ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 115/2008

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3408 din 10 mai 2006, a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei SC A.T. SRL, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta S.I.F. M. SA, în contradictoriu cu pârâtul R.I.M. SA și a fost obligată pârâta la efectuarea operațiunii de radiere din evidențele sale a mențiunii privind calitatea de acționar a SC S.I.F.

M. SA la SC T.U. SA; a fost admisă în parte cererea de intervenție formulată de SC A.T. SRL și, pe cale de consecință, s-a constatat că urmare a admiterii cererii principale SC A.T. SRL are calitatea de acționar la SC T.U. SA, cu un procent de 29,799 % din capitalul social, pârâta fiind obligată să înscrie în evidențele sale calitatea de acționar a intervenientei. Totodată, a fost respins capătul de cerere al intervenientei privind obligarea pârâtei la daune interese pe zi de întârziere, ca prematur formulată, față de dispozițiile articolului 580 2 și următoarele C. proc. civ. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1477,23 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă și la plata sumei de 20.071.000 ROL către intervenientă, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat și taxă timbru).

Apelul formulat de pârâtul R.I.M. SA București împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia comercială nr. 607 din 28 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs pârâta R.I.M. SA și intervenienta SC T.U. SA, prin SC A.L. SRL, în termenul legal, solicitând admiterea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pârâtul R.I.M. SA București și-a structurat recursul pe 11 motive de recurs subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ, a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 107 și 105 C. proc.

civ., când a calificat calea de atac ca fiind apel în condițiile în care pârâtul a formulat și recurs împotriva Încheierii de ședință din data de 20 aprilie 2006, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate de către instanța de fond. Sub acest aspect, a arătat că, excepția de neconstituționalitate a fost formulată în cadrul cererii de recuzare, situație în care instanța de fond trebuia să repună cauza pe rol și să citeze părțile pentru a pune în discuție excepția, ceea ce nu a făcut nepronunțarea echivalând deci, cu o respingere, încât instanța de apel trebuia să ia act că judecarea apelului împotriva hotărârii se suspendă, în conformitate cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și să soluționeze, separat, recursul formulat împotriva încheierii urmând ca numai după aceea să reia judecata apelului.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a interpretat greșit recursul formulat de pârât împotriva încheierii prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, calificând calea de atac ca fiind apel. Prin cel de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și anume încheierea din 20 aprilie 2006, schimbând natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic al acesteia, faptul că prin această încheiere instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate, neînsemnând că această încheiere nu poate fi atacată separat.

Prin cel de al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, în cauză, s-au ivit două incidente cu reglementări diferite în ceea ce privește soluționarea lor legată de citarea părților, cererea privind excepția de neconstituționalitate trebuind a fi dezbătută și dezvoltată separat de cererea de recuzare, cu citarea părților. Prin cel de al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece trebuia judecata apelului trebuia suspendată pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, care revine Curții Constituționale.

Prin cel de al șaselea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că s-a încălcat legea în materie, în condițiile în care s-a reținut că tranzacția dintre S.I.F. M. SA și SC A.T. SRL din data de 11 noiembrie 1999 este valabilă deși la data pronunțării hotărârii instanței de fond, sentința nr. 458/2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, făcea obiectul recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, urmare admiterii acestuia, astfel că hotărârea nu are o bază legală. Prin cel de al șaptelea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece nici reclamanta, nici intervenienta nu au cerut să se constate valabilitatea tranzacției.

Prin cel de al optulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a reținut legalitatea hotărârii instanței de fond deși instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, ceea ce afectează de nulitate această hotărâre. Prin cel de al nouălea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că, în mod greșit s-a reținut legalitatea hotărârii instanței de fond deși instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor formulate de pârât la fond, respectiv: excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la obiect, SC T.U. SA aflându-se în procedura de faliment cât și a cererii de intervenție întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 1073 – art. 1075 C. civ.

Prin cel de al zecelea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., deoarece pârâtul a formulat o cerere de suspendare a judecății până la rămânerea irevocabilă a sentinței nr. 1038 din 8 august 2001, pronunțată de Curtea de Apel și a sentinței nr. 454/2004 a Curții de Apel, dar cererea a fost respinsă, deși soluția depindea în mod determinant de judecarea celorlalte cauze. Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că hotărârea este nelegală și din perspectiva refuzului instanțelor de a suspenda judecata în condițiile în care SC T.U.

SA se află în procedura falimentului și nu este permisă, deci, schimbarea acționariatului în această perioadă. Intervenienta SC T.U. SA a formulat la rândul său recurs invocând motive de recurs identice cu cele ale pârâtului. Intimata reclamantă și intimata – intervenientă SC A.T. SRL au formulat întâmpinare, respectiv „note scrise” prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de intervenienta SC T.U. SA raportat la dispozițiile art. 299 și 377 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții legale, recursul este o cale de atac subsecventă, în sensul că survine, de regulă, după judecarea apelului, adică nu poate fi exercitată trecând peste apel, așa cum a procedat intervenienta.

Aceasta nu se poate apăra în sensul că apelul a fost declarat de partea în interesul căreia a intervenit, deoarece situația de dependență procesuală în care se află presupune tocmai că are drepturile procesuale pe care le are și această parte, art. 56 C. proc. civ., nefăcând decât să confirme acest statut procesual, din perspectiva situației când apelul intervenientului în interes alăturat este neavenit dacă partea în interesul căreia s-a intervenit nu a declarat apel și nu invers. Așa fiind, recursul declarat de intervenienta SC T.U. SA care nu a declarat apel, este inadmisibil și va fi respins, ca atare, neputându-se intra, deci, în ceea îl privește, în cercetarea motivelor de fond. Cât privește recursul declarat de pârât, din analiza motivelor de fapt și de drept în ordinea în care au fost invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la primul motiv de recurs se constată că după închiderea dezbaterilor și rămânerea cauzei în pronunțare, recurenta a recuzat oral instanța de judecată, depunând, ulterior, prin serviciul arhivă, o cerere de recuzare în conținutul căreia, a invocat și o excepție de neconstituționalitate legată de soluționarea acestei cereri, respectiv a art. 30, 31 și 34 C. proc. civ. Prin încheierea din 20 aprilie 2006, instanța de fond, în complet specializat, a soluționat cererea de recuzare pe care a respins-o ca fiind tardiv formulată, iar prin sentința comercială nr. 3408 din 10 mai 2006, apelul a fost respins, ca nefondat. Sentința comercială nr. 3408 din 10 mai 2006 a fost atacată de recurentă ca și încheierea sus-evocată.

Or, față de situația rezultată din dosar se constată că instanța de apel a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la judecarea căilor de atac, incidente, deoarece prin raportare la obiectul acestora, și în considerarea dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 299 C. proc. civ., apelul ca și recursul investesc instanța în limitele a ceea ce s-a judecat.

În cauză, așa cum s-a reținut nu a existat o investire a instanței de fond înainte de luarea cauzei în pronunțare pentru a se putea susține incidența recursului, respectiv a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, de vreme ce cererea de recuzare a fost respinsă, ca tardiv formulată, ceea ce nu mai permitea, deci, analizarea prealabilă a sesizării excepției de neconstituționalitate formulată tocmai în legătură cu normele de procedură din această materie, iar această încheiere în limitele obiectului pronunțării este supusă apelului odată cu fondul, limite legale în care s-a și judecat. Totodată, neputându-se, deci, reține obligația de repunere a cauzei pe rol pentru considerentele arătate nu se poate reține nici nesocotirea normelor referitoare la citare, astfel că, primul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., este nefondat. Privitor la cel de al doilea, și cel de al treilea motiv de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că acestea nu sunt fondate, criticile aduse nesubsumându-se acestui motiv de recurs care vizează netemeinicia hotărârii pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și, nicidecum, al calificării dată căii de atac, respectiv obiectului acesteia. Privitor la cel de al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., așa cum s-a arătat deja, în precedent, în cadrul analizării primului motiv de recurs, invocându-se și această critică dar din perspectiva altui temei de drept, excepția de neconstituționalitate nu a putut fi luată în dezbatere din culpa părții, astfel că în lipsa unei măsuri luată cu privire la această excepție nu se poate invoca nici vătămarea prin necitare, soluția instanței de apel fiind corectă. Privitor la cel de al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel trebuia să suspende judecarea apelului asupra hotărârii de fond până la soluționarea, separată, a recursului împotriva încheierii, așa cum s-a arătat, în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu se poate reține încălcarea acestora.

Privitor la cel de al șaselea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta vizează, de fapt, netemeinicia hotărârii de obligare a recurentei pârâte să procedeze la radierea din evidențele sale a mențiunii privind calitatea de acționar a SC S.I.F.

M. SA la SC T. SA din perspectiva analizării probelor administrate, cu referire expresă la sentința nr. 458/2004 a Curții de Apel București, hotărâre care constituie o probă, critica necircumscriindu-se acestui motiv de recurs, partea neindicând care este legea încălcată sau greșit interpretată, iar soluția dată are în vedere toate probele administrate și nu numai această hotărâre care se bucura de autoritate de lucru judecat încă de la data pronunțării, iar prin decizia nr. 4018 din 15 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat această hotărâre, intrând în puterea lucrului judecat, astfel că nu se poate reține nelegalitatea hotărârii instanței de apel nici din acest motiv.

Privitor la cel de al șaptelea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu se poate reține că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, aceasta soluționând apelul în limitele învestirii instanței de fond, deci, cu respectarea efectului devolutiv al acestei căi de atac, așa cum rezultă el din aplicarea dispozițiilor art. 292, 294 – art. 298 C. proc. civ., instanța de recurs în cadrul acestui motiv având a analiza limitele judecății în apel față de obiectul recursului și nu la fond. Prin cel de al optulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., legat de greșita soluționare de către instanța de apel a faptului nepronunțării de către instanța de fond asupra cererii sale de chemare în garanție, el trebuie analizat în aceleași limite ale caracterului devolutiv ale apelului care presupune, totodată că, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, ori partea nu a adus nicio critică, în apel, sub acest aspect, astfel că nu se poate analiza omisso medio, direct, în recurs. Privitor la cel de al nouălea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta aduce critici direct hotărârii instanței de fond sub aspectul nepronunțării de către aceasta asupra excepției inadmisibilității acțiunii, și a cererii de intervenție în interesul reclamantei, SC T.U.

SA fiind în faliment, motiv care nu se încadrează în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., ci în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea vizând nelegalitatea hotărârii instanței de apel din perspectiva soluției dată în apel asupra acestor excepții ridicate la fond. Ori, nici sub acest aspect nu se poate reține, ca întemeiat, recursul atât timp cât partea nu arată care este legea și care sunt condițiile prevăzute privind exercițiul dreptului la acțiune care au fost încălcate, trimiterea părții la interdicția vânzării – cumpărării de acțiuni la o societate în faliment fiind străină de natura cauzei. De altfel, instanțele de fond și de apel nu au făcut decât să analizeze și să constate temeinicia acțiunii și a cererii de intervenție în interesul reclamantei privind obligația de înregistrare a acțiunilor ca efect al tranzacțiilor, validate în cadrul altor judecăți definitive și irevocabile.

Privitor la cel de al zecelea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., norme care reglementează pronunțarea încheierii de suspendare a judecății și calea de atac în cazul prevăzut de art. 244 C. proc. civ., norme legale care, de asemenea, nu au fost încălcate, deoarece suspendarea legală la care se face referire are caracter facultativ și numai instanța la care procesul se află în curs de soluționare, poate face aprecieri în acest sens, ceea ce instanța a și făcut cu respectarea tuturor normelor de procedură precitate. Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a invocat nelegalitatea și din perspectiva refuzului instanțelor de a suspenda soluționarea cauzei față de situația juridică a SC T.U. SA care se află în procedura falimentului, nefiind permisă schimbarea acționariatului, motiv care, de asemenea, este nefondat, din Legea nr. 64/1995, aplicabilă, nerezultând un astfel de caz de suspendare a judecății, litigiul neavând ca obiect realizarea unei creanțe, iar interdicția legală a vânzării – cumpărării de acțiuni nu vizează ipoteza care face obiectul acestei cauze. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, pentru toate motivele invocate. Văzând și art. 274 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.I.M. SA București împotriva deciziei nr. 607 din 28 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Respinge recursul declarat de intervenienta SC T.U. SA prin administrator judiciar SC A.L. SRL București împotriva aceleiași decizii, ca inadmisibil. Obligă recurentele să plătească intimatei – interveniente SC A.T. SRL București suma de 5.500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.