ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2957/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12

martie 2009, reclamantul C.N.S.A.S. a formulat acțiune în constatarea calității

de colaborator al Securității în privința pârâtului B.M.N.A.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că î

n

fapt, prin cererea din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul

de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita, în temeiul

Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice

comuniste, verificarea, sub aspectul stabilirii calității de agent sau de colaborator

al Securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar. Ținând cont de

faptul că domnul

B.M.N.A.

este deținător al titlului

de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 și având în vedere prevederile

art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008, precum și faptul că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe,

verificările prevăzute de lege, demarate în urma solicitării invocate, se aflau

în derulare, potrivit art. 33 alin. (1), cererea formulată de către Secretariatul

de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 este legală.

A arătat reclamantul că,

așa cum rezultă și din cuprinsul notei de constatare din 15 august 2008, domnul

B.M.N.A.

a fost recrutat, în calitate

de colaborator, în martie 1978, în scopul supravegherii informative a angajaților

C.T.C.E. Ploiești, „aflați în atenția” acestor organe, iar numele conspirative atribuite

pârâtului în calitate de colaborator sunt următoarele: C. (1978), N. (1977), B.N./N.

(1978), A.

S-a mai arătat de către

reclamant că pârâtul nu a semnat angajamentul clasic prin care își asuma colaborarea

cu Securitatea, însă acest fapt este total lipsit de importanță, deoarece legiuitorul

a înțeles să condiționeze constatarea calității de colaborator de stricta furnizare

de date și informații organelor de Securitate și nu de existența unui astfel de

angajament scris.

A mai arătat reclamantul

că, deși din materialele ofițerilor se desprinde clar ideea că recrutarea a avut

ca scop principal obținerea de informații de specialitate din C.T.C.E. Ploiești,

pârâtul a furnizat Securității și informații de altă natură, cum ar fi cele referitoare

la relații cu cetățeni străini, aspecte de viață privată.

Reclamantul a arătat că

informațiile furnizate Securității de către pârât, indiferent sub ce formă, se referă

la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, că informațiile

furnizate vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

respectiv dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice.

Pârâtul, deși legal citat

și fiindu-i încuviințată amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, nu a depus

întâmpinare și nici nu a prezentat poziția sa instanței.

Prin sentința civilă

nr. 524 din 27 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în

contradictoriu cu pârâtul B.M.N.A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității

în privința pârâtului.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând conținutul notei

de constatare

din

15 august 2008,

în

coroborare cu înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că situația de fapt

expusă în cuprinsul notei este confirmată de conținutul dosarului de rețea, astfel

încât s-a verificat măsura în care activitățile pârâtului B.M.N.A. se încadrează

în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității.

S-a reținut de către instanță

că din documentele invocate reiese în mod cert întrunirea cerinței referitoare la

furnizarea de către pârât organelor de securitate de informații privind activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, precum și faptul că

această furnizare de informații

viza îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Astfel, furnizarea acestor

informații către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe

negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora ș.a.), vizând îngrădirea

dreptului la viață privată, consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internațional

cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul

nr. 212/1974.

Instanța a apreciat că,

în cauză, apărările pârâtului referitoare la motivele care l-au determinat să accepte

colaborarea cu organele fostei Securități nu au relevanță față de scopul explicit

al reglementării.

Fiind, prin urmare, întrunită

ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, instanța – în temeiul

art. 11 din același act normativ – a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului

de colaborator al Securității.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâtul B.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea pronunțată în

cauză nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

și nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea trebuie făcută

în concret, simpla afirmație că un fapt rezultă din probele dosarului, fără să arate

în ce constau aceste probe, constituie în realitate o nemotivare.

Din conținutul sentinței

recurate rezultă că soluția instanței a fot una mai degrabă bazată pe o motivare

preexistentă aflată la dispoziția judecătorului fondului, decât o soluție pronunțată

după analizarea documentelor aflate la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, acțiunea

reclamantului este nedovedită și se impune a fi respinsă.

Din întreg materialul

probator, cu excepția cererii introductive și a notei de constatare care emană tot

de la reclamant, nu există nici un înscris sau vreo altă probă care să susțină afirmațiile

reclamantului.

Instanța de fond a apreciat

și a analizat în mod eronat aspectele supuse judecății.

S-a reținut că pârâtul

ar fi raportat securității că o persoană, B.V., a luat legătura cu soțul ei, B.N.,

care se stabilise în R.F.G. și, de asemenea, că ar fi raportat că diferite persoane

din cadrul C.T.C.E. Ploiești fac trafic și speculă cu produse de proveniență străină.

Cu alte cuvinte, în opinia instanței, orice persoană care ar fi semnalat comiterea

unei contravenții sau infracțiuni ar putea fi încadrat ca și colaborator al Securității.

Or, legea se referă la colaborarea cu fosta Securitate, ca poliție politică, nefiind

incidente aceste dispoziții decât în strânsă legătură cu politicul, cu activitatea

de poliție politică.

Pentru a avea incidență

textul de lege invocat este necesar ca pretinsele raportări să fie de natură a prejudicia

în concret drepturile și libertățile cetățenești și să ducă în concret la represalii

de natura celor exercitate de poliția politică.

Atâta vreme cât informațiile

presupus a fi fost furnizate de pârât nu sunt susceptibile a forma obiectul unei

analize bazate pe opinii și orientări doctrinar-ideologice asupra persoanei despre

care este vorba în informări, iar acestea nu sunt susceptibile a da naștere unor

represalii împotriva persoanelor care fac obiectul informării, represalii fundamentate

pe opinii politice, convingeri personale ori alte asemenea, nu suntem în prezența

unei relații de colaborare cu poliția politică.

Recursul este nefondat.

Contrar celor susținute

de către recurentul-pârât, sentința atacată este corespunzător motivată. Motivarea

unei hotărâri judecătorești nu este o chestiune de volum, ci una de conținut. Judecătorul

fondului a dat răspunsuri precise la acțiunea promovată de reclamant, pe baza întregului

material probator administrat în cauză, în sensul că a indicat cu exactitate care

sunt, în opinia sa, prin prisma prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

atitudinile potrivnice regimului totalitar semnalate de pârât fostei poliții politice,

și consecințele negative pentru acestea, vizând îngrădirea dreptului la viață privată,

consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile

și politice, ratificat de România prin decretul nr. 212/1974.

În înțelesul O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, colaborator al Securității

este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care

se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

astfel cum se prevede la art. 2 lit. b).

Având ca reper textul

de lege precitat, definiția colaboratorului Securității se raportează la atitudinea

informatorului, care trebuia să conștientizeze consecințele delațiunii sale, respectiv

că, în mod normal, ținând cont de realitățile vremii, informația sa nu ar fi putut

să fie trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puțin la deschiderea

unei acțiuni informative sau efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate.

Totodată, definiția dată

de art. 2 lit. b) nu cere existența unei pluralități de acte de colaborare, fiind

suficientă și o singură informație care să respecte condițiile impuse de această

prevedere: (i) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist; (ii) vizarea

încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În cauză este cert dovedit

că pârâtul, titular al Dosarului informativ R 284049 deschis pe numele său, a fost

recrutat de securitate în martie 1978, recrutarea având ca scop principal obținerea

de informații de specialitate din C.T.C.E. Ploiești.

În calitatea sa de colaborator

al Securității, pârâtului i-au fost atribuite numele conspirative C., N., B.N./N.B.,

A. Deși acesta nu a semnat un angajament de colaborare, a fost de acord să sprijine

organele de securitate în mod sincer, organizat și secret, sub numele conspirative

mai sus indicate.

Rezultă din actele dosarului,

că, pe lângă informațiile privind activitatea specifică desfășurată în cadrul C.T.C.

Ploiești, acesta a denunțat atitudinea potrivnică regimului totalitar al unei persoane,

colegă de serviciu, de a întreține relații cu cetățeni străini, fiind cunoscut că

acest tip de relații era privit ca o manifestare ostilă regimului comunist. asemenea

atitudini erau considerate potrivnice regimului totalitar comunist, deoarece purtarea

discuțiilor cu cetățenii străini în afara cadrului oficial și fără raportarea imediată

a unor astfel de contacte fiind aspru sancționată, întrucât puteau duce la spargerea

barierelor informaționale impuse de regim.

Prin conținutul său, informația

furnizată a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului

– libertatea de exprimare și dreptul la viața privată – cum corect a reținut prima

instanță, fiind îndeplinite astfel ambele cerințe impuse de art. 2 lit. b), teza

I din O.U.G. nr. 24/2003 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității

a pârâtului-recurent.

Nu lipsite de relevanță

sunt, în mod evident, în justificarea acestei concluzii, aprecierile pozitive făcute

de ofițerii de securitate, care nu pot fi justificate decât prin aceea că pârâtul

a furnizat informații potrivit scopului pentru care a fost recrutat.

Întrucât legea nu impune

condiția ca îngrădirea efectivă unor drepturi și libertăți fundamentale să fie dovedită,

este suficient ca persoana vizată să conștientizeze consecințele delațiunii sale,

circumscrise unei astfel de îngrădiri.

Or, nu se poate reține

că, în raport cu rigorile regimului trecut, pârâtul nu ar fi avut reprezentarea

consecințelor delațiunii sale și nu ar fi acceptat producerea lor, acestea presupunând

în mod evident cel puțin efectuarea unor investigații suplimentare asupra celui

urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viața privată, precum și încercarea

de a-l determina să renunțe la propriile convingeri religioase, cu consecința încălcării

libertății de conștiință.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

ca nefondat recursul declarat de B.N.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.N.A. împotriva sentinței civile nr. 524 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.