ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 115/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 115/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

3408 din 10 mai 2006, a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a

fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată; a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca

neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a

intervenientei SC A.T. SRL, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea

principală formulată de reclamanta S.I.F. M. SA, în contradictoriu cu pârâtul R.I.M.

SA și a fost obligată pârâta la efectuarea operațiunii de radiere din

evidențele sale a mențiunii privind calitatea de acționar a SC S.I.F. M. SA la SC

T.U. SA; a fost admisă în parte cererea de intervenție formulată de SC A.T. SRL

și, pe cale de consecință, s-a constatat că urmare a admiterii cererii

principale SC A.T. SRL are calitatea de acționar la SC T.U. SA, cu un procent

de 29,799 % din capitalul social, pârâta fiind obligată să înscrie în

evidențele sale calitatea de acționar a intervenientei. Totodată, a fost

respins capătul de cerere al intervenientei privind obligarea pârâtei la daune

interese pe zi de întârziere, ca prematur formulată, față de dispozițiile

articolului 580

2

și următoarele C. proc. civ. Pârâta a fost obligată

la plata sumei de 1477,23 RON reprezentând cheltuieli de judecată către

reclamantă și la plata sumei de 20.071.000 ROL către intervenientă, reprezentând

cheltuieli de judecată (onorariu avocat și taxă timbru).

Apelul formulat de pârâtul R.I.M.

SA București împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia comercială nr.

607 din 28 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au formulat recurs pârâta R.I.M. SA și intervenienta SC T.U. SA, prin SC A.L. SRL,

în termenul legal, solicitând admiterea acestora și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Pârâtul R.I.M. SA București

și-a structurat recursul pe 11 motive de recurs subsumate dispozițiilor art. 304

pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs,

întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ, a arătat că instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 107 și 105 C. proc. civ., când a calificat calea de

atac ca fiind apel în condițiile în care pârâtul a formulat și recurs împotriva

Încheierii de ședință din data de 20 aprilie 2006, prin care s-a respins

excepția de neconstituționalitate de către instanța de fond.

Sub acest aspect, a arătat

că, excepția de neconstituționalitate a fost formulată în cadrul cererii de

recuzare, situație în care instanța de fond trebuia să repună cauza pe rol și

să citeze părțile pentru a pune în discuție excepția, ceea ce nu a făcut

nepronunțarea echivalând deci, cu o respingere, încât instanța de apel trebuia

să ia act că judecarea apelului împotriva hotărârii se suspendă, în

conformitate cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și să soluționeze,

separat, recursul formulat împotriva încheierii urmând ca numai după aceea să

reia judecata apelului.

Prin cel de al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut

că instanța de apel a interpretat greșit recursul formulat de pârât împotriva

încheierii prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, calificând

calea de atac ca fiind apel.

Prin cel de al treilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut

că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și anume

încheierea din 20 aprilie 2006, schimbând natura și înțelesul lămurit și

neîndoielnic al acesteia, faptul că prin această încheiere instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate, neînsemnând că această

încheiere nu poate fi atacată separat.

Prin cel de al patrulea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că

instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în cauză, s-au ivit

două incidente cu reglementări diferite în ceea ce privește soluționarea lor

legată de citarea părților, cererea privind excepția de neconstituționalitate

trebuind a fi dezbătută și dezvoltată separat de cererea de recuzare, cu

citarea părților.

Prin cel de al cincilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut

că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr.

47/1992, deoarece trebuia judecata apelului trebuia suspendată pe perioada

soluționării excepției de neconstituționalitate, care revine Curții

Constituționale.

Prin cel de al șaselea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că

s-a încălcat legea în materie, în condițiile în care s-a reținut că tranzacția

dintre S.I.F. M. SA și SC A.T. SRL din data de 11 noiembrie 1999 este valabilă deși

la data pronunțării hotărârii instanței de fond, sentința nr. 458/2004 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, făcea obiectul recursului la Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, urmare

admiterii acestuia, astfel că hotărârea nu are o bază legală.

Prin cel de al șaptelea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a

susținut că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece nici

reclamanta, nici intervenienta nu au cerut să se constate valabilitatea

tranzacției.

Prin cel de al optulea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut

că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a reținut legalitatea

hotărârii instanței de fond deși instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de

chemare în garanție formulată de pârâtă, ceea ce afectează de nulitate această

hotărâre.

Prin cel de al nouălea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că,

în mod greșit s-a reținut legalitatea hotărârii instanței de fond deși instanța

nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor formulate de pârât la fond,

respectiv: excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la obiect, SC T.U.

SA aflându-se în procedura de faliment cât și a cererii de intervenție

întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 1073 – art. 1075 C. civ.

Prin cel de al zecelea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 244

1

alin. (1) C.

proc. civ., deoarece pârâtul a formulat o cerere de suspendare a judecății până

la rămânerea irevocabilă a sentinței nr. 1038 din 8 august 2001, pronunțată de

Curtea de Apel și a sentinței nr. 454/2004 a Curții de Apel, dar cererea a fost

respinsă, deși soluția depindea în mod determinant de judecarea celorlalte

cauze.

Prin ultimul motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că hotărârea

este nelegală și din perspectiva refuzului instanțelor de a suspenda judecata

în condițiile în care SC T.U. SA se află în procedura falimentului și nu este permisă,

deci, schimbarea acționariatului în această perioadă.

Intervenienta SC T.U. SA a formulat

la rândul său recurs invocând motive de recurs identice cu cele ale pârâtului.

Intimata reclamantă și

intimata – intervenientă SC A.T. SRL au formulat întâmpinare, respectiv „note

scrise” prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de

intervenienta SC T.U. SA raportat la dispozițiile art. 299 și 377 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții

legale, recursul este o cale de atac subsecventă, în sensul că survine, de

regulă, după judecarea apelului, adică nu poate fi exercitată trecând peste

apel, așa cum a procedat intervenienta.

Aceasta nu se poate apăra în

sensul că apelul a fost declarat de partea în interesul căreia a intervenit,

deoarece situația de dependență procesuală în care se află presupune tocmai că

are drepturile procesuale pe care le are și această parte, art. 56 C. proc.

civ., nefăcând decât să confirme acest statut procesual, din perspectiva

situației când apelul intervenientului în interes alăturat este neavenit dacă

partea în interesul căreia s-a intervenit nu a declarat apel și nu invers.

Așa fiind, recursul declarat

de intervenienta SC T.U. SA care nu a declarat apel, este inadmisibil și va fi

respins, ca atare, neputându-se intra, deci, în ceea îl privește, în cercetarea

motivelor de fond.

Cât privește recursul

declarat de pârât, din analiza motivelor de fapt și de drept în ordinea în care

au fost invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Referitor la primul motiv de

recurs se constată că după închiderea dezbaterilor și rămânerea cauzei în

pronunțare, recurenta a recuzat oral instanța de judecată, depunând, ulterior,

prin serviciul arhivă, o cerere de recuzare în conținutul căreia, a invocat și

o excepție de neconstituționalitate legată de soluționarea acestei cereri,

respectiv a art. 30, 31 și 34 C. proc. civ.

Prin încheierea din 20

aprilie 2006, instanța de fond, în complet specializat, a soluționat cererea de

recuzare pe care a respins-o ca fiind tardiv formulată, iar prin sentința

comercială nr. 3408 din 10 mai 2006, apelul a fost respins, ca nefondat.

Sentința comercială nr. 3408

din 10 mai 2006 a fost atacată de recurentă ca și încheierea sus-evocată.

Or, față de situația

rezultată din dosar se constată că instanța de apel a soluționat cauza cu

respectarea dispozițiilor legale privitoare la judecarea căilor de atac,

incidente, deoarece prin raportare la obiectul acestora, și în considerarea

dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 299 C. proc.

civ., apelul ca și recursul investesc instanța în limitele a ceea ce s-a

judecat. În cauză, așa cum s-a reținut nu a existat o investire a instanței de

fond înainte de luarea cauzei în pronunțare pentru a se putea susține incidența

recursului, respectiv a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,

de vreme ce cererea de recuzare a fost respinsă, ca tardiv formulată, ceea ce

nu mai permitea, deci, analizarea prealabilă a sesizării excepției de

neconstituționalitate formulată tocmai în legătură cu normele de procedură din

această materie, iar această încheiere în limitele obiectului pronunțării este

supusă apelului odată cu fondul, limite legale în care s-a și judecat.

Totodată, neputându-se,

deci, reține obligația de repunere a cauzei pe rol pentru considerentele arătate

nu se poate reține nici nesocotirea normelor referitoare la citare, astfel că,

primul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este

nefondat.

Privitor la cel de al

doilea, și cel de al treilea motiv de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că acestea nu sunt fondate,

criticile aduse nesubsumându-se acestui motiv de recurs care vizează

netemeinicia hotărârii pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia și, nicidecum, al calificării dată căii de atac, respectiv obiectului acesteia.

Privitor la cel de al patrulea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., așa

cum s-a arătat deja, în precedent, în cadrul analizării primului motiv de

recurs, invocându-se și această critică dar din perspectiva altui temei de

drept, excepția de neconstituționalitate nu a putut fi luată în dezbatere din

culpa părții, astfel că în lipsa unei măsuri luată cu privire la această

excepție nu se poate invoca nici vătămarea prin necitare, soluția instanței de

apel fiind corectă.

Privitor la cel de al

cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit cărora instanța de apel trebuia să suspende judecarea apelului

asupra hotărârii de fond până la soluționarea, separată, a recursului împotriva

încheierii, așa cum s-a arătat, în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu se poate reține încălcarea acestora.

Privitor la cel de al

șaselea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., acesta vizează, de fapt, netemeinicia hotărârii de obligare a recurentei

pârâte să procedeze la radierea din evidențele sale a mențiunii privind

calitatea de acționar a SC S.I.F. M. SA la SC T. SA din perspectiva analizării

probelor administrate, cu referire expresă la sentința nr. 458/2004 a Curții de

Apel București, hotărâre care constituie o probă, critica necircumscriindu-se

acestui motiv de recurs, partea neindicând care este legea încălcată sau greșit

interpretată, iar soluția dată are în vedere toate probele administrate și nu

numai această hotărâre care se bucura de autoritate de lucru judecat încă de la

data pronunțării, iar prin decizia nr. 4018 din 15 noiembrie 2006, Înalta Curte

de Casație și Justiție a confirmat această hotărâre, intrând în puterea

lucrului judecat, astfel că nu se poate reține nelegalitatea hotărârii

instanței de apel nici din acest motiv.

Privitor la cel de al

șaptelea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., nu se poate reține că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a

cerut, aceasta soluționând apelul în limitele învestirii instanței de fond,

deci, cu respectarea efectului devolutiv al acestei căi de atac, așa cum

rezultă el din aplicarea dispozițiilor art. 292, 294 – art. 298 C. proc. civ.,

instanța de recurs în cadrul acestui motiv având a analiza limitele judecății

în apel față de obiectul recursului și nu la fond.

Prin cel de al optulea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legat de greșita

soluționare de către instanța de apel a faptului nepronunțării de către

instanța de fond asupra cererii sale de chemare în garanție, el trebuie

analizat în aceleași limite ale caracterului devolutiv ale apelului care

presupune, totodată că, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de

apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță,

ori partea nu a adus nicio critică, în apel, sub acest aspect, astfel că nu se

poate analiza omisso medio, direct, în recurs.

Privitor la cel de al

nouălea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., se constată că recurenta aduce critici direct hotărârii instanței de fond

sub aspectul nepronunțării de către aceasta asupra excepției inadmisibilității acțiunii,

și a cererii de intervenție în interesul reclamantei, SC T.U. SA fiind în

faliment, motiv care nu se încadrează în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., ci în art.

304 pct. 9 C. proc. civ., partea vizând nelegalitatea hotărârii instanței de

apel din perspectiva soluției dată în apel asupra acestor excepții ridicate la

fond.

Ori, nici sub acest aspect nu

se poate reține, ca întemeiat, recursul atât timp cât partea nu arată care este

legea și care sunt condițiile prevăzute privind exercițiul dreptului la acțiune

care au fost încălcate, trimiterea părții la interdicția vânzării – cumpărării

de acțiuni la o societate în faliment fiind străină de natura cauzei.

De altfel, instanțele de

fond și de apel nu au făcut decât să analizeze și să constate temeinicia acțiunii

și a cererii de intervenție în interesul reclamantei privind obligația de

înregistrare a acțiunilor ca efect al tranzacțiilor, validate în cadrul altor

judecăți definitive și irevocabile.

Privitor la cel de al

zecelea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 244

1

alin. (1) C.

proc. civ., norme care reglementează pronunțarea încheierii de suspendare a

judecății și calea de atac în cazul prevăzut de art. 244 C. proc. civ., norme

legale care, de asemenea, nu au fost încălcate, deoarece suspendarea legală la

care se face referire are caracter facultativ și numai instanța la care

procesul se află în curs de soluționare, poate face aprecieri în acest sens,

ceea ce instanța a și făcut cu respectarea tuturor normelor de procedură

precitate.

Prin ultimul motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat

nelegalitatea și din perspectiva refuzului instanțelor de a suspenda

soluționarea cauzei față de situația juridică a SC T.U. SA care se află în

procedura falimentului, nefiind permisă schimbarea acționariatului, motiv care,

de asemenea, este nefondat, din Legea nr. 64/1995, aplicabilă, nerezultând un

astfel de caz de suspendare a judecății, litigiul neavând ca obiect realizarea

unei creanțe, iar interdicția legală a vânzării – cumpărării de acțiuni nu

vizează ipoteza care face obiectul acestei cauze.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, pentru toate

motivele invocate.

Văzând și art. 274 C. proc.

civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC R.I.M. SA București împotriva deciziei nr. 607 din 28 noiembrie

2006, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

intervenienta SC T.U. SA prin administrator judiciar SC A.L. SRL București

împotriva aceleiași decizii, ca inadmisibil.

Obligă recurentele să

plătească intimatei – interveniente SC A.T. SRL București suma de 5.500 lei,

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.