflate la dosarul cauzei, ce atestă urmărirea de către securitate a rudelor sale. În contextul prezentării punctuale a conținutului mai multor note informative, recurentul a apreciat că neanalizarea corectă a probatoriului de către prima instanță, prin coroborarea tuturor elementelor de fapt cu cele de notorietate referitoare la măsurile constrângătoare aplicate de fosta securitate, a făcut să nu poată fi reținută existența consimțământului său viciat, ce putea fi de altfel și prezumat. Printr-un al treilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a apreciat că instanța a aplicat greșit legea, respectiv art. 955 C. civ. referitoare la vicierea consimțământului, ignorând tocmai amenințarea permanentă, specifică regimului din acea perioadă. În contextul reluării în amănunt a situației de fapt și a modalității în care a fost contactat de securitate, recurentul a menționat că întreaga sa familie a fost urmărită de securitate, mai ales că avea și rude în străinătate, la rândul lor urmărite pentru convingerile declarat anticomuniste, aspecte ce demonstrează că a semnat angajamentul sub amenințarea cu pușcăria și excluderea din facultate. În fine, apreciindu-se că instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul a susținut că instanța de fond nu a interpretat corect probele administrate, raportat la relatările C.N.S.A.S. vizavi de notele informative invocate, trunchiate și interpretate în mod neunitar, fiind ignorată și împrejurarea că la rândul său a fost supravegheat de securitate.

Procedura de soluționare a cauzei de către instanța de recurs În cursul soluționării recursului, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, solicitând totodată suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ. Prin încheierea din data de 13 septembrie 2011, Înalta Curte, examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale a apreciat-o ca fiind admisibilă, pentru motivele expres arătate în acea încheiere (filele 33-35 dosar recurs) și în consecință a dispus sesizarea Curții în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată. Totodată a fost respinsă cererea de suspendare a soluționării recursului, apreciindu-se că nu sunt întrunite cerințele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru motivele de asemenea arătate în cuprinsul încheierii.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate motivele de recurs formulate și ca atare nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate. Cu referire la excepția tardivității acțiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S., la data de 27 noiembrie 2008 (inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal), invocată raportat la prevederile art. 38 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., aprobat prin H.G. nr. 1/2008, în forma sa în vigoare la data adoptării notei de constatare în data de 13 noiembrie 2008, Înalta Curte apreciază că termenul de 7 zile prevăzut de textul sus-arătat este un termen de recomandare, iar nu unul de decădere sau de prescripție, în lipsa unor mențiuni exprese în acest sens. Această concluzie se impune și pentru că în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu se regăsește nici o dispoziție care să stabilească un termen pentru promovarea unor astfel de acțiuni în justiție. În acest sens Înalta Curte, s-a mai pronunțat deja, sesizată fiind cu privire la excepții similare raportat la termenele la care face referire Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S. Examinând criticile recurentului invocate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentului vizând fondul cauzei se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și din această perspectivă urmează a fi analizate și de Înalta Curte. Raportat la motivele de recurs dezvoltate, față de înscrisurile care există la dosarul cauzei și prin prisma dispozițiilor legale incidente, din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte apreciază că neîntemeiate sunt și criticile recurentului vizând fondul cauzei, respectiv modalitatea în care instanța de fond a aplicat și interpretat noțiunea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Judecătorul fondului a reținut, raportat la angajamentul scris și semnat de recurentul-reclamant la data de 25 martie 1975, (fila 77 dosar fond) că acesta din urmă a fost recrutat de organele de securitate, la acea dată, pentru încadrarea informativă a unor colegi de facultate. Împrejurările de fapt invocate în fața primei instanțe și reluate practic și prin motivele de recurs, prin care recurentul a susținut că a fost viciat consimțământul său la momentul semnării și acceptării adeziunii la structura represivă au fost înlăturate de către prima instanță printr-o motivare coerentă și pertinentă. De altfel, în acord cu cele reținute și de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că o astfel de susținere nici nu putea fi reținută, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a probat că s-ar fi aflat în vreuna dintre circumstanțele exoneratoare, limitativ și expres prevăzute în art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008: „Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată ori condamnată”. În plus durata relativ îndelungată a colaborării (1975-1984) ca și împrejurarea că aceasta a fost și remunerată, astfel cum rezultă și din actele dosarului (filele 82-86) corespunzător numelor conspirative ce-i fuseseră atribuite („B.” și apoi „D.”) sunt de natură să întărească concluzia primei instanțe, împărtășită și de instanța de control judiciar, în sensul că circumstanțele menționate cu privire la situația rudelor aflate în străinătate nu sunt apte a demonstra amenințarea cu arestarea sub care s-ar fi aflat recurentul atunci când, student fiind, a semnat angajamentul de informator. Contrar celor susținute de recurent prin motivele de recurs, Înalta Curte reține din considerentele sentinței atacate că au fost cu justețe analizate și prezentate probele ce demonstrează îndeplinirea cerințelor legale pentru reținerea calității de colaborator al securității. Numeroasele note informative depuse la dosar și în detaliu examinate prin hotărârea primei instanțe, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor, de mai sus, demonstrează cu evidență că prin delațiunile sale recurentul a generat urmărirea persoanelor despre care au fost furnizate informații. Astfel, informația că un diriginte de șantier asculta știrile postului de radio Europa Liberă sau cea referitoare la un salariat al Centului de Calcul Construcții, fost profesor de liceu, că avea o opinie contrară cu linia partidului, sau cele vizând intenția unei alte persoane de a pleca din țară, în mod evident erau de natură a atrage atenția poliției politice, cu consecințe directe asupra persoanelor vizate. Așa fiind nu se poate susține că informațiile furnizate nu ar fi avut o valoare operativă deosebită și că nu ar fi încălcat dreptul persoanelor urmărite la libertatea de exprimare, la secretul corespondenței și dreptul la libera circulație, astfel cum în mod justificat s-a și reținut. În fine, Înalta Curte arată că nu prezintă relevanță juridică, din perspectiva prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nici susținerea recurentului în sensul că ulterior anului 1984 a fost la rândul său urmărit de organele de securitate, întrucât o astfel de circumstanță, chiar reală fiind, nu este de natură a-l exonera pe recurentul-pârât de forma de răspundere instituită de reglementarea arătată pentru activitățile pe care personal le-a exercitat. De altfel astfel cum în mod constant a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în examinarea excepțiilor de neconstituționalitate a numeroase prevederi din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, prin acest act normativ se urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Apreciind așadar că nu sunt fondate criticile recurentului în considerarea argumentelor înfățișate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca atare recursul promovat.