ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2957/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2009, reclamantul C.N.S.A.S. a formulat acțiune în constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului B.M.N.A. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că î n fapt, prin cererea din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, verificarea, sub aspectul stabilirii calității de agent sau de colaborator al Securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar.

Ținând cont de faptul că domnul B.M.N.A. este deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 și având în vedere prevederile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, precum și faptul că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, verificările prevăzute de lege, demarate în urma solicitării invocate, se aflau în derulare, potrivit art. 33 alin. (1), cererea formulată de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 este legală. A arătat reclamantul că, așa cum rezultă și din cuprinsul notei de constatare din 15 august 2008, domnul B.M.N.A. a fost recrutat, în calitate de colaborator, în martie 1978, în scopul supravegherii informative a angajaților C.T.C.E.

Ploiești, „aflați în atenția” acestor organe, iar numele conspirative atribuite pârâtului în calitate de colaborator sunt următoarele: C. (1978), N. (1977), B.N./N. (1978), A. S-a mai arătat de către reclamant că pârâtul nu a semnat angajamentul clasic prin care își asuma colaborarea cu Securitatea, însă acest fapt este total lipsit de importanță, deoarece legiuitorul a înțeles să condiționeze constatarea calității de colaborator de stricta furnizare de date și informații organelor de Securitate și nu de existența unui astfel de angajament scris. A mai arătat reclamantul că, deși din materialele ofițerilor se desprinde clar ideea că recrutarea a avut ca scop principal obținerea de informații de specialitate din C.T.C.E.

Ploiești, pârâtul a furnizat Securității și informații de altă natură, cum ar fi cele referitoare la relații cu cetățeni străini, aspecte de viață privată. Reclamantul a arătat că informațiile furnizate Securității de către pârât, indiferent sub ce formă, se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, că informațiile furnizate vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Pârâtul, deși legal citat și fiindu-i încuviințată amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, nu a depus întâmpinare și nici nu a prezentat poziția sa instanței.

Prin sentința civilă nr. 524 din 27 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.M.N.A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Analizând conținutul notei de constatare din 15 august 2008, în coroborare cu înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că situația de fapt expusă în cuprinsul notei este confirmată de conținutul dosarului de rețea, astfel încât s-a verificat măsura în care activitățile pârâtului B.M.N.A. se încadrează în sfera de aplicare a O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. S-a reținut de către instanță că din documentele invocate reiese în mod cert întrunirea cerinței referitoare la furnizarea de către pârât organelor de securitate de informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, precum și faptul că această furnizare de informații viza îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Astfel, furnizarea acestor informații către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora ș.a.), vizând îngrădirea dreptului la viață privată, consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.

Instanța a apreciat că, în cauză, apărările pârâtului referitoare la motivele care l-au determinat să accepte colaborarea cu organele fostei Securități nu au relevanță față de scopul explicit al reglementării. Fiind, prin urmare, întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, instanța – în temeiul art. 11 din același act normativ – a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul B.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, următoarele: Hotărârea pronunțată în cauză nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea trebuie făcută în concret, simpla afirmație că un fapt rezultă din probele dosarului, fără să arate în ce constau aceste probe, constituie în realitate o nemotivare. Din conținutul sentinței recurate rezultă că soluția instanței a fot una mai degrabă bazată pe o motivare preexistentă aflată la dispoziția judecătorului fondului, decât o soluție pronunțată după analizarea documentelor aflate la dosarul cauzei. Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului este nedovedită și se impune a fi respinsă. Din întreg materialul probator, cu excepția cererii introductive și a notei de constatare care emană tot de la reclamant, nu există nici un înscris sau vreo altă probă care să susțină afirmațiile reclamantului.

Instanța de fond a apreciat și a analizat în mod eronat aspectele supuse judecății. S-a reținut că pârâtul ar fi raportat securității că o persoană, B.V., a luat legătura cu soțul ei, B.N., care se stabilise în R.F.G. și, de asemenea, că ar fi raportat că diferite persoane din cadrul C.T.C.E. Ploiești fac trafic și speculă cu produse de proveniență străină. Cu alte cuvinte, în opinia instanței, orice persoană care ar fi semnalat comiterea unei contravenții sau infracțiuni ar putea fi încadrat ca și colaborator al Securității. Or, legea se referă la colaborarea cu fosta Securitate, ca poliție politică, nefiind incidente aceste dispoziții decât în strânsă legătură cu politicul, cu activitatea de poliție politică.

Pentru a avea incidență textul de lege invocat este necesar ca pretinsele raportări să fie de natură a prejudicia în concret drepturile și libertățile cetățenești și să ducă în concret la represalii de natura celor exercitate de poliția politică. Atâta vreme cât informațiile presupus a fi fost furnizate de pârât nu sunt susceptibile a forma obiectul unei analize bazate pe opinii și orientări doctrinar-ideologice asupra persoanei despre care este vorba în informări, iar acestea nu sunt susceptibile a da naștere unor represalii împotriva persoanelor care fac obiectul informării, represalii fundamentate pe opinii politice, convingeri personale ori alte asemenea, nu suntem în prezența unei relații de colaborare cu poliția politică.

Recursul este nefondat. Contrar celor susținute de către recurentul-pârât, sentința atacată este corespunzător motivată. Motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o chestiune de volum, ci una de conținut. Judecătorul fondului a dat răspunsuri precise la acțiunea promovată de reclamant, pe baza întregului material probator administrat în cauză, în sensul că a indicat cu exactitate care sunt, în opinia sa, prin prisma prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atitudinile potrivnice regimului totalitar semnalate de pârât fostei poliții politice, și consecințele negative pentru acestea, vizând îngrădirea dreptului la viață privată, consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin decretul nr. 212/1974.

În înțelesul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel cum se prevede la art. 2 lit. b). Având ca reper textul de lege precitat, definiția colaboratorului Securității se raportează la atitudinea informatorului, care trebuia să conștientizeze consecințele delațiunii sale, respectiv că, în mod normal, ținând cont de realitățile vremii, informația sa nu ar fi putut să fie trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puțin la deschiderea unei acțiuni informative sau efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate.

Totodată, definiția dată de art. 2 lit. b) nu cere existența unei pluralități de acte de colaborare, fiind suficientă și o singură informație care să respecte condițiile impuse de această prevedere: (i) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist; (ii) vizarea încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În cauză este cert dovedit că pârâtul, titular al Dosarului informativ R 284049 deschis pe numele său, a fost recrutat de securitate în martie 1978, recrutarea având ca scop principal obținerea de informații de specialitate din C.T.C.E. Ploiești. În calitatea sa de colaborator al Securității, pârâtului i-au fost atribuite numele conspirative C., N., B.N./N.B., A. Deși acesta nu a semnat un angajament de colaborare, a fost de acord să sprijine organele de securitate în mod sincer, organizat și secret, sub numele conspirative mai sus indicate.

Rezultă din actele dosarului, că, pe lângă informațiile privind activitatea specifică desfășurată în cadrul C.T.C. Ploiești, acesta a denunțat atitudinea potrivnică regimului totalitar al unei persoane, colegă de serviciu, de a întreține relații cu cetățeni străini, fiind cunoscut că acest tip de relații era privit ca o manifestare ostilă regimului comunist. asemenea atitudini erau considerate potrivnice regimului totalitar comunist, deoarece purtarea discuțiilor cu cetățenii străini în afara cadrului oficial și fără raportarea imediată a unor astfel de contacte fiind aspru sancționată, întrucât puteau duce la spargerea barierelor informaționale impuse de regim. Prin conținutul său, informația furnizată a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului – libertatea de exprimare și dreptul la viața privată – cum corect a reținut prima instanță, fiind îndeplinite astfel ambele cerințe impuse de art. 2 lit. b), teza I din O.U.G.

nr. 24/2003 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului-recurent. Nu lipsite de relevanță sunt, în mod evident, în justificarea acestei concluzii, aprecierile pozitive făcute de ofițerii de securitate, care nu pot fi justificate decât prin aceea că pârâtul a furnizat informații potrivit scopului pentru care a fost recrutat. Întrucât legea nu impune condiția ca îngrădirea efectivă unor drepturi și libertăți fundamentale să fie dovedită, este suficient ca persoana vizată să conștientizeze consecințele delațiunii sale, circumscrise unei astfel de îngrădiri.

Or, nu se poate reține că, în raport cu rigorile regimului trecut, pârâtul nu ar fi avut reprezentarea consecințelor delațiunii sale și nu ar fi acceptat producerea lor, acestea presupunând în mod evident cel puțin efectuarea unor investigații suplimentare asupra celui urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viața privată, precum și încercarea de a-l determina să renunțe la propriile convingeri religioase, cu consecința încălcării libertății de conștiință. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de B.N.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.N.A. împotriva sentinței civile nr. 524 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.